ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3044/2010

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 26 ianuarie 2010 petentul a formulat plângere împotriva Rezoluției din 7 decembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 1331/P/2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 249 C. pen. În motivarea plângerii petentul a arătat că judecătoarea M.A. a judecat în mod necorespunzător dosarul său de partaj succesoral. Curtea de Apel Bacău, analizând plângerea în raport de actele premergătoare prin Sentința penală nr. 46 din 25 martie 2010 a dispus în temeiul art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen. respingerea plângerii ca nefondată.

S-a motivat că din actele existente nu s-a desprins vreun indiciu că magistratul judecător, cu știință nu a îndeplinit ori l-ar fi îndeplinit în mod defectuos sau că și-a încălcat din culpă vreo îndatorire de serviciu. Nemulțumit de hotărârea pronunțată petentul a formulat recurs susținând că dosarul său a fost judecat „fals, încălcându-se legile țării”, motiv pentru care se impune admiterea plângerii, casarea hotărârii atacate, desființarea rezoluției și trimiterea dosarului pentru efectuarea de cercetări penale iar judecata să se facă în prezența tuturor intimaților. Recursul este nefondat. Potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, desființarea și reformarea hotărârilor judecătorești este permisă în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Altfel spus, nu este permisă imixtiunea în actul de justiție la intervenția subiectivă a uneia din părțile pretins defavorizate prin hotărârile pronunțate, aceasta având la îndemână posibilitatea folosirii căilor de atac ordinare și/sau extraordinare, cenzura unei hotărâri judecătorești realizându-se numai de către instanțele de judecată și nu în cadrul unei anchete penale. În cauzele aflate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, dispunând, respectiv pronunțând, soluții în funcție de probele administrate, și propria convingere iar nemulțumirea părților față de soluția adoptată și etichetarea acesteia drept abuzivă, fără prezentarea nici unui element de natură să susțină această calificare, nu reprezintă un temei pentru angajarea răspunderii penale a magistratului respectiv.

Desigur, nu se exclude, a priori, tragerea la răspundere penală a unui magistrat pentru exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, însă, numai în acele situații în care se constată elemente indubitabile privind existența unui raport juridic de C. pen., situație care, însă, nu se regăsește în prezenta cauză. Astfel, se observă din conținutul plângerii că, în sprijinul celor sesizate nu este invocată decât propria convingere a petentei și mai rezultă, de asemenea, dorința acesteia de a obține reformarea hotărârilor criticate în scopul refacerii expertizei tehnice, însă nu este atribuția parchetului și nici nu se înscrie în obiectul său de activitate, producerea de probe în favoarea uneia sau alteia din părțile aflate în diverse litigii.

În consecință, soluția de neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. i) C. proc. pen. în legătură cu activitatea jurisdicțională a intimaților magistrați și adoptată de procuror este justificată urmând a fi menținută ca legală și temeinică rezoluția atacată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.V. împotriva Sentinței penale nr. 46 din 25 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2010.