ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3139/2012

Prin sentința nr. 1597 din 14 decembrie 2010 a

Tribunalului Dâmbovița s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.L.C.

SA Târgoviște împotriva pârâților SC V.M.

SRL

Târgoviște, H.V., P.D., P.G. și T.G.E., cu obligarea reclamantei la plata sumei

de 2400 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a

reținut că, din probele administrate , respectiv două rapoarte de expertiză

tehnică și un raport suplimentar, nu s-a constatat producerea vreunui

prejudiciu în dauna societății reclamantei , prin activitatea desfășurată de

către pârâți, astfel că nu au putut fi stabilite nici persoanele răspunzătoare

de producerea vreunui prejudiciu.

S-a reținut de asemenea că, circuitul de

aprovizionare acuzat de reclamantă nu reprezintă un ilicit anticoncurențial și

nici un aranjament fraudulos, în condițiile în care unicul producător de

balasturi electronice cu unitate de comandă dimming din România, respectiv

S.C.E.I. SRL București, a autorizat pentru comercializarea acestor produse

firma E.A.S. SRL Târgoviște.

In ceea ce privește conflictul de interese invocat de

reclamantă conform art. 144 din Legea nr. 31/1990 s-a constatat inexistența

acesteia întrucât s-a reținut că operațiunile reclamate și la care se referă

textul legal nu au fost angajate între societatea administrată de pârâtul H.V.

și societățile cu care a derulat aceste operațiuni comerciale.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei

sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 82 din 14 septembrie 2011

a Curții de Apel Ploiești, apelanta fiind obligată la plata sumei de 900 lei

cheltuieli de judecată.

In considerentele deciziei s-a reținut, în esență, că

între produsele achiziționate de reclamantă inițial, direct de la producător și

cele achiziționate ulterior, prin intermediari există diferențe de componente,

care justifică diferența de preț.

Instanța de apel a analizat cererea reclamantei din

perspectiva răspunderii civile delictuale, reținând că administratorul

societății a săvârșit un fapt ilicit prin achiziționarea unor bunuri de la o

societate intermediară în care avea un interes direct și pentru care a fost

sancționat prin neprelungirea contractului de administrare.

S-a reținut însă, că pentru antrenarea răspunderii

civile delictuale cele patru condiții trebuie îndeplinite cumulativ, ori,

condiția existenței prejudiciului nu se regăsește în cauză.

În acest sens, curtea a reținut că probele

administrate în cauză relevă faptul ca prețul diferit al produselor

achiziționate prin intermediar se justifică prin aceea că noile produse

prezintă particularități față de primele în sensul că au montate în plus o plăcuță

cu componente electronice pentru a avea posibilitatea reducerii nivelului de

iluminare, având și opțiunea de dimming prin comandă de la distanță folosind un

calculator personal și un telefon mobil. Pe de altă parte, aceste balasturi au

fost achiziționate pentru a fi montate la instalațiile de iluminat public din

trei localități în care reclamanta

câștigase

contractul de achiziții publice, intrând în oferta pentru aceste

contracte

și fiind acoperite integral în prețul de achiziție al acestor servicii.

Instanța de apel a relevat și faptul că, în perioada

în care SC

V.M. SRL a deținut calitatea de

administrator al

societății reclamante, aceasta din urmă a realizat un

profit însemnat care a clasat-o în topul societăților comerciale.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC R.L.C. SA a

declarat recurs prin care a solicitat în principal, casarea și trimiterea

cauzei spre rejudecarea apelului și administrarea probatoriului necesar, iar în

subsidiar, modificarea deciziei în sensul

admiterii

apelului, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată, cu

obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 1.473.436,65

lei, cu

cheltuieli de judecată.

Sintetizând criticile aduse de recurentă deciziei

pronunțate în apel a rezultat subsumarea acestora motivelor de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

recurenta a invocat încălcarea dreptului la apărare prin aceea că, la termenul

de

judecată din 18 mai 2011 a solicitat în

susținerea apelului încuviințarea

probei cu expertiza tehnică

electronică , proba cu expertiza contabilă,

proba

testimonială precum și, în temeiul art. 175 C. proc. civ.,

înfățișarea

unor înscrisuri relevante cu privire la produsele în discuție și cu privire la

operațiunile de vânzare ale acestora, deținute de cele trei societăți implicate

în circuit, probe care au fost respinse. Recurenta

susține că, procedând în acest mod, instanța de apel a produs o vătămare

gravă a dreptului reclamantei la apărare.

Conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a invocat

interpretarea greșită a actelor deduse judecății

și schimbarea înțelesului

lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.

In dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta

face referire la corespondența comercială purtată între părți, susținând că, și

în absența

probelor directe, refuzate

nelegal de instanța de apel, înscrisurile Ia care

se referă fac dovada

deplină a prejudiciului ce i-a fost cauzat prin achiziționarea celor 2300

balasturi de la intermediarul E.U.I

. Or, se

susține că instanța de apel a schimbat înțelesul

lămurit și vădit

neîndoielnic al acestor înscrisuri și s-a raportat, în mod nelegal, în

justificarea inexistenței prejudiciului la o comparație cu prețul altor

balasturi.

