ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4296/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4296/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 614 din 30 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-pârâți; a respins cererea

principală formulată de reclamanții-pârâți, ca fiind introdusă de persoane lipsite

de calitate procesuală activă; a disjuns cererea reconvențională privind evacuarea

reclamanților-pârâți, cu formarea unui nou dosar; a obligat reclamanții-pârâți la

cheltuieli de judecată către pârâții-reclamanți în sumă de 5.893,5 RON.

Instanța a găsit întemeiată

excepția, pentru următoarele

considerente:

Prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 12 iunie 1998, numitul V.I. a înstrăinat pârâților-reclamanți imobilul

situat în comuna

Afumați, jud. Ilfov,

format din teren intravilan de 1.500 m.p. și o casă compusă din trei camere, o bucătărie,

un șopron, cu anexe gospodărești.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

din 28 decembrie 2001, încheiat între aceleași părți, având aceleași calități, s-a

înstrăinat proprietatea a două camere din cărămidă, în suprafață de 22,75 m.p.,

părți componente ale imobilului înstrăinat prin contractul anterior.

Se menționează în ambele

contracte că vânzătorul V.I. a dobândit proprietatea asupra bunurilor înstrăinate

prin moștenire de la tatăl său, V.G., în baza certificatului de moștenitor din 1996.

Prin sentința civilă

nr. 1983 din 24 octombrie 2007 a Judecătoriei Cornetu s-a constatat nulitatea absolută

a certificatului de moștenitor sus-menționat, instanța reținând că succesiunea nu

s-a dezbătut în prezența tuturor moștenitorilor defunctului V.G.

Invocând lipsa calității

de unic moștenitor al vânzătorului V.I. de pe urma defunctului V.G., reclamanții

solicită a se constata nulitatea absolută a contractelor în discuție, prin care

V.I. a înstrăinat bunuri succesorale pârâților-reclamanți fără a fi proprietar exclusiv

(unic moștenitor).

Reclamanții L.I., L.S.

și L.N. (decedată pe parcursul prezentului proces, fiind introduși în cauză moștenitorii)

pretind a fi moștenitori în calitate de fii ai vânzătorului V.I., decedat în anul

2002.

Se constată din înscrisurile

depuse de părți la dosar că autorul V.G. a decedat în anul 1931, fiind căsătorit

cu L.P., decedată în anul 1942, aceasta având o fiică dintr-o căsătorie anterioară,

pe numita B.D., decedată la rândul său în anul 1985, fiind moștenită de copii săi,

T.V., T.E. și M.N., reclamanții din cererea având ca obiect constatarea nulității

certificatului de moștenitor din 1996. V.G. a avut un fiu, pe V.I., autorul reclamanților

pârâți din cauza de față.

Calitatea procesuală activă

constituie o condiție de exercițiu a acțiunii civile ce presupune identitatea între

cel ce promovează acțiunea în justiție și titularul dreptului dedus judecății, sarcina

probei, atât în privința calității active, cât și pasive, revenind reclamantului.

În speța de față, ce are

ca obiect (cererea principală) constatarea nulității absolute a unor acte juridice,

calitatea procesuală activă presupune în mod necesar și existența interesului reclamanților

în a obține admiterea acestei cereri, având în vedere că nulitatea absolută poate

fi invocată de orice persoană care justifică un interes; prin urmare, în astfel

de cauze cele două cerințe, privite distinct de exercițiul acțiunii civile, se întrepătrund.

Față de situația de fapt

reținută mai sus, Tribunalul a constatat că reclamanții nu justifică legitimare

procesuală activă, având în vedere cel puțin două aspecte:

În primul rând, aceștia

nu au făcut dovada calității de moștenitori de pe urma vânzătorului V.I., nedepunând

niciun înscris care să ateste că ar fi succesorii în drepturi ai acestuia (certificat

de moștenitor, în cazul în care succesiunea s-a dezbătut, acte de stare civilă din

care să rezulte relația de rudenie față de defunct, dovezi privind acceptarea succesiunii

acestuia).

