ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3185/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3185/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 311

din 8 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții S.A., S.T. și S.V.,

în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. și a obligat-o pe aceasta din urmă să

emită în favoarea reclamanților decizia reprezentând titlu de despăgubire

pentru imobilul situat în Craiova, conform dispoziției a Primarului

Municipiului Craiova. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins

cererea privind obligarea la plata daunelor cominatorii, cererea de chemare în

garanție a Primarului Municipiului Craiova și cererea reconvențională, precum

și cererea de sesizare a Tribunalului Dolj cu excepția de nelegalitate a dispoziției

emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Asupra sesizării

instanței competente cu excepția de nelegalitate a dispoziției din 27 martie

2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova.

Potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea

părții interesate."

Ca urmare, excepția

de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a

legalității unui act administrativ.

În speță, dispoziția

primarului municipiului Craiova a cărei legalitate se solicită a se analiza pe

calea incidentală reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu constituie

un act administrativ ci un act de natură civilă emis în condițiile Legii nr.

10/2001, deoarece prin emiterea dispoziției a cărei nelegalitate se solicită a

fi analizată pe cale incidentală în cadrul prezentului litigiu primăria nu

acționează ca autoritate publică ci în calitatea sa de deținător sau entitate

învestită potrivit Legii 10/2001 cu soluționarea notificării persoanei care se

pretinde îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de

această lege, subiect de drept civil ce prin emiterea dispoziției în condițiile

Legii nr. 10/2001 participă la raporturi juridice de drept civil.

Aceasta este și

rațiunea pentru care prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată,

s-a prevăzut în materia imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, competența materială a secției civile a tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare de soluționare a

cererilor de anulare a deciziei sau, după caz, a dispoziției motivate de

respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.

Numai prin excepție

de la caracterul civil al raporturilor juridice născute prin aplicarea Legii

10/2001 prin capitolul

V

al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 s-a

reglementat procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate

abuziv ce nu pot fi restituite în natură, în care C.C.S.D. acționează în regim

de putere publică, deciziile adoptate de aceasta fiind acte administrative atacabile

cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ, potrivit art.

19 din Capitolul

VI

Titlul

VII din Legea nr. 247/2005.

În același sens s-a

reținut că Normelor metodologice de aplicare a titlului VII „Regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005 cu

modificările și completările ulterioare supun controlului de legalitate

exercitat de prefect și acțiunii în anulare exercitată de acesta numai

deciziile/dispozițiile conținând propunerea motivată de acordare a

despăgubirilor emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 (art.

16.9

2

- 16.9

3

coroborat cu art. 16.7 din Norme) fapt care

susține și mai pregnant caracterul civil al deciziilor/dispozițiilor emise în

temeiul Legii nr. 10/2001 anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005,

așa cum este situația în speța dedusă judecății.

Pe de altă parte,

raportat la dispoziția cuprinsă în art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a

spus că, și dacă s-ar accepta teza potrivit căreia dispoziția primarului unei

localități emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 247/2005, ar constitui un act administrativ individual,

reglementându-se prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 o procedura

judiciară specială de contestare a actelor de restituire în natură sau de

stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent la instanța civilă, acestea

sunt excluse controlului judecătoresc exercitat de instanța de contencios

administrativ.

În acest sens

potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele

administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege

organică, o altă procedură judiciară".

Deoarece dispozițiile

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 exceptează controlului instanței de

contencios actele pentru care prin lege organică se prevede o altă procedură

judiciară pentru desființarea sau modificarea lor, și în această ipoteză este

inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu

privire la soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției emise de

Primarul Municipiului Craiova în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei s-a

reținut că:

Acțiunea formulată de

reclamanți este întemeiată numai în parte, respectiv în ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire cu

privire la imobilul preluat abuziv ce a aparținut reclamanților.

În acest sens s-a

reținut că reclamanții din prezenta cauză au solicitat ca în baza Legii nr.

10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova.

Prin dispoziția din

27 martie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri

către reclamanți, pentru imobilul notificat sub nr. l592/N/2001, imposibil de

restituit în natură, situat în Craiova.

S-a constatat că

reclamanții au început procedura de recuperare a bunului lor ori a

contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001,

autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la 16 decembrie 2005.

Ulterior dosarul întocmit

în vederea acordării despăgubirilor la care se stabilise îndreptățirea reclamantei

și mamei acesteia a fost transmis către C.C.S.D. pentru emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 554/2004,

obligație ce nu a fost adusa Ia îndeplinire de pârâta Comisia Centrală.

Ca urmare s-a apreciat

că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod

evident dreptul la un proces rezonabil.

