ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4251/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4251/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 977 R din 21 iunie 2010 Curtea de Apel București a respins contestația în anulare promovată de contestatorul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 396 din 5 martie 2010. Decizia nr. 977 pronunțată la data de 21 iunie 2010 poartă mențiunea definitivă. Pentru a decide astfel Curtea a reținut că niciunul din cazurile prev de art. 386 C. proc. pen. nu este incident în speță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul fără însă a-l motiva în fapt și în drept. Examinând recursul declarat de recurentul contestator prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru cele ce urmează: Recurentul contestator a declarat recurs împotriva unei decizii pronunțate de Curtea de Apel București, ca instanță de recurs.
Potrivit dispozițiilor art. 416 și art. 417 C. proc. pen., hotărârile judecătorești pronunțate de instanța de recurs poartă mențiunea definitivă. Decizia recurată poartă mențiunea definitivă și, potrivit textului de lege menționat anterior nu poate fi supusă controlului judiciar . Față de considerentele prezentate Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de recurentul contestator M.A.G.l, ca inadmisibil. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul contestator M.A.G. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator M.A.G. împotriva Deciziei penale nr. 977/R din 21 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2597/2/2010 (709/2010). Obligă recurentul contestator la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.