ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3734/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3734/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față
în baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința
penală nr. 143 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel
București, secția a I a penală, pronunțată în dosar nr. 10966/2/2011,
s-a
admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București.
S-au recunoscut
efectele sentinței penale din data de 17 mai 2007 a
Judecătorului de
ședință preliminară din cadrul Tribunalului Rimini, Italia
și s-a dispus
transferarea persoanei condamnate A.E.
,
într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de
30 ani închisoare.
A fost dedusă prevenția de la 20 mai 2006 la zi.
S-a dispus ca
plata onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 340
lei, să fie suportată din fondul
Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut
următoarele:
Prin rezoluția
nr. 1544/11-5/2011 din data de 12 decembrie 2011, Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel București a
sesizat această instanță, în temeiul dispozițiilor art. 162 alin. (4) și art.
163 din Legea nr. 302/2004
republicată, în
vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței
penale din data de 17 mai 2007 a Judecătorului de
ședință preliminară din
Tribunalul Rimini, confirmată de Curtea de Apel
cu Juri Bologna, prin
care numitul A.E.,
cetățean român, a fost condamnat la
pedeapsa închisorii de 30 de ani și
la pedeapsa accesorie a interzicerii pe viață a exercitării dreptului de a
ocupa funcții publice, pentru
săvârșirea
infracțiunilor prev. de art. 110, 575, 577, 61, 110, 56, 628 alin. (1)
și (3), 582, 585, 576, 61 nr. 2 C. pen. italian.
Această sentință a
rămas definitivă la data de 23 octombrie 2008 prin
respingerea recursului de către înalta Curte de Casație. Sesizarea a fost
făcută, ca urmare a
cererii înaintate de
către autoritățile judiciare din Republica Italia, de
transferare a condamnatului persoană
transferabilă A.E.,
într-un penitenciar din România, în vederea
continuării executării pedepsei de 30 ani închisoare, astfel cum a fost
stabilită în statul solicitant.
Analizând sesizarea, pe baza
documentelor și a informațiilor comunicate de către statul de condamnare, în
aplicarea Convenției
europene asupra
transferării persoanelor condamnate (adoptată la
Strasbourg în anul 1983 și ratificată de România prin Legea nr.
76/1996),
Curtea de Apel București a constatat următoarele:
Prin sentința penală din data de 17
mai 2007 a Judecătorului de
ședință
preliminară din Tribunalul Rimini, confirmată de Curtea de Apel
cu Juri
Bologna s-a dispus condamnarea inculpatului A.E.
, (cetățean român)
la
pedeapsa închisorii de 30 de ani și la
pedeapsa accesorie a interzicerii
pe viață a exercitării dreptului de a
ocupa
funcții publice, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 110, 575, 577,
61, 110, 56, 628 alin. (1) și (3), 582, 585, 576, 61 nr. 2 C. pen.
italian.
Această sentință
a rămasă definitivă la data de 23 octombrie 2008.
Din situația executării pedepsei
comunicată de autoritățile italiene a
rezultat
că persoana condamnată a început executarea pedepsei la data
de 20 mai
2006, iar durata executării pedepsei se împlinește la data de 19 mai 2036.
Instanța de fond
a constatat, că este îndeplinită condiția prev. de
art. 3 lit. c)
din Convenția europeană asupra transferării persoanelor
condamnate adoptată la Strasbourg și
art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
În raport cu faptele reținute în hotărârea definitivă de condamnare,
Curtea de Apel a
constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art.
143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, precum și
de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția
europeană asupra transferării
persoanelor
condamnate. Astfel, faptele respective au corespondent în
legea penală
română, acestea realizând conținutul constitutiv al
infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. (2
1
)
lit. a) și alin. (3) și art. 211 alin. (
2
1
)
lit. a), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Felul și durata pedepselor principale,
astfel
cum au fost stabilite spre executare prin hotărârea definitivă de
condamnare
a instanței italiene, sunt compatibile cu legea penală
română, conform normelor de incriminare anterior menționate, precum și
celorlalte dispoziții incidente (art. 53 pct. 1
lit. b) C. pen.).
Prin declarația din data de 18
octombrie 2010, condamnatul A.E.
a precizat
că nu dorește să fie transferat în România în vederea
continuării executării pedepsei într-un
penitenciar din România, însă prin
ordonanța
prefectului provinciei de Ferrara s-a dispus
îndepărtarea imediată de pe teritoriul Republicii Italiene a persoanei
condamnate A.E., în consecință, în cauză sunt
incidente
dispozițiile art. 3 pct. 1
din Protocolul adițional la Convenția europeană
asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în
anul
1997 (act ratificat atât de
România, cât și de Republica Italiană), astfel că
poate fi dispusă
transferarea susnumitului într-un penitenciar din România și în lipsa
consimțământului acestuia.
