ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3325/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 5625 din 4 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC D.I.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul R.R. De asemenea, a fost respinsă și cererea reconvențională. A fost admisă cererea conexă formulată de reclamantul R.R. în contradictoriu cu pârâții M.D. și SC D.I.T. SRL S-a dispus dizolvarea pârâtei SC D.I.T. SRL S-a dispus înscrierea în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, a hotărârii pronunțate în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile.

Au fost obligați pârâții M.D. și SC D.I.T. SRL din cererea conexă la plata sumei de 21.374,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat și onorariu expert) către reclamantul din cererea conexă R.R. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că textul invocat de societate este art. 222 alin. (1), lit. b) din LSC inaplicabil unei societăți cu răspundere limitată, dar din expunerea faptelor imputate rezultă că reclamanta se întemeiază pe art. 222 lit. d), ca și pârâtul din cererea reconvențională și că expertiza nu a atestat existența clară și determinată a faptelor de fraudă sau de folosirea cu rea credință a semnăturii și a capitalului societății de către cei doi asociați aflați în vădite conflicte și divergențe de natură a perturba funcționarea acesteia.

Totodată s-a reținut că între cei doi asociați sunt grave conflicte și divergențe care au degradat și alterat în întregime substanța încrederii necesară existenței societății ca formă de asociere între două persoane legate prin încredere și aspirații comune, astfel încât funcționarea normală în continuare a societății este imposibilă, ceea ce impune dizolvarea acesteia pe temeiul dispozițiilor art. 227 lit. e) din LSC. Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții SC D.I.T. SRL și M.D. iar R.R. a formulat cerere de aderare la apelul declarat de apelanții reclamanți. Prin decizia comercială nr. 46A din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC D.I.T.

SRL și de apelantul pârât M.D. A admis apelul declarat de apelantul R.R. A schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pe M.D. și SC D.I.T. SRL la plata sumei de 27.073,68 lei cheltuieli de judecată către reclamantul din cererea conexă, R.R. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. A respins cererea apelantului R.R. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a constatat că în mod corect a reținut prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. A reținut că nu sunt întrunite nici condițiile art. 80 și ale art. 82 din Legea nr. 31/1990. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, s-a constatat că, într-adevăr, expertiza contabilă efectuată în cauză la cererea pârâtului reclamant R.R., nu are relevanță pentru soluționarea cererii de excludere a asociatului R.R.

din societate, cerere formulată de reclamantul-pârât. Expertiza a fost solicitată pentru probarea cererii reconvenționale, cerere având ca obiect excluderea din societate a asociatului administrator M.D., în temeiul prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. Cu privire la probatoriul încuviințat apelantei reclamante SC D.I.T. SRL, a constatat că au fost admise probele așa cum au fost solicitate de către aceasta prin administrator, respectiv proba cu înscrisuri. A constatat că în mod întemeiat a considerat prima instanță că între asociați sunt neînțelegeri grave care împiedică funcționarea societății și că în mod eronat prima instanță a avut în vedere la calculul cheltuielilor de judecată acordate pe cererea conexă suma înscrisă în factura seria ODAV nr. 1893 din 08 aprilie 2009 și extrasul de cont nr. 59 din 18 mai 2009 ca fiind exprimată în lei și nu în Euro (1785 Euro).

Refăcând calculul cu luarea în considerare a sumei înscrise în euro, și față de paritatea leu-euro la cursul oficial de la data achitării sumei menționate în înscrisurile arătate, a constatat că suma totală datorată cu titlu de cheltuieli de judecată de către pârâții M.D. și SC D.I.T. SRL reclamantului R.R. este de 27073,68 lei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții S.C D.I.T. SRL și M.D. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii cererii principale și excluderea din societate a asociatului R.R., respingerea ca neîntemeiată a cererii conexe având ca obiect dizolvarea SC D.I.T.