Pe de altă parte, chiar

dacă reclamanții-pârâți ar fi administrat dovezi în sensul menționat, aceștia nu

justifică niciun interes (folos practic) în urma promovării prezentei acțiuni, ce

ar avea drept consecință, în ipoteza admiterii, reîntoarcerea cu efect retroactiv

a bunurilor înstrăinate în patrimoniul succesoral al defunctului V.I., în calitate

de vânzător și, ulterior, ca efect al constatării nulității certificatului de moștenitor

din 1996, prin care acesta era declarat unic succesor al defunctului V.G., bunurile

imobile vor reveni, tot cu efect retroactiv, în masa succesorală rămasă de pe urma

acestui defunct; cât privește succesiunea lui V.G., deși nedezbătută, se constată

că reclamanții-pârâți, în ipoteza în care li s-ar recunoaște calitatea de succesori

ai defunctului V.I., vor culege succesiunea în concurs cu potențialii moștenitori

ai fiicei soției supraviețuitoare a lui V.G., numita B.D., conform celor expuse

mai sus.

În aceste condiții, pornind

de la premisa că ar avea calitatea de succesibili ai defunctului V.I., nu se justifică

interesul reclamanților în promovarea prezentei acțiuni, având în vedere că sunt

ținuți de actele încheiate de autorul lor, fiind avânzi cauză în raport cu cele

două contracte a căror desființare se solicită, cu atât mai mult cu cât prin primirea

prețului, ce se prezumă a fi serios și a reflecta valoarea de piață a bunurilor

la acel moment, s-a realizat înlocuirea corespunzătoare a bunurilor înstrăinate

în patrimoniul vânzătorului, transmis ulterior decesului, moștenitorilor ce se pretind

a fi reclamanții-pârâți, aceștia având, așadar, un potențial beneficiu în urma respectivelor

vânzări.

Față de toate considerentele

expuse, Tribunalul a reținut că reclamanții-pârâți nu justifică legitimare procesuală

activă în raport cu cererea principală, cu referire și la cerința interesului în

promovarea acțiunii având ca obiect constatare nulitate absolută; pe cale de consecință,

față de soluția dată cererii principale, petitul din cererea reconvențională privind

restituirea valorii de circulație actuale a imobilului, în ipoteza evicțiunii, nu

se mai impune a fi examinat. Întrucât capătul din cererea reconvențională privind

evacuarea reclamanților-pârâți din două camere de locuit nu se afla în stare de

judecată, acesta a fost disjuns, cu formarea unui dosar nou.

Reclamanții-pârâți au

fost obligați, în raport de respingerea cererii principale ce determină lipsa de

obiect a capătului din cererea reconvențională privind restituirea valorii de circulație

a imobilului, rămas necercetat, la plata cheltuielilor de judecată avansate de pârâții-reclamanți,

reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru aferentă acestui capăt de

cerere, în sumă de 5.893,5 RON.

La data de 28

octombrie 1996 a fost eliberat certificatul de moștenitor de BNP D.G. de pe urma

defunctului V.G., decedat la 12 martie 1931, act în cuprinsul căruia se face referire

că singurul moștenitor al acestuia este V.I.

Acest înscris a stat la

baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare autentificate în 12 iunie 1998

de BNP C.M.P., respectiv în 28 decembrie 2001 de BNP G.I.

Ulterior încheierii acestor

convenții, certificatul de moștenitor din 1996 a fost constatat nul absolut prin

sentința civilă nr. 1983 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Cornetu,

rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare.

Imobilul înstrăinat de

V.I. a aparținut tatălui acestuia V.G., autorul reclamanților L.I., L.S. și L.N.

(fostă L.), în prezent decedată.

Conform înscrisurilor

prezentate în apel, V.G., cunoscut și sub numele de L., a fost căsătorit cu L.P.,

din căsătoria acestora rezultând V.L.I., vânzătorul din cele două contracte de vânzare-cumpărare

ce se solicită a fi anulate în prezenta acțiune.

Anterior căsătoriei încheiată

cu V.L.G., L.P. a fost căsătorită cu B.G., din relația acestora rezultând B.D.,

în prezent M.D.

L.I., L.S. și L.N. (căsătorită

L.) sunt copiii vânzătorului V.L.I. și S.M. (cunoscută și sub numele de V.M.).

La data de 11 iunie 2008

a decedat reclamanta-pârâtă L.N., în cauză fiind introduși, în calitate de succesori,

G.R., L.M. și L.T.

