ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3407/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr.998, pronunțată la data de 9 februarie 2010, Secția a VI-a

comercială a Tribunalului București a respins ca nefondată acțiunea formulată

de reclamantele N.C.I. și SC N.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC I.T.

România & Co S.C. și SC I.T. România SRL, având ca obiect constatarea

săvârșirii de către pârâte a faptelor de concurență neloială prevăzute și

sancționate de art. 4 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 11/1991, obligarea

pârâtelor la încetarea acestor practici și publicarea hotărârii de condamnare

în presă.

Spre a hotărî astfel,

tribunalul a reținut, din analiza materialului probator administrat, că pârâta SC

I.T. România & Co S.C. a încheiat Contractul Cadru de Consultanță, având ca

obiect prestarea de către reclamantă, în beneficiul pârâtei, a unor servicii de

cercetare și/sau lucrări de dezvoltare ce urmau a fi individualizate în

specificații de lucrări și supuse acceptării părților pentru fiecare proiect în

parte, doar în scopul de a beneficia de serviciile reclamantei, aspect confirmat

și de corespondența comercială purtată ulterior de părțile contractante; că

pârâta SC I.T. România SRL nu a semnat contractul cadru de consultanță,

situație în care o obligație similară nu poate fi analizată în ce o privește pe

aceasta; că operațiunea dovedită de angajare a câtorva salariați ai SC N.C. SRL

nu s-a realizat în scopul dezorganizării activității acestei societăți,

împrejurările angajării acestora situându-se doar prezumtiv, pe baza

raționamentului deductiv, sub incidența art. 4 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 11/1991;

că reclamantele nu au arătat cu claritate cum s-a materializat exercitarea de

activități comerciale cu rea-credință, contrare uzanțelor cinstite, de către

pârâte și că nu a fost identificată nicio acțiune a pârâtelor care să se

plaseze în sfera ilicitului delictual, sancționat potrivit art. 998, art. 999 C.

civ., apreciind că, atât angajarea de personal, cât și desfășurarea de

activități potrivit obiectului de activitate, sunt fapte licite.

Apelurile declarate

de reclamante împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate,

de Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București.

Pentru a pronunța

această hotărâre, analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate,

instanța de apel a considerat că tribunalul a reținut în mod corect situația de

fapt relevantă în cauză și a aplicat în mod judicios prevederile legale

incidente, cu referire la art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 ca formă

specială a răspunderii civile delictuale, prevăzută de art. 998 – 999 C. civ.,

întrucât, în speță, reclamantele, respectiv pârâtele, nu au acționat în

calitate de concurente pe aceeași piață, desfășurând activitatea comercială

specifică în domenii diferite, iar prin fapta, necontestată, de angajare de

către SC I.T. România SRL a unor persoane care anterior fuseseră salariați ai SC

N.C. SRL nu s-a dovedit că fiecare pârâtă a acționat în scopul predefinit de a

dezorganiza activitatea reclamantelor.

În ceea ce privește

alte pretinse fapte ilicite, instanța de apel a constatat că apelantele nu au

dovedit îndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile

delictuale, respectiv existența unor fapte ilicite săvârșite de intimate cu

vinovăție care să fi produs un prejudiciu în patrimoniul acestora, activitatea

intimatelor, astfel cum rezultă din probele administrate, înscriindu-se în

sfera uzanțelor comerciale, apelantelor revenindu-le obligația de a dovedi că

acestea au acționat cu rea – credință pentru a se putea încadra în sfera

delictuală, nefiind suficiente prezumțiile simple afirmate de acestea.

Împotriva menționatei

decizii au declarat recurs apelantele – reclamante, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

În esență, în

dezvoltarea motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a

arătat că instanța de apel nu a prezentat pe larg care sunt motivele de fapt și

de drept care au stat la baza convingerii sale, iar, în dezvoltarea motivului

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că, realizând o analiză

sumară a materialului probator administrat, referitor la elementele faptei

ilicite invocate, și înlăturând probele administrate de apelantele – reclamante

în cauză, instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, străină

normelor de drept aplicabile în speță și în contradicție cu materialul probator

administrat din a cărui analiză rezultă că sunt întrunite elementele

răspunderii civile delictuale.

Intimatele au

solicitat, prin întâmpinarea formulată în cauză, respingerea recursului și

menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind

neîntemeiate criticile recurentelor întemeiate pe motivele prevăzute de art. 304

pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este

nefondat.

Astfel, examinarea

considerentelor deciziei ce face obiectul prezentului recurs relevă că instanța

de apel a analizat motivele cuprinse în apelurile reclamantelor răspunzând

argumentat criticilor pe care acestea le-au adus sentinței apelate, conform

cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., iar împrejurarea că recurentele nu

împărtășesc concluziile acestei analize nu este de natură să inducă aplicarea

motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Este de observat că

aspectele referitoare la modul în care instanța a analizat materialul probator

nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și nici nu pot face obiectul analizei în această cale de atac, față

de redactarea art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei

atacate – recurentele neprecizând relevanța afirmațiilor referitoare la

întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale în speță, față de decizia

atacată.

Reținând că părțile

litigante nu sunt concurente, întrucât nu își desfășoară activitatea pe același

segment de piață și că apelantele – reclamante nu au dovedit că, prin faptul

angajării de către SC I.T. România SRL a unor persoane care anterior au deținut

calitatea de salariați ai SC N.C. SRL, fiecare intimată – pârâtă a acționat cu

scopul predefinit de a dezorganiza activitatea acestora, instanța de apel a

concluzionat cu justețe că prevederile art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 nu

sunt incidente în cauză, având în vedere că acestea sancționează faptele unui

comerciant constând în „concedierea sau atragerea unor salariați ai unui

comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze

clienții acelui comerciant sau angajarea salariaților unui comerciant în scopul

dezorganizării activității sale”, cerințe neîndeplinite în speță.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

declarat în cauză, iar, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., va obliga pe recurente, în culpă procesuală, să plătească

intimatelor cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, efectuate în

această cale de atac, astfel cum au solicitat și dovedit prin înscrisurile

depuse la dosar (filele 31, 37, 38).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantele N.C.I. BUCUREȘTI și SC N.C. SRL BUCUREȘTI

,

împotriva deciziei comerciale nr. 442

din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Obligă recurentele să

plătească intimatelor I.T. ROMÂNIA & CO SC BUCUREȘTI și I.T. ROMÂNIA

BUCUREȘTI suma de 4.082 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi,

2 noiembrie 2011.