ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4239/2011

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin cererea înregistrată la data de 15.09.2009, reclamanții I.E.M. și SC RBA D.I.E. SRL au chemat în judecată pe pârâții S.A.C., SC R. SRL, solicitând instanței ca, și în contradictoriu cu U.C.M.R.-A.D.A. (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația pentru Drepturile de Autor), să dispună: - recunoașterea drepturilor de autor și a drepturilor conexe pentru opera muzicală „S.T.” reclamantului I.E.M.; - recunoașterea dreptului de editor al operei muzicale „S.T.” pentru reclamanta SC RBA D.I.E. SRL; - constatarea încălcării de către pârâți a dreptului de autor al reclamantului pentru opera muzicală S.T.

și de editor al operei al reclamantei și, pe cale de consecință, să se dispună interzicerea oricăror acte sau fapte juridice ale acestora în legătură cu opera muzicală, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 363 din 09 martie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 33822/3/2009, a fost respinsă acțiunea precizată a reclamanților, ca neîntemeiată. În motivarea sentinței, se arată că atât reclamanții, cât și pârâții, s-au înscris la organismul de gestiune colectivă, U.C.M.R.-A.D.A., în calitate de autor (persoană fizică), respectiv de editor (persoană juridică), ai operei muzicale S.T., având în vedere că reclamantul I.E.M. a încheiat un contract de cesiune cu reclamanta SC RBA D.I.E.

SRL, cu privire la opera muzicală S.T., iar pârâtul S.A.C. a încheiat cu pârâta SC R. SRL un contract pentru opera muzicală „S.T.”. Faptul că este vorba de aceeași operă muzicală este confirmat de către pârâta U.C.M.R.-A.D.A., care a stabilit în cadrul Comisiei profesionale, în baza partiturilor anexate declarațiilor de înscriere, că este vorba de aceeași lucrare, având același titlu, așa încât a stopat toate plățile rezultate din utilizările operei muzicale (radiodifuzare, comunicare publică în orice fel etc.), urmând a se stabili cine este autorul. Tribunalul a constatat că, în raport de data depunerii declarației de înregistrare la U.C.M.R.-A.D.A., poate fi considerat drept autor, pârâtul S.A.C., având în vedere că acesta s-a înregistrat la data de 10 aprilie 2009, cu opera muzicală „S.T.”, durata 4:00 min., editor SC R. SRL, față de data de 08 mai 2009, la care s-a înregistrat reclamantul I.E.M., cu opera muzicală S.T., durata 3:20 min., editor SC RBA D.I.E.

SRL. Reclamantul invocă însă faptul că în favoarea sa operează prezumția relativă cu privire la calitatea de autor, reglementată la art. 4 alin. (1) din Legea dreptului de autor și a drepturilor conexe, prin care se prevede că se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică. Tribunalul constată că la alin. (2) se prevede că atunci când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă, sau sub un pseudonim, care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atâta timp cât acesta nu-și dezvăluie identitatea.

În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile de la alin. (1) și nici dispozițiile de la alin. (2) din textul citat. Astfel, cu privire la dispozițiile de la primul alineat, se reține din vizionarea CD-ului care conține fragmentul din emisiunea de din ziua de 03 aprilie 2009 dată anterioară datei de înregistrare la U.C.M.R.-A.D.A. de către pârâți și care ar putea fi luată în considerare ca fiind data când opera a fost adusă la cunoștința publică pentru prima oară că în cadrul emisiunii, înainte de a interpreta melodia S.T., artista K. a menționat titlul acesteia și numele compozitorului, dar numele menționat nu coincide cu numele reclamantului din acțiune. De asemenea, pe ecran au fost menționate numele operei muzicale și numele interpretei, dar nu și numele compozitorului, așa încât nu se poate stabili vreo legătură cu reclamantul.

În plus, reclamanții nu au făcut nici o dovadă cu privire la eventuala folosire de către acesta a unui pseudonim, care să permită legătura cu numele reclamantului din cauză. Pentru aceste considerente nu sunt aplicabile nici dispozițiile de la alin. (2), având în vedere că nu se menționează nicăieri despre existența unui eventual pseudonim artistic al reclamantului, care pretinde că este autorul operei muzicale S.T., așa cum pretinde și pârâtul.

