ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3044/2010

Asupra recursului

penal de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La 26 ianuarie 2010 petentul a formulat

plângere împotriva Rezoluției din 7 decembrie 2009 dată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 1331/P/2009 prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 246, 249 C. pen.

În motivarea

plângerii petentul a arătat că judecătoarea M.A. a judecat în mod

necorespunzător dosarul său de partaj succesoral.

Curtea de Apel Bacău,

analizând plângerea în raport de actele premergătoare prin Sentința penală nr.

46 din 25 martie 2010 a dispus în temeiul art. 278

1

pct. 8 lit. a)

C. proc. pen. respingerea plângerii ca nefondată.

S-a motivat că din

actele existente nu s-a desprins vreun indiciu că magistratul judecător, cu

știință nu a îndeplinit ori l-ar fi îndeplinit în mod defectuos sau că și-a

încălcat din culpă vreo îndatorire de serviciu.

Nemulțumit de

hotărârea pronunțată petentul a formulat recurs susținând că dosarul său a fost

judecat „fals, încălcându-se legile țării”, motiv pentru care se impune

admiterea plângerii, casarea hotărârii atacate, desființarea rezoluției și

trimiterea dosarului pentru efectuarea de cercetări penale iar judecata să se

facă în prezența tuturor intimaților.

Recursul este

nefondat.

Potrivit art. 17 din

Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, desființarea și

reformarea hotărârilor judecătorești este permisă în cadrul căilor de atac

prevăzute de lege.

Altfel spus, nu este

permisă imixtiunea în actul de justiție la intervenția subiectivă a uneia din

părțile pretins defavorizate prin hotărârile pronunțate, aceasta având la

îndemână posibilitatea folosirii căilor de atac ordinare și/sau extraordinare,

cenzura unei hotărâri judecătorești realizându-se numai de către instanțele de

judecată și nu în cadrul unei anchete penale.

În cauzele aflate

spre soluționare, magistrații se supun numai legii, dispunând, respectiv

pronunțând, soluții în funcție de probele administrate, și propria convingere

iar nemulțumirea părților față de soluția adoptată și etichetarea acesteia

drept abuzivă, fără prezentarea nici unui element de natură să susțină această

calificare, nu reprezintă un temei pentru angajarea răspunderii penale a

magistratului respectiv.

Desigur, nu se

exclude, a priori, tragerea la răspundere penală a unui magistrat pentru exercitarea

abuzivă a atribuțiilor de serviciu, însă, numai în acele situații în care se

constată elemente indubitabile privind existența unui raport juridic de C.

pen., situație care, însă, nu se regăsește în prezenta cauză.

Astfel, se observă

din conținutul plângerii că, în sprijinul celor sesizate nu este invocată decât

propria convingere a petentei și mai rezultă, de asemenea, dorința acesteia de

a obține reformarea hotărârilor criticate în scopul refacerii expertizei

tehnice, însă nu este atribuția parchetului și nici nu se înscrie în obiectul

său de activitate, producerea de probe în favoarea uneia sau alteia din părțile

aflate în diverse litigii.

În consecință,

soluția de neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. i) C. proc. pen.

în legătură cu activitatea jurisdicțională a intimaților magistrați și adoptată

de procuror este justificată urmând a fi menținută ca legală și temeinică

rezoluția atacată.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul R.V. împotriva Sentinței penale nr. 46 din 25 aprilie 2010 a

Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 septembrie 2010.