ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3325/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 5625 din 4 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de

reclamanta SC D.I.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul R.R. De asemenea, a fost

respinsă și cererea reconvențională. A fost admisă cererea conexă formulată de

reclamantul R.R. în contradictoriu cu pârâții M.D. și SC D.I.T. SRL S-a dispus

dizolvarea pârâtei SC D.I.T. SRL S-a dispus înscrierea în registrul comerțului

și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, a hotărârii

pronunțate în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile. Au fost

obligați pârâții M.D. și SC D.I.T. SRL din cererea conexă la plata sumei de

21.374,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat și

onorariu expert) către reclamantul din cererea conexă R.R.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că textul invocat de societate este art.

222 alin. (1), lit. b) din LSC inaplicabil unei societăți cu răspundere

limitată, dar din expunerea faptelor imputate rezultă că reclamanta se

întemeiază pe art. 222 lit. d), ca și pârâtul din cererea reconvențională și că

expertiza nu a atestat existența clară și determinată a faptelor de fraudă sau

de folosirea cu rea credință a semnăturii și a capitalului societății de către

cei doi asociați aflați în vădite conflicte și divergențe de natură a perturba funcționarea

acesteia.

Totodată s-a reținut

că între cei doi asociați sunt grave conflicte și divergențe care au degradat

și alterat în întregime substanța încrederii necesară existenței societății ca formă

de asociere între două persoane legate prin încredere și aspirații comune,

astfel încât funcționarea normală în continuare a societății este imposibilă, ceea

ce impune dizolvarea acesteia pe temeiul dispozițiilor art. 227 lit. e) din

LSC.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel apelanții SC D.I.T. SRL și M.D. iar R.R. a formulat

cerere de aderare la apelul declarat de apelanții reclamanți.

Prin decizia

comercială nr. 46A din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC

D.I.T. SRL și de apelantul pârât M.D.

A admis apelul

declarat de apelantul R.R.

A schimbat în parte

sentința atacată în sensul că a obligat pe M.D. și SC D.I.T. SRL la plata sumei

de 27.073,68 lei cheltuieli de judecată către reclamantul din cererea conexă,

R.R.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

A respins cererea

apelantului R.R. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a constatat că în mod corect a reținut prima instanță

că nu sunt îndeplinite condițiile art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

31/1990.

A reținut că nu sunt

întrunite nici condițiile art. 80 și ale art. 82 din Legea nr. 31/1990.

În ceea ce privește

cel de-al doilea motiv de apel, s-a constatat că, într-adevăr, expertiza

contabilă efectuată în cauză la cererea pârâtului reclamant R.R., nu are

relevanță pentru soluționarea cererii de excludere a asociatului R.R. din

societate, cerere formulată de reclamantul-pârât. Expertiza a fost solicitată

pentru probarea cererii reconvenționale, cerere având ca obiect excluderea din

societate a asociatului administrator M.D., în temeiul prevederilor art. 222

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Cu privire la

probatoriul încuviințat apelantei reclamante SC D.I.T. SRL, a constatat că au

fost admise probele așa cum au fost solicitate de către aceasta prin

administrator, respectiv proba cu înscrisuri.

A constatat că în mod

întemeiat a considerat prima instanță că între asociați sunt neînțelegeri grave

care împiedică funcționarea societății și că în mod eronat prima instanță a

avut în vedere la calculul cheltuielilor de judecată acordate pe cererea conexă

suma înscrisă în factura seria ODAV nr. 1893 din 08 aprilie 2009 și extrasul de

cont nr. 59 din 18 mai 2009 ca fiind exprimată în lei și nu în Euro (1785

Euro).

Refăcând calculul cu

luarea în considerare a sumei înscrise în euro, și față de paritatea leu-euro

la cursul oficial de la data achitării sumei menționate în înscrisurile

arătate, a constatat că suma totală datorată cu titlu de cheltuieli de judecată

de către pârâții M.D. și SC D.I.T. SRL reclamantului R.R. este de 27073,68 lei.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs recurenții S.C D.I.T. SRL și M.D. invocând motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia au

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii

apelului, cu consecința admiterii cererii principale și excluderea din

societate a asociatului R.R., respingerea ca neîntemeiată a cererii conexe

având ca obiect dizolvarea SC D.I.T. SRL.

