ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4296/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 614 din 30 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-pârâți; a respins cererea principală formulată de reclamanții-pârâți, ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesuală activă; a disjuns cererea reconvențională privind evacuarea reclamanților-pârâți, cu formarea unui nou dosar; a obligat reclamanții-pârâți la cheltuieli de judecată către pârâții-reclamanți în sumă de 5.893,5 RON. Instanța a găsit întemeiată excepția, pentru următoarele considerente: Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 12 iunie 1998, numitul V.I.

a înstrăinat pârâților-reclamanți imobilul situat în comuna Afumați, jud. Ilfov, format din teren intravilan de 1.500 m.p. și o casă compusă din trei camere, o bucătărie, un șopron, cu anexe gospodărești. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 2001, încheiat între aceleași părți, având aceleași calități, s-a înstrăinat proprietatea a două camere din cărămidă, în suprafață de 22,75 m.p., părți componente ale imobilului înstrăinat prin contractul anterior. Se menționează în ambele contracte că vânzătorul V.I. a dobândit proprietatea asupra bunurilor înstrăinate prin moștenire de la tatăl său, V.G., în baza certificatului de moștenitor din 1996. Prin sentința civilă nr. 1983 din 24 octombrie 2007 a Judecătoriei Cornetu s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor sus-menționat, instanța reținând că succesiunea nu s-a dezbătut în prezența tuturor moștenitorilor defunctului V.G.

Invocând lipsa calității de unic moștenitor al vânzătorului V.I. de pe urma defunctului V.G., reclamanții solicită a se constata nulitatea absolută a contractelor în discuție, prin care V.I. a înstrăinat bunuri succesorale pârâților-reclamanți fără a fi proprietar exclusiv (unic moștenitor). Reclamanții L.I., L.S. și L.N. (decedată pe parcursul prezentului proces, fiind introduși în cauză moștenitorii) pretind a fi moștenitori în calitate de fii ai vânzătorului V.I., decedat în anul 2002. Se constată din înscrisurile depuse de părți la dosar că autorul V.G. a decedat în anul 1931, fiind căsătorit cu L.P., decedată în anul 1942, aceasta având o fiică dintr-o căsătorie anterioară, pe numita B.D., decedată la rândul său în anul 1985, fiind moștenită de copii săi, T.V., T.E.

și M.N., reclamanții din cererea având ca obiect constatarea nulității certificatului de moștenitor din 1996. V.G. a avut un fiu, pe V.I., autorul reclamanților pârâți din cauza de față. Calitatea procesuală activă constituie o condiție de exercițiu a acțiunii civile ce presupune identitatea între cel ce promovează acțiunea în justiție și titularul dreptului dedus judecății, sarcina probei, atât în privința calității active, cât și pasive, revenind reclamantului. În speța de față, ce are ca obiect (cererea principală) constatarea nulității absolute a unor acte juridice, calitatea procesuală activă presupune în mod necesar și existența interesului reclamanților în a obține admiterea acestei cereri, având în vedere că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes; prin urmare, în astfel de cauze cele două cerințe, privite distinct de exercițiul acțiunii civile, se întrepătrund.

Față de situația de fapt reținută mai sus, Tribunalul a constatat că reclamanții nu justifică legitimare procesuală activă, având în vedere cel puțin două aspecte: În primul rând, aceștia nu au făcut dovada calității de moștenitori de pe urma vânzătorului V.I., nedepunând niciun înscris care să ateste că ar fi succesorii în drepturi ai acestuia (certificat de moștenitor, în cazul în care succesiunea s-a dezbătut, acte de stare civilă din care să rezulte relația de rudenie față de defunct, dovezi privind acceptarea succesiunii acestuia).

Pe de altă parte, chiar dacă reclamanții-pârâți ar fi administrat dovezi în sensul menționat, aceștia nu justifică niciun interes (folos practic) în urma promovării prezentei acțiuni, ce ar avea drept consecință, în ipoteza admiterii, reîntoarcerea cu efect retroactiv a bunurilor înstrăinate în patrimoniul succesoral al defunctului V.I., în calitate de vânzător și, ulterior, ca efect al constatării nulității certificatului de moștenitor din 1996, prin care acesta era declarat unic succesor al defunctului V.G., bunurile imobile vor reveni, tot cu efect retroactiv, în masa succesorală rămasă de pe urma acestui defunct; cât privește succesiunea lui V.G., deși nedezbătută, se constată că reclamanții-pârâți, în ipoteza în care li s-ar recunoaște calitatea de succesori ai defunctului V.I., vor culege succesiunea în concurs cu potențialii moștenitori ai fiicei soției supraviețuitoare a lui V.G., numita B.D., conform celor expuse mai sus.

În aceste condiții, pornind de la premisa că ar avea calitatea de succesibili ai defunctului V.I., nu se justifică interesul reclamanților în promovarea prezentei acțiuni, având în vedere că sunt ținuți de actele încheiate de autorul lor, fiind avânzi cauză în raport cu cele două contracte a căror desființare se solicită, cu atât mai mult cu cât prin primirea prețului, ce se prezumă a fi serios și a reflecta valoarea de piață a bunurilor la acel moment, s-a realizat înlocuirea corespunzătoare a bunurilor înstrăinate în patrimoniul vânzătorului, transmis ulterior decesului, moștenitorilor ce se pretind a fi reclamanții-pârâți, aceștia având, așadar, un potențial beneficiu în urma respectivelor vânzări.

Față de toate considerentele expuse, Tribunalul a reținut că reclamanții-pârâți nu justifică legitimare procesuală activă în raport cu cererea principală, cu referire și la cerința interesului în promovarea acțiunii având ca obiect constatare nulitate absolută; pe cale de consecință, față de soluția dată cererii principale, petitul din cererea reconvențională privind restituirea valorii de circulație actuale a imobilului, în ipoteza evicțiunii, nu se mai impune a fi examinat. Întrucât capătul din cererea reconvențională privind evacuarea reclamanților-pârâți din două camere de locuit nu se afla în stare de judecată, acesta a fost disjuns, cu formarea unui dosar nou.

Reclamanții-pârâți au fost obligați, în raport de respingerea cererii principale ce determină lipsa de obiect a capătului din cererea reconvențională privind restituirea valorii de circulație a imobilului, rămas necercetat, la plata cheltuielilor de judecată avansate de pârâții-reclamanți, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru aferentă acestui capăt de cerere, în sumă de 5.893,5 RON. La data de 28 octombrie 1996 a fost eliberat certificatul de moștenitor de BNP D.G. de pe urma defunctului V.G., decedat la 12 martie 1931, act în cuprinsul căruia se face referire că singurul moștenitor al acestuia este V.I. Acest înscris a stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare autentificate în 12 iunie 1998 de BNP C.M.P., respectiv în 28 decembrie 2001 de BNP G.I.

Ulterior încheierii acestor convenții, certificatul de moștenitor din 1996 a fost constatat nul absolut prin sentința civilă nr. 1983 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Cornetu, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare. Imobilul înstrăinat de V.I. a aparținut tatălui acestuia V.G., autorul reclamanților L.I., L.S. și L.N. (fostă L.), în prezent decedată. Conform înscrisurilor prezentate în apel, V.G., cunoscut și sub numele de L., a fost căsătorit cu L.P., din căsătoria acestora rezultând V.L.I., vânzătorul din cele două contracte de vânzare-cumpărare ce se solicită a fi anulate în prezenta acțiune. Anterior căsătoriei încheiată cu V.L.G., L.P. a fost căsătorită cu B.G., din relația acestora rezultând B.D., în prezent M.D.

L.I., L.S. și L.N. (căsătorită L.) sunt copiii vânzătorului V.L.I. și S.M. (cunoscută și sub numele de V.M.). La data de 11 iunie 2008 a decedat reclamanta-pârâtă L.N., în cauză fiind introduși, în calitate de succesori, G.R., L.M. și L.T. Toate aceste legături de rudenie sunt probate prin actele depuse în fața instanței de fond și următoarele înscrisuri prezentate în apel: extras din registrul de naștere pentru L.I., extras pentru uz oficial după actul de naștere din 30 august 1919 al numitului L.I., extras din registrul de căsătorie privind pe V.I. și S.M., extras pentru uz oficial de pe actul de căsătorie privind pe V.G. și L.P., certificate de deces pentru L.P., V.G., V.I., V.M., M.D., L.N., certificate de căsătorie pentru M.I.

și B.D., pentru L.T. și L.N., G.M.G. și L.R., certificate de naștere pentru B.D., L.S., L.I., L.N., L.T., L.R., L.M., acte de stare civilă pentru L.T., L.S., L.I., G.R., L.M., procesul-verbal din 1939 pentru înființarea cărților funciare din comuna Afumați, județul Ilfov, de pe lângă Judecătoria IV mixtă București, declarații de notorietate, certificatul de moștenitor din 31 martie 2004 emis de BNP M.S.P. În speță, instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii principale formulată de reclamanții-pârâți L.I., L.S., G.R., L.M. și L.T., având ca obiect constatarea nulității absolute pentru lipsa capacității de a contracta și pentru cauză ilicită a vânzării efectuată de V.I. către pârâții-reclamanți L.M.

și L.G., realizată prin contractele de vânzare-cumpărare contestate, în sensul constatării lipsei calității procesuale active a celor ce au promovat prezenta acțiune, dispunând disjungerea cererii reconvenționale privind evacuarea reclamanților-pârâți, formulată de pârâții-reclamanți L. Deși, în speță, reclamanții-pârâți au făcut, în apel, dovada calității de moștenitor de pe urma vânzătorului V.I., cum rezultă din actele prezentate anterior, aceștia nu au justificat interesul, respectiv folosul practic urmărit în urma promovării cererii de chemare în judecată. Astfel, cum a reținut și prima instanță, în cazul admiterii acțiunii, bunul înstrăinat, respectiv imobilul situat în comuna Afumați, județul Ilfov (teren de 1.500 m.p.

și construcție), s-ar reîntoarce, cu efect retroactiv, în patrimoniul succesoral al defunctului V.I., în calitate de vânzător și, ulterior, deja urmare a constatării nulității certificatului de moștenitor din 1996, prin care acesta era declarat unic succesor al defunctului V.G., în masa succesorală rămasă de pe urma bunicului reclamanților. Or, în speță, succesiunea lui V.G. nu a fost dezbătută și, în situația în care s-ar proceda la deschiderea acesteia, reclamanții-pârâți, ca moștenitori ai defunctului V.I., ar culege succesiunea în concurs cu potențialii succesori ai fiicei soției supraviețuitoare a lui V.G., numita B.D. Pe de altă parte, în calitate de avânzi cauză în raport cu cele două contracte a căror desființare se solicită, reclamanții-pârâți sunt ținuți de actele încheiate de autorul lor, sens în care nu justifică un interes în formularea cererii de chemare în judecată și, ca atare, calitate procesuală activă.

Interesul nu trebuie analizat în speță doar prin prisma obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de V.I. cu pârâții-reclamanți L., în sensul că nulitatea poate fi invocată de oricine are interes, ci, mai ales, prin raportare la principiul relativității efectelor actului juridic civil, consacrat legal prin art. 973 C. civ. Acest principiu poate fi definit ca regula potrivit căreia acest act produce efecte numai față de autorii sau autorul actului, el neputând să profite ori să dăuneze altor persoane. Înțelegere conținutului principiului relativității presupune și înțelegerea noțiunii de având cauză, adică persoana care, deși nu a participat la încheierea actului, totuși, suportă efectele acestuia, datorită legăturii sale juridice cu părțile actului.

În calitate de succesori, reclamanții sunt avânzi cauză în raport cu cele două contracte a căror desființare se solicită; prin primirea prețului în cadrul vânzării, ce se prezumă a fi serios și a reflecta valoarea de piață a bunurilor la acel moment, s-a realizat înlocuirea corespunzătoare a bunurilor înstrăinate în patrimoniul vânzătorului, V.I., transmis ulterior decesului, iar moștenitorii reclamanții-pârâți au un potențial beneficiu în urma respectivelor vânzări, fără a fi vătămați și, ca atare, să justifice un folos practic în promovarea acțiunii. De altfel, producerea efectelor celor două contracte de vânzare-cumpărare față de reclamanți nu reprezintă o excepție de la relativitate, deoarece ei sunt continuatori ai autorului lor, fiind, deci, asimilați părților (persoanele care încheie acte juridice civile și în patrimoniul cărora se produc efectele actului întrucât au exprimat un interes personal în acel act).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul L.I., solicitând casarea ei cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: O primă critică adusă hotărârii instanței de apel vizează conținutul considerentelor, și existența unei motivări necorespunzătoare cu elemente contradictorii. Se invocă că interesul lor în promovarea acțiunii a fost dovedit și justificat atât prin faptul că împotriva lor s-a formulat o acțiune în evacuare, cât și prin faptul că doresc redobândirea în patrimoniul antecesorului lor a imobilului din litigiu. Se mai susține că instanța de apel extinde analiza sferei unor raporturi juridice, deși nu a fost investită cu acestea, anticipând soluția ce s-ar da pe problema restituirii prețului.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a ignorat efectele hotărârii judecătorești prin care s-a anulat certificatul de moștenitor. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondate. Prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. au consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare a hotărârii. Rolul dispozițiilor legale sus-evocate este acela de a asigura buna administrare a justiției și posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Motivarea trebuie să fie în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv, iar scopul motivării este tocmai acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță. Obligația judecătorului de a demonstra de ce s-a oprit la soluția dată, de ce a admis susținerile unei părți și de ce le-a respins pe ale celeilalte părți, este o obligație esențială prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Întrucât legalitatea unei hotărâri se analizează în funcție de motivele de fapt și de drept reținute de instanța de fond la adoptarea soluției, motive ce trebuie să fie în concordanță cu actele existente la dosar și cu probele administrate, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs nu poate verifica legalitatea hotărârii.

De altfel o motivare clară, concisă și concretă bazată pe actele și probele de la dosar se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului. Motivarea unei hotărâri este o problemă de esență de conținut și nu de volum și face posibil controlul judiciar. Or, raportând cele expuse la considerentele hotărârii instanței de apel este de reținut că acesta nu întrunesc cerințele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care sunt reținute aspecte contradictorii legate de calitatea procesuală activă, de interesul reclamanților și de faptul că prin sentința civilă nr. 1983 din 24 octombrie 2007 a Judecătoriei Cornetu, s-a anulat certificatul de moștenitor din 1996, pentru ca, în final, instanța să rețină că reclamanții nu și-au justificat interesul în promovarea acțiunii.

Or, în condițiile în care reclamanții și-au justificat legitimarea procesuală activă, interesul lor în promovarea acțiunii fiind legat și de cererea reconvențională (disjunsă), formulată de pârâți ce are ca obiect evacuarea reclamantului din imobilul la care se referă cele două contracte de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a solicitat. Reclamantul și-a justificat, prin actele de stare civilă existente la dosar, nu numai legitimarea procesuală activă, ci și interesul efectiv urmărit prin acțiunea în nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare. Din perspectiva celor expuse și a faptului că în cauză nu s-a cercetat fondul cauzei (acțiunea fiind respinsă la fond pe excepția lipsei legitimării procesuale active, iar în apel pe excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii) urmează ca în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și art. 312 pct. 5 C. proc.

civ., a se admite recursul, a se casa decizia recurată și sentința civilă nr. 614 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, care, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., urmează a dispune administrarea tuturor probelor ce vizează fondul cauzei și raporturile juridice dintre părți pentru aflarea adevărului obiectiv în condițiile în care din actele de la dosar rezultă atât legitimarea procesuală activă a reclamanților, cât și interesul acestora în promovarea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul L.I. împotriva deciziei nr. 235A din 30 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată, precum și sentința nr. 614 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.