ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3139/2012

Prin sentința nr. 1597 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Dâmbovița s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.L.C. SA Târgoviște împotriva pârâților SC V.M. SRL Târgoviște, H.V., P.D., P.G. și T.G.E., cu obligarea reclamantei la plata sumei de 2400 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, din probele administrate , respectiv două rapoarte de expertiză tehnică și un raport suplimentar, nu s-a constatat producerea vreunui prejudiciu în dauna societății reclamantei , prin activitatea desfășurată de către pârâți, astfel că nu au putut fi stabilite nici persoanele răspunzătoare de producerea vreunui prejudiciu. S-a reținut de asemenea că, circuitul de aprovizionare acuzat de reclamantă nu reprezintă un ilicit anticoncurențial și nici un aranjament fraudulos, în condițiile în care unicul producător de balasturi electronice cu unitate de comandă dimming din România, respectiv S.C.E.I.

SRL București, a autorizat pentru comercializarea acestor produse firma E.A.S. SRL Târgoviște. In ceea ce privește conflictul de interese invocat de reclamantă conform art. 144 din Legea nr. 31/1990 s-a constatat inexistența acesteia întrucât s-a reținut că operațiunile reclamate și la care se referă textul legal nu au fost angajate între societatea administrată de pârâtul H.V. și societățile cu care a derulat aceste operațiuni comerciale. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 82 din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, apelanta fiind obligată la plata sumei de 900 lei cheltuieli de judecată. In considerentele deciziei s-a reținut, în esență, că între produsele achiziționate de reclamantă inițial, direct de la producător și cele achiziționate ulterior, prin intermediari există diferențe de componente, care justifică diferența de preț.

Instanța de apel a analizat cererea reclamantei din perspectiva răspunderii civile delictuale, reținând că administratorul societății a săvârșit un fapt ilicit prin achiziționarea unor bunuri de la o societate intermediară în care avea un interes direct și pentru care a fost sancționat prin neprelungirea contractului de administrare. S-a reținut însă, că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale cele patru condiții trebuie îndeplinite cumulativ, ori, condiția existenței prejudiciului nu se regăsește în cauză.

În acest sens, curtea a reținut că probele administrate în cauză relevă faptul ca prețul diferit al produselor achiziționate prin intermediar se justifică prin aceea că noile produse prezintă particularități față de primele în sensul că au montate în plus o plăcuță cu componente electronice pentru a avea posibilitatea reducerii nivelului de iluminare, având și opțiunea de dimming prin comandă de la distanță folosind un calculator personal și un telefon mobil. Pe de altă parte, aceste balasturi au fost achiziționate pentru a fi montate la instalațiile de iluminat public din trei localități în care reclamanta câștigase contractul de achiziții publice, intrând în oferta pentru aceste contracte și fiind acoperite integral în prețul de achiziție al acestor servicii.

Instanța de apel a relevat și faptul că, în perioada în care SC V.M. SRL a deținut calitatea de administrator al societății reclamante, aceasta din urmă a realizat un profit însemnat care a clasat-o în topul societăților comerciale. Împotriva acestei decizii reclamanta SC R.L.C. SA a declarat recurs prin care a solicitat în principal, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului și administrarea probatoriului necesar, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 1.473.436,65 lei, cu cheltuieli de judecată. Sintetizând criticile aduse de recurentă deciziei pronunțate în apel a rezultat subsumarea acestora motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc.

civ. Astfel, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta a invocat încălcarea dreptului la apărare prin aceea că, la termenul de judecată din 18 mai 2011 a solicitat în susținerea apelului încuviințarea probei cu expertiza tehnică electronică , proba cu expertiza contabilă, proba testimonială precum și, în temeiul art. 175 C. proc. civ., înfățișarea unor înscrisuri relevante cu privire la produsele în discuție și cu privire la operațiunile de vânzare ale acestora, deținute de cele trei societăți implicate în circuit, probe care au fost respinse. Recurenta susține că, procedând în acest mod, instanța de apel a produs o vătămare gravă a dreptului reclamantei la apărare. Conform art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. s-a invocat interpretarea greșită a actelor deduse judecății și schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestora. In dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta face referire la corespondența comercială purtată între părți, susținând că, și în absența probelor directe, refuzate nelegal de instanța de apel, înscrisurile Ia care se referă fac dovada deplină a prejudiciului ce i-a fost cauzat prin achiziționarea celor 2300 balasturi de la intermediarul E.U.I . Or, se susține că instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestor înscrisuri și s-a raportat, în mod nelegal, în justificarea inexistenței prejudiciului la o comparație cu prețul altor balasturi.

Recurenta critică decizia pronunțată în apel și din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a art. 998, art. 1080 și art. 1540 alin. (1) C. civ., precum și art. 381 C. com. Astfel, arată că, deși instanța reține susținerea reclamantei potrivit căreia prejudiciul se constituie din diferența de preț al produselor la producător și cel cu care ele au fost efectiv achiziționate prin intermediar, totuși, în mod nejustificat se raportează la prețul altor asemenea produse. De asemenea, în susținerea acestui motiv de recurs se arată că argumentele instanței de apel sunt nelegale în raport de prevederile contractului de administrare referitoare la administrarea profitabilă și obligația de fidelitate, dar și față de prevederile art. 998 C. civ.

referitoare la repararea integrală a prejudiciului. Prin întâmpinarea înregistrată la 24 mai 2012 (f.37-41) pârâții SC V.M. SRL, H.V., P.G. au solicitat respingerea recursului. In apărare arată că toate critici le recurentei vizează netemeinicia hotărârii, modul în care instanța a interpretat și a dat eficiență probațiunii administrată în cauză. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 mai 2009 la Tribunalul Dâmbovița reclamanta SC R.L.C. SA a solicitat obligarea pârâților în solidar Ia plata prejudiciului ce i-a fost cauzat prin activitatea frauduloasă desfășurată de către aceștia în legătură cu achiziționarea unor balasturi electronice ce urmau a fi încorporate în lucrările de reabilitare a sistemului de iluminat public în mai multe localități în care acest serviciu public i-a fost concesionat reclamantei.

Prin acțiune reclamanta a urmărit, în temeiul art. 155 din Legea nr. 31/1990, tragerea la răspundere a administratorului său, respectiv SC V.M. SRL, cu care a încheiat la data de 1 iulie 2003 un contract de administrare pe o perioadă de patru ani prin care acesteia i s-a încredințat conducerea și gestionarea activității, prin reprezentantul său, pârâtul H.V. Potrivit art. 18 din contract, răspunderea administratorului putea fi angajată în cazul nerespectării prevederilor legale, ale actului constitutiv sau a hotărârilor adunării generale, în condițiile legii. Administratorul poate răspunde civil pentru daunele produse societății prin acte de gestiune imprudentă sau frauduloasă sau prin utilizarea abuzivă sau neglijentă a fondurilor societății.

In speță, s-au analizat condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie stabilite la art. 998-999 C. civ., reținându-se că elementul prejudiciului este inexistent, prin raportare la probațiunea administrată în cauză. Criticile recurentei vizând încălcarea dreptului la apărare prin neadmiterea unei probe este o critică de netemeinicie în măsura în care instanța s-a pronunțat asupra pertinenței și concludentei cererilor apelantei având în vedere ansamblul probator deja administrat prin raportare la teza probatorie urmărită prin noile probe solicitate. Apelantei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât acesteia i s-a creat efectiv cadrul procesual pentru a propune dovezi în apărare , în limitele căii de atac devolutive a apelului, însă , așa cum s-a arătat aprecierile asupra pertinenței lor nu constituie motiv de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., în sensul încălcării unui drept procesual al părții, respectiv dreptul la apărare. Nici criticile întemeiate pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate , observându-se că recurenta a invocat interpretarea greșită a actelor deduse judecății, precum și schimbarea înțelesului lor lămurit și vădit neîndoielnic , însă în dezvoltarea acestor critici se referă la anumite înscrisuri (facturi, scrisori, corespondență comercială) care sunt mijloace de probe și nu se circumscriu înțelesului noțiunii de „act juridic" pe care se întemeiază motivul de recurs enunțat. Totodată, prin criticile aduse în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și prin care se susține încălcarea legii, recurenta își exprimă nemulțumirea vizând interpretarea probelor administrate în cauză și care în opinia sa ar fi trebuit să conducă la existența unui prejudiciu evident ce i-a fost cauzat prin achiziționarea produselor prin intermediar la un preț mai mare decât cel de la producător , aspect ce ar rezulta dintr-un simplu calcul matematic , în pofida concluziilor la care experții din lucrările de specialitate întocmite în cauză au ajuns. Este evident astfel că , deși se invocă un motiv de nelegalitate, criticile sunt de netemeinicie și nu pot face obiectul analizei în prezentul recurs. În consecință, nefiind fondat , pentru considerentele expuse , în temeiul art. 312 C. proc.

civ. recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 82 din 14 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R.L.C. SA TARGOVIȘTE împotriva deciziei civile nr. 82 din 14 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.