În consecință s-a făcut

aplicarea art. 6 din C.E.D.O. și a fost obligată autoritatea să emită dispoziția

pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparținut reclamantului.

Noțiunea de proces echitabil

reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare

a unei cauze.

Termenul rezonabil la

care se referă art. 6 parag.

I

din C.E.D.O. cuprinde și durata procedurilor administrative,

deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern

pentru sesizarea instanței.

Împrejurarea că autoritățile

administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie

culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.

Punerea în executare a

legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care

au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și

tratatele internaționale.

În afara argumentului

decurgând din art. 6 al Convenției, s-a reținut că prin neîndeplinirea obligației

de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere

noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale

ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional

nr. 1 la C.E.D.O.

În raport de aceste considerente

a fost înlăturată apărarea pârâtei C.C.S.D., în sensul că acțiunea ar fi neîntemeiată,

deoarece de la data primirii dosarului privind pe reclamantă și până în perioada

actuală a curs o perioadă de timp suficientă pentru realizarea întregii proceduri

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247.2005.

În acest context adresa

din 11 martie 2011, ulterioară promovării

prezentei acțiuni s-a apreciat a fi întocmită

pro causa, nefiind de natură să

justifice

neemiterea deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil.

Mai mult, potrivit acestei

adrese Comisia a retrimis Primăriei municipiului

Craiova întreaga documentație ce a stat la baza

soluționării notificării formulate de

reclamantă prin dispoziția din 27 martie 2006

ceea ce practic echivalează cu o

dezinvestire a Comisiei de la soluționarea dosarului

de despăgubire în condițiile în

care

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o

astfel de posibilitate.

Corespondenta ce se poartă între autorități sau între Comisie

și beneficiar nu echivalează

cu dezinvestirea de atribuțiile legale privind

soluționarea în termen rezonabil a cauzelor .

Pe de altă parte, s-a

constat că prin adresa analizată, Comisia Centrală face

referiri la întinderea

îndreptățirii reclamanților la acordarea de despăgubiri cu privire la imobilul construcție,

deși controlul său este limitat la verificarea legalității respingerii cererii de

restituire în natură (art. 16.10 din Norme), neputând repune în discuție calitatea

persoanei de a beneficia de măsurile reparatorii la care în prealabil s-a reținut

a fi îndreptățită potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și nici întinderea îndreptățirii

acesteia referitor la bunurile pentru care s-a constatat în prealabil că beneficiază

de măsuri reparatorii.

Referitor la cererea reconvențională

formulată de pârâta C.C.S.D., s-a reținut că aceasta este inadmisibilă, deoarece

nu întrunește condiția de fond și esențială a unei astfel de cereri, respectiv aceea

ca prin cererea formulată pârâtul să ridice „pretenții în legătură cu cererea reclamantului”,

în sensul art. 119 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens s-a reținut

că prin cererea intitulată reconvențională, formulată de pârâtă în cauză, s-a solicitat

ca reclamanții să facă dovada dreptului de proprietate, respectiv a condițiilor

dobândirii acestui drept, în esență solicitându-se astfel administrarea unei probe,

neformulându-se nici o pretenție concretă împotriva reclamanților.

În aceste condiții, cele

indicate prin această cerere de către pârâtă, în sensul că în lipsa dovezii dreptului

de proprietate făcută de către reclamantă pârâta nu poate fi obligată la emiterea

deciziei ce constituie titlu de despăgubire în favoarea reclamantelor, constituie

o simplă apărare analizată odată cu fondul cauzei, raportat la acțiunea principală,

iar nu o cerere reconvențională.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs Statul Român, prin C.C.S.D.

În motivele de recurs

se arată că soluția instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii (motiv

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) întrucât a respins sesizarea

Tribunalului Dolj cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției

nr. 7071/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

I. Referitor la susținerile

instanței de fond potrivit cărora deciziile și dispozițiile de restituire emise

în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt acte juridice civile s-au făcut următoarele precizări:

Dispoziția emisă de Primăria

Municipiului Craiova este un act administrativ, iar în sprijinul acestei calificări

este și art. 16 alin. (2¹) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind eliberarea

avizului de legalitate de către instituția prefectului.

În privința analizării

dosarului de despăgubire nr. 19138/CC al reclamantelor, recurenta a arătat că notificatorii,

conform prevederilor legale, în baza actelor depuse la dosar, nu fac dovada dreptului

de proprietate asupra terenului, putând beneficia de măsuri reparatori în echivalent

numai pentru imobilul construcție demolată, întrucât Decretul nr. 221/1950 și Decretul

nr. 144/1958 au reglementat obligativitatea încheierii în formă autentică a actelor

de înstrăinare sau partaj având ca obiect imobile – terenuri (nerespectarea acestei

forme atrăgând nulitatea absolută a actului astfel încheiat), iar actele ulterioare

au menținut această obligativitate.

