CASE OF A.B. v. ITALY

CAUZA DE CAMERE A.B. v. ITALIA (Declarația nr. 13755/18) HOTĂRÂREA STRASBOURG 19 octombrie 2023 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul A.B. v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cintima Secțimea), ședința în calitate de comitet compus din: Stéphanie Mourou-Vikström , Președintele Lado Chanturia, Mattias Guyomar , judecători și Sophie Piquet, Grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere: cererea (nu. 13755/18) împotriva Republicii Italiene depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 21 martie 2018 de către un național tunisian, A.B. („reclamantul”), care s-a născut în 1994 și trăiește în Tunisia, și a fost reprezentat de dna L. Gennari, un avocat care practică în Roma; Decizia de notificare a plângerilor referitoare la art. 3, articolele 1, 2 și 4 și art. 13 din Convenția și articolele 2 și 4 din Protocolul nr. 4 la Convenția guvernului italian („ Guvernul”), reprezentat de agentul lor, dl L. D’Ascia, și de a declara restul cererii inadmisibil; decizia de a nu divulga numele reclamantului; Observațiile prezentate de Guvernul și observațiile prezentate în răspuns de solicitant; observațiile prezentate de Avocats sans frontières și L’alto dirito, care au fost acordate permisiunea de a interveni de către președintele secțiunii; după deliberarea în particular la 28 septembrie 2023, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Cazul se referă la detenția reclamantului în hotspotul de la Contrada Imbriacola pe insula Lampedusa, condițiile slabe ale șederii sale acolo și îndepărtarea sa forțată în Tunisia. Centrul de Recepție și Ajutor Inițial (Centre di Soccorso e Prima Accoglienza – CSPA) la Lampedusa a fost desemnat ca un hotspot italian în temeiul articolului 17 din Decret-Lege nr. 17 februarie 2017. Sejurul reclamantului la Hotspot Lampedusa Reclamantul a ajuns la coasta italiană la 30 octombrie 2017 la bordul unei nave improvizate și a fost apoi transferat la Hotspot la Lampedusa. El a fost supus la controale de identitate, presupunând fără a primi informații despre posibilitatea de a solicita protecția internațională. La o dată neespecificată, reclamantul a semnat o fișă informativă ( blocklio notizie ) care și-a înregistrat identitatea și informațiile pe care le-a venit în Italia pentru a găsi un loc de muncă. Motivele posibile pentru călătoria unui migrant în Italia au fost indicate pe fișa informativă sub forma unei liste cu următoarele elemente care urmează să fie verificate: „Lucrarea”, „Reunificarea familială”, „Escape from sărăcie”, “Asilum” și „Altul”. Retragerea reclamantului în Tunisia, ordinul de refuz al intrării și evadarea reclamantului La 21 noiembrie 2017, a fost căutată și a solicitat să semneze un document al cărui conținut se presupune că nu au înțeles și din care nu au primit o copie; mai târziu, s-a desfășurat că documentul a fost un ordin de refuz al intrării emis de sediul poliției Agrigento (questura) ) la 20 noiembrie 2017. Reclamantul a fost apoi transferat de avion la Aeroportul Palermo. Încheieturi sale au fost legate cu curea Velcro în timpul călătoriei. Odată sosit la Aeroportul Palermo, reclamantul a întâlnit un reprezentant al Consulatului Tunisian, care și-a înregistrat identitatea. La scurt timp după aceea, în timp ce mergea la avion, reclamantul a încercat să scape de la cei doi ofițeri de poliție care l-au ținut. El a susținut că apoi a fost bătut de patru ofițeri de poliție. În aceeași zi, 21 Noiembrie 2017, reclamantul a fost îndepărtat forțat în Tunisia de avion. Câteva luni mai târziu, la 10 martie 2018, reclamantul a ajuns din nou la coasta Lampedusa la bordul unei nave improvizate. El a fost din nou transferat la Hotspot Lampedusa, unde, în ziua următoare, el și-a exprimat intenția de a solicita protecția internațională. Cu toate acestea, reclamantul a declarat că nu a fost posibil să completeze un formular oficial de cerere. La 18 martie 2018 a depus o cerere la sediul poliției Agrigento, cerând să fie acordată azil și să fie transferată la un alt centru de primire. Cererea sa și mai multe cereri similare de către alți migranți au rămas fără răspuns până la 24 Martie 2018, cand reclamantul a fost transferat in centrul migrantului Villa Sikania din Siculiana (Agrigento) si apoi in un alt centru de receptie nedefinit. Guvernul a declarat că Prefectura Agrigento a cerut apoi directorului instalației de primire să contacteze biroul de imigrare pentru a stabili o primă programare cu reclamantul pentru a-i permite să prezinte o cerere de azil. Cu toate acestea, la 27 martie 2018 reclamantul a fugit din centru, făcându-se indisponibil. Reclamantul, din partea sa, nu a contestat această versiune a faptelor. În cursul celor două șederi ale sale, reclamantul a rămas în hotspotul Lampedusa timp de douăzeci și șaptezeci de zile, în timpul cărora se presupune că nu a putut interacționa cu orice autoritate. În acele perioade, el a dormit în afara sediilor centrului din cauza lipsei de spațiu și paturi în interior. El a declarat că nu a putut părăsi centrul în aceste perioade. Reclamantul a descris condițiile materiale ale centrului ca fiind inumane și degradante. 10. Din informațiile furnizate de reprezentantul reclamantului la 16 iunie 2021, reclamantul a trăit în Sfax (Tunisia). 11. Reclamantul s-a plâns că a fost adăpostit în condiții sărace și privat de libertate în timpul șederilor sale în hotspot Lampedusa. El a afirmat, de asemenea, că a fost supus unei expulziții colective și că a avut dificultăți în depunerea unei cereri de azil. 1, 2 și 4 și art. 13 din Convenție, precum și în ceea ce privește art. 2 și 4 din Protocolul nr. 4 la Convenție. OBJEȚII PRELIMINARE A TRIBUNALULUI 12. Guvernul a susținut că reclamantul nu poate pretinde că este o victimă, deoarece în acest caz nu a avut loc nicio încălcare a dispozițiilor Convenției. În special, au observat că reclamantul nu a fost reținut în încălcarea articolului 5 din Convenție, deoarece măsurile de primire la care a fost supus la Hotspot Lampedusa au fost reglementate prin lege, și anume articolele 8, 9, 10 și 12 din decretul legislativ nr. 142 din 2015. În plus, în opinia Guvernului, reclamantul nu a fost supus niciun tratament contrar articolului 3 din Convenție. 13. Guvernul a susținut, de asemenea, că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne disponibile. În opinia lor, în conformitate cu art. 2 din decretul legislativ nr. 142 din 2015, reclamantul ar fi putut solicita prefectului pentru a obține un permis temporar de părăsire a centrului. În cazul în care cererea a fost refuzată, el ar fi putut contesta decizia relevantă în fața unui judecător civil. De asemenea, reclamantul a fost deschis să depună o cerere urgentă în temeiul articolului 700 din Codul de Procedură Civilă. În plus, el ar fi putut depune o plângere la instanțele administrative în cazul în care cererea sa la prefect. 14. Reclamantul nu era de acord cu obiecțiile formulate de Guvern. În ceea ce privește opoziția de neepuizare a căilor de recurs interne, reclamantul a subliniat că nu avea acces la asistență juridică. 15. Curtea consideră că obiecția guvernului în ceea ce privește lipsa statutului de victimă se referă la substanța plângerii reclamantei, hotărând astfel să se alăture acestei obiecții la fondurile cauzei. 16. În ceea ce privește obiecția de neepuizare a recourslor interne, Curtea recunoaște că, deși în temeiul articolului 10 § 2 din decretul legislativ nr. 142 din 2015, reclamanții de azil ar putea aplica prefectului pentru un permis temporar în vederea părăsirii centrului, guvernul nu a furnizat nici o informație privind accesul practic al reclamantului la asistență juridică pentru a depune o astfel de cerere la momentul evenimentelor. În aceste circumstanțe, obiecția guvernului trebuie respinsă. 17. Curtea remarcă că această cerere nu este, în mod evident, nefondată, nici inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă, fără a aduce atingere concluziilor Curții cu privire la statutul de victimă al reclamantului (a se vedea punctele 28 și 34 de mai jos). ARTICOLUL 3 ALEGAT AL CONVENȚIEI din cauza dificultăților reclamantului în depunerea unei cereri de azil 18. Reclamantul s-a plâns că a avut dificultăți în depunerea unei cereri de azil. El se bazează pe art. 3 din Convenție. 19. Guvernul a observat că reclamantul și-a exprimat intenția de a solicita azil în timpul celui de-al doilea ședință în hotspotul Lampedusa. Cu toate acestea, biroul de poliție științifică de la acest loc nu a fost operațional la momentul respectiv, din cauza unui incendiu care a izbucnit la 8 Martie 2018. În plus, transferul reclamantului la continent a trebuit amânat de mai multe ori din cauza condițiilor meteorologice adverse. 20. De asemenea, au declarat că reclamantul a fost transferat într-un centru de recepție interioară; totuși, a fost imposibil să își finalizeze cererea de azil, deoarece a fugit din centru, făcându-se indisponibil. Având în vedere informațiile de mai sus, Curtea concluzionează că această parte a plângerii reclamantului trebuie respinsă în mod manifest nefondat în temeiul articolelor 3 și 4 din Convenție. 35 din Convenție. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 3 A CONVENȚIEI privind condițiile materiale de cazare 23. Reclamantul s-a plâns de condițiile materiale slabe ale șederii sale în locul hotspot Lampedusa. El s-a bazat pe art. 3 din Convenție. 24. Observațiile părților în legătură cu această plângere sunt similare cu cele prezentate în prezenta Convenție. J.A. și alții v. Italia (nr. 21329/18, 30 iunie 2023). 25. Avocats sans frontières , terț intervenitor, a subliniat condițiile inumane și degradante de detenție în Tunisia pentru migranți aspiranți și repatriați. 26. Curtea remarcă că, în acest caz, reclamantul a rămas în hotspotul Lampedusa în două perioade, una din două două zile (din 30 de zile) Octombrie 2017 până la 20 noiembrie 2017) și celelalte șaptezeci de zile (de la 10 martie 2018 până la 27 martie 2018). În aceste perioade, reclamantul a rămas într-un centru care era inadecvat și în cazul în care condițiile de igienă erau slabe. În plus, servicii și spațiu lipseau, în special în ceea ce privește paturi, reclamantul a avut într-adevăr să doarmă pe saltele în afara centrului. 27. În acest sens, Curtea se referă la raportul din 2016-2017 al Garantei Naționale a drepturilor persoanelor deținute sau private de libertate și la raportul din 2017 privind centrele de identificare și expulsie în Italia al Senatului Republicii, care a declarat că condițiile generale din hotspotul Lampedusa au fost decurse și murdare și a subliniat lipsa serviciilor și a spațiului, în special în ceea ce privește paturi, precum și igiena generală și inadecvația deficientă a centrului (a se vedea J.A. și alții (ibid.) § 62. În plus, raportul din 2020 al Guarantor a afirmat că în 2019 în hotspotul Lampedusa nu au existat decât două băi pentru a fi împărtășite de patruzeci de persoane, unii migranți au trebuit să doarmă pe saltele din afara centrului și că camerele au fost fie prea rece sau prea fierbinte. În raportul său, Guarantul a exprimat regretul că, deși persoanele care stau în hotspotul Lampedusa ar fi trebuit să rămână acolo doar pentru timpul necesar pentru a le identifica, ei au petrecut de obicei câteva zile sau săptămâni în centru (a se vedea J.A. și alții (ibid.) § 53). Având în vedere considerațiile de mai sus, precum și concluziile sale în J.A. și alții (ibid.), Curtea respinge obiecția Guvernului cu privire la statutul de victimă al reclamantului și concluzionează că el a fost supus unui tratament inuman și degradant în timpul șederii sale la Lampedusa, în încălcarea articolului 3 din Convenție. Reclamantul s-a plâns că a fost privat de libertate în timpul sejurului său în hotspotul Lampedusa, în absența unor baze juridice clare și accesibile, și că, prin urmare, a fost imposibil să se confrunte cu licența privației sale de libertate. El s-a bazat pe art. 5 § 1, 2 și 4 din Convenție. 30. Observațiile părților în ceea ce privește această plângere sunt similare cu cele prezentate în J.A. și alții (ibid., §§ 73-76). 31. L’altro dirito , intervenent terț, a remarcat că centrele de primire a migranților italieni, în special hotspot-urile, au fost adesea, în realitate, centrele de detenție lipsite de orice bază juridică. 32. Având în vedere faptul că reclamantul a fost plasat în hotspotul Lampedusa de către autoritățile italiene și a rămas acolo în două perioade, una din două două zile și cealaltă din șaptezeci de zile, fără o bază juridică clară și accesibilă și în absența unei măsuri motivate care să ordone detenția, Curtea constată că reclamantul a fost arbitrar privat de libertate, în încălcarea primului membru al articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Convenție. 33. Având în vedere concluzia de mai sus privind lipsa unei baze juridice clare și accesibile pentru deținere, Curtea nu a observat cum autoritățile ar fi putut informa reclamantul cu privire la motivele juridice pentru privarea sa de libertate sau i-a furnizat informații suficiente pentru a-i permite să pună cont de motivele de reținere de facto în fața unei instanțe (a se vedea Khlaifia și alții c. Italia c. [GC], nr. 16483/12, §§ 117 și 132 și secunde, 15 decembrie 2016. Curtea respinge, în consecință, obiecția Guvernului în ceea ce privește lipsa statutului de victimă al reclamantului și concluzionează că art. 5 din Convenția este aplicabil și că a existat o încălcare a articolelor 1, 2 și 4. ALTE COMPLAINTE 35. De asemenea, reclamantul a susținut că a fost supus unei restricții a libertății de circulație, în încălcarea articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, și că a fost supus unei expulziții colective, în încălcarea articolului 4 din Protocolul nr. 4. El s-a plângut, de asemenea, de o încălcare a articolului 13 citiți împreună cu art. 3 din Convenție, precum și cu art. 2 și 4 din Protocolul nr. 4. 36. Având în vedere faptele, argumentele părților și concluziile sale de mai sus, Curtea consideră că a examinat principalele întrebări juridice formulate în prezenta cerere, considerând astfel că nu este necesar să se continue examinarea plângerilor rămase ale reclamantului (a se vedea Centrul pentru Resurse Juridiale în numele Valentin Câmpeanu c. România [GC], nr. 47848/08, § 156, CEDO 2014; a se vedea, de asemenea , Khlaifia și alții , citat mai sus §§ 248-54 . APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 37. Reclamantul a solicitat 20.000 de euro (EUR) în ceea ce privește daunele nepecuniare și 6,432 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 38. Guvernul a susținut că cererea reclamantului ar trebui respinsă și că, în cazul în care Curtea face o atribuire pentru prejudiciu moral, aceasta ar trebui să corespundă suma atribuită fiecărui migrant din Khlaifia și alții (citată mai sus, aproximativ 2.500 EUR pe solicitant). 39. Curtea atribuie reclamantului 5000 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare, precum și orice impozit care poate fi imputabil. 40. Având în vedere documentele în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea de 4000 EUR pentru procedurile dinaintea acesteia, plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. Guvernul are obiecții preliminare privind lipsa statutului de victimă a reclamantului în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolului 3 și al articolului 5 § § 1, 2 și 4 din Convenția și aplicabilitatea articolului 5 și le respinge; declară plângerile referitoare la art. 3 și la art. 5 § § § 1, 2 și 4 din Convenția și la art. 4 din Protocolul nr. 4 la Convenția admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție; susține că a existat o încălcare a articolului 5 § § 1, 2 și 4 din Convenție; susține că nu este necesară examinarea plângerilor în temeiul articolului 13 din Convenție și a articolelor 2 și 4 din Protocolul nr. 4; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume: (i) 5000 EUR (cincă mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește daunele nepecuniare; (ii) 4.000 EUR (4 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 19 octombrie 2023, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Sophie Piquet Stéphanie Mourou-Vikström Președintele adjunct al grefierului interimar

