ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2747/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 07 iulie 2010, Curtea de

Apel Timișoara, secția penală, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a

Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 278

1

alin. (8) lit. c) din C. proc. pen., cerere formulată de

N.S.L.

Pentru a dispune în

acest sens, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a reținut următoarele:

Prin cererea depusă

la termenul din 07 iulie 2010, inculpatul recurent N.S.L. a invocat, prin

apărător, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., susținând că ar contraveni art. 16 alin. (1),

art. 21 alin. (3), art. 24, art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (2), art. 20 din

Constituție, precum și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului,

deoarece - prin lacuna procesuală constând în imposibilitatea de atacare cu

recurs a încheierii de admitere în principiu, prevăzută de art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen. - inculpatul nu poate beneficia de toate

garanțiile procesuale, ca în situațiile prevăzute de art. 278

1

alin.

(8) lit. a), b) C. proc. pen.

Analizând cererea de

sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul recurent N.S.L.,

curtea de apel a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată. Curtea Constituțională decide

asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

Așadar, pentru

sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de

neconstituționalitate a unor dispoziții legale dintr-o lege în vigoare, în

cazul dedus spre soluționare, se impun a fi îndeplinite mai multe condiții

cumulativ, una dintre acestea fiind ca excepția invocată să aibă legătură cu

soluționarea cauzei.

S-a apreciat de

curtea de apel că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei în

sensul cerut de textul de lege amintit, autorul tinzând să creeze în mod

artificial legături ale excepției invocate cu cauza, prin încercarea de a

"completa" textul de lege invocat. De altfel, referitor la critica

despre inexistența unei căi de atac împotriva încheierii pe care judecătorul o

pronunță în baza textului legal criticat, curtea de apel a constatat că o

asemenea nemulțumire nu poate fi examinată, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3)

din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, aceasta se pronunță "fără a putea modifica sau completa

prevederile supuse controlului".

În sensul

inadmisibilității unor asemenea excepții, reține curtea de apel, este și

practica recentă în materie a Curții Constituționale - Decizia nr. 1465 din 10

noiembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 818/27.11.2009 (referitoare la excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (4) C. proc. pen.,

invocată sub aspectul imposibilității de a contesta hotărârea de declinare a

competenței).

Ipoteza contrară, în

opinia curții de apel, ar da posibilitatea oricărui justițiabil să invoce în

orice cauză excepții de neconstituționalitate a oricăror dispoziții legale,

care nu sunt aplicabile în respectivul litigiu, ceea ce nu a fost în intenția

legiuitorului la adoptarea Legii nr. 47/1992, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale.

Împotriva acestei

încheieri a curții de apel, N.S.L. a declarat prezentul recurs.

Recursul va fi

respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prealabil examinării

prezentului recurs, Înalta Curte constată următoarele:

1 - prin Încheierea

din 07 iunie 2010, Tribunalul Timiș, secția penală, având pe rol o plângere

întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., a făcut aplicarea

art. 278

1

alin. (8) lit. c) din C. proc. pen.;

2 - această încheiere

nu este supusă recursului separat, ci este supusă căii de atac odată cu fondul

(odată cu sentința ce se va pronunța) în condițiile, după caz, ale art. 361

alin. (2) - (3) sau ale art. 385

1

alin. (2) - (3) C. proc. pen. În

consecință, nu este întemeiată opinia intimatului N.S.L. în sensul că

respectiva încheiere nu ar fi supusă niciunui control judiciar;

3 - Împotriva

încheierii din 07 iunie 2010 a Tribunalului Timiș, intimatul a formulat recurs

la Curtea de Apel Timișoara, în condițiile în care legea nu prevede recurarea

separată a respectivei încheieri;

4 - excepția a fost

ridicată în fața Curții de Apel Timișoara, în recursul contra încheierii din 07

iunie 2010 a Tribunalului Timiș, aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă de

către Curtea de Apel Timișoara, prin încheierea din 7 iunie 2010;

5 - prezentul recurs

este formulat împotriva încheierii din 07 iulie 2010 a Curții de Apel

Timișoara.

Revenind la

examinarea pe fond a prezentului recurs, Înalta Curte reține următoarele:

În vederea asigurării

supremației Legii fundamentale asupra tuturor actelor normative, Constituția

României a prevăzut un mecanism juridic prin care părțile unui proces au

posibilitatea supunerii examinării la Curtea Constituțională a unor dispoziții

legale care au legătură cu soluționarea cauzei.

Sesizarea celei mai

înalte autorități de contencios constituțional, de altfel unica cu această

competență, se face însă numai în condițiile prevăzute de art. 146 din Constituție

și, respectiv, art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și completată.

Astfel, pe de o

parte, regimul juridic al "excepției de neconstituționalitate" este

diferit de regimul excepțiilor de procedură, de drept comun, nefiind posibilă

sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea unor excepții de procedură

de drept comun ori pentru interpretarea legii, toate acestea fiind de

competența instanțelor de drept comun (instanțe de fond și instanțe de control

judiciar) - în acest sens, Dec. nr. 864/2007, nr. 20/2005, nr. 788/2006.

Pe de altă parte,

este necesară o minimă justificare a pretinselor contradicții între textul

legii și textul Constituției, în lipsa acesteia demersul sesizării Curții

Constituționale putând căpăta aspect formal.

Această ultimă

condiție se degajă chiar din textul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

care menționează că sesizarea se face printr-o încheiere care cuprinde:

- punctele de vedere

ale părților, însoțite de dovezile depuse de părți;

- opinia instanței

asupra excepției.

În mod constat,

Curtea Constituțională a menționat că nu i se poate solicita adoptarea unei noi

soluții legislative (Dec. nr. 99/2007) și că instanța de judecată are un rol de

filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația

de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii

(Dec. nr. 1043/2007).

Mai mult, în

considerentele Deciziei nr. 1043/2007, (M.Of. nr. 813/28.11.2007), care face

trimitere și la Decizia nr. 607/2005, Curtea Constituțională menționează, în

legătură cu efectul juridic al deciziilor prin care s-a constatat că anumite

dispoziții sunt constituționale, că ".. prevederile art. 29 alin. (6) din

Legea nr. 47/1992 (N.I3. actualul art. 23 alin. (6)) sunt norme de procedură pe

care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este

obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepții care,

potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat

de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională.

Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de

neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în

situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale".

Înalta Curte, în

acord cu Curtea de Apel Timișoara, constată că cererea de trimitere a dosarului

la Curtea Constituțională nu vizează, în realitate, aspecte de

neconstituționalitate, ci aspecte de tehnică legislativă, precum și aspecte de

interpretare și aplicare a unui text C. proc. pen., solicitându-se acestei

autorități de contencios administrativ o intervenție de natură legislativă

asupra textului legii.

Față de cele

reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385

15

pct. l lit. b) din C.

proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul intimatului.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a

cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul N.S.L. împotriva Încheierii din 7

iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

8184.2/30/2007.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei ele 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 iulie 2010.