Așadar, s-a considerat

că actul sub semnătură privată pe care petentul îl prezintă în susținerea dreptului

de proprietate asupra terenului notificat este nul absolut, iar recurenta a remis

în original întreaga documentație transmisă ce a stat la baza soluționării notificării

către Primăria Municipiului Craiova.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției de nelegalitate

a Dispoziției nr. 7071/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

II. A fost criticată soluția

instanței de fond în privința respingerii cererii reconvenționale formulată ca inadmisibilă.

În cadrul acestor critici

au fost reluate susținerile referitoare la faptul că notificatorii nu au făcut dovada

dreptului de proprietate asupra terenului și că actul sub semnătură privată invocat

în susținerea dreptului de proprietate este nul absolut.

În ceea ce privește cererea

de chemare în garanție, cerere formulată în baza art. 47 C. proc. civ., s-a arătat

că Primăria Municipiului Craiova avea obligația legală de a trimite dosarul aferent

notificării însoțit de actele prevăzute la pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005 și pentru

că dispoziția nr. 7071/2006 a fost emisă de Primăria Municipiului Craiova cu încălcarea

dispozițiilor legale în vigoare s-a solicitat și obligarea Primăria Municipiului

Craiova să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat prin stabilirea unor cheltuieli

de judecată pretinse de reclamant.

III. S-a considerat că

soluția instanței de fond prin care a fost obligată pârâta să emită decizie reprezentând

titlu de despăgubire este neîntemeiată și nelegală.

Față de susținerile instanței

de fond privind nerespectarea termenului rezonabil s-a arătat că soluționarea dosarelor

se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor și nu în

baza unei cereri formulate de persoana îndreptățită și astfel, în speță, nu sunt

incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 pentru că

prin cererea adresată reclamantul nu a solicitat un răspuns ci solicită eliberarea

unui act administrativ.

Nu se poate reține existența

unei tergiversări din partea C.C.S.D. pentru că decizia nu poate fi emisă decât

după parcurgerea procedurii administrative.

S-a solicitat admiterea

recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamanților

ca neîntemeiată.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost

învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect obligarea C.C.S.D. să emită

și să comunice decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru un imobil situat

în Craiova.

În cadrul litigiului recurenta

– pârâtă C.C.S.D. a formulat cerere reconvențională, cerere de chemare în garanție

a Primăriei Municipiului Craiova, cea care a emis dispoziția pentru soluționarea

notificării și a invocat excepția de nelegalitate a dispoziția nr. 7071/2006 emisă

de Primăria Municipiul Craiova.

Criticile din recurs,

vizează atât modul de soluționare a excepției de nelegalitate, cât și al cererii

de reconvenționale, al cererii de chemare în garanție, dar și a fondului cauzei.

Pentru că în motivele

de recurs sunt reluate aceleași critici atât în privința respingerii excepției de

nelegalitate, dar și cererii reconvenționale și cererii de chemare în garanție,

acestea vor fi analizate împreună.

În privința soluției instanței

de fond de respingere a excepției de nelegalitate a dispoziției din 27 martie 2006

emisă de Primăria Municipiului Craiova, se constată că aceasta este legală și temeinică.

Așa cum a reținut și instanța

de fond, această dispoziție este un act juridic civil și nu un act administrativ

având în vedere că primăria nu a acționat în regim putere publică, ci în calitate

de entitate care potrivit Legii nr. 10/2001 are obligația de a soluționa notificarea

adresată.

Însă, chiar dacă s-ar

accepta ideea că această dispoziție este un act administrativ tot nu ar putea fi

cenzurat pe calea excepției de nelegalitate în conformitate cu prevederile art.

4 din Legea nr. 554/2004, deoarece art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede

că „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative

pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă

procedură judiciară”.

Or, potrivit art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată „decizia sau, după caz, dispoziția motivată

de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natura poate fi atacata

de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite

cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.”

Faptul că în lege s-a

instituit și procedura de verificare a legalități de către prefect, nu transformă

acest act într-un act administrativ ci este o procedură tehnică.

Oricum, solicitarea recurentei

ca instanța de recurs să dispună admiterea excepției de nelegalitate este nelegală

pentru că nu poate fi soluționată direct de instanța de recurs excepția de nelegalitate

chiar dacă a fost soluționat greșit de instanța de fond.

