ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2259/2011

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 270/D din 16 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul penal nr. 1826/110/2010 s-a dispus:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. în referire la art. 44 alin. (3) C. pen., achitarea inculpatei B.M.,  cetățean român, studii 7 clase, pensionară, văduvă, fără copii minori, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., întrucât există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-a luat act că părțile civile L.C., B.M., B.S., B.D. nu s-au constituit părți civile în cauză.

S-a constatat că inculpata a fost asistată de apărător ales.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău înregistrat sub nr. 710/P/2009 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimisă în judecată inculpata B.M., fostă G., cetățean român, studii 7 clase, pensionară, văduvă, fără copii minori, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., constând în aceea că în seara zilei de 19 noiembrie 2009, în timp ce se afla la domiciliu, ca urmare a faptului că soțul său, victima B.Ș., aflată sub influența alcoolului, a provocat-o încercând a o determina la raport sexual oral, a lovit-o în cap cu securea, producându-i o hemoragie care peste noapte i-a produs decesul.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a dispus achitarea inculpatei pentru considerentele ce vor fi expuse:

Între inculpata B.M. și soțul acesteia, victima B.Ș., relațiile erau grav deteriorate și aceasta datorită consumului excesiv de alcool al victimei și al faptului că pe fondul stării perpetue de ebrietate, victima practic își maltrata soția, expunând-o la tot felul de tratamente josnice, degradante, repetate și continue.

Toată această situație, care durează de ani buni, s-a accentuat în data de 19 noiembrie 2009, când victima, deși se afla într-o stare avansată de ebrietate, ajunsă la dormitorul conjugal, a continuat să consume băuturi alcoolice, după care s-a luat la ceartă cu inculpata, s-a dezbrăcat de la jumătate în jos, respectiv și-a dat jos pantalonii și lenjeria intimă, expunându-și în fața acesteia organele genitale și obligând-o pentru a nu știu câta oară să întrețină raport sexual oral.

Inculpata B.M. se afla la acest moment în bucătărie și toca bostani cu o secure, iar în momentul în care victima s-a apropiat dezbrăcată de ea, și-a lovit soțul în cap (practic în zona parietal stângă, spatele urechii), după care disperată a luat-o la fugă.

Ulterior, inculpata s-a întors în bucătărie pentru a-i oferi ajutorul soțului, însă acesta a refuzat, și, crezând că nu s-a întâmplat nimic, pentru că acesta părea a fi în stare bună, a așteptat până ce acesta a adormit, a intrat și ea în casă, iar dimineața și-a găsit soțul decedat și a sunat după ajutor.

Concluziile raportului medico-legal întocmit în cauză a relevat faptul că în momentul decesului victima avea o alcoolemie de 2,85 grame ‰, că moartea s-a datorat nu numai datorită loviturii primite, ci și faptului că aceasta a fost favorizată de afecțiunea hepatică preexistentă, precum și de consumul etanolic cu valori extrem de mari ale alcoolemiei.

Raportând situația de fapt și actele și lucrările dosarului, tribunalul a apreciat că în cauză își găsesc aplicabilitatea pe deplin dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen.

Varianta pe care dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen. o reglementează în conținutul său și care atrage achitarea inculpatei pe legitimă apărare, își găsește aplicabilitatea în speța de față pentru considerentele ce vor fi expuse:

Este unanim recunoscut în literatura de specialitate că lipsa vinovăției inculpatului în cazul legitimei apărări se explică prin existența unei constrângeri care silește pe cel atacat să reacționeze împotriva atacului, neavând altă posibilitate de a se apăra. Numai în fața unui pericol grav se poate aprecia că persoana atacată poate fi socotită ca fiind lipsită de posibilitatea de a-și determina liber voința, a acționat sub presiunea constrângerii provocată de pericolul grav, iar condiția ca riposta să fie necesară pentru a funcționa instituția legitimei apărări, trebuie raportată la posibilitatea pe care cel atacat ar fi avut-o pentru a evita atacul pentru ca apărarea sa să rămână în limitele legitimei apărări.