În această situație, având în vedere că nu s-a făcut dovada că la prima aducere la cunoștința publică a operei muzicale aceasta a fost însoțită de numele reclamantului, nu se poate reține că operează prezumția legală de la art. 4, ci dimpotrivă, prezumția este răsturnată de faptul înregistrării la U.C.M.R.-A.D.A., de către pârâți a operei muzicale, anterior datei la care s-au înregistrat reclamanții, autorul operei muzicale putând astfel beneficia de toate drepturile exclusive art. 12 la art. 14 prevăzute de legea specială, drepturi pe care acesta le-a cesionat, conform termenilor din contractul încheiat cu editorul său. Împrejurarea că reclamanții au înregistrat și la O.R.D.A.

opera muzicală nu este relevantă în ce privește nașterea dreptului de autor, așa cum nu este constitutivă de drepturi nici înregistrarea la U.C.M.R.-A.D.A., aceasta având relevanță doar cu privire la dată și având drept scop asigurarea exercitării colective, în condițiile legii, a drepturilor cuvenite pentru operele muzicale, mai ales a acelora pentru care gestiunea colectivă este obligatorie. Înregistrarea este deci facultativă, așa cum au susținut reclamanții, dar susținerile acestora cu privire la calitatea de autor urmează să fie înlăturate, având în vedere că nu s-a făcut dovada că opera aparține reclamantului I.E.M., conform prezumției legale examinate mai înainte. Așa fiind, nu se poate recunoaște dreptul de autor în favoarea reclamantului și nici dreptul de editor în favoarea societății reclamante, nu se poate constata vreo încălcare a drepturilor de autor sau editor și nu se poate interzice pârâților să dispună de opera muzicală S.T.

în orice fel, conform legii. Judecata în apel Prin decizia civilă nr. 169 din 24 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți; a schimbat în tot sentința în sensul că a admis cererea. S-a constatat că reclamantul I.E.M. - cunoscut sub numele de scenă E.M. - este autorul operei muzicale intitulată „S.T.”, iar reclamanta SC RBA D.I.E. SRL este titulara dreptului de editare al aceleiași opere. A constatat că pârâții au încălcat drepturile amintite. S-a interzis pârâților să săvârșească orice acte sau fapte juridice de natură a încălca drepturile mai sus recunoscute. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut următoarele: Printr-un prim motiv de apel, se invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive ridicata de pârâtul intimat U.C.M.R.-A.D.A.

Această excepție a fost invocată de pârâta U.C.M.R.-A.D.A. și, într-adevăr, excepția nu a fost soluționată prin sentință în mod explicit, dar prin dispozitiv a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată față de toți pârâții, deci inclusiv față de pârâta U.C.M.R.-A.D.A. Pe de o parte, se constată că instanța s-a pronunțat implicit pe excepție în sensul considerării ca neîntemeiată, cât timp acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată față de pârâta U.C.M.R.-A.D.A. (deci, pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză). Pe de altă parte, reclamanții nu au interes procesual să invoce nepronunțarea primei instanței pe excepție, cât timp pârâta care avea interes să își susțină lipsa de calitate procesuală nu a înțeles să formuleze apel pe acest motiv.

Astfel, acest prim motiv de apel este nefondat. Într-un al doilea motiv de apel, apelanții invocă faptul că instanța a luat în considerare întâmpinarea depusă la dosar de pârâții-intimați S.A.C. și SC R. SRL, cu toate că în încheierea de ședință din data de 08 decembrie 2009 a considerat înscrisul denumit „întâmpinare” ca note scrise de ședință, ședința la care pârâții-intimați nu au fost prezenți și nici reprezentați, deoarece la dosar nu există nicio împuternicire avocațială care să facă dovada reprezentării pârâților, deci înscrisul denumit „întâmpinare” nu poate fi luat în considerare nici chiar ca note scrise de ședință, deoarece este semnat și ștampilat de către avocat, nu de către pârâți.

Curtea constată că, prin încheierea de ședință de la data de 10 noiembrie 2009, Tribunalul a pus în vedere pârâtei SC R. SRL să semneze întâmpinarea, ce va fi avută în vedere ca note scrise. Deși pârâta nu a îndeplinit această formalitate în fața primei instanțe, față de faptul că aceste note scrise erau semnate de un avocat, iar în fața instanței de apel s-a făcut dovada existenței mandatului de reprezentare din partea acestui avocat față de pârâtă, încă de la data depunerii „întâmpinării” la dosar, Curtea constată acoperită această lipsă și îndeplinită cerința semnării, motivul de apel fiind, astfel, nefondat. Se mai arată de către apelanți că prin acțiune au solicitat ca probe: acte, interogatoriu și martori, din care instanța a admis numai înscrisuri, respingând interogatoriul și martorii, cu toate că în dezbateri avocatul apelanților-reclamanții a motivat ca proba cu martori o solicita în dovedirea faptului că apelantul-reclamant I.E.M.