Recurenta a considerat

că dispoziția emisă de Primăria Municipiului Craiova nu a fost emisă în mod legal

și de aceea, a considerat că se impune și admiterea cererii reconvenționale prin

care s-a solicitat ca reclamanta să facă dovada dreptului de proprietate dar și

a cererii de chemare în garanție a Primăriei Craiova.

În susținerea acestui

punct de vedere a fost invocată nedovedirea dreptului de proprietate asupra terenului

aferent construcției preluate abuziv pentru că s-a depus o chitanță întocmită la

16.10.1970, iar vânzarea terenurilor trebuia făcută prin act autentic.

Însă aceste susțineri

sunt nefondate și nu țin seama de prevederile art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Astfel, potrivit art.

23 din Legea nr. 10/2001, republicată „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate

ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum

și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile

care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor

de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse pana la data soluționării

notificării.”, iar conform art. 24 din Legea nr. 10/2001 „În absenta unor probe

contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă

a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura

preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea

prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată

în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus

în executare măsura preluării abuzive este presupusă ca deține imobilul sub nume

de proprietar.”

Și Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001, în aplicarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, la

pct. 29.1. preved că sunt considerate acte doveditoare, între altele, orice acte

juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul

acesteia la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal,

proces – verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate

din vremea respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv

aparținea persoanei respective).

După cum se poate observa,

art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituie o prezumție relativă în favoarea persoanei

care este individualizată în actul normativ de preluare sau prin care s-a pus în

executare măsura respectivă.

În cauză, se poate constata

că prezumția relativă nu a fost răsturnată printr-o dovadă contrară și pentru că

a fost depus la dosar procesul -verbal de preluare a imobilului situat în Craiova,

imobilul expropriat prin Decretul din 31 decembrie 1986, proces-verbal încheiat

la 23 mai 1988 din care rezultă că a fost preluată clădirea, dar și terenul în suprafață

de 320,00 m.p. rezultă că persoanele îndreptățite au dovedit, potrivit legii, dreptul

de proprietate atât asupra terenului cât și a construcției.

De altfel, chiar recurenta

a precizat, în motivele de recurs, că prin decretul nr. 441/1986 a fost expropriată

proprietatea lui S.D. și A., imobil compus din teren în suprafață de 320 m.p. și

construcția, astfel că toate criticile ce vizează aceste aspecte sunt nefondate.

Tot nefondate sunt și

criticile potrivit cărora dosarul ar trebui completat cu acte din care să rezulte:

suprafața construcției demolate, anul construirii, materialele folosite la edificare,

utilitățile, finisaje.

Întrucât la dosar există

asemenea dovezi, respectiv procesul-verbal de preluare în care sunt indicate - suprafața

construită desfășurată a casei, materialul din care este construită, numărul de

încăperi, anexele, utilitățile, dar și o declarație din care rezultă anul construirii

casei de locuit, toate acestea dovedesc faptul că recurenta C.C.S.D. a restituit

dosarul către Primăria Municipiului Craiova numai în scopul tergiversării soluționării

cauzei pentru că dacă erau analizate dispozițiile legale și probele aflate la dosar

această măsură putea fi evitată.

În privința criticilor

din recurs referitoare la termenul rezonabil se constată că și acestea sunt nefondate.

Într-adevăr, potrivit

art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt stabilite mai multe etape în care

se analizează dosarele întocmite potrivit Legii nr. 10/2001 pentru acordarea despăgubirilor,

respectiv etapa analizării dosarelor de către Secretariatul C.C.S.D. sub aspectul

posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și

etapa evaluării.

Legiuitorul nu a prevăzut

un termen pentru analizarea și soluționarea dosarelor, însă aceasta nu înseamnă

că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului

reclamanților la aceste măsuri reparatorii, el trebuind să se înscrie într-un termen

rezonabil pentru că nu poate fi amânată sine die analiza acestor dosare de către

autoritățile statului.

Soluționarea unei cauze

într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din C.E.D.O.,

garanție ce privește, în cauzele civile, nu numai desfășurarea procedurii în fața

instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci

când sesizarea unei instanțe este condiționată de parcurgerea prealabilă a unei

proceduri.

Referitor la celălalt

aspect invocat în motivele de recurs, referitor la inexistența unui refuz nejustificat,

se constată că și aceste susțineri sunt nefondate.

În speță suntem în prezența

unui refuz nejustificat al autorității publice având în vedere că la dosar existau

înscrisurile în baza cărora se putea soluționa dosarul reclamantelor.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 311/2011 din 8 iunie 2011

a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iunie

2012.