Toate aceste legături

de rudenie sunt probate prin actele depuse în fața instanței de fond și următoarele

înscrisuri prezentate în apel: extras din registrul de naștere pentru L.I., extras

pentru uz oficial după actul de naștere din 30 august 1919 al numitului L.I., extras

din registrul de căsătorie privind pe V.I. și S.M., extras pentru uz oficial de

pe actul de căsătorie privind pe V.G. și L.P., certificate de deces pentru L.P.,

V.G., V.I., V.M., M.D., L.N., certificate de căsătorie pentru M.I. și B.D., pentru

L.T. și L.N., G.M.G. și L.R., certificate de naștere pentru B.D., L.S., L.I., L.N.,

L.T., L.R., L.M., acte de stare civilă pentru L.T., L.S., L.I., G.R., L.M., procesul-verbal

din 1939 pentru înființarea cărților funciare din comuna Afumați, județul Ilfov,

de pe lângă Judecătoria IV mixtă București, declarații de notorietate, certificatul

de moștenitor din 31 martie 2004 emis de BNP M.S.P.

În speță, instanța de

fond s-a pronunțat asupra cererii principale formulată de reclamanții-pârâți L.I.,

L.S., G.R., L.M. și L.T., având ca obiect constatarea nulității absolute pentru

lipsa capacității de a contracta și pentru cauză ilicită a vânzării efectuată de

V.I. către pârâții-reclamanți L.M. și L.G., realizată prin contractele de vânzare-cumpărare

contestate, în sensul constatării lipsei calității procesuale active a celor ce

au promovat prezenta acțiune, dispunând disjungerea cererii reconvenționale privind

evacuarea reclamanților-pârâți, formulată de pârâții-reclamanți L.

Deși, în speță, reclamanții-pârâți

au făcut, în apel, dovada calității de moștenitor de pe urma vânzătorului V.I.,

cum rezultă din actele prezentate anterior, aceștia nu au justificat interesul,

respectiv folosul practic urmărit în urma promovării cererii de chemare în judecată.

Astfel, cum a reținut

și prima instanță, în cazul admiterii acțiunii, bunul înstrăinat, respectiv imobilul

situat în comuna Afumați, județul Ilfov (teren de 1.500 m.p. și construcție), s-ar

reîntoarce, cu efect retroactiv, în patrimoniul succesoral al defunctului V.I.,

în calitate de vânzător și, ulterior, deja urmare a constatării nulității certificatului

de moștenitor din 1996, prin care acesta era declarat unic succesor al defunctului

V.G., în masa succesorală rămasă de pe urma bunicului reclamanților.

Or, în speță, succesiunea

lui V.G. nu a fost dezbătută și, în situația în care s-ar proceda la deschiderea

acesteia, reclamanții-pârâți, ca moștenitori ai defunctului V.I., ar culege succesiunea

în concurs cu potențialii succesori ai fiicei soției supraviețuitoare a lui V.G.,

numita B.D.

Pe de altă parte, în calitate

de avânzi cauză în raport cu cele două contracte a căror desființare se solicită,

reclamanții-pârâți sunt ținuți de actele încheiate de autorul lor, sens în care

nu justifică un interes în formularea cererii de chemare în judecată și, ca atare,

calitate procesuală activă.

Interesul nu trebuie analizat

în speță doar prin prisma obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de V.I. cu pârâții-reclamanți

L., în sensul că nulitatea poate fi invocată de oricine are interes, ci, mai ales,

prin raportare la principiul relativității efectelor actului juridic civil, consacrat

legal prin art. 973 C. civ.

Acest principiu poate

fi definit ca regula potrivit căreia acest act produce efecte numai față de autorii

sau autorul actului, el neputând să profite ori să dăuneze altor persoane.

Înțelegere conținutului

principiului relativității presupune și înțelegerea noțiunii de având cauză, adică

persoana care, deși nu a participat la încheierea actului, totuși, suportă efectele

acestuia, datorită legăturii sale juridice cu părțile actului.

În calitate de succesori,

reclamanții sunt avânzi cauză în raport cu cele două contracte a căror desființare

se solicită; prin primirea prețului în cadrul vânzării, ce se prezumă a fi serios

și a reflecta valoarea de piață a bunurilor la acel moment, s-a realizat înlocuirea

corespunzătoare a bunurilor înstrăinate în patrimoniul vânzătorului, V.I., transmis

ulterior decesului, iar moștenitorii reclamanții-pârâți au un potențial beneficiu

în urma respectivelor vânzări, fără a fi vătămați și, ca atare, să justifice un

folos practic în promovarea acțiunii.

