Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2012
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3473/2012

HOTĂRÂRE
17.05.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3473/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 369 din 02 iunie 2011, Tribunalul Covasna a admis contestația formulată de contestatoarea C.E. și a dispus anularea deciziei nr. 75700 din 07 septembrie 2010 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii Covasna privind recalcularea pensiei de serviciu, cu menținerea în plată a deciziei nr. 75700 din 08 septembrie 2008, privind actualizarea pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii Covasna, iar prin decizia civilă nr. 710/R/02 iunie 2011, Curtea de Apel Brașov a admis recursul formulat și a modificat în tot sentința civilă nr. 369 din 02 iunie 2011 a Tribunalului Covasna în sensul că a respins contestația formulată de contestatoarea C.E.

privind decizia de pensionare nr. 25700 din 07 septembrie 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Covasna. În temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., petenta C.E. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 710/R/02 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, cererea de revizuire fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 iunie 2011. În motivarea căii de atac promovate, revizuenta arată că există numeroase hotărâri judecătorești definitive și irevocabile potrivnice, pronunțate de instanțe de același grad, respectiv, curți de apel, inclusiv de Curtea de Apel Brașov, în cauze identice.

Între litigii și cel în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se care există identitate de cauze - obiectul fiecăreia fiind același, respectiv, legalitatea deciziei de recalculare a pensiei stabilite anterior și contestația împotriva unei asemenea decizii - și de părți - procesele s-au purtat între aceleași persoane: casa de pensii și pensionarul, fost personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, iar părțile tuturor cauzelor au aceeași calitate, respectiv contestator - intimat a cărui pensie s-a recalculat și intimat - recurent, casa de pensii care a emis decizia de recalculare. Sunt anexate cererii de revizuire, decizii pronunțate de Curtea de Apel Brașov despre care petenta pretinde că sunt contrare.

deciziei civile nr. 710/R din 02 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov. Analizând cererea de revizuire formulată, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea poate fi solicitată dacă „există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.” Posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. există numai atunci când hotărârile potrivnice conțin elementele caracteristice existenței lucrului judecat, rațiunea reglementării acestui caz de revizuire fiind tocmai aceea de a înlătura nelegalitatea rezultată din soluționarea aceleiași cauze în mod diferit, prin două hotărâri definitive.

Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. referindu-se la „aceleași persoane, având aceeași calitate” are în vedere nu prezența fizică a părților, ci cea juridică, adică participarea lor în nume propriu sau în calitate de reprezentant. În cauză, prin cererea de revizuire se susține că această condiție, a identității de părți, există, câtă vreme litigiile soluționate prin hotărâri contradictorii s-au purtat între același pârât - Casa Județeană de Pensii - și reclamanți diferiți, însă cu toții făcând parte din personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Înalta Curte apreciază că, în această situație, nu este îndeplinită condiția enunțată anterior, cuprinsă în art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. și care vizează identitatea de părți. Împrejurarea că în litigii diferite au participat în calitate de reclamanți persoane diferite, chiar dacă cu toții făceau parte din personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, face ca fiecare pricină să poarte între părți diferite sub aspectul titularului drepturilor ce formează obiectul litigiului. Prin urmare, hotărârea defavorabilă pronunțată în privința petentei nu poate fi revizuită pentru că ar fi contrară unor hotărâri favorabile obținute de alte persoane. Apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile în care, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., decizia civilă nr. 710/R din 02 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov ar putea fi revizuită, Înalta Curte va respinge cererea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta C.E. împotriva deciziei civile nr. 710 R din 02 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 868/2012
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 octombrie 2011, T.L. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 1057/R din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașo
ÎCCJ 2012-05-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2931/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 14 iunie 2012 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuenta L.M. a solicitat anularea Deciziei nr. 585/R din 12 mai 2011 a Curții de Apel
ÎCCJ 2012-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1519/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la 4 mai 2011, revizuenta K.Z.E., a solicitat în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea Deciziei civile nr. 402 din 7 aprilie 2011 a Curții de Ape
ÎCCJ 2010-11-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6029/2010
la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere revizuită. Împotriva deciziei respective, la data de 2 martie 2010, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii Covasna, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând admiterea acest
ÎCCJ 2012-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1163/2013
, secția civilă. în argumentarea soluției pronunțate, instanța de control a reținut, în esență, ca fiind corectă și judicioasă hotărârea primei instanțe. La data de 26 ianuarie 2012, O.A. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 673/ R
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă