ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 30/2010

Asupra contestației în anulare de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 136 din 27 noiembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul Ș.N.I., împotriva Rezoluției nr. 21/P/2008, din 28 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținând rezoluția atacată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că rezoluția procurorului este temeinică și legală, din actele premergătoare efectuate în cauză, nerezultând săvârșirea de către avocatul R.C. a infracțiunilor prevăzute de art. 206, art. 260, art. 289 și art. 291 C. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 583 din 18 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1645/57/2008, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Ș.N.I.

Împotriva acestei din urmă decizii, contestatorul Ș.N.I. a formulat contestație în anulare. Înalta Curte, verificând, în temeiul art. 391 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, constată că aceasta nu este admisibilă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Conform prevederilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale. Corespunzător acestor dispoziții, legea procesual penală stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac, titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau de retractare. Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesual penală.

Așa cum rezultă din art. 391 alin. (2) C. proc. pen., cererea de contestație este admisibilă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar. Așa cum reiese din cererea aflată la dosar, contestatorul nu a indicat motivele care stau la baza contestației în anulare și nici nu a depus dovezi la dosar în sprijinul acesteia. Pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul Ș.N.I. De altfel, prezenta contestație în anulare este inadmisibilă și dintr-o altă perspectivă. Din dispozițiile cuprinse în art. 386 C. proc.

pen. rezultă caracterul contestației în anulare de cale extraordinară de atac și cazurile în care se poate folosi. Fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate viza exclusiv hotărârile prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și anume hotărârile prin care să se fi rezolvat fondul, prin examinarea existenței faptei și vinovăției inculpatului finalizată printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal. Cum contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva unei decizii penale prin care a fost soluționată o plângere împotriva soluției procurorului conform art. 278 1 C. proc. pen. aceasta este inadmisibilă. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 391 C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul Ș.N.I. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul Ș.N.I. împotriva Deciziei penale nr. 583 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1645/57/2008. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2010.