FIFTH SECTION

CASE OF A.B. v. ITALY

(Application no. 13755/18)

JUDGMENT

STRASBOURG

19 October 2023

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of A.B. v. Italy,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of:

Stéphanie Mourou-Vikström

, President

,

Lado Chanturia,

Mattias Guyomar

, judges

,

and Sophie Piquet,

Acting Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

13755/18) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 21 March 2018 by a Tunisian national, A.B. (“the applicant”), who was born in 1994 and lives in Tunisia, and was represented by Ms L. Gennari, a lawyer practising in Rome;

the decision to give notice of the complaints concerning Article

3, Article

5

§§

1, 2 and 4 and Article 13 of the Convention and Articles 2 and 4 of Protocol No.

4 to the Convention to the Italian Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr L. D’Ascia, and to declare the remainder of the application inadmissible;

the decision not to disclose the applicant’s name;

the observations submitted by the Government and the observations in reply submitted by the applicant;

the comments submitted by Avocats sans frontières and L’altro diritto, which had been granted leave to intervene by the President of the Section;

Having deliberated in private on 28 September 2023,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1.

The case concerns the applicant’s detention in the hotspot at Contrada Imbriacola on the island of Lampedusa, the poor conditions of his stay there and his forced removal to Tunisia. The Early Reception and Aid Centre (

Centro di Soccorso e Prima Accoglienza

– CSPA) on Lampedusa was designated as an Italian hotspot pursuant to section 17 of Decree-Law no.

13

of 17

February 2017.

The applicant’s stay in the Lampedusa hotspot

2.

The applicant reached the Italian coast on 30

October 2017 aboard a makeshift vessel and was then transferred to the hotspot on Lampedusa. He was subjected to identity checks, allegedly without receiving any information as to the possibility of requesting international protection.

3.

On an unspecified date the applicant signed an information sheet (

foglio notizie

) which recorded his identity and the information that he had come to Italy to find work. The possible reasons for a migrant’s journey to Italy were indicated on the information sheet in the form of a list with the following items to be ticked: “Work”, “Family reunification”, “Escape from poverty”, “Asylum” and “Other”.

The applicant’s removal to Tunisia, the refusal-of-entry order and the applicant’s escape

4.

On 21 November 2017 the applicant and other migrants were searched and asked to sign a document whose content they allegedly did not understand and of which they did not receive a copy; it later transpired that the document was a refusal-of-entry order issued by the Agrigento police headquarters (

questura

) on 20 November 2017. The applicant was then transferred by aeroplane to Palermo Airport. His wrists were bound with Velcro straps during the journey.

5.

Once he had arrived at Palermo Airport, the applicant met a representative from the Tunisian Consulate, who recorded his identity. Shortly thereafter, as he was walking to the aeroplane, the applicant attempted to escape from the two police officers who were holding him. He submitted that he had then been beaten by four police officers. On the same day, 21

November 2017, the applicant was forcibly removed to Tunisia by aeroplane.

6.

A few months later, on 10 March 2018, the applicant again reached the coast of Lampedusa aboard a makeshift vessel. He was again transferred to the Lampedusa hotspot, where, on the following day, he expressed his intention to apply for international protection. However, the applicant stated that it had not been possible to fill in an official application form.

7.

On 18 March 2018 he submitted a request to the Agrigento police headquarters, asking to be granted asylum and to be transferred to another reception facility. His request and several similar requests by other migrants remained unanswered until 24

March 2018, when the applicant was transferred to the Villa Sikania migrant centre in Siculiana (Agrigento) and then to another unspecified reception facility.

8.

The Government stated that the Agrigento Prefecture had then urged the director of the reception facility to contact the immigration office to set a first appointment with the applicant to allow him to submit an asylum request. However, on 27 March 2018 the applicant fled from the centre, thereby making himself unavailable. The applicant, for his part, did not contest this version of the facts.

9.

In the course of his two stays, the applicant remained in the Lampedusa hotspot for twenty-two days and seventeen days, during which it was allegedly impossible to interact with any authority. During those periods he slept outside the centre’s premises on account of a lack of space and beds indoors. He stated that he had been unable to leave the centre during those periods. The applicant described the material conditions of the centre as inhuman and degrading.

10.

It appears from the information provided by the applicant’s representative on 16 June 2021 that the applicant, on that date, was living in Sfax (Tunisia).

11.

The applicant complained that he had been housed in poor conditions and deprived of his liberty during his stays in the Lampedusa hotspot. He also alleged that he had been subjected to a collective expulsion and that he had had difficulties in submitting an asylum request. The applicant relied on Article

3, Article 5 §§

1, 2 and 4 and Article 13 of the Convention, as well as on Articles 2 and 4 of Protocol No. 4 to the Convention.

THE COURT’S ASSESSMENT

PRELIMINARY OBJECTIONS

12.

The Government submitted that the applicant could not claim to be a victim, as no violation of the provisions of the Convention had occurred in this case. In particular, they observed that the applicant had not been detained in breach of Article 5 of the Convention, as the reception measures to which he had been subjected at the Lampedusa hotspot were regulated by law, namely Articles 8, 9, 10 and 12 of Legislative Decree no. 142 of 2015. Moreover, in the Government’s view, the applicant had not been subjected to any treatment contrary to Article 3 of the Convention.

13.

The Government also contended that the applicant had failed to exhaust the available domestic remedies. In their view, under Article

10

§

2 of Legislative Decree no. 142 of 2015, the applicant could have applied to the prefect to obtain a temporary permit to leave the centre. In the event that the application was refused, he could have challenged the relevant decision before a civil judge. It had also been open to the applicant to lodge an urgent application under Article 700 of the Code of Civil Procedure. In addition, he could have lodged a complaint with the administrative courts in the event that his application to the prefect went unanswered.

14.

The applicant disagreed with the objections raised by the Government. With regard to the objection of non-exhaustion of domestic remedies, the applicant pointed out that he had not had access to legal assistance.

15.

The Court considers that the Government’s objection as to lack of victim status relates to the substance of the applicant’s complaints. It thus decides to join this objection to the merits of the case.

16.

With regard to the objection of non-exhaustion of domestic remedies, the Court acknowledges that, although under Article 10 § 2 of Legislative Decree no. 142 of 2015, asylum-seekers could apply to the prefect for a temporary permit with a view to leaving the centre, the Government have not provided any information as to the applicant’s practical access to legal assistance in order to lodge such an application at the time of the events. In these circumstances, the Government’s objection must be dismissed.

17.

The Court notes that this application is neither manifestly ill-founded nor inadmissible on any other grounds listed in Article

35 of the Convention. It must therefore be declared admissible, without prejudice to the Court’s conclusions regarding the applicant’s victim status (see paragraphs 28 and 34 below).

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 3 OF THE CONVENTION on account of the applicant’s difficulties in submitting an asylum request

18.

The applicant complained that he had had difficulties in submitting an asylum request. He relied on Article 3 of the Convention.

19.

The Government observed that the applicant had expressed his intention to apply for asylum during his second stay in the Lampedusa hotspot. However, the scientific police office at the site had not been operational at the time on account of a fire which had broken out on 8

March 2018. In addition, the applicant’s transfer to the mainland had had to be postponed several times on account of adverse weather conditions.

20.

They further stated that the applicant had eventually been transferred to an inland reception centre; however, it had been impossible to finalise his asylum request, as he had fled from the centre, making himself unavailable. The applicant, for his part, did not contest this version of the facts.

21.

In view of the above information, the Court concludes that this part of the applicant’s complaint must be dismissed as manifestly ill-founded under Article

35

§§

3 and 4 of the Convention.

admissibility of the remainder of the application

22.

As to the remainder of the application, the Court notes that it is neither manifestly ill-founded nor inadmissible on any other grounds listed in Article

35 of the Convention. It must therefore be declared admissible.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 3 OF THE CONVENTION relating to the material conditions of accommodation

23.

The applicant complained of the poor material conditions of his stay in the Lampedusa hotspot. He relied on Article 3 of the Convention.

24.

The parties’ observations in respect of this complaint are similar to those presented in

J.A. and Others v. Italy

(no. 21329/18, 30

June 2023).

25.

Avocats sans frontières

, third-party intervener, emphasised the inhuman and degrading conditions of detention in Tunisia for aspiring migrants and returnees.

26.

The Court notes that, in the present case, the applicant remained in the Lampedusa hotspot during two periods, one of twenty-two days (from 30

October 2017 to 20 November 2017) and the other of seventeen days (from 10

March 2018 until 27 March 2018). During these periods, the applicant remained in a centre which was inadequate and where the hygiene conditions were poor. Moreover, services and space were lacking, with regard in particular to beds, the applicant had indeed to sleep on mattresses outside the centre.

27.

In this respect, the Court refers to the 2016-17 report of the National Guarantor of the rights of people detained or deprived of their liberty and the 2017 report on Identification and Expulsion Centres in Italy of the Senate of the Republic, which stated that the general conditions in the Lampedusa hotspot were run down and dirty and pointed out the lack of services and of space, with regard in particular to beds, as well as the general poor hygiene and inadequacy of the centre (see

J.A. and Others

(ibid.) § 62). Moreover, the 2020 report of the Guarantor attested that in 2019 in the Lampedusa hotspot there had only been two bathrooms to be shared by forty people, some migrants had had to sleep on mattresses outside the centre and the rooms had been either too cold or too hot. In his report, the Guarantor had expressed regret that although the individuals staying in the Lampedusa hotspot had been supposed to remain there only for the time it took to identify them, they had usually spent several days or weeks at the centre (see

J.A. and Others

(ibid.) § 53).

28

.

In the light of the considerations above, as well as its conclusions in

J.A. and Others

(ibid.), the Court dismisses the Government’s objection as to the applicant’s victim status and concludes that he was subjected to inhuman and degrading treatment during his stay in the hotspot at Lampedusa, in violation of Article 3 of the Convention.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5 §§ 1, 2 and 4 OF THE CONVENTION

29.

The applicant complained that he had been deprived of his liberty during his stay in the Lampedusa hotspot, in the absence of any clear and accessible legal basis, and that it had thus been impossible to challenge the lawfulness of his deprivation of liberty. He relied on Article 5 §§ 1, 2 and 4 of the Convention.

30.

The parties’ observations in respect of this complaint are similar to those presented in

J.A. and Others

(ibid., §§ 73-76).

31.

L’altro diritto

, third-party intervener, noted that Italian migrant reception centres, in particular the hotspots, were often, in reality, detention facilities devoid of any legal basis.

32.

Bearing in mind that the applicant was placed in the Lampedusa hotspot by the Italian authorities and remained there during two periods, one of twenty-two days and the other of seventeen days, without a clear and accessible legal basis and in the absence of a reasoned measure ordering his detention, the Court finds that the applicant was arbitrarily deprived of his liberty, in breach of the first limb of Article 5 § 1 (f) of the Convention.

33.

In view of the above finding in respect of the lack of a clear and accessible legal basis for the detention, the Court fails to see how the authorities could have informed the applicant of the legal reasons for his deprivation of liberty or provided him with sufficient information to enable him to challenge the grounds for his

de facto

detention before a court (see

Khlaifia and Others v. Italy

[GC], no. 16483/12, §§ 117 and 132 et seq., 15 December 2016).

34

.

The Court accordingly dismisses the Government’s objection as to the applicant’s lack of victim status and concludes that Article 5 of the Convention is applicable and that there has been a violation of Article

5

§§

1, 2 and 4.

OTHER COMPLAINTS

35.

The applicant also alleged that he had been subjected to a restriction of his freedom of movement, in breach of Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention, and that he had been subjected to a collective expulsion, in breach of Article 4 of Protocol No. 4. He also complained of a violation of Article

13 read in conjunction with Article 3 of the Convention as well as with Articles 2 and 4 of Protocol No. 4.

36.

Having regard to the facts of the case, the submissions of the parties and its findings above, the Court considers that it has examined the main legal questions raised in the present application. It thus considers that there is no need to pursue the examination of the applicant’s remaining complaints (see

Centre for Legal Resources on behalf of Valentin Câmpeanu v.

Romania

[GC], no.

47848/08, §

156, ECHR 2014; see also

Khlaifia and Others

, cited above, §§

248-54).

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

37.

The applicant claimed 20,000 euros (EUR) in respect of non

‑

pecuniary damage and EUR 6,432

in respect of costs and expenses incurred before the Court.

38.

The Government submitted that the applicant’s claim should be rejected. They further submitted that, should the Court make an award in respect of non-pecuniary damage, it should correspond to the sum awarded to each migrant in

Khlaifia and Others

(cited above – approximately EUR

2,500 per applicant).

39.

The Court awards the applicant EUR 5,000 in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable.

40.

Having regard to the documents in its possession, the Court considers it reasonable to award EUR 4,000 for the proceedings before it, plus any tax that may be chargeable to the applicant.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Joins to the merits

the Government’s preliminary objections concerning the applicant’s lack of victim status as regards his complaints under Article 3 and Article 5 §§ 1, 2 and 4 of the Convention and the applicability of Article 5 and dismisses them;

Declares

the complaints concerning Article 3 and Article 5 §§ 1, 2 and 4 of the Convention and Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention admissible;

Holds

that there has been a violation of Article 3 of the Convention;

Holds

that there has been a violation of Article 5 §§ 1, 2 and 4 of the Convention;

Holds

that there is no need to examine the complaints under Article 13 of the Convention and Articles 2 and 4 of Protocol No. 4;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts:

(i)

EUR

5,000

(five thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR

4,000

(four thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 19 October 2023, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Sophie Piquet

Stéphanie Mourou-Vikström

Acting Deputy Registrar

President