Așadar, în raport cu reglementarea prevăzută de art. 44 C. pen., legitima apărare funcționează pe de o parte în caz de atac asupra persoanei sau drepturilor acesteia cu condiția ca atacul să pună grav în pericol persoana și drepturile celui atacat, iar pe de altă parte apărarea trebuie să se încadreze în limitele proporționalității, pentru că admiterea legitimei apărări în cazul atacurilor mai puțin grave, cum este și speța de față, conduce la excese și abuzuri din partea victimelor acestor atacuri.

Justificarea apărării presupune tocmai acea proporționalitate care trebuie să existe între atac și apărare.

Condiția legitimei apărări și proporționalitatea au fost analizate simultan din trei perspective: natura agresiunii și apărării, concomitența atacului și apărării și caracterul injust al agresiunii.

Condiția proporționalități este, în opinia instanței, de esența legitimei apărări.

Dacă apărarea depășește gravitatea atacului datorită tulburării sau temerii, cum este și cazul inculpatei, ne aflăm în prezența unei situații care exonerează de răspunderea penală și care impune achitarea acesteia.

Actele și lucrările reflectă în mod corect realitatea situației de fapt existente în cauză și lipsa vinovăției acesteia, depozițiile martorilor din lucrări, însăși declarația inculpatei relevă neechivoc că inculpata a acționat fără vinovăție, iar apărarea sa s-a datorat tulburării și temerii în care s-a aflat și astfel se justifică că a depășit limitele proporționalului între atac și apărare.

Este neechivoc faptul că inculpata era practic torturată de un număr bun de ani, că a fost supusă celor mai josnice și degradante tratamente de către victimă și aceasta în mod constant, iar faptul că a fost atacată de victimă la data săvârșirii faptei și obligată la infinit să aibă raporturi sexuale orale cu victima relevă neechivoc că atacul victimei a îndeplinit condițiile pentru a da naștere unei apărări, fiind unul material, direct, imediat și injust, apărarea ulterioară a inculpatei, deși a depășit limitele unei apărări proporționale, aceasta s-a datorat tulburării sau temerii și a fost una necesară pentru înlăturarea atacului.

Atât timp cât acțiunea victimei a fost una care părea să nu mai înceteze vreodată, reacția ulterioară a inculpatei se circumscrie pe deplin în limitele legitimei apărări, decizia de a comite fapta penală nu i-a aparținut, a fost una determinată și a continuat dincolo de limitele normalului, fapta ripostă în raport de actul provocator fiind una impusă practic, pentru că actul provocator, în speță obligarea inculpatei prin expunerea organelor genitale să întrețină din nou raport sexual oral, a fost unul de natură să anihileze posibilitățile de control volițional al inculpatei, toate datele conducând la concluzia că aceasta nu avea cum să-și înfrâneze primul impuls infracțional, teroarea instituită de victimă și consecințele repetate ale acțiunilor agresive ale acesteia lipsind-o de orice posibilitate de control.

Toate actele dosarului au relevat faptul că, comportamentul inculpatei B.M. nu a fost unul volitiv conștient, iar circumstanțele în care a comis fapta nu i-au dat posibilitatea să prevadă consecințele faptei, pentru că aceasta în mod real nu avea posibilitatea, în starea în care se afla, să prevadă ce urma să se întâmple, starea perpetuă în care se afla și la care era obligată permanent să se supună a generat o atare ripostă.

Față de toate aceste aspecte, tribunalul a apreciat ca fiind evident că disproporționalitatea apărării inculpatei față de atacul părții vătămate este una legitimă și că s-a datorat tulburării sau temerii, riposta inculpatei fiind un act necesar comis în stare de legitimă apărare în condițiile unei puternice tulburări cauzate de modul agresiv în care s-a comportat victima.

Toate probele administrate în cauză au relevat pe deplin că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpată, astfel încât condamnarea inculpatei pentru infracțiunea de omor calificat în condițiile în care ani de zile a fost condamnată la un trai imposibil, fiind victima agresiunilor cotidiene ale fostului soț și a batjocurilor acestuia, ajuns în final victima soției sale, ar atrage practic o dublă pedeapsă și o dublă condamnare a unui om care, practic ajuns în pragul disperării și a unei situații fără ieșire, a reacționat fără să mai poată avea vreo secundă reprezentarea faptelor sale.

