ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2128/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 11 mai 2011, revizuentul M.G., în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și SC H. SA, a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 3496 din 14 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală. Motivele acestei cereri sunt următoarele: Decizia nr. 3496 din 14 aprilie 2011, a cărei revizuire se solicită, cuprinde dispoziții contradictorii, prin aceea că „menține celelalte dispoziții ale deciziei”.

Singura mențiune ce ar fi rămas în vigoare ar fi aceea a scoaterii din cauză de către instanța de apel a SC H.N. SRL. Se creează confuzie între hotărârea pronunțată în recurs și cea pronunțată în apel, neexistând nicio mențiune expresă în decizia de recurs cu privire la „celelalte dispoziții” din decizia pronunțată în apel, care se mențin prin hotărârea instanței de recurs. Instanța a pronunțat hotărârea de respingere a acțiunii formulată împotriva SC H. SA pe temeiul unor înscrisuri false. Numai ca urmare a considerării ca legale de către instanța de recurs a înscrisurilor prin care SC H. SA pretinde că bunul revizuientului a intrat în patrimoniul său cu titlul „de aport social în natură al acționarilor” se putea pronunța hotărârea de respingere a acțiunii.

Având în vedere și decizia nr. 66/2008 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la cuprinsul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., se solicită să se constate, pe cale incidentă în prezenta cauză, săvârșirea infracțiunii de fals săvârșită cu ocazia înscrierii la Oficiul Registrului Comerțului a SC H. SA și a infracțiunii de uz de fals ca infracțiune continuată chiar pe parcursul soluționării cauzei în recurs. Cum infracțiunea de uz de fals, cum este în speța de față, este o infracțiune continuată, sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 4 cu referire la 324 pct. 3 C. proc. civ., în sensul ca instanța de revizuire să analizeze pe cale incidentă, infracțiunea de uz de fals și să citeze în cauză toate persoanele care printr-o decizie colectivă (hotărâre A.G.A.) au săvârșit faptul și, în continuare, si-au împuternicit reprezentanții să uzeze de acest fals în fața instanțelor de judecată.

Se arată că ultimul act infracțional de uz de fals s-a produs la data de 14 aprilie 2011 în fața I.C.C.J. cu ocazia judecării recursului. Prin hotărârea pronunțată în recurs instanța a încălcat hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului între acestea fiind o contradicție totală și ireconciliabilă. În drept, se invocă dispozițiile art. 322 pct. 2 ultima teză C. proc. civ., art. 322 pct. 4 teza privind înscrisul fals C. proc. civ., cu referire la decizia nr. 66/2008 a Curții Constituționale și art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând cererea de revizuire prin prisma condițiilor de admisibilitate impuse de motivele invocate, Înalta Curte a constatat următoarele: Prin decizia nr. 3496 din 14 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală au fost admise recursurile declarate de pârâții Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București , și SC H. SA împotriva deciziei civile nr. 92/A din 08 aprilie 2010 a Curții de Apel București - secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală; a fost modificată, în parte, decizia recurată, în sensul că au fost admise apelurile declarate de către pârâții Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București , și SC H. SA împotriva sentinței civile nr. 1285 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului București - secția a III-a civilă; a fost schimbată în tot sentința și respinsă acțiunea formulată împotriva Statului Roman pentru lipsa calității procesuale pasive; de asemenea, a fost respinsă acțiunea formulată împotriva SC H. SA S-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Primul motiv de revizuire invocat de revizuent este cel prevăzut de art. 322 pct. 2 ultima teză C. proc. civ., potrivit cu care, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere când „s-a dat mai mult decât s-a cerut”. În justificarea acestui motiv, revizuentul susține că există confuzie între hotărârea pronunțată în recurs și cea pronunțată în apel, neexistând nicio mențiune expresă în decizia de recurs cu privire la „celelalte dispoziții” din decizia pronunțată în apel care se mențin prin hotărârea instanței de recurs.

În speță, prin decizia civilă nr. 92/A din 08 aprilie 2010 a Curții de Apel București - secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții pârâți Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și SC H. SA; s-a admis apelul formulat de apelanta pârâtă SC H.N. SRL, s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins acțiunea îndreptată împotriva pârâtei SC H.N. SRL ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Este evident că ceea ce s-a menținut prin decizia pronunțată în recurs, din decizia civilă nr. 92/A din 08 aprilie 2010, astfel cum arată chiar revizuentul, este dispoziția privind admiterea apelului formulat de apelanta pârâtă SC H.N.

