ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2818/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru

cauze cu minori și de familie, având pe rol spre soluționare recursurile

declarate de inculpații C.F.D., I.N., C.M., I.F., V.S., C.G.P., G.N.M., T.I.F.,

M.M.I., C.N.G. și C.P. împotriva încheierii penale din 12 iulie 2010 pronunțată

de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 3845/107/2009, prin care s-a dispus

menținerea măsurii arestării preventive luată față de toți inculpații, la

termenul din 15 iulie 2010 a fost învestită și cu o excepție de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen.,

formulată și susținută de inculpatul C.F.D., prin apărător ales.

Prin Decizia penală

nr. 119 din 15 iulie 2010, instanța de ultim control judiciar, în urma

examinării actelor și lucrărilor dosarului, a respins ca inadmisibilă cererea

de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., cerere

formulată de inculpatul C.F.D. (deținut în Penitenciarul Aiud).

Totodată, prin

aceeași decizie, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de

familie, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.N., C.M., I.F., V.S.,

C.F.D., C.G.P., G.N.M., T.I.F., M.M.I., C.N.G. și C.P. împotriva încheierii

penale din 12 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr.

3845/107/2009, obligându-i, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., pe

recurenții I.N., V.S., I.F., G.N.M. și T.I.F. să plătească sumele de câte 180

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Pentru a dispune

astfel, instanța de ultim control judiciar, verificând legalitatea și

temeinicia încheierii penale atacate în raport cu criticile formulate de

inculpați, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., precum și cererea individuală a inculpatului C.F.D., a

constatat, în esență, că cererea de sesizare a Curții Constituționale, este

inadmisibilă, întrucât în cauză nu au fost întrunite cumulativ exigențele art.

29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că problema ridicată nu avea o legătură

suficientă și vizibilă cu soluționarea cauzei.

În acest sens,

instanța de recurs a reținut că se află într-o procedură de soluționare a căii

de atac declarate de către inculpatul C.F.D., alături de alți inculpați,

împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive în temeiul

art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, Curtea

de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, a remarcat

faptul că, în speță, criticile aduse încheierii vizează doar acest aspect și,

în aceste circumstanțe, a apreciat că este inadmisibilă invocarea în procedura

soluționării recursului împotriva unei încheieri de menținere a măsurii

preventive - a unei excepții de neconstituționalitate -, referitoare la o normă

ce nu are legătură cu procedura de față.

Instanța de ultim

control judiciar a mai relevat că situația vizată de inculpatul mai sus

menționat o reprezintă imposibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin

care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o

măsură preventivă neprivativă de libertate, constatând că acesta avea

posibilitatea adecvată de a ridica această excepție în fața primei instanțe -

Tribunalului Alba - care a adoptat, cu titlu definitiv, soluția de respingere a

cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, conchizând în sensul că

necesitatea ocrotirii unui interes de ordine publică, precumpănitor general al

societății, primează protejării celui privat al inculpaților, în acest moment,

astfel încât privarea de libertate este indispensabilă pe baza circumstanțelor,

fără a ignora sau minimaliza problemele de sănătate și familiale cu care se

confruntă fiecare inculpat în parte.

Față de cele ce

preced, Curtea Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie,

subliniind că imperativele realizării unei protecții reale și eficiente a

ordinii de drept, justifică, în acest stadiu al procedurilor, plasarea în

detenție a inculpaților, a respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen. recursurile tuturor inculpaților acestora, cu consecința

obligării lor la cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

De asemenea, instanța

de ultim control judiciar a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., cerere formulată de inculpatul

C.F.D., menționând, totodată, că acesta are drept la recurs în 48 de ore de la

pronunțare în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de inculpat.

Împotriva Deciziei

penale nr. 119 din 15 iulie 2010, pronunțată de către instanța de ultim control

judiciar, inculpatul C.F.D. a formulat, din nou, recurs la data de 20 iulie

2010, fără a-l motiva în scris.

Cauza s-a înregistrat

pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

936/57/2010, fixându-se prim termen de judecată la 4 august 2010.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu,

dispoziția atacată din conținutul deciziei pronunțată în recurs, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., dar și prin

raportare la art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc.

pen. și cu referire la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale constată că recursul

formulat de inculpatul C.F.D. este tardiv introdus, pentru considerentele ce

vor urma.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acestei instanțe este posibilă

cu o excepție de neconstituționalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei

condiții, supuse verificării de către instanța în fața căreia se ridică o atare

excepție și care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la

sesizarea Curții, iar pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate

judecarea cauzei se suspendă.

Astfel, în primul

rând, excepția de neconstituționalitate trebuie să privească o lege ori o

dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, în al doilea rând aceasta

trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică

de drept material sau o normă juridică de drept procesual și, în fine, a treia

condiție, reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,

se referă la prevederi legale, care odată constatate ca fiind neconstituționale

de către Curtea Constituțională, nu mai pot face obiectul unei excepții de

neconstituționalitate.

Aceasta înseamnă că

este posibilă sesizarea Curții cu o excepție de neconstituționalitate vizând

prevederi legale în legătură cu care aceasta și-a exprimat anterior opinia că

ar fi conforme cu legea fundamentală.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, "dacă excepția este inadmisibilă,

fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o

încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea

poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de

48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Or, în speță, Înalta

Curte constată că instanța de ultim control judiciar s-a pronunțat cu privire

la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate invocată de inculpatul C.F.D. la termenul din 15 iulie

2010, iar acesta a formulat recurs împotriva acesteia abia la data de 20 iulie

2010 (astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar recurs)

deci cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Pentru considerentele

mai sus enunțate Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin.

(1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 29 alin. (6) din

Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

va respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul C.F.D.

împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141

alin. (1) C. proc. pen., dispoziție cuprinsă în Decizia penală nr. 119 din 15

iulie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală - minori.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga

pe recurentul inculpat C.F.D. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de inculpatul C.F.D. împotriva dispoziției de respingere a

cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., dispoziție

cuprinsă în Decizia penală nr. 119 din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția penală - minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 august 2010.