ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 44/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 29 septembrie 2010, reclamantul A.V. a solicitat obligarea pârâților

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Constanța la plata sumelor rezultate din actualizarea cu indicele de inflație a

sumei de 82.568,76 lei, reprezentând daune materiale, precum și obligarea

pârâților la plata dobânzii legale calculate la dobânda de referință a B.N.R.,

conform Ordonanței Guvernului nr. 9/2000, cu titlul de daune moratorii de

întârziere.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, prin sentința nr. 226/CA din 3 aprilie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, irevocabilă prin decizia nr. 4.094 din 25

octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâții au fost obligați

la plata sumei de 82.568,76 lei, reprezentând drepturi bănești de care a fost

lipsit ca urmare a destituirii sale ilegale din funcția de director al

Administrației Finanțelor Publice Mangalia.

Prin cererile depuse la

28 octombrie 2010 și la 6 decembrie 2010, reclamantul a precizat că dobânda

legală solicitată este în sumă de 30.905 lei, iar actualizarea daunelor cu

indicele de inflație este în sumă de 21.730,51 lei.

Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 59 din 17 februarie 2011, prin care a respins

acțiunea ca nefondată.

Instanța de fond a  considerat

că refuzul pârâților de a plăti despăgubirile solicitate în prezenta cauză este

justificat, întrucât acordarea lor ar reprezenta o dublă reparație a prejudiciului

creat prin actul administrativ anulat, în condițiile în care reclamantului i-au

fost achitate daunele materiale stabilite ca urmare a anulării actului vătămător

prin sentința civilă nr. 226/CA din 3 aprilie 20007 a Curții de Apel Constanța,

irevocabilă prin decizia nr. 4094 din 25 octombrie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii atacate ca

nelegală și netemeinică.

În primul motiv de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., s-a invocat necompetența

materială a primei instanțe, arătându-se că, față de valoarea daunelor

solicitate în litigiu, tribunalul trebuia să soluționeze cauza, conform dispozițiilor

art. 2 C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost

criticată soluția dată pe fondul cauzei și s-a arătat că instanța de fond a interpretat

greșit obiectul acțiunii și dispozițiile legale incidente în cauză, reținând

fără temei că despăgubirile solicitate reprezintă o dublă reparație a

prejudiciului cauzat prin actul administrativ anulat prin hotărâre

judecătorească irevocabilă.

Analizând actele și

lucrările  dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în

judecată, astfel cum a fost  formulată  și precizată de reclamantul A.V., are ca

obiect obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Constanța la plata de despăgubiri în sumă totală

de 52.725,51 lei, după anularea prin hotărâre judecătorească irevocabilă a actului

administrativ de eliberare a sa din funcția de director al Administrației

Finanțelor Publice Mangalia.

Soluționând fondul

pricinii, Curtea de Apel Constanța a pronunțat o hotărâre nelegală, pentru că a

încălcat normele de competență materială în litigiile de contencios administrativ

și fiscal, în raport cu valoarea despăgubirilor solicitate de recurentul –

reclamant.

Dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd competența  materială a curților de

apel de a soluționa în primă instanță litigiile care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

lei, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Pentru litigiile în

care debitul este inferior sumei de 500.000 lei, competența materială aparține

în primă instanță tribunalelor.

Cum acțiunea

reclamantului vizează exclusiv acordarea de despăgubiri în sumă de 52.725,51

lei și nu are ca obiect anularea unui act administrativ, instanța de fond a apreciat

eronat că este determinant criteriul competenței funcționale a autorităților publice

chemate în judecată, deși erau incidente în cauză prevederile legale

referitoare la determinarea competenței materiale după criteriul valorii sumei

solicitate.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 3, coroborat cu art. 312 alin. (6)

și art. 312 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte va admite prezentul  recurs, va casa hotărârea atacată și va dispune

trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.

Ca urmare a soluției

date recursului, prin admiterea motivului de recurs referitor la necompetența

materială a instanței de fond, nu se mai impune a fi examinate criticile formulate

pe fondul pricinii și acestea vor fi avute în vedere, sub forma unor apărări de

fond, cu ocazia judecării cauzei de către instanța competentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul

declarat de reclamantul A.V.

împotriva sentinței nr. 59 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța - secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare, la Tribunalul Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2012.