ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 44/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 septembrie 2010, reclamantul A.V. a solicitat obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Constanța la plata sumelor rezultate din actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 82.568,76 lei, reprezentând daune materiale, precum și obligarea pârâților la plata dobânzii legale calculate la dobânda de referință a B.N.R., conform Ordonanței Guvernului nr. 9/2000, cu titlul de daune moratorii de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin sentința nr. 226/CA din 3 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, irevocabilă prin decizia nr. 4.094 din 25 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâții au fost obligați la plata sumei de 82.568,76 lei, reprezentând drepturi bănești de care a fost lipsit ca urmare a destituirii sale ilegale din funcția de director al Administrației Finanțelor Publice Mangalia. Prin cererile depuse la 28 octombrie 2010 și la 6 decembrie 2010, reclamantul a precizat că dobânda legală solicitată este în sumă de 30.905 lei, iar actualizarea daunelor cu indicele de inflație este în sumă de 21.730,51 lei. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 59 din 17 februarie 2011, prin care a respins acțiunea ca nefondată.

Instanța de fond a considerat că refuzul pârâților de a plăti despăgubirile solicitate în prezenta cauză este justificat, întrucât acordarea lor ar reprezenta o dublă reparație a prejudiciului creat prin actul administrativ anulat, în condițiile în care reclamantului i-au fost achitate daunele materiale stabilite ca urmare a anulării actului vătămător prin sentința civilă nr. 226/CA din 3 aprilie 20007 a Curții de Apel Constanța, irevocabilă prin decizia nr. 4094 din 25 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică. În primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., s-a invocat necompetența materială a primei instanțe, arătându-se că, față de valoarea daunelor solicitate în litigiu, tribunalul trebuia să soluționeze cauza, conform dispozițiilor art. 2 C. proc. civ. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost criticată soluția dată pe fondul cauzei și s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit obiectul acțiunii și dispozițiile legale incidente în cauză, reținând fără temei că despăgubirile solicitate reprezintă o dublă reparație a prejudiciului cauzat prin actul administrativ anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantul A.V., are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Constanța la plata de despăgubiri în sumă totală de 52.725,51 lei, după anularea prin hotărâre judecătorească irevocabilă a actului administrativ de eliberare a sa din funcția de director al Administrației Finanțelor Publice Mangalia. Soluționând fondul pricinii, Curtea de Apel Constanța a pronunțat o hotărâre nelegală, pentru că a încălcat normele de competență materială în litigiile de contencios administrativ și fiscal, în raport cu valoarea despăgubirilor solicitate de recurentul – reclamant.

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd competența materială a curților de apel de a soluționa în primă instanță litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, dacă prin lege specială nu se prevede altfel. Pentru litigiile în care debitul este inferior sumei de 500.000 lei, competența materială aparține în primă instanță tribunalelor. Cum acțiunea reclamantului vizează exclusiv acordarea de despăgubiri în sumă de 52.725,51 lei și nu are ca obiect anularea unui act administrativ, instanța de fond a apreciat eronat că este determinant criteriul competenței funcționale a autorităților publice chemate în judecată, deși erau incidente în cauză prevederile legale referitoare la determinarea competenței materiale după criteriul valorii sumei solicitate.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 3, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 312 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal. Ca urmare a soluției date recursului, prin admiterea motivului de recurs referitor la necompetența materială a instanței de fond, nu se mai impune a fi examinate criticile formulate pe fondul pricinii și acestea vor fi avute în vedere, sub forma unor apărări de fond, cu ocazia judecării cauzei de către instanța competentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva sentinței nr. 59 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța - secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare, la Tribunalul Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2012.