ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2089/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 444 R din 14 aprilie 2010, Curtea de

Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte

de muncă și asigurări sociale, a admis recursul declarat de recurenta Casa județeană

de pensii Covasna împotriva sentinței civile nr. 1465 din 11 noiembrie 2011 pronunțată

de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 3411/119/2010, a modificat în tot sentința

atacată și, rejudecând, a respins contestația formulată de contestatoarea

G.L. împotriva deciziei nr. 94681/3/2010 emisă de intimată.

Împotriva acestei decizii a formulat

cerere de revizuire contestatoarea, pe care a încadrat-o în dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., arătând că între decizia mai sus-menționată și decizia

nr. 152/R din 8 februarie 2011, decizia nr. 190/R din 15 februarie 2011, decizia

nr. 191/R din 15 februarie 2011 și decizia nr. 153/R din 08 februarie 2011,

toate pronunțate de Curtea de Apel Brașov, există contrarietate.

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 4041/1/2011, la data de 12 mai

2011.

Examinând cererea de revizuire prin prisma

condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta

Curte a constatat că nu sunt îndeplinite.

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară

de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești

definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite

după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătorești

definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor

juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în

cazuri strict determinate.

Pe de altă parte însă, revizuirea constituie

un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care

au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

Motivele de revizuire sunt expres și

limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor

condiții specifice de admisibilitate a cererii de revizuire.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același

grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane,

având aceeași calitate”.

Rezultă că, revizuirea întemeiată pe

textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ

următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile

judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți,

obiect și cauză.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 322

pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere

situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o

hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate

de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat”.

În acest sens, tripla identitate ca și

condiție de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de

dispozițiile art. 1201 C. civ., conform căruia „este lucru judecat atunci când a

doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și

este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Cerințele legale prevăzute de art. 1201

C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece revizuentul apreciază că hotărârea

supusă revizuirii este potrivnică unor hotărâri pronunțate în spețe similare de

către Curtea de Apel Brașov, în cadrul unor procese în care revizuenta nu a

figurat în calitate de parte.

Or, textul legal sus-menționat impune

ca judecata să aibă loc „între aceleași părți, făcute de ele sau în contra lor în

aceeași calitate”, condiție care nu se regăsește în speța dedusă judecății, întrucât

nu este vorba de litigii în cadrul cărora revizuentul să fi participat anterior

și să fi obținut o soluție contrară celei din hotărârea supusă revizuirii.

Hotărârile la care revizuenta face referire

în sensul că ar fi potrivnice deciziei menționate reprezintă, în realitate,

practică judiciară în materie, iar împrejurarea că prin aceste hotărâri s-au adoptat

soluții opuse celei pronunțate prin hotărârea atacată, nu poate constitui premisa

promovării unei cereri de revizuire.

Față de aceste considerente, apreciind

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta

G.L. împotriva deciziei civile nr. 444 R din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2012.