ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2439/2012

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin încheierea nr. 67/ P din 10 iulie 2012,

pronunțată în Dosarul nr. 873/36/2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie, a luat în examinare cererea având

ca obiect liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul P.I.A.

- deținut în I.P.J. Constanța, Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

După admiterea în

principiu, în raport de datele rezultate din dosarul de urmărire penală și din

înscrisurile depuse în circumstanțiere, Curtea, constatând că în cauză, se mențin

temeiurile avute în vedere cu ocazia arestării preventive și că există date din

care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să zădărnicească aflarea

adevărului, sau să îngreuneze buna desfășurare a judecații în ce privește

ascultarea denunțătorilor și a martorilor propuși în cauză, în temeiul art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare

provizorie sub control judiciar a inculpatului P.I.A. - fiul lui Ș. și I.,

deținut în Arestul I.P.J. Constanța.

În termen legal,

inculpatul P.I.A. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, susținând că

motivarea instanței în respingerea cererii formulate datorită faptului că există

date că ar încerca zădărnicirea aflării adevărului nu are o referire concretă.

În această ordine de

idei a susținut că nu ar mai putea influența sau zădărnici aflarea adevărului,

întrucât în cauză s-a prezentat materialul de urmărire penală, recunoaște toate

faptele, însă nu a uzat de procedura simplificată prevăzută de dispozițiile art.

320

1

C. proc. pen. pentru a nu îngreuna situația coinculpatului și

din demnitate față de acesta.

Nu în ultimul rând a

precizat că odată lăsat în libertate va respecta toate obligațiile ce i se vor

impune.

Recursul declarat de

inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin.

(1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se

împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta

una din masurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea

preventivă.

Art. 148 alin. (1) C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că

măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

Totodată, potrivit art.

160

2

și urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât și

al judecații instanța poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar,

dacă consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.

Cu referire la

motivele de recurs invocate, se reține că instanța de fond, la 10 iulie 2012 a

constatat că nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a

inculpatului P.I.A., întrucât o astfel de măsură preventivă nu asigură

îndeplinirea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., iar

elementele invocate în apărare nu au relevanță în cauză, întrucât, ca și

caracterizările personale, nu sunt circumscrise condițiilor prevăzute de art. 160

2

C. proc. pen.

În raport de actele

dosarului, Înalta Curte constată că la data de 09 iulie 2012 s-a înregistrat pe

rolul Curții de Apel Constanța rechizitoriul emis de către Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Constanța în Dosarul nr. 96/P/2012 prin care se dispunea trimiterea

în judecată a inculpatului P.I.A. - fiul lui Ș. și I., pentru săvârșirea a două

infracțiuni concurente de trafic de influență, prevăzute și pedepsite de art. 6

și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 257 alin. (1) C.

pen. și art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 257

alin. (1) C. pen., formându-se astfel Dosarul nr. 904/36/2012 cu termen de soluționare

la data de 11 septembrie 2012.

În esență s-a reținut

că, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul P.I.A.,

prevalându-se de calitatea de ofițer de poliție judiciară în cadrul IPJ

Constanța - Serviciul de Investigare a Fraudelor, în intervalul 3 - 14 mai 2012

a pretins de la denunțătorul P.C.F., prin intermediul denunțătorului D.F. dar

și nemijlocit remiterea unei sume importante în valută, în scopul de a interveni

pe lângă șefii săi ierarhici, nominalizați, în vederea clasării unei lucrări ce

avea ca obiect verificarea activității SC P.G.D.E. SRL Năvodari iar în perioada

14 mai 2012 - 15 iunie 2012 acționând similar, însă în baza unei rezoluții

distincte, a pretins de la aceiași denunțători remiterea sumei de 4.000 euro

pentru a-și trafica influența față de colega sa de serviciu A.M., în scopul clasării

lucrării privind verificarea activității SC P.G.D.E. SRL Năvodari.

În acest sens, Înalta

Curte constată că este nefondată cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpat, impunându-se astfel menținerea măsurii

preventive dispusă față de acesta pentru buna desfășurare a procesului penal, în

scopul administrării tuturor probelor și pentru lămurirea cauzei sub toate

aspectele în vederea aflării adevărului, în acest stadiu procesual fiind

finalizată urmărirea penală și instanța investită cu trimiterea în judecată a

inculpatului.

În acest context, măsura

arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de

nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare

și până la rămânerea definitivă a acesteia, deoarece a fost luată pe baza

presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni și nu tinde să reprezinte

o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual,

caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în

prezent nu a fost pronunțată o hotărâre în cauză.

Totodată, Înalta

Curte constată că măsura preventivă luată față de inculpat este totuși de

natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile

art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO.

Nu în ultimul rând, s-a

avut în vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, împrejurarea că inculpatul

era ofițer de poliție judiciară având ca atribuții cercetarea penală în cauze

penale complexe, faptul că inculpatul are relații anterioare de prietenie cel

puțin cu unul din denunțători și din aceea că, prin specificul activităților

profesionale desfășurate anterior, cunoaște și poate contacta persoane

implicate în soluționarea propriei cauze.

Este de menționat că,

așa cum rezultă din probele administrate în cauză, inculpatul a pretins sume de

bani, dintre care o parte le-a și primit, tocmai pentru a zădărnici aflarea

adevărului sau pentru că, în cauze penale sau aflate în lucru la organele de

poliție, să se dispună alte soluții decât cele care în mod obișnuit s-ar fi

impus.

În raport de aceste

considerente, Înalta Curte constată că inculpatul prin însăși profesia și

activitatea pe care le desfășura era obligat să asigure respectarea legii și nu

că ajutându-se de profesie să denatureze scopul acesteia.

De asemenea, s-a avut

în vedere gravitatea sporită a faptelor pentru care este cercetat inculpatul,

atât prin prisma calității sale în care a acționat, prin natura faptelor

(infracțiuni de corupție), dar și prin natura activității desfășurate de cei

asupra cărora se susține că s-ar fi exercitat traficul de influență, inculpatul

implicându-se în soluționarea ilegală a unor cauze și lucrări.

Așa după cum și prima

instanța a reținut, aceste constatări fac ca înscrisurile în circumstanțiere,

constând în caracterizări emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta

și I.P.J. Constanța precum și de preotul paroh al bisericii frecventate de

inculpat, să nu fie relevante în cauză, întrucât imaginea pe care inculpatul și-a

creat-o în mod aparent nu este cea reală.

În raport de toate argumentele

anterior prezentate, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus de către

Curtea de Apel Constanța respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.

Ca atare, încheierea

pronunțată la 10 iulie 2012 este legală.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpatul P.I.A. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C.

proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul

P.I.A.

împotriva încheierii

nr.

67/

P din 10 iulie 2012 a

Curții de

Apel Constanța,

secția penală

și pentru

cauze penale

cu

minori

și de

familie

.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la

prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 18 iulie 2012.