SRL. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenții au susținut, în esență, următoarele: - Instanța de apel a reținut în mod greșit că în cauză nu ar fi aplicabile prevederile art. 80 și art. 82 din Legea nr. 31/1990. Contractul de comodat conferea domnului R.R. doar dreptul de a utiliza autoturismul și nicidecum de a-l folosi ca un suport de reclame comerciale în beneficiul firmei sale personale sau altor firme concurente. Recurentul M.D. nu și-a dat consimțământul pentru ca celălalt asociat, pârâtul R.R. să înființeze la Tg.Mureș o firmă concurentă, având același obiect de activitate. - Instanța face o greșită aplicare a prevederilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990. Actele depuse la dosar atestă că firma își desfășoară afacerile în mod normal, nestânjenit, a avut și are o activitate continuă și profitabilă iar asociatul R.R.

nu are și nici nu a avut nici un fel de implicare activă în bunul mers al acesteia, în afara faptului că a solicitat cota sa parte din beneficiile societății. Ca atare instanța de apel luând act pe baza înscrisurilor depuse la dosar de faptul că firma funcționează în mod optim trebuia să decidă respingerea cererii de dizolvare. - Instanța de apel a admis în mod neîntemeiat apelul intimatului R.R. În temeiul prevederilor art. 274 alin. (3) instanța trebuia să constate că ponderea onorariului avocațial este nepotrivit de mare în raport cu valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat și în consecință se impunea micșorarea acestuia. În acest sens s-a statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în Decizia Curții Constituționale nr. 401 din 14 iulie 2005. Recurenții SC D.I.T.

SRL și M.D. au formulat note scrise solicitând admiterea recursului ca fondat. Intimatul R.R. a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul nu este fondat. Analizând motivele de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de SC D.I.T. SRL și M.D. Instanța de apel a apreciat în mod corect, în raport de starea de fapt stabilită necenzurabilă în recurs că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 80 din Legea nr. 31/1990 întrucât nu s-au făcut dovezi că autoturismul societății a fost utilizat în interesul altei firme concurente.

Nu sunt întrunite nici condițiile prevăzute de art. 82 din Legea nr. 31/1990 întrucât SC D.I.T. SRL în care intimatul are calitatea de asociat nu are același obiect de activitate ca și societatea reclamantă iar asociatul M.D. deși a avut cunoștință de înființarea acestei societăți încă din 2007 nu a făcut nicio opoziție cu privire la activitatea acesteia. Instanța de apel a aplicat și interpretat corect prevederile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 reținând că funcționarea societății comerciale semnifică nu numai faptul că aceasta desfășoară activitate comercială potrivit principiului specialității capacității de folosință, ci și faptul că asociații pot adopta hotărâri cu privire la societate și bunul mers al acesteia în conformitate cu prevederile art. 191 și urm. din Legea nr. 31/1990.

În mod întemeiat instanța de apel a considerat, în raport de starea de fapt stabilită, că între asociați sunt neînțelegeri grave care împiedică funcționarea societății, ceea ce atrage incidența textului de mai sus. În ceea ce privește ultima critică se constată că recurenții nu au formulat apel și cu privire la modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, astfel că omisso medio ea nu poate fi examinată direct în recurs raportat la prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Instanța de apel a avut în vedere erorile de calcul săvârșite de instanța de fond cu privire la cheltuielile de judecată acordate sens în care a admis în mod corect apelul formulat de R.R.

Pentru considerentele expuse se constată că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul SC D.I.T. SRL și M.D. ca nefondat. Raportat la culpa procesuală și la munca prestată de avocat în temeiul art. 274 C. proc. civ. se vor obliga recurenții să plătească intimatului suma de 2.650 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâții SC D.I.T. SRL București și M.D., împotriva deciziei Secției a VI-a comercială a Curții de Apel București nr. 46 din 31 ianuarie 2011. Obligă recurenții să plătească intimatului suma de 2.650 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2011.