Față de toate aceste aspecte, tribunalul a apreciat că fapta inculpatei a fost comisă în legitimă apărare așa încât, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. în referire la art. 44 alin. (3) C. pen., a dispus achitarea inculpatei B.M.,cetățean român, studii 7 clase, pensionară, văduvă, fără copii minori, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., întrucât există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a luat act că părțile civile L.C., B.M., B.S., B.D: nu s-au constituit părți civile în cauză.

S-a constatat că inculpata a fost asistată de apărător ales.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, solicitându-se desființarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatei. În motivarea apelului s-a invocat și un motiv de nelegalitate, respectiv faptul că prima instanță a omis să se pronunțe asupra măsurii obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpată.

Pe fondul cauzei s-a arătat că, în mod eronat, au fost reținute dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen., în condițiile în care faptei inculpatei îi sunt aplicabile doar prevederile art. 73 lit. b) C. pen., nu există probe din care să rezulte că inculpata era supusă la abuzuri sexuale repetate de către victimă, trebuia reținută doar scuza provocării, în condițiile în care violența în familie devenise o obișnuință.

Prin Decizia penală nr. 143 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, împotriva Sentinței penale nr. 270/D din 16 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul penal nr. 1826/110/2010.

S-a desființat în parte sentința penală apelată, sub aspectul laturii penale precum și cu privire la dispoziția privind cheltuielile judiciare avansate de stat, s-a reținut cauza spre rejudecare și, în fond:

A fost condamnată inculpata B.M. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata art. 71 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 20 noiembrie 2009 la 16 aprilie 2010.

În conformitate cu dispozițiile art. 191 C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat corect reținută situația de fapt de instanța de apel, însă în cauză a considerat că nu sunt incidente prevederile art. 44 C. pen., referitor la legitima apărare, ci art. 73 lit. b) C. pen., respectiv săvârșirea faptei în stare de provocare.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa închisorii fiind coborâtă până la minimul special prevăzut de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpata B.M., solicitând casarea deciziei penale și menținerea hotărârii instanței de fond, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18, 17 și 17

1

C. proc. pen.

Concluziile apărătorului inculpatei, ale intimatei părți civile L.C., ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpatei au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Există o gravă eroare de fapt, în sensul art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., atunci când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată, este contrară actelor și probelor dosarului.

Pentru a fi reținută eroarea gravă de fapt trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situație de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal, cu toate consecințele care decurg din aceasta pentru inculpată și pentru celelalte părți din proces, inclusiv cu privire la soluția laturii civile.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanța de apel, în ceea ce privește situația de fapt, și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitor la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatei, care în seara din 19 noiembrie 2009, la domiciliul comun din comuna T., județul B., a lovit cu o secure în zona capului pe soțul său, victima B.Ș., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Din mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de inculpată.

Referitor la motivul de recurs privind reținerea în cauză a săvârșirii faptei în stare de legitimă apărare:

Potrivit art. 44 C. pen., legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Este, de asemenea, în legitimă apărare și acela care, din cauza tulburării sau temerii, a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

De esența legitimei apărări este existența unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acesteia ori un interes obștesc și care creează necesitatea unei acțiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile amenințate.

Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acțiune de apărare, acesta trebuie să fie un atac material, direct imediat și injust, să fie îndreptat împotriva unei persoane ori unui interes obștesc și să le pună în pericol grav.

De asemenea, și fapta săvârșită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească următoarele condiții, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului și să fie proporțională cu gravitatea atacului.

O regulă care să stabilească unde se termină proporția și unde începe disproporția între apărare și atac nu există și nici nu se poate formula de principiu.

Dacă fapta săvârșită în stare de legitimă apărare este disproporționat de gravă în raport cu gravitatea pericolului creat prin atac, fapta nu poate fi considerată ca legitimă, deoarece depășește limitele legitimei apărări, constituind un exces de apărare.

În legea penală română se face distincție între excesul de apărare justificat, care este asimilat legitimei apărări (situație reținută de instanța de fond) și excesul scuzabil, care nu înlătură caracterul penal al faptei de apărare exagerată, dar constituie o circumstanță atenuantă (art. 73 lit. b) C. pen.) - situație reținută de instanța de prim control judiciar, în mod corect.

În cauză se constată că nu poate fi reținut excesul de apărare, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la atac și nici cele referitoare la apărare.

