ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3407/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3407/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința
comercială nr.998, pronunțată la data de 9 februarie 2010, Secția a VI-a
comercială a Tribunalului București a respins ca nefondată acțiunea formulată
de reclamantele N.C.I. și SC N.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC I.T.
România & Co S.C. și SC I.T. România SRL, având ca obiect constatarea
săvârșirii de către pârâte a faptelor de concurență neloială prevăzute și
sancționate de art. 4 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 11/1991, obligarea
pârâtelor la încetarea acestor practici și publicarea hotărârii de condamnare
în presă.
Spre a hotărî astfel,
tribunalul a reținut, din analiza materialului probator administrat, că pârâta SC
I.T. România & Co S.C. a încheiat Contractul Cadru de Consultanță, având ca
obiect prestarea de către reclamantă, în beneficiul pârâtei, a unor servicii de
cercetare și/sau lucrări de dezvoltare ce urmau a fi individualizate în
specificații de lucrări și supuse acceptării părților pentru fiecare proiect în
parte, doar în scopul de a beneficia de serviciile reclamantei, aspect confirmat
și de corespondența comercială purtată ulterior de părțile contractante; că
pârâta SC I.T. România SRL nu a semnat contractul cadru de consultanță,
situație în care o obligație similară nu poate fi analizată în ce o privește pe
aceasta; că operațiunea dovedită de angajare a câtorva salariați ai SC N.C. SRL
nu s-a realizat în scopul dezorganizării activității acestei societăți,
împrejurările angajării acestora situându-se doar prezumtiv, pe baza
raționamentului deductiv, sub incidența art. 4 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 11/1991;
că reclamantele nu au arătat cu claritate cum s-a materializat exercitarea de
activități comerciale cu rea-credință, contrare uzanțelor cinstite, de către
pârâte și că nu a fost identificată nicio acțiune a pârâtelor care să se
plaseze în sfera ilicitului delictual, sancționat potrivit art. 998, art. 999 C.
civ., apreciind că, atât angajarea de personal, cât și desfășurarea de
activități potrivit obiectului de activitate, sunt fapte licite.
Apelurile declarate
de reclamante împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate,
de Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București.
Pentru a pronunța
această hotărâre, analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate,
instanța de apel a considerat că tribunalul a reținut în mod corect situația de
fapt relevantă în cauză și a aplicat în mod judicios prevederile legale
incidente, cu referire la art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 ca formă
specială a răspunderii civile delictuale, prevăzută de art. 998 – 999 C. civ.,
întrucât, în speță, reclamantele, respectiv pârâtele, nu au acționat în
calitate de concurente pe aceeași piață, desfășurând activitatea comercială
specifică în domenii diferite, iar prin fapta, necontestată, de angajare de
către SC I.T. România SRL a unor persoane care anterior fuseseră salariați ai SC
N.C. SRL nu s-a dovedit că fiecare pârâtă a acționat în scopul predefinit de a
dezorganiza activitatea reclamantelor.
În ceea ce privește
alte pretinse fapte ilicite, instanța de apel a constatat că apelantele nu au
dovedit îndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile
delictuale, respectiv existența unor fapte ilicite săvârșite de intimate cu
vinovăție care să fi produs un prejudiciu în patrimoniul acestora, activitatea
intimatelor, astfel cum rezultă din probele administrate, înscriindu-se în
sfera uzanțelor comerciale, apelantelor revenindu-le obligația de a dovedi că
acestea au acționat cu rea – credință pentru a se putea încadra în sfera
delictuală, nefiind suficiente prezumțiile simple afirmate de acestea.
Împotriva menționatei
decizii au declarat recurs apelantele – reclamante, invocând în drept
dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.
În esență, în
dezvoltarea motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a
arătat că instanța de apel nu a prezentat pe larg care sunt motivele de fapt și
de drept care au stat la baza convingerii sale, iar, în dezvoltarea motivului
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că, realizând o analiză
sumară a materialului probator administrat, referitor la elementele faptei
ilicite invocate, și înlăturând probele administrate de apelantele – reclamante
în cauză, instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, străină
normelor de drept aplicabile în speță și în contradicție cu materialul probator
administrat din a cărui analiză rezultă că sunt întrunite elementele
răspunderii civile delictuale.
Intimatele au
solicitat, prin întâmpinarea formulată în cauză, respingerea recursului și
menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind
neîntemeiate criticile recurentelor întemeiate pe motivele prevăzute de art. 304
pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este
nefondat.
Astfel, examinarea
considerentelor deciziei ce face obiectul prezentului recurs relevă că instanța
de apel a analizat motivele cuprinse în apelurile reclamantelor răspunzând
argumentat criticilor pe care acestea le-au adus sentinței apelate, conform
cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., iar împrejurarea că recurentele nu
împărtășesc concluziile acestei analize nu este de natură să inducă aplicarea
motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Este de observat că
aspectele referitoare la modul în care instanța a analizat materialul probator
nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ. și nici nu pot face obiectul analizei în această cale de atac, față
de redactarea art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei
atacate – recurentele neprecizând relevanța afirmațiilor referitoare la
întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale în speță, față de decizia
atacată.
Reținând că părțile
litigante nu sunt concurente, întrucât nu își desfășoară activitatea pe același
segment de piață și că apelantele – reclamante nu au dovedit că, prin faptul
angajării de către SC I.T. România SRL a unor persoane care anterior au deținut
calitatea de salariați ai SC N.C. SRL, fiecare intimată – pârâtă a acționat cu
scopul predefinit de a dezorganiza activitatea acestora, instanța de apel a
concluzionat cu justețe că prevederile art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 nu
sunt incidente în cauză, având în vedere că acestea sancționează faptele unui
comerciant constând în „concedierea sau atragerea unor salariați ai unui
comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze
clienții acelui comerciant sau angajarea salariaților unui comerciant în scopul
dezorganizării activității sale”, cerințe neîndeplinite în speță.
Așa fiind, în temeiul
art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul
declarat în cauză, iar, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C.
proc. civ., va obliga pe recurente, în culpă procesuală, să plătească
intimatelor cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, efectuate în
această cale de atac, astfel cum au solicitat și dovedit prin înscrisurile
depuse la dosar (filele 31, 37, 38).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamantele N.C.I. BUCUREȘTI și SC N.C. SRL BUCUREȘTI
,
împotriva deciziei comerciale nr. 442
din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca
nefondat.
Obligă recurentele să
plătească intimatelor I.T. ROMÂNIA & CO SC BUCUREȘTI și I.T. ROMÂNIA
BUCUREȘTI suma de 4.082 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând
onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi,
2 noiembrie 2011.