ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5133/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5133/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ, reclamanții S.I., C.R.M.,

S.D.R., B.G., etc. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 332 adoptate

la data de 4 iunie 2009.

În motivarea în fapt

a acțiunii, reclamanții au arătat că, astfel cum reiese din dispozițiile art.

30 și 31 din Legea nr. 215/2001, validarea sau invalidarea mandatelor

consilierilor se face de către comisia de validare, în funcție de rezultatul

votului.

Astfel, autoritatea

pârâtă a interpretat în mod greșit că exprimarea liberă a votului de către

consilierii care au participat la ședința din 19 iunie 2008 ar reprezenta acte

de discriminare la adresa consilierilor ale căror mandate nu au fost validate.

Dacă ar fi existat un comportament discriminatoriu la adresa acestora, actele

de discriminare ar fi fost săvârșite de Comisia de validare, iar nu de către

reclamanți, întrucât exprimarea votului, în mod liber, în cadrul procedurii de

validare a mandatelor, nu poate fi apreciată ca act de discriminare.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

a solicitat respingerea acțiunii, susținând că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G nr. 137/2000, cu atât mai mult cu cât

instanțele de judecată au anulat în mod irevocabil Hotărârea nr. 2/2008 a

Consiliului Local al Comunei 1 Decembrie, prin care s-au invalidat mandatele de

consilieri ale petenților.

de apel

Prin Sentința civilă

nr. 477 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând,

în esență, următoarele:

Prin Hotărârea nr.

332 din 04 iunie 2009, atacată în cauză, Colegiul Director al Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că faptele sesizate de

petenți în calitate de consilieri locali ai P.S.D. și ai P.R.P.E. în comuna 1

Decembrie, județul Ilfov, reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) și

alin. (4) raportat la art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, dispunându-se

sancționarea reclamanților cu amendă contravențională în valoare de câte 600 RON,

conform art. 26 alin. (1) din același act normativ.

Autoritatea pârâtă a

reținut că faptele prezentate de către petenți reprezintă o diferențiere de

tratament, din moment ce dintre cei 15 aleși locali, aflați în situații

analoage sau comparabile, s-au validat doar 10 mandate, criteriul politic al

discriminării fiind probat în condițiile în care, pe plan local, există o

coalizare politică formată de P.D.L. și P.N.G. împotriva P.S.D. și P.R.P.E.

S-a arătat că

drepturile atinse de diferențiere sunt cele din sfera drepturilor politice

prevăzute de art. 1 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 137/2000, dreptul de a

participa la viața publică și de a avea acces la funcții și demnități politice.

Curtea de apel a

reținut că reclamanții, în calitate de consilieri locali în comuna 1 Decembrie,

județ Ilfov, reprezentanți ai P.D.L., și aleși ai P.N.G., au refuzat, în

ședința din 19 iunie 2008, validarea mandatelor reprezentanților partidelor din

opoziție, P.S.D. și P.R.P.E.

Prin hotărâri

judecătorești rămase irevocabile, Tribunalul București a anulat în parte

Hotărârea nr. 2 din 19 iunie 2008, emisă de Consiliul Local al Comunei 1

Decembrie, județul Ilfov, obligând pârâtul Consiliul Local al Comunei 1

Decembrie să valideze mandatele reclamanților (consilieri aleși prin vot la 1

iunie 2008), reținându-se că hotărârea de invalidare a mandatelor petenților

care ulterior au sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu

este motivată în niciun fel, votul negativ exprimat de consilierii prezenți

fiind exercitat absolut discreționar și abuziv.

Pârâtul a fost

învestit să cerceteze, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, dacă votul

negativ (reținut de către instanță ca discreționar și abuziv), reprezintă un

tratament discriminatoriu.

Din această

perspectivă, instanța de fond a constatat că autoritatea pârâtă a reținut, în

mod corect, incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și art. 2 alin.

(4) din O.G. nr. 137/2000, în condițiile în care, astfel cum reiese din probele

administrate în procedura administrativă, votul negativ acordat celor 5 aleși

locali, de către reclamanții din prezenta cauză, se bazează exclusiv pe

apartenența acestora la alte formațiuni politice.

Totodată, prima

instanță a constatat existența unui tratament diferențiat al celor 5 consilieri

locali de către majoritatea consilierilor locali, tratament de natură să

afecteze drepturile prevăzute în art. 1 alin. (2) lit. c) din O.G. nr.

137/2000, apreciind astfel că pârâtul a făcut o corectă individualizare a

sancțiunilor aplicate reclamanților prin hotărârea contestată, în condițiile în

care s-a reținut în mod irevocabil că refuzul validării mandatelor

consilierilor locali aparținând partidelor aflate în opoziție constituie un

abuz de drept.

de reclamanți

Reclamanții au atacat

cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenții-reclamanți au făcut referire la procedura de validare a

mandatelor consilierilor locali, reglementată prin art. 30 - 31 din Legea nr.

215/2001 a administrației publice locale și au arătat că Hotărârea nr. 2 din 19

iunie 2008 a Consiliului Local 1 Decembrie a fost anulată prin hotărâre

judecătorească, dispunându-se, totodată, reluarea procedurii de validare sau

invalidare a mandatelor celor 5 petenți care s-au considerat discriminați.

Împrejurarea că, ulterior, prefectul nu a mai convocat consilierii pentru

reluarea votului, conform art. 30, alin. (1), teza a II-a din Legea nr.

215/2001, nu le este imputabilă recurenților-reclamanți.

