ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5133/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, reclamanții S.I., C.R.M., S.D.R., B.G., etc. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 332 adoptate la data de 4 iunie 2009. În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții au arătat că, astfel cum reiese din dispozițiile art. 30 și 31 din Legea nr. 215/2001, validarea sau invalidarea mandatelor consilierilor se face de către comisia de validare, în funcție de rezultatul votului. Astfel, autoritatea pârâtă a interpretat în mod greșit că exprimarea liberă a votului de către consilierii care au participat la ședința din 19 iunie 2008 ar reprezenta acte de discriminare la adresa consilierilor ale căror mandate nu au fost validate.

Dacă ar fi existat un comportament discriminatoriu la adresa acestora, actele de discriminare ar fi fost săvârșite de Comisia de validare, iar nu de către reclamanți, întrucât exprimarea votului, în mod liber, în cadrul procedurii de validare a mandatelor, nu poate fi apreciată ca act de discriminare. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea acțiunii, susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G nr. 137/2000, cu atât mai mult cu cât instanțele de judecată au anulat în mod irevocabil Hotărârea nr. 2/2008 a Consiliului Local al Comunei 1 Decembrie, prin care s-au invalidat mandatele de consilieri ale petenților.

2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința civilă nr. 477 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând, în esență, următoarele: Prin Hotărârea nr. 332 din 04 iunie 2009, atacată în cauză, Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că faptele sesizate de petenți în calitate de consilieri locali ai P.S.D. și ai P.R.P.E. în comuna 1 Decembrie, județul Ilfov, reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) și alin. (4) raportat la art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, dispunându-se sancționarea reclamanților cu amendă contravențională în valoare de câte 600 RON, conform art. 26 alin. (1) din același act normativ.

Autoritatea pârâtă a reținut că faptele prezentate de către petenți reprezintă o diferențiere de tratament, din moment ce dintre cei 15 aleși locali, aflați în situații analoage sau comparabile, s-au validat doar 10 mandate, criteriul politic al discriminării fiind probat în condițiile în care, pe plan local, există o coalizare politică formată de P.D.L. și P.N.G. împotriva P.S.D. și P.R.P.E. S-a arătat că drepturile atinse de diferențiere sunt cele din sfera drepturilor politice prevăzute de art. 1 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 137/2000, dreptul de a participa la viața publică și de a avea acces la funcții și demnități politice. Curtea de apel a reținut că reclamanții, în calitate de consilieri locali în comuna 1 Decembrie, județ Ilfov, reprezentanți ai P.D.L., și aleși ai P.N.G., au refuzat, în ședința din 19 iunie 2008, validarea mandatelor reprezentanților partidelor din opoziție, P.S.D.

și P.R.P.E. Prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile, Tribunalul București a anulat în parte Hotărârea nr. 2 din 19 iunie 2008, emisă de Consiliul Local al Comunei 1 Decembrie, județul Ilfov, obligând pârâtul Consiliul Local al Comunei 1 Decembrie să valideze mandatele reclamanților (consilieri aleși prin vot la 1 iunie 2008), reținându-se că hotărârea de invalidare a mandatelor petenților care ulterior au sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu este motivată în niciun fel, votul negativ exprimat de consilierii prezenți fiind exercitat absolut discreționar și abuziv. Pârâtul a fost învestit să cerceteze, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, dacă votul negativ (reținut de către instanță ca discreționar și abuziv), reprezintă un tratament discriminatoriu.

Din această perspectivă, instanța de fond a constatat că autoritatea pârâtă a reținut, în mod corect, incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, în condițiile în care, astfel cum reiese din probele administrate în procedura administrativă, votul negativ acordat celor 5 aleși locali, de către reclamanții din prezenta cauză, se bazează exclusiv pe apartenența acestora la alte formațiuni politice. Totodată, prima instanță a constatat existența unui tratament diferențiat al celor 5 consilieri locali de către majoritatea consilierilor locali, tratament de natură să afecteze drepturile prevăzute în art. 1 alin. (2) lit. c) din O.G.

nr. 137/2000, apreciind astfel că pârâtul a făcut o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate reclamanților prin hotărârea contestată, în condițiile în care s-a reținut în mod irevocabil că refuzul validării mandatelor consilierilor locali aparținând partidelor aflate în opoziție constituie un abuz de drept. 3. Recursul declarat de reclamanți Reclamanții au atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au făcut referire la procedura de validare a mandatelor consilierilor locali, reglementată prin art. 30 - 31 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale și au arătat că Hotărârea nr. 2 din 19 iunie 2008 a Consiliului Local 1 Decembrie a fost anulată prin hotărâre judecătorească, dispunându-se, totodată, reluarea procedurii de validare sau invalidare a mandatelor celor 5 petenți care s-au considerat discriminați.

