ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4449/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc.

civ., asupra recursului de față;

Prin

sentința civilă nr. 736 din 29 aprilie 2010 Tribunalul Caraș-Severin a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanții Ș.I. și V.A. în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Caraș-Severin și a obligat pârâtul să plătească

echivalentul în lei, la data efectuării plății, a sumei de 30.000 euro pentru

fiecare reclamant în parte.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile.

Prin decizia nr. 877 din 17 mai 2011 Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă, a respins apelul declarat de reclamanți ca nefondat, a admis apelul

declarat de pârât și a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prin Decizia

nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea

nr. 221/2009. De aceea, în raport de dispozițiile art. 147 alin. (1) coroborate

cu cele ale art. 147 alin. (4) din Constituție, a constatat încetarea efectelor

juridice ale prevederilor declarate neconstituționale, concluzionând că desființarea

temeiului juridic care a stat la baza admiterii acțiunii promovate de reclamanți

impune desființarea sentinței apelate și respingerea cererii introductive.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat

recurs reclamanții, solicitând modificarea în tot a deciziei recurate, respingerea

apelului declarat de pârât, admiterea apelului reclamanților și acordarea în totalitate

a daunelor morale solicitate. A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanții au susținut că Decizia

nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol

la data pronunțării acesteia, ea producând efecte numai cu privire la cauzele înregistrate

ulterior date de 21 octombrie 2010, deoarece legea aflată în vigoare la data introducerii

acțiunii trebuie să rămână aplicabilă pe tot parcursul procesului. Promovarea acțiunii

în temeiul Legii nr. 221/2009 le-a creat o speranță legitimă și, ca urmare, un bun

în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, astfel încât menținerea

soluției de respingere a acțiunii ar însemna încălcarea principiului egalității

și interzicerii discriminării, în sensul că s-ar crea o discriminare între persoane

care, deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de tratam

Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce

pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge,

pentru considerentele ce succed:

Criticile formulate de reclamanți urmează a fi analizate

din

perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of.

nr. 789/7.11.2011.

Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea

a îndreptățirii reclamanților la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege

mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României

nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile

din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval

Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede că deciziile

Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și

în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În

raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității

unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru

viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor

care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată

prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea

recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată

la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această

dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate

definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în

M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010

a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia

atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei

decizii.

Nu se poate spune deci, că fiind promovată acțiunea la

un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata

desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic

convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă

și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin

declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din

Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată

nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să

continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou

în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale

produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional,

acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În

speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil

de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios

constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul

aposteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității

textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și

ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta

nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional,

ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței

și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, cu consecința

menținerii deciziei pronunțate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții V.A. și Ș.I. împotriva deciziei

nr. 877 din 17 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.