Recurenta critică decizia pronunțată în apel și din

perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că a fost dată cu

încălcarea legii, respectiv a art. 998, art. 1080 și art. 1540 alin. (1) C.

civ., precum și art. 381 C. com.

Astfel, arată că, deși instanța reține susținerea

reclamantei potrivit căreia prejudiciul se constituie din diferența de preț al

produselor la producător și cel cu care ele au fost efectiv achiziționate prin

intermediar, totuși, în mod nejustificat se raportează la prețul altor asemenea

produse.

De asemenea, în susținerea acestui motiv de recurs se

arată că argumentele instanței de apel sunt nelegale în raport de prevederile

contractului de administrare referitoare la administrarea profitabilă și

obligația de fidelitate, dar și față de prevederile art. 998 C. civ.

referitoare la repararea integrală a prejudiciului.

Prin întâmpinarea înregistrată la 24 mai 2012

(f.37-41) pârâții SC V.M. SRL, H.V., P.G. au solicitat respingerea recursului.

In apărare arată că toate critici le recurentei

vizează netemeinicia hotărârii, modul în care instanța a interpretat și a dat

eficiență probațiunii administrată în cauză.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se

vor reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26

mai 2009 la Tribunalul Dâmbovița reclamanta SC R.L.C. SA a solicitat obligarea

pârâților în solidar Ia plata prejudiciului ce i-a fost cauzat prin activitatea

frauduloasă desfășurată de către aceștia în legătură cu achiziționarea unor

balasturi electronice ce urmau a fi încorporate în lucrările de reabilitare a

sistemului de iluminat public în mai multe localități în care acest serviciu

public i-a fost concesionat reclamantei.

Prin acțiune reclamanta a urmărit, în temeiul art.

155 din Legea nr. 31/1990, tragerea la răspundere a administratorului său,

respectiv SC V.M. SRL, cu care a încheiat la data de 1 iulie 2003 un contract

de administrare pe o perioadă de patru ani prin care acesteia i s-a încredințat

conducerea și gestionarea activității, prin reprezentantul său, pârâtul H.V.

Potrivit art. 18 din contract, răspunderea

administratorului putea fi angajată în cazul nerespectării prevederilor legale,

ale actului constitutiv sau a hotărârilor adunării generale, în condițiile

legii. Administratorul poate răspunde civil pentru daunele produse societății

prin acte de gestiune imprudentă sau frauduloasă sau prin utilizarea abuzivă

sau neglijentă a fondurilor societății.

In speță, s-au analizat condițiile răspunderii civile

delictuale pentru fapta proprie stabilite la art. 998-999 C. civ., reținându-se

că elementul prejudiciului este inexistent, prin raportare la probațiunea

administrată în cauză.

Criticile recurentei vizând încălcarea dreptului la

apărare prin neadmiterea unei probe este o critică de netemeinicie în măsura în

care instanța s-a pronunțat asupra pertinenței și concludentei cererilor

apelantei având în vedere ansamblul probator deja administrat prin raportare la

teza probatorie urmărită prin noile probe solicitate.

Apelantei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare

întrucât acesteia i s-a creat efectiv cadrul procesual pentru a propune dovezi

în apărare , în limitele căii de atac devolutive a apelului, însă , așa cum s-a

arătat aprecierile asupra pertinenței lor nu constituie motiv de nelegalitate prevăzut

la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul încălcării unui drept procesual al

părții, respectiv dreptul la apărare.

Nici criticile întemeiate pe art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. nu sunt fondate , observându-se că recurenta a invocat interpretarea greșită

a actelor deduse judecății, precum și schimbarea înțelesului lor lămurit și

vădit neîndoielnic , însă în dezvoltarea acestor critici se referă la

anumite înscrisuri (facturi, scrisori,

corespondență comercială) care sunt

mijloace de probe și nu se circumscriu

înțelesului noțiunii de „act juridic" pe care se întemeiază motivul de

recurs enunțat.

Totodată, prin criticile aduse în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și prin care se susține încălcarea legii, recurenta își

exprimă nemulțumirea vizând interpretarea probelor administrate în cauză și

care în opinia sa ar fi trebuit să conducă la existența unui

prejudiciu evident ce i-a fost cauzat prin

achiziționarea produselor prin

intermediar

la un preț mai mare decât cel de la producător , aspect ce ar

rezulta dintr-un simplu calcul matematic , în

pofida concluziilor la care

experții din lucrările de specialitate

întocmite în cauză au ajuns.

Este evident astfel că , deși se invocă un motiv de

nelegalitate,

criticile sunt de

netemeinicie și nu pot face obiectul analizei în prezentul

recurs.

În consecință, nefiind fondat , pentru considerentele

expuse , în

temeiul art. 312 C. proc. civ.

recursul declarat de reclamantă

împotriva deciziei civile nr. 82 din 14

septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

SC R.L.C. SA TARGOVIȘTE împotriva deciziei civile nr. 82 din 14 septembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.