De altfel, producerea

efectelor celor două contracte de vânzare-cumpărare față de reclamanți nu reprezintă

o excepție de la relativitate, deoarece ei sunt continuatori ai autorului lor, fiind,

deci, asimilați părților (persoanele care încheie acte juridice civile și în patrimoniul

cărora se produc efectele actului întrucât au exprimat un interes personal în acel

act).

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul L.I., solicitând casarea ei cu trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de fond.

Criticile aduse hotărârii

instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

O primă critică adusă

hotărârii instanței de apel vizează

conținutul considerentelor, și existența unei

motivări

necorespunzătoare cu elemente contradictorii.

Se invocă că interesul

lor în promovarea acțiunii a fost dovedit și justificat atât prin faptul că împotriva

lor s-a formulat o acțiune în evacuare, cât și prin faptul că doresc redobândirea

în patrimoniul antecesorului lor a imobilului din litigiu.

Se mai susține că instanța

de apel extinde analiza sferei unor raporturi juridice, deși nu a fost investită

cu acestea, anticipând soluția ce s-ar da pe problema restituirii prețului.

O altă critică vizează

faptul că instanța de apel a ignorat efectele hotărârii judecătorești prin care

s-a anulat certificatul de moștenitor.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea instanței

de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondate.

Prevederile art. 261

alin. (1) C. proc. civ. au consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie

să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare

a hotărârii.

Rolul dispozițiilor legale

sus-evocate este acela de a asigura buna administrare a justiției și posibilitatea

exercitării controlului judiciar.

Motivarea trebuie să fie

în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv, iar scopul

motivării este tocmai acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță.

Obligația judecătorului

de a demonstra de ce s-a oprit la soluția dată, de ce a admis susținerile unei părți

și de ce le-a respins pe ale celeilalte părți, este o obligație esențială prevăzută

de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea

hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât legalitatea unei

hotărâri se analizează în funcție de motivele de fapt și de drept reținute de instanța

de fond la adoptarea soluției, motive ce trebuie să fie în concordanță cu actele

existente la dosar și cu probele administrate, în lipsa indicării unor asemenea

motive, instanța de recurs nu poate verifica legalitatea hotărârii.

De altfel o motivare clară,

concisă și concretă bazată pe actele și probele de la dosar se circumscrie și noțiunii

de proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului.

Motivarea unei hotărâri

este o problemă de esență de conținut și nu de volum și face posibil controlul judiciar.

Or, raportând cele expuse

la considerentele hotărârii instanței de apel este de reținut că acesta nu întrunesc

cerințele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care sunt reținute aspecte

contradictorii legate de calitatea procesuală activă, de interesul reclamanților

și de faptul că prin sentința civilă nr. 1983 din 24 octombrie 2007 a Judecătoriei

Cornetu, s-a anulat certificatul de moștenitor din 1996, pentru ca, în final, instanța

să rețină că reclamanții nu și-au justificat interesul în promovarea acțiunii.

Or, în condițiile în care

reclamanții și-au justificat legitimarea procesuală activă, interesul lor în promovarea

acțiunii fiind legat și de cererea reconvențională (disjunsă), formulată de pârâți

ce are ca obiect evacuarea reclamantului din imobilul la care se referă cele două

contracte de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a solicitat.

Reclamantul și-a justificat,

prin actele de stare civilă existente la dosar, nu numai legitimarea procesuală

activă, ci și interesul efectiv urmărit prin acțiunea în nulitatea absolută a contractelor

de vânzare-cumpărare.

Din perspectiva celor

expuse și a faptului că în cauză nu s-a cercetat fondul cauzei (acțiunea fiind respinsă

la fond pe excepția lipsei legitimării procesuale active, iar în apel pe excepția

lipsei de interes în promovarea acțiunii) urmează ca în temeiul art. 304 pct. 8,

9 și art. 312 pct. 5 C. proc. civ., a se admite recursul, a se casa decizia recurată

și sentința civilă nr. 614 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția

a V-a civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, care, în virtutea

rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., urmează a dispune administrarea

tuturor probelor ce vizează fondul cauzei și raporturile juridice dintre părți pentru

aflarea adevărului obiectiv în condițiile în care din actele de la dosar rezultă

atât legitimarea procesuală activă a reclamanților, cât și interesul acestora în

promovarea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul L.I. împotriva deciziei nr. 235A din 30 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată,

precum și sentința nr. 614 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția

a V-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2011.