În dezvoltarea în

fapt a recursului, recurenții au susținut, în esență, următoarele:

- Instanța de apel a

reținut în mod greșit că în cauză nu ar fi aplicabile prevederile art. 80 și

art. 82 din Legea nr. 31/1990. Contractul de comodat conferea domnului R.R.

doar dreptul de a utiliza autoturismul și nicidecum de a-l folosi ca un suport

de reclame comerciale în beneficiul firmei sale personale sau altor firme

concurente. Recurentul M.D. nu și-a dat consimțământul pentru ca celălalt

asociat, pârâtul R.R. să înființeze la Tg.Mureș o firmă concurentă, având

același obiect de activitate.

- Instanța face o

greșită aplicare a prevederilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr.

31/1990. Actele depuse la dosar atestă că firma își desfășoară afacerile în mod

normal, nestânjenit, a avut și are o activitate continuă și profitabilă iar

asociatul R.R. nu are și nici nu a avut nici un fel de implicare activă în

bunul mers al acesteia, în afara faptului că a solicitat cota sa parte din

beneficiile societății. Ca atare instanța de apel luând act pe baza

înscrisurilor depuse la dosar de faptul că firma funcționează în mod optim

trebuia să decidă respingerea cererii de dizolvare.

- Instanța de apel a

admis în mod neîntemeiat apelul intimatului R.R. În temeiul prevederilor art.

274 alin. (3) instanța trebuia să constate că ponderea onorariului avocațial

este nepotrivit de mare în raport cu valoarea pricinii sau de munca îndeplinită

de avocat și în consecință se impunea micșorarea acestuia. În acest sens s-a

statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în Decizia

Curții Constituționale nr. 401 din 14 iulie 2005.

Recurenții SC D.I.T.

SRL și M.D. au formulat note scrise solicitând admiterea recursului ca fondat.

Intimatul R.R. a

formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este

fondat.

Analizând motivele de

recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză se apreciază că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi

reformată prin recursul declarat de SC D.I.T. SRL și M.D.

Instanța de apel a

apreciat în mod corect, în raport de starea de fapt stabilită necenzurabilă în

recurs că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 80 din Legea nr.

31/1990 întrucât nu s-au făcut dovezi că autoturismul societății a fost

utilizat în interesul altei firme concurente.

Nu sunt întrunite

nici condițiile prevăzute de art. 82 din Legea nr. 31/1990 întrucât SC D.I.T.

SRL în care intimatul are calitatea de asociat nu are același obiect de

activitate ca și societatea reclamantă iar asociatul M.D. deși a avut

cunoștință de înființarea acestei societăți încă din 2007 nu a făcut nicio

opoziție cu privire la activitatea acesteia.

Instanța de apel a

aplicat și interpretat corect prevederile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea

nr. 31/1990 reținând că funcționarea societății comerciale semnifică nu numai

faptul că aceasta desfășoară activitate comercială potrivit principiului

specialității capacității de folosință, ci și faptul că asociații pot adopta

hotărâri cu privire la societate și bunul mers al acesteia în conformitate cu

prevederile art. 191 și urm. din Legea nr. 31/1990.

În mod întemeiat

instanța de apel a considerat, în raport de starea de fapt stabilită, că între

asociați sunt neînțelegeri grave care împiedică funcționarea societății, ceea

ce atrage incidența textului de mai sus.

În ceea ce privește

ultima critică se constată că recurenții nu au formulat apel și cu privire la

modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată de către

instanța de fond, astfel că omisso medio ea nu poate fi examinată direct în

recurs raportat la prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Instanța de

apel a avut în vedere erorile de calcul săvârșite de instanța de fond cu

privire la cheltuielile de judecată acordate sens în care a admis în mod corect

apelul formulat de R.R.

Pentru considerentele

expuse se constată că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ.

Înalta Curte urmează a respinge recursul SC D.I.T. SRL și M.D. ca nefondat.

Raportat la culpa

procesuală și la munca prestată de avocat în temeiul art. 274 C. proc. civ. se

vor obliga recurenții să plătească intimatului suma de 2.650 lei cheltuieli de

judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul formulat de pârâții SC D.I.T. SRL București și M.D., împotriva

deciziei Secției a VI-a comercială a Curții de Apel București nr. 46 din 31

ianuarie 2011.

Obligă recurenții să

plătească intimatului suma de 2.650 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2011.