ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2530/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantele Uniunea „F.A.” și Asociația „U.T.” au chemat în judecată pe

pârâții Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și Ministrul Educației,

Cercetării și Inovării, solicitând:

- constatarea

intervenirii aprobării tacite cu privire la Hotărârea nr. 15 din 12 octombrie 2009 a fondatorilor Universității „T.” din Timișoara, hotărâre înregistrată la Ministerul Educației,

Cercetării și Inovării sub nr. 18519 din 16 octombrie 2009.

- obligarea

Ministrului Educației, Cercetării și Inovării la emiterea Ordinului privind

aprobarea/validarea/confirmarea hotărârii sus-menționate.

- obligarea pârâților

să reglementeze de îndată raporturile juridice dintre fondatori si

universitatea particulară, inclusiv procedura de desființare, dizolvare sau

lichidare și de transmitere a patrimoniului universității particulare către

fondatori, așa cum arată art. 116³ alin. (3) din Legea nr. 84/1995, precum

și aplicarea sancțiunilor prevăzute de prevederile art. 12 alin. (1) din O.U.G.

nr. 27/2003, pentru obligațiile stabilite în petitele 2 și 3.

În motivarea cererii,

reclamantele au arătat că este incidentă procedura aprobării tacite prevăzută

de O.U.G. nr. 27 din 18 aprilie 2003.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a

invocat excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, având în vedere că

ministerul nu are competența să emită autorizații cu privire la înscrisuri

emise de către alte persoane juridice, iar în privința celorlalte capete de

cerere, solicită respingerea lor.

instanțe.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

1859 din 21 aprilie 2010, a respins excepția inadmisibilității primul capăt de

cerere și acțiunea formulată de reclamantele Uniunea F.A. și Asociația U.T. în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și Ministrul

Educației, Cercetării și Inovării, ca neîntemeiată.

reținute de prima instanță în motivarea soluției sale.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția

inadmisibilității primului capăt de cerere, a reținut că dacă petitul 1 se

încadrează în prevederile din sfera O.G. nr. 27/2003 ține de caracterul

întemeiat al acțiunii, iar nu de admisibilitatea acesteia.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut, cu referire la primul capăt de cerere, împrejurarea

că potrivit art. 116

1

din Legea nr. 84/1995, modificată, dizolvarea

sau desființarea universităților particulare se poate face la propunerea

fondatorilor, adresată pârâtului, în condițiile legii.

Legiuitorul nu a

reglementat faptul că ar fi suficientă o simplă hotărâre a fondatorilor pentru

a opera desființarea unei instituții de învățământ superior, ci a instituit

posibilitatea ca fondatorii, cu respectarea prevederilor legii, să poată

propune desființarea universității, constatând astfel și incidența prevederilor

art. 34 din O.U.G. nr. 75/2005.

Așadar, simpla

decizie a fondatorilor nu ar fi suficientă, întrucât legea reglementează o

procedură distinctă, elaborată, care însă nu a fost urmată în situația acestei

universități, iar pe de altă parte, hotărârea de la petitul 1 nu se încadrează

în categoria actelor care pot fi aprobate tacit pe calea prevăzută de O.U.G. nr.

27/2003, potrivit cu care aprobarea tacită se aplică doar autorizațiilor prin

care se permite desfășurarea unei activități cu caracter economic, ceea ce nu

este cazul în speță.

Concluzionând, judecătorul

fondului a apreciat, în privința primului capăt de cerere, cât și a celui

secundar, că nu s-a urmat procedura specifică desființării unei instituții de

învățământ superior, care se finalizează prin emiterea ordinului solicitat de

către reclamante a fi emis de către pârât, iar în ceea ce privește cel de-al

treilea capăt de cerere, potrivit art. 103 din Legea nr. 84/1995, a constatat

că instituțiile și unitățile de învățământ particular dispun de autonomie

organizatorică și funcțională, astfel încât reglementarea raporturilor interne

se va realiza de către acestea, prin organele sale, în limitele prevederilor

legale în vigoare.

în cauză de reclamantele Uniunea F.A. Timișoara și Asociația U.T. Timișoara

împotriva Sentinței nr. 1859 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

4.1. În mod greșit

instanța de fond a susținut că pentru a fi desființată Universitatea nu ar fi

suficientă opțiunea fondatorilor universității în temeiul art. 116

1

alin.

(4) din legea învățământului, ci trebuie îndeplinite și condițiile prevăzute de

art. 34 din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.

Potrivit

dispozițiilor art. 116

1

alin. (4) din Legea nr. 84/1995 pentru

desființarea unei universități particulare sunt necesare următoarele condiții:

- inițiativa

fondatorilor (propunere) în sensul desființării și,

- această inițiativă

(propunere) să fie adresată Ministerului Educației și Cercetării.

La aceste condiții se

adaugă cea de-a treia ce rezultă din interpretarea art. 116

1

alin. (4)

sus-menționat și anume ca Ministerul să adopte măsurile corespunzătoare impuse

de art. 190 alin. (2) din Legea nr. 84/1995.

Cele două condiții au

fost îndeplinite de recurentă, însă intimații nu au răspuns în termen de 30 de

zile la inițiativa/propunerea fondatorilor, de unde rezultă că hotărârea

fondatorilor pentru desființarea universității este aptă de a-și produce

efectele juridice, pe calea aprobării tacite.

În contextul art. 116

1

alin. (4) din Legea învățământului nr. 84/1995 nu există o condiționare a

desființării universității de îndeplinirea criteriilor de performanță stabilite

de O.U.G. nr. 75/2005, așa cum a invocat în mod eronat instanța de fond.

Prin respingerea

acțiunii, textele legale aplicabile au devenit goale de conținut, iar

principiul de drept actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat a

fost încălcat.

4.2. Prin respingerea

eronată a acțiunii, instanța de fond a reușit să confere legitimitate refuzului

neglijenței/abuzului intimaților.

S-a legitimat refuzul

Ministerului de a-și îndeplini sarcinile/obligațiile legale care-i revin în mod

imperativ potrivit art. 190 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, raportat la H.G. nr.

51/2009.

S-a validat refuzul

Ministerului de a interveni, în calitatea sa de for tutelar al învățământului,

prin măsuri concrete de intrare în normalitate a universităților cu probleme,

potrivit art. 141 din Legea nr. 84/1995 și H.G. nr. 51/2009.

S-a validat refuzul M.E.C.

de a pune în valoare propria somație pe care a adresat-o Universității.

S-a încurajat refuzul

Ministerului de a răspunde la cererea formulată de recurentă.

formulate de intimatul-pârât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului.

Prin întâmpinare,

intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5.1. Instanța de fond

a reținut în mod corect că prevederile O.U.G. nr. 27/2003 nu sunt incidente în

cauză.

Hotărârea nr. 15/2009

nu se încadrează în categoria actelor care pot fi aprobate tacit pe calea

prevăzută de O.U.G. nr. 27/2003, întrucât acest act normativ se referă numai la

acele autorități prin care se permite desfășurarea unor activități cu caracter

economic.

5.2. Pentru

desființarea universităților particulare este necesară parcurgerea ponderii

reglementate prin lege, însă M.E.C.T.S. nu poate interveni în reglementarea

unor aspecte ce țin de autonomia universitară.

II. Considerentele

Înaltei Curți, ca instanță competentă să soluționeze recursul declarat în

cauză.

nefondat.

1.1. Potrivit art. 11

alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, hotărârea

pronunțată este irevocabilă, de unde rezultă că motivele de recurs ce privesc

greșita respingere a capătului de cerere nu pot fi analizate pe calea

recursului.

1.2. Desființarea

universităților particulare se realizează după procedura prevăzută de lege și

asumată de către recurenta-reclamantă, însă aceasta nu intenționează să urmeze

procedura și a apelat în mod greșit la prevederile O.U.G. nr. 27/2003 care nu

sunt aplicabile speței.

1.3. În aceste

condiții, refuzul intimaților-pârâți este un refuz justificat și nu se

încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată.

1.4. Prevederile art.

190 alin. (2) din Legea nr. 84/1995 nu pot fi invocate în susținerea motivelor

de recurs, deoarece procedura desființării universităților particulare este

deja reglementată.

1.5. Principiul de

drept invocat de recurentă nu a fost încălcat de prima instanță având în vedere

aplicarea coroborată a două texte legale, art. 116

1

alin. (4) din

Legea nr. 84/1995 și prevederile O.U.G. nr. 75/2005 referitoare la asigurarea

calității educației.

nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Uniunea F.A. Timișoara și Asociația U.T. Timișoara împotriva

Sentinței nr. 1859 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2011.