Un alt aspect ce

demonstrează, în opinia recurenților-reclamanți, nelegalitatea hotărârii

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, aspect pe care instanța

de fond nu l-a analizat, este legat de efectele Sentinței nr. 2542 din 7

octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, intimatul-pârât susținând

că, prin acea sentință, instanța a impus participanților la ședința de validare

a mandatelor consilierilor să voteze pentru validare. Această concluzie ar

contraveni Deciziei nr. 818/2008, prin care Curtea Constituțională a constatat

că prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura

în care din ele s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au

competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de

lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create

pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Recurenții-reclamanți

au invocat, ca motiv de netemeinicie a sentinței recurate, și împrejurarea că

instanța a menținut hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării, în pofida faptului că una dintre persoanele sancționate este

primarul comunei, care nu are atribuții în procedura de validare a consilierilor

locali.

În fine, au arătat că

instanța de fond a reținut greșit că votul negativ acordat celor cinci aleși

locali se baza pe apartenența politică, deși numărul de voturi obținute de

fiecare dintre aceștia a demonstrat faptul că inclusiv petenții au votat

împotriva validării unora dintre mandatele lor, situație ce exclude existența

unui tratament diferențiat pe criterii politice.

intimatului-pârât

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a arătat că

sentința atacată este legală și temeinică, faptele imputate

recurenților-reclamanți circumscriindu-se noțiunii de tratament

discriminatoriu, în sensul art. 2 alin. (1) și alin. (4), coroborat cu art. 10

lit. h) din O.G. nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea

tuturor formelor de discriminare.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenții-reclamanți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Actul

administrativ-jurisdicțional supus controlului de legalitate exercitat de

instanța de contencios administrativ pe calea prevăzută în art. 20 alin. (9)

din O.G. nr. 137/2000 și art. 6 din Legea nr. 554/2004, este Hotărârea nr. 332

din 4 iunie 2009, prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

a reținut existența unor fapte de discriminare, conform art. 2 alin. (1) și

alin. (4), coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, și a dispus

sancționarea recurenților-reclamanți cu amendă contravențională în cuantum de

câte 600 RON, în temeiul art. 26 alin. (1) din același act normativ.

În esență,

prevederile legale menționate definesc noțiunea de discriminare, stabilesc tipul

de răspundere pe care îl poate atrage comportamentul discriminatoriu și

instituie categoriile de fapte contravenționale ce intră în obiectul de

reglementare al O.G. nr. 137/2000.

Astfel, art. 2 alin.

(1) din actul normativ menționat, prevede că:

"Potrivit

prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere,

restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă,

religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,

handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o

categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect

restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în

condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau

a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și

cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Conform art. 2, alin.

(4) din O.G. nr. 137/2000, republicată: "Orice comportament activ ori

pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează

nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup

de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau

comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe,

dacă nu intră sub incidența legii penale."

Art. 10 al O.G. nr.

137/2000, republicată, prevede: "Constituie contravenție, conform

prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale,

discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza

apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la

o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o

categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau

orientării sexuale a persoanelor în cauza prin: (h) refuzarea acordării pentru

o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități."

Hotărârea instanței

de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale

citate mai sus, în contextul factual al cauzei, în sarcina

recurenților-reclamanți reținându-se că, prin comportamentul legat de derularea

procedurilor de validare a mandatelor consilierilor locali aleși, au creat un

tratament diferențiat, defavorizant pentru persoanele care au formulat

plângerea, pe criteriul politic.

Mai precis, s-a

reținut că mandatele consilierilor locali aleși la scrutinul din 2008 din

partea a două formațiuni aflate în minoritate - P.S.D. și P.R.P.E. - nu

fuseseră validate până la data formulării plângerii (11 martie 2009), fără ca

în cazul lor să fi fost identificat unul dintre cele două motive de invalidare

conform art. 31 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 - încălcarea condițiilor de

eligibilitate sau frauda electorală constatată potrivit legii și în pofida unei

hotărâri judecătorești irevocabile care a reținut caracterul abuziv al

invalidării.

Cea mai mare parte a

motivării recursului cuprinde o expunere a procedurii de validare și a

prevederilor legale aplicabile, dar Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării nu avea rolul de a verifica legalitatea procedurii în raport cu

prevederile art. 30 și următoarele din Legea nr. 215/2001, ci a evaluat

procesul în ansamblu, ajungând la concluzia corectă că, în lipsa oricăror

motive clare și transparente, care să poată fi circumstanțiate unui scop

legitim, votul negativ al recurenților-reclamanți a constituit o discriminare

pe criterii politice.

Referirea la Decizia

nr. 818/2008 a Curții Constituționale nu prezintă relevanță în context,

nepunându-se problema anulării sau refuzului aplicării unor acte normative cu

putere de lege, de către instanța de fond, ori a înlocuirii lor cu "norme

create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte

normative".

Critica legată de

greșita apreciere a probelor în ceea ce privește sancționarea recurentului-

reclamant S.I., care, în calitatea sa de primar, nu a participat la procesul de

validare, conform art. 31 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, este, de asemenea,

nefondată, pentru că în cazul persoanei respective, Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării a reținut un comportament pasiv, constând în

neexecutarea atribuțiilor legale de asigurarea respectării drepturilor și

libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției și a

punerii în aplicare a legilor (pct. 6.6 din hotărârea contestată).

soluției adoptate în recurs

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.I., C.R.M., S.D.R., B.G., etc. împotriva Sentinței nr. 477 din 26

ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.