Decizia nr. 5495/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1102/2010 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.E. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtului să transmită Dosarul nr. 5935/CC către evaluator sau societatea de evaluatori, în vederea efectuării raportului de evaluare.

Apărările formulate de pârâtul Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a invocat, prin întâmpinare, excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 642/2005 emisă de Primarul Comunei Grebanu și a solicitat trimiterea dosarului secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, pentru soluționarea acesteia. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 1102 din 03 martie 2010, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată din oficiu, a respins excepția de nelegalitate, invocată de pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca inadmisibilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâtul să transmită Dosarul nr. 5935/CC către evaluator sau societatea de evaluatori desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare, a respins cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în garanție formulată de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în contradictoriu cu chemata în garanție Primăria Comunei Grebanu, prin Primar, ca neîntemeiată.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, soluționând excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 642 din 08 decembrie 2005, a constatat că actul emis de către Primăria Comunei Grebanu are o natură civilă, și nu administrativă în sensul Legii nr. 554/2004, legalitatea acestuia neputând fi cercetată potrivit art. 4 din Legea contenciosului administrativ, ci în condițiile Legii nr. 10/2001. Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că dosarul aferent dispoziției nr. 642 din 08 decembrie 2005 a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 5935/CC din 12 decembrie 2005, și până la data sesizării instanței, timp de 3 ani și 6 luni, procedura reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a fost efectuată. Pe de altă parte, Curtea de Apel București a apreciat că instanța de judecată este obligată să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative, în scopul respectării termenului rezonabil de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor. Raportat la situația de fapt din cauza dedusă judecării, instanța de fond a constatat că, prin atitudinea adoptată, autoritatea pârâtă nu a respectat termenul rezonabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În ceea ce privește restituirea dosarului de despăgubire Primăriei Comunei Grebanu, instanța de fond a apreciat această măsură ca fiind nejustificată, având în vedere că dispoziția nr. 642 din 08 decembrie 2005 a rămas definitivă, iar solicitarea de completare a actelor transmisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este neîntemeiată, întrucât dreptul de proprietate al autorului intimatului-reclamant asupra construcțiilor și informațiile referitoare la identificarea acestora reieșeau din înscrisurile analizate de către recurentă. Referitor la cererea de chemare în garanție, prima instanță a reținut că Primăria Comunei Grebanu a respectat dispozițiile legale aplicabile procedurii de acordare a despăgubirilor cuvenite intimatului-reclamant și, pe cale de consecință, a respins cererea ca neîntemeiată.

Recursul formulat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva încheierii de ședință din 25 februarie 2010 și a sentinței civile nr. 1102 din 03 martie 2010. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 5.1. Instanța de fond a respins în mod nelegal excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 642/2005 emisă de Primăria Comunei Grebanu, deși acesta este un act administrativ, executoriu, emis de o autoritate publică, conform Legii nr. 10/2001, republicată. 5.2. Dispoziția nr. 642/2005 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, și se impune clarificarea aspectelor legate de dovada preluării abuzive a imobilului, precum și a deținerii imobilului notificat la data preluării. 5.3. Termenul rezonabil de soluționare a cererii nu a fost încălcat, întrucât dosarele se soluționează în funcție de momentul înregistrării acestora, conform principiului egalității cetățenilor, al tratamentului egal al acestora în fața oricărei autorități publice. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 1.1. Actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, conform prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Dispoziția nr. 642/2005 a Primarului Comunei Grebanu este un act administrativ ce poate fi contestat în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, și nu în temeiul Legii nr. 554/2004. Din acest motiv, atacarea acestuia prin acțiune directă (art. 1 din Legea nr. 554/2004) sau pe cale de excepție (art. 4 din Legea nr. 554/2004) este inadmisibilă, cum bine a constatat și instanța de fond, deși a oferit o altă motivare asupra calificării actului, împărtășită, este adevărat, de o parte a jurisprudenței naționale. 1.2. Cum bine a arătat și recurenta, dispoziția nr. 642/2005 are caracter executoriu, nu a fost contestată, astfel încât autoritatea publică învestită cu emiterea titlului de despăgubire are obligația să emită decizia într-un termen rezonabil, în lipsa existenței unui termen expres în cuprinsul Legii nr. 247/2005. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, recurenta este abilitată să verifice numai legalitatea respingerii cererii de restituire a imobilului notificat și nu să verifice dacă entitatea învestită cu soluționarea notificării și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege. 1.3. Din actele dosarului rezultă că acesta a fost înaintat la comisie încă din anul 2006, conform prevederilor Legii nr. 247/2005, însă nici până în prezent procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu este finalizată. Invocarea de către recurentă a deciziei nr. 2815/2008 de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor de despăgubire, deși dispoziția nr. 642/2005 a fost înaintată în anul 2006 nu poate fi luată în considerare. De asemenea, apărarea recurentei, în sensul că s-ar încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în ipoteza în care este obligată să transmită dosarul la evaluator, nu conduce la întrunirea motivelor de recurs. Împrejurarea că există și alte persoane în aceeași situație cu reclamantul-intimat, dar care nu au formulat acțiuni în justiție, nu încalcă principiul egalității în drepturi și nu constituie un argument ce justifică întârzierea nerezonabilă de soluționare a procedurii administrative de despăgubire. 2. Față de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.