este una și aceeași persoană cu E.M. despre care se face vorbire în CD. Curtea constată că susținerile reclamanților sunt parțial corecte, de vreme ce, prin aceeași încheiere de la data de 10 noiembrie 2009, a fost încuviințată proba cu înscrisuri, fiind prorogate celelalte probe solicitate de apelanți, iar la ultimul termen de judecată, respectiv 02 martie 2010, nu s-au mai pus în discuție probele rămase prorogate. Această omisiunea a instanței, de a pune în discuție cererea de probatorii ce fusese prorogată duce la considerarea ca întemeiat a următorului motiv de apel. Astfel, apelanții susțin că, potrivit principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ., instanța de fond, după administrarea probei cu CD-ul depus de apelanții-reclamanți și vizionarii acestuia de către instanța, aceasta nu a pus în dezbatere și nici nu a solicitat probe suplimentare în vederea lămuririi celor susținute de artista cunoscută sub numele de K. în cadrul emisiunii „N.” cu ocazia aducerii la cunoștința publică a compoziției muzicale S.T. sub următoarele aspecte: cine este E.M.; artista a menționat că, compozitorul E.M.

este persoana care a participat în calitate de compozitor și la crearea melodiilor de pe albumul A. – „S.W.M.” și „T.M.N.”; susținerile artistei că, melodia „S.T.”, este deja difuzată pe postul de radio V.F.; cu toate că instanța face vorbire de prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, modificată, nu a pus în vedere apelanților-reclamanți necesitatea unei declarații din partea artistei cunoscută sub numele de K. prin care să aducă la cunoștință instanței lămuriri cu privire la numele și persoana autorului compoziției cunoscută sub numele de S.T., probe suplimentare care, dacă ar fi fost solicitate și administrate în dosar, ar fi făcut dovada fără tăgadă că I.E.M. este unul și același cu E.M.

Prin urmare, Curtea reține o încălcarea principiului rolului activ, raportat la principiul disponibilității, cât timp cererea de probatorii fusese formulată de reclamanți. Raportat la disp. art. 295 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a procedat la administrarea probei cu un martor, solicitată de apelanții-reclamanți, direct în faza procesuală a apelului. Pârâtul S.A.C. s-a înregistrat la organismul de gestiune colectivă U.C.M.R.-A.D.A. la data de 10 aprilie 2009 cu opera muzicală „S.T.”, durata 4:00 min., editor SC R. SRL. Pe de altă parte, reclamantul I.E.M., s-a înregistrat la organismul de gestiune colectivă U.C.M.R.-A.D.A. cu opera muzicală S.T., durata 3:20 min., editor SC RBA D.I.E.

SRL la data de 08 mai 2009. Faptul că este vorba de aceeași operă muzicală este confirmat de către pârâta U.C.M.R.-A.D.A., care a stabilit în cadrul Comisiei profesionale, în baza partiturilor anexate declarațiilor de înscriere, că este vorba de aceeași lucrare, având același titlu, așa încât a stopat toate plățile rezultate din utilizările operei muzicale (radiodifuzare, comunicare publică în orice fel etc.), urmând a se stabili cine este autorul. Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, înregistrarea are un caracter facultativ, iar împrejurarea că reclamanții au înregistrat și la O.R.D.A.

opera muzicală nu este relevantă în ce privește nașterea dreptului de autor, așa cum nu este constitutivă de drepturi nici înregistrarea la U.C.M.R.-A.D.A., aceasta având relevanță doar cu privire la dată și având drept scop asigurarea exercitării colective, în condițiile legii, a drepturilor cuvenite pentru operele muzicale, mai ales a acelora pentru care gestiunea colectivă este obligatorie. Prin urmare, pentru soluționarea problemei de drept deduse judecății - cine este titularul dreptului de autor asupra operei muzicale ce face obiectul prezentei cauze - Curtea a primit, asemănător primei instanțe, de la prezumția relativă cu privire la calitatea de autor, reglementată la art. 4 alin. (1) din Legea dreptului de autor și a drepturilor conexe, prin care se prevede că se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică.

La alin. (2) se prevede că, atunci când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă, sau sub un pseudonim, care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atâta timp cât acesta nu-și dezvăluie identitatea. Din vizionarea CD-ului care conține fragmentul din emisiunea din ziua de 03 aprilie 2009 (dată anterioară datei de înregistrare la U.C.M.R.-A.D.A. de către pârâți și care ar putea fi luată în considerare ca fiind data când opera a fost adusă la cunoștința publică pentru prima oară), reiese că, în cadrul emisiunii, înainte de a interpreta melodia „S.T.”, artista K. a menționat titlul acesteia și numele compozitorului.

Numele menționat nu coincide cu numele reclamantului din acțiune, ci artista s-a referit la E.M. Curtea mai reține că, împrejurarea că pe ecran au fost menționate numele operei muzicale și numele interpretei, dar nu și numele compozitorului, nu are nicio relevanță, cât timp înainte de a interpreta melodia S.T., artista K. a menționat titlul acesteia și numele compozitorului. Nu era obligatorie și o mențiune scrisă pe ecran, ca mod de afișaj, cât timp exista un anunț verbal referitor la compozitor. Aspectele deduse din înregistrare se coroborează cu declarația artistei, ce a fost audiată în fața