Împrejurarea că, ulterior, prefectul nu a mai convocat consilierii pentru reluarea votului, conform art. 30, alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 215/2001, nu le este imputabilă recurenților-reclamanți. Un alt aspect ce demonstrează, în opinia recurenților-reclamanți, nelegalitatea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, aspect pe care instanța de fond nu l-a analizat, este legat de efectele Sentinței nr. 2542 din 7 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, intimatul-pârât susținând că, prin acea sentință, instanța a impus participanților la ședința de validare a mandatelor consilierilor să voteze pentru validare. Această concluzie ar contraveni Deciziei nr. 818/2008, prin care Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 2 din O.G.

nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din ele s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Recurenții-reclamanți au invocat, ca motiv de netemeinicie a sentinței recurate, și împrejurarea că instanța a menținut hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în pofida faptului că una dintre persoanele sancționate este primarul comunei, care nu are atribuții în procedura de validare a consilierilor locali.

În fine, au arătat că instanța de fond a reținut greșit că votul negativ acordat celor cinci aleși locali se baza pe apartenența politică, deși numărul de voturi obținute de fiecare dintre aceștia a demonstrat faptul că inclusiv petenții au votat împotriva validării unora dintre mandatele lor, situație ce exclude existența unui tratament diferențiat pe criterii politice. 4. Apărările intimatului-pârât Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a arătat că sentința atacată este legală și temeinică, faptele imputate recurenților-reclamanți circumscriindu-se noțiunii de tratament discriminatoriu, în sensul art. 2 alin. (1) și alin. (4), coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G.

nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenții-reclamanți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ-jurisdicțional supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ pe calea prevăzută în art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 și art. 6 din Legea nr. 554/2004, este Hotărârea nr. 332 din 4 iunie 2009, prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut existența unor fapte de discriminare, conform art. 2 alin. (1) și alin. (4), coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G.

nr. 137/2000, și a dispus sancționarea recurenților-reclamanți cu amendă contravențională în cuantum de câte 600 RON, în temeiul art. 26 alin. (1) din același act normativ. În esență, prevederile legale menționate definesc noțiunea de discriminare, stabilesc tipul de răspundere pe care îl poate atrage comportamentul discriminatoriu și instituie categoriile de fapte contravenționale ce intră în obiectul de reglementare al O.G. nr. 137/2000.

Astfel, art. 2 alin. (1) din actul normativ menționat, prevede că: "Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice." Conform art. 2, alin. (4) din O.G.

nr. 137/2000, republicată: "Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale." Art. 10 al O.G.

nr. 137/2000, republicată, prevede: "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauza prin: (h) refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități." Hotărârea instanței de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale citate mai sus, în contextul factual al cauzei, în sarcina recurenților-reclamanți reținându-se că, prin comportamentul legat de derularea procedurilor de validare a mandatelor consilierilor locali aleși, au creat un tratament diferențiat, defavorizant pentru persoanele care au formulat plângerea, pe criteriul politic.

Mai precis, s-a reținut că mandatele consilierilor locali aleși la scrutinul din 2008 din partea a două formațiuni aflate în minoritate - P.S.D. și P.R.P.E. - nu fuseseră validate până la data formulării plângerii (11 martie 2009), fără ca în cazul lor să fi fost identificat unul dintre cele două motive de invalidare conform art. 31 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 - încălcarea condițiilor de eligibilitate sau frauda electorală constatată potrivit legii și în pofida unei hotărâri judecătorești irevocabile care a reținut caracterul abuziv al invalidării.

Cea mai mare parte a motivării recursului cuprinde o expunere a procedurii de validare și a prevederilor legale aplicabile, dar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu avea rolul de a verifica legalitatea procedurii în raport cu prevederile art. 30 și următoarele din Legea nr. 215/2001, ci a evaluat procesul în ansamblu, ajungând la concluzia corectă că, în lipsa oricăror motive clare și transparente, care să poată fi circumstanțiate unui scop legitim, votul negativ al recurenților-reclamanți a constituit o discriminare pe criterii politice.

Referirea la Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale nu prezintă relevanță în context, nepunându-se problema anulării sau refuzului aplicării unor acte normative cu putere de lege, de către instanța de fond, ori a înlocuirii lor cu "norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Critica legată de greșita apreciere a probelor în ceea ce privește sancționarea recurentului- reclamant S.I., care, în calitatea sa de primar, nu a participat la procesul de validare, conform art. 31 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, este, de asemenea, nefondată, pentru că în cazul persoanei respective, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut un comportament pasiv, constând în neexecutarea atribuțiilor legale de asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției și a punerii în aplicare a legilor (pct. 6.6 din hotărârea contestată).

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I., C.R.M., S.D.R., B.G., etc. împotriva Sentinței nr. 477 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.