SRL și respingerea acțiunii îndreptată împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Nici recurenții pârâți și nici revizuentul M.G., în calitate de intimat reclamant în cauză, nu au recurat hotărârea instanței de apel sub acest aspect, astfel că instanța de recurs a menținut această dispoziție a deciziei recurate, care a intrat în puterea lucrului judecat. Prin urmare, menținerea acestei dispoziții în recurs, nu se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., deoarece ipoteza acordării a mai mult decât s-a cerut, plus petita, se raportează la cererea de chemare în judecată, al cărei titular este reclamantul (revizuent în cauză) și nu pârâtul.

Procedând astfel, instanța de recurs nici nu putea să acorde mai mult decât s-a cerut, așa cum invocă revizuentul, pentru că menținând această dispoziție a deciziei recurate, instanța nu a acordat nimic, ci a menținut ceea ce a dispus curtea de apel prin decizie. Un alt motiv de revizuire invocat este cel prevăzut de art. 322 pct. 4, teza privind înscrisul fals C. proc. civ., revizuentul susținând că instanța a pronunțat hotărârea de respingere a acțiunii formulată împotriva SC H. SA pe temeiul unor înscrisuri false. Totodată, revizuentul a solicitat să se constate, pe cale incidentă, în prezenta cauză, existența infracțiunii de fals săvârșită cu ocazia înscrierii la Oficiul Registrului Comerțului a SC H. SA și a infracțiunii de uz de fals ca infracțiune continuată chiar pe parcursul soluționării cauzei în recurs.

Prin înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, în sensul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., trebuie să se înțeleagă nu numai înscrisul reținut ca fals odată cu stabilirea unei infracțiuni, ci și înscrisul al cărui conținut nu este real, chiar dacă, prin operațiunea de alterare a realității, nu s-a comis o infracțiune. Revizuentul arată, în susținerea tezei privind înscrisul fals, că „numai ca urmare a considerării ca legale de către instanța de recurs a înscrisurilor prin care SC H. SA pretinde că bunul revizuientului a intrat în patrimoniul său cu titlul „de aport social în natură al acționarilor” se putea pronunța hotărârea de respingere a acțiunii”. Înalta Curte constată, pe de o parte, că instanța de recurs nu a reținut în considerentele deciziei pronunțate o asemenea susținere, și nici asemenea înscrisuri, iar pe de altă parte, un asemenea aspect invocat de revizuent în susținerea motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 4 C. proc.

civ., nu poate fi considerat determinant în pronunțarea deciziei date în recurs, deoarece înlăturându-l, soluția dată se vădește a fi legală și temeinică pe baza altor considerente de fapt și de drept reținute de către instanță. Astfel, instanța de recurs a înlăturat toate considerațiile privind nelegalitatea preluării bunurilor în litigiu de către stat, reținând în esență, că acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, și care presupune compararea titlurilor de proprietate ce se opun, nu mai putea fi promovată de reclamantul M.G. pentru restituirea imobilelor în litigiu, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Totodată, solicitarea acestuia privind „cercetarea pe cale incidentă, în prezenta cauză, a existenței infracțiunii de fals, săvârșită cu ocazia înscrierii la Oficiul Registrului Comerțului a SC H. SA și a infracțiunii de uz de fals, ca infracțiune continuată chiar pe parcursul soluționării cauzei în recurs”, este posibilă, exclusiv, atunci când o asemenea constatare nu mai este posibilă în cadrul unui proces penal, întrucât au intervenit împrejurări ce au valoarea unor impedimente legale la judecata penală. În cauză, nu s-au făcut niciun fel de dovezi cu privire la posibilitatea existenței infracțiunii de fals, care să fi fost săvârșită cu ocazia înscrierii la Oficiul Registrului Comerțului a SC H. SA și, cu atât mai puțin, a infracțiunii de uz de fals, care să fi fost săvârșită pe parcursul soluționării cauzei în recurs.

Un ultim motiv de revizuire invocat este cel prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuentul susținând că „prin hotărârea pronunțată în recurs instanța a încălcat hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, între acestea fiind o contradicție totală și ireconciliabilă”. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale cu privire la hotărârea a cărei revizuire se cere. Totodată, revizuentul nu poate invoca în susținerea cererii de revizuire hotărâri pronunțate de C.E.D.O. în alte spețe, având în vedere că, în cauza sa, Curtea Europeană nu s-a pronunțat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul M.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul M.G. împotriva deciziei civile nr. 3496 din 14 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2012.