ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2818/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol spre soluționare recursurile declarate de inculpații C.F.D., I.N., C.M., I.F., V.S., C.G.P., G.N.M., T.I.F., M.M.I., C.N.G. și C.P. împotriva încheierii penale din 12 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 3845/107/2009, prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive luată față de toți inculpații, la termenul din 15 iulie 2010 a fost învestită și cu o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., formulată și susținută de inculpatul C.F.D., prin apărător ales.

Prin Decizia penală nr. 119 din 15 iulie 2010, instanța de ultim control judiciar, în urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., cerere formulată de inculpatul C.F.D. (deținut în Penitenciarul Aiud). Totodată, prin aceeași decizie, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.N., C.M., I.F., V.S., C.F.D., C.G.P., G.N.M., T.I.F., M.M.I., C.N.G. și C.P. împotriva încheierii penale din 12 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 3845/107/2009, obligându-i, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., pe recurenții I.N., V.S., I.F., G.N.M. și T.I.F. să plătească sumele de câte 180 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs. Pentru a dispune astfel, instanța de ultim control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia încheierii penale atacate în raport cu criticile formulate de inculpați, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., precum și cererea individuală a inculpatului C.F.D., a constatat, în esență, că cererea de sesizare a Curții Constituționale, este inadmisibilă, întrucât în cauză nu au fost întrunite cumulativ exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că problema ridicată nu avea o legătură suficientă și vizibilă cu soluționarea cauzei.

În acest sens, instanța de recurs a reținut că se află într-o procedură de soluționare a căii de atac declarate de către inculpatul C.F.D., alături de alți inculpați, împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, a remarcat faptul că, în speță, criticile aduse încheierii vizează doar acest aspect și, în aceste circumstanțe, a apreciat că este inadmisibilă invocarea în procedura soluționării recursului împotriva unei încheieri de menținere a măsurii preventive - a unei excepții de neconstituționalitate -, referitoare la o normă ce nu are legătură cu procedura de față.

Instanța de ultim control judiciar a mai relevat că situația vizată de inculpatul mai sus menționat o reprezintă imposibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă neprivativă de libertate, constatând că acesta avea posibilitatea adecvată de a ridica această excepție în fața primei instanțe - Tribunalului Alba - care a adoptat, cu titlu definitiv, soluția de respingere a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, conchizând în sensul că necesitatea ocrotirii unui interes de ordine publică, precumpănitor general al societății, primează protejării celui privat al inculpaților, în acest moment, astfel încât privarea de libertate este indispensabilă pe baza circumstanțelor, fără a ignora sau minimaliza problemele de sănătate și familiale cu care se confruntă fiecare inculpat în parte.

Față de cele ce preced, Curtea Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, subliniind că imperativele realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept, justifică, în acest stadiu al procedurilor, plasarea în detenție a inculpaților, a respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursurile tuturor inculpaților acestora, cu consecința obligării lor la cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, instanța de ultim control judiciar a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., cerere formulată de inculpatul C.F.D., menționând, totodată, că acesta are drept la recurs în 48 de ore de la pronunțare în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de inculpat.

Împotriva Deciziei penale nr. 119 din 15 iulie 2010, pronunțată de către instanța de ultim control judiciar, inculpatul C.F.D. a formulat, din nou, recurs la data de 20 iulie 2010, fără a-l motiva în scris. Cauza s-a înregistrat pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 936/57/2010, fixându-se prim termen de judecată la 4 august 2010. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, dispoziția atacată din conținutul deciziei pronunțată în recurs, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., dar și prin raportare la art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc.

pen. și cu referire la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale constată că recursul formulat de inculpatul C.F.D. este tardiv introdus, pentru considerentele ce vor urma. Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acestei instanțe este posibilă cu o excepție de neconstituționalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiții, supuse verificării de către instanța în fața căreia se ridică o atare excepție și care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea Curții, iar pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

Astfel, în primul rând, excepția de neconstituționalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o normă juridică de drept procesual și, în fine, a treia condiție, reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se referă la prevederi legale, care odată constatate ca fiind neconstituționale de către Curtea Constituțională, nu mai pot face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea Curții cu o excepție de neconstituționalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta și-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile." Or, în speță, Înalta Curte constată că instanța de ultim control judiciar s-a pronunțat cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul C.F.D. la termenul din 15 iulie 2010, iar acesta a formulat recurs împotriva acesteia abia la data de 20 iulie 2010 (astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar recurs) deci cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Pentru considerentele mai sus enunțate Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, va respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul C.F.D. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., dispoziție cuprinsă în Decizia penală nr. 119 din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală - minori. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat C.F.D.

la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul C.F.D. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., dispoziție cuprinsă în Decizia penală nr. 119 din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală - minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 august 2010.