Astfel, după cum rezultă din situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, victima și-a expus organele genitale în fața inculpatei, fără să exercite acțiuni concrete de constrângere fizică asupra victimei, fapt ce nu poate constitui un atac material, direct îndreptat împotriva inculpatei. Reacția inculpatei a fost disproporționată, în raport cu fapta victimei (i-a solicitat să întrețină raport sexual oral), neputând fi omisă împrejurarea că inculpata avea în mână o secure, iar victima nu era înarmată, se afla în stare de ebrietate avansată (2,85 g‰), pe jumătate dezbrăcată, raportul de forțe dintre cei doi fiind disproporționat.

Față de aceste aspecte, în mod greșit s-a reținut de instanța de fond existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, susținerile inculpatei apărând nefondate în acest sens.

În schimb, așa cum corect a reținut instanța de prim control judiciar, riposta inculpatei constituia o provocare produsă printr-o atingere gravă adusă demnității persoanei, fapt ce a generat un sentiment de indignare, mânie și revoltă față de comportamentul victimei (i-a propus să întrețină un raport sexual oral, fiind într-o stare avansată de ebrietate), fiind incidente prevederile art. 73 lit. b) C. pen., referitor la provocare.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracțiunea este săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Rezultă că pentru reținerea scuzei provocării trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv: infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate.

De asemenea, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acțiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia, iar nu împotriva altei persoane.

În cauză se poate reține că inculpata a săvârșit infracțiunea într-o stare de încărcare nervoasă, din probele administrate în cauză rezultă că această stare de tulburare a fost determinată de faptele provocatoare ale victimei.

Pentru aceste considerente nu se impune schimbarea de încadrare juridică a faptei (inculpata a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.), dându-i-se o încadrare juridică corespunzătoare în raport de situația de fapt reținută, iar cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen. nu este incident în cauză.

Astfel, pedeapsa aplicată inculpatei a fost judicios individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., dându-se o largă eficiență circumstanței atenuante reținute în sarcina inculpatei, pedeapsa aplicată fiind coborâtă până la minimul special prevăzut de lege și fiind de natură să asigure scopul prevăzut de art. 72 C. pen.

Este de necontestat faptul că pe parcursul unei perioade îndelungate, inculpata a fost supusă atât violențelor fizice, cât și agresiunilor sexuale de către victimă, aceasta suportând cu stoicism acest comportament și păstrând tăcerea asupra acestei situații, însă acest fapt nu e de natură să o exonereze de răspundere penală, având în vedere contextul în care fapta a fost săvârșită.

Deși victima a avut o atitudine provocatoare, aceasta nu s-a concretizat într-o agresiune fizică asupra inculpatei, în mod direct și imediat, astfel încât aceasta să fie determinată să riposteze în aceleași condiții pentru a-și proteja viața sau integritatea corporală.

Pe de altă parte, având în vedere mediul în care se aflau cei doi inculpați, în condițiile în care s-ar fi considerat amenințată și supusă unui atac din partea victimei, avea posibilitatea să se îndepărteze de acesta, cu atât mai mult cu cât starea de ebrietate avansată a acesteia nu-i permitea o ripostă. Astfel, fapta săvârșită de inculpată nu a corespuns nevoii de apărare pe care trebuia să o creeze atacul, întrucât inculpata a lovit-o pe victimă cu securea, fără ca aceasta să fie înarmată sau să fi exercitat vreun act de violență fizică asupra inculpatei.

Actul de violență comis de inculpată îndreptat împotriva valorii sociale supreme - viața - atrage în numele dreptului inviolabil la viață, la integritatea fizică și psihică a oricărei ființe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.

Nu se poate ca, pentru faptele săvârșite împotriva altor semeni, cărora le-a curmat viața, răspunderea penală să nu fie corespunzătoare încălcării grave aduse valorilor sociale.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".

Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte va ține seama că acțiunea violentă a inculpatei a avut drept consecință pierderea unei vieți omenești, ceea ce demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că "legea penală apără .. persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept".

Examinând cauza și sub aspectul motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu constată a nu fi incident nici unul, motiv pentru care Înalta Curte apreciază legală și temeinică hotărârea instanței de prim control judiciar, astfel încât, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatei B.M.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva Deciziei penale nr. 143 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2011.