ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4305/2009

Asupra recursului penal constată: Prin Încheierea de ședință din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 16.1/55/2003 a fost respinsă cererea inculpatului B.I. privind sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 și urm. și ale art. 405 și urm. C. com., ca inadmisibilă. Soluția de inadmisibilitate pronunțată de instanța Curții de Apel Timișoara s-a întemeiat pe constatarea că dispozițiile legale invocate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu aveau legătură cu soluționarea cauzei penale ce formează obiectul judecății în recurs și că neconstituționalitatea textelor de lege C. com.

fusese invocată doar în mod formal de către inculpat, fără a se motiva de ce dispozițiile legale enunțate erau în contradicție cu legea fundamentală și în raport de care anume norme constituționale. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.I. Recursul nu a fost motivat. Examinând cauza în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului nu este fondat. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.

Din analiza textului de lege enunțat rezultă că sesizarea Curții Constituționale nu poate avea loc decât pentru excepții ce vizează neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe în vigoare și numai dacă dispoziția legală invocată are legătură cu soluționarea cauzei. În speță, inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor C. com. ce reglementează mandatul comercial și contractul de comision, ca varietate a contractului de mandat. De aceste dispoziții legale nu depinde însă soluționarea cauzei penale privind pe inculpat, acuzațiile formulate împotriva sa încadrându-se în prevederile art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. În primă instanță, cauza a fost soluționată prin Sentința penală nr. 636 din 12 martie 2007 a Judecătoriei Arad.

Prin respectiva hotărâre, inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin Decizia penală nr. 219 din 12 august 2009 a Tribunalului Arad, secția penală, hotărârea primei instanțe a fost desființată în parte, atât în latura penală cât și civilă a cauzei, iar, în rejudecare, s-a dispus condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și obligarea sa la plata de despăgubiri civile către părțile civile SC R. SA și SC T.C.SRL. În considerentele deciziei din apel s-a reținut că inculpatul acționase pe parcursul săvârșirii faptei în baza contractului de comision încheiat cu SC S.C. SRL și că în această calitate a indus în eroare părțile vătămate cu care a stabilit raporturi comerciale, achiziționând mărfuri în numele societății comitente, pentru care a lăsat file C. fără acoperire bancară, mărfurile fiind ulterior revândute de inculpat, în interes personal. Se constată, așadar, că infracțiunea de înșelăciune de care inculpatul este acuzat nu are în vedere contractul de comision încheiat cu SC S.C. SRL, ci conduita avută de acesta în raport cu părțile vătămate, pe care le-ar fi indus în eroare prin prezentarea sub o identitate falsă și cu actele aparținând societății comitente, manopere destinate să asigure înșelarea părților vătămate cu care stabilise raporturi comerciale.

În aceste condiții, textele de lege invocate ca fiind neconstituționale de către inculpat nu sunt relevante soluționării cauzei, motiv pentru care se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.I. împotriva Încheierii din 17 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 16.1/55/2003. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 decembrie 2009.