ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 164/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, reclamanta Rafinăria A.R. SA a formulat, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor - A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, o contestație la executare împotriva titlurilor executorii din 15 mai 2007, emise de intimată, solicitând instanței anularea totală a acestora și a celorlalte forme de executare (somație de plată), încetarea însăși a executării silite și exonerarea contestatoarei de la plata sumei totale de 14.281.972 RON reprezentând contravaloare accize uleiuri minerale, TVA și accesorii, ca nedatorată.

Reclamanta și-a completat acțiunea solicitând anularea deciziei de impunere din 13 martie 2007 a Ministerului Economiei și Finanțelor, A.N.A.F., D.G.F.P. Prahova, prin care organul fiscal a stabilit în sarcina de plată a contestatoarei suma totală de 14.281.972 RON cu titlu de accize uleiuri minerale, TVA și accesorii. Ulterior, a formulat o completare a cererii introductive, solicitând anularea deciziei nr. 152 din 07 iunie 2007 emisă de A.N.A.F. – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care a fost suspendată soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendare.

Intimata Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel Ploiești, față de capătul de cerere privind contestația la executare, iar cu privire la anularea deciziei de impunere s-a susținut că din cauză că procedura prealabilă nu a fost parcursă în întregime, acțiunea este prematur introdusă. Prin încheierea de ședință din 20 iunie 2007, Curtea de Apel Ploiești a dispus disjungerea primului capăt de cerere privind contestația la executare.

Prin sentința civilă nr. 109 din 04 iulie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea completată, formulată de reclamantă, a dispus anularea deciziei nr. 152 din 07 iunie 2007 emisă de A.N.A.F., a obligat pârâta să analizeze fondul contestației, a admis excepția prematurității formulării cererii de anulare a deciziei de impunere din 13 martie 2007, respingând acest capăt de cerere ca prematur formulat și, totodată, a obligat autoritățile la plata către reclamantă a sumei de 35.800 RON reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că nu se poate analiza legalitatea și temeinicia deciziei de impunere, câtă vreme organul de soluționare al contestației, prin decizia nr. 152 din 07 iunie 2007 nu s-a pronunțat pe fond, motiv pentru care a admis excepția prematurității acțiunii în anulare a deciziei de impunere și a respins acest capăt de cerere, ca prematur formulat. S-a mai constatat că prin măsura suspendării reclamanta este vătămată într-un drept recunoscut de lege, respectiv dreptul de a-i fi soluționată cauza într-un termen rezonabil, și într-un interes legitim, astfel că în temeiul art. 17 și 18 din Legea nr. 554/2004 a admis, în parte, acțiunea completată, a dispus anularea deciziei nr. 152 din 07 iunie 2007 și, în consecință, a obligat pârâta să analizeze fondul contestației.

De asemenea, în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 35.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta SC Rafinăria A.R. SA și pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. În recursul său, SC Rafinăria A.R. SA a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în esență, a susținut că hotărârea instanței este lipsită de fundament juridic, instanța de fond admițând, în mod nelegal, excepția prematurității capătului acțiunii privind anularea deciziei de impunere din 13 martie 2007. În recursul formulat, autoritățile fiscale au invocat prevederile art. 304 1 C. proc.

civ. și au susținut că suspendarea soluționării contestației fiscale a fot dispusă în temeiul art. 184 C. proc. fisc. și dispozițiilor pct. 10.5 din Instrucțiunile de aplicare a acestuia aprobate prin H.G. nr. 1050/2004, astfel că decizia nr. 152/2007 este legală și temeinică. 1. Recursul societății comerciale este neîntemeiat. Societatea comercială și-a completat cerea inițială cu un capăt de acțiune prin care a cerut în mod direct instanței de fond anularea deciziei de impunere din 13 martie 2007 prin care organul fiscal competent a stabilit în sarcina sa obligații bugetare suplimentare în sumă de 14.281.972 RON cu titlu de T.V.A., accize și accesorii, iar instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca fiind prematur formulat.

Într-adevăr, din prevederile art. 175 și urm. C. proc. fisc., republicat la 26 septembrie 2005, rezultă că actele administrative fiscale pot fi atacate cu contestație la organul fiscal, contestația fiind o cale administrativă de atac care este obligatorie, astfel că, potrivit art. 188 din același cod, la instanța de contencios administrativ și fiscal poate fi atacată exclusiv decizia de soluționare a contestației. Astfel fiind, motivul invocat de societatea comercială reclamantă este lipsit de temei legal, urmând ca recursul formulat să fie respins ca atare. 2. Recursul formulat de către autoritățile fiscale este întemeiat.

Instanța de fond a reținut că în dosarul penal nr. 382/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de existența căruia organul de soluționare a contestației a suspendat procedura de soluționare, nu se fac cercetări față de niciun angajat al societății comerciale reclamante, astfel că decizia de suspendare este nelegală. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 184 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. (actualul art. 214, după republicarea la 31 iulie 2007 a C. proc. fisc.). „Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă”.

Or, în cauză, este stabilit că actul de control care a stat la baza emiterii deciziei de impunere a fost cerut ulterior de către organele de urmărire penală, iar stabilirea bazei de impozitare și a taxelor datorate bugetului de stat depind în mod esențial de stabilirea caracterului real/fictiv al exporturilor litigioase. Astfel fiind, decizia de suspendare a soluționării contestației împotriva deciziei de impunere a fost emisă de organul competent în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., republicat la 26 septembrie 2005, astfel că recursul va fi admis. Pe cale de consecință, sentința atacată va fi modificată, în sensul că va fi respins și capătul de acțiune privind anularea deciziei nr. 152 din 07 iunie 2007 emisă de A.N.A.F.

și, totodată, a cererii de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC Rafinăria A.R. SA împotriva sentinței civile nr. 109 din 04 iulie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Admite recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor – A.N.A.F. – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, și modifică sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 152 din 07 iunie 2007 emisă de A.N.A.F. Respinge și capătul de cerere privind obligarea autorităților la plata cheltuielilor de judecată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2008.