Pentru motivele
mai sus arătate, Curtea de Apel a concluzionat că,
în privința
condamnatului, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute în art. 143 din
Legea nr. 302/2004 republicată. Astfel, hotărârea străină de
condamnare este
definitivă și executorie, condamnatul este resortisant al
statului român,
la data primirii cererii de transferare mai avea de executat
peste 6 luni din durata pedepsei
închisorii
În consecință, Curtea de Apel București, prin sent. pen. nr. 143 din
10
aprilie
2012, în temeiul art. 162 raportat la art. 158 din Legea
nr. 302/2004 republicată, a admis sesizarea
formulată de Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel București, a
recunoscut hotărârea de
condamnare anterior
menționată și a dispus transferarea condamnatului D.M., într-un penitenciar din
România, în vederea continuării
executării pedepsei de 8 ani și 22 luni
închisoare, respectând felul și
durata
acesteia (astfel cum a fost stabilită către instanța din statul de
condamnare).
În temeiul art.
88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa
închisorii, reținerea din data de 17
decembrie 2003 și perioada deja executată în detenție de către condamnat,
începând cu data de 20 decembrie 2003 și până la
zi.
În temeiul art. 162 alin. (6) din
Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus emiterea unui mandat de executare cu
privire la pedeapsa
respectivă, la data
rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Împotriva sentinței instanței de fond, au declarat recurs Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel București și
condamnatul persoană transferabilă A.E.
Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București a criticat hotărârea
atacată arătând că instanța de fond a
omis a dispune transferul
condamnatului A.E.
și în vederea executării pedepsei accesorii
și complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)
teza a I-a și b) C. pen. Condamnatul A.E. a criticat hotărârea instanței de
fond, precizând că nu este de acord cu transferul său în
România, întrucât familia sa se află în Italia
iar în penitenciarul în care
este
încarcerat urmează cursuri școlare și de reintegrare socială.
Examinând sentința recurată, înalta
Curte de Casație și
Justiție constată,
prioritar cercetării celorlalte critici, că motivarea
soluției
contrazice dispozitivul hotărârii.
Astfel, deși în dispozitivul
hotărârii, instanța de fond a admis
sesizarea
formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,
a
recunoscut efectele sentinței penale din data de 17 mai 2007 a
Judecătorului de Ședință Preliminară din cadrul
Tribunalului Rimini, Italia
și a
dispus transferarea persoanei condamnate A.E. într-un
penitenciar din
România, în vederea continuării executării pedepsei de
30 ani închisoare, în motivarea hotărârii, instanța de fond face
referire la
o altă persoană decât
recurentul-condamnat persoană transferabilă din
prezenta cauză, respectiv la numitul D.M. (fila 3 paragraful 3-5
din
cuprinsul sent. pen. nr. 143 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, s
ecția a I a penală).
Astfel, în motivarea hotărârii se arată că
instanța
„va recunoaște hotărârea de condamnare anterior menționată
(hotărâre care se referă la condamnatul A.E.) și
va dispune transferarea condamnatului D.M., într-un penitenciar din
România, în vederea continuării executării
pedepsei de 8 ani și 22
luni
închisoare și de asemenea, va deduce din pedeapsa închisorii,
reținerea
din data de 17 decembrie 2003 și perioada deja executată în
detenție, începând cu data de 20 decembrie 2003 și
până la zi„.
Procedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o soluție
nelegală, astfel încât urmează ca în
temeiul art. 385
15
alin. (1) pct. 2 lit. c)
C. proc. pen., să fie admise recursurile declarate de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București și de condamnatul
persoană transferabilă
A.E., casată sent. pen. nr. 143 din
10 aprilie 2012 a Curții de
Apel București,
secția a I a penală și trimisă cauza spre rejudecare la
instanța de
fond, respectiv Curtea de Apel București.
Cum admiterea recursului în ipoteza la care face referire cazul de
casare prevăzut
în art. 385
9
alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., are drept
consecință casarea hotărârii și
trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cercetarea celorlalte
motive de recurs este inutilă, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.
În consecință,
având în vedere considerentele expuse, înalta Curte
de Casație și
Justiție, conform art. 385
15
pct. 2 lit. c) C. proc. pen.,
va admite
recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București și de condamnatul persoană
transferabilă A.E.
împotriva sent. pen. nr. 143 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel
București, s
ecția a I a penală, va
casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță,
Curtea de Apel București.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de
Parchetul
de pe lângă Curtea de
Apel București și condamnatul-persoană
transferabilă A.E.
Împotriva sentinței penale nr. 143 din
10 aprilie 2012 a Curții de Apel București - secția l-a penală.
Casează sentința
penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la
aceeași instanță.
Suma de 320 lei,
reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,
se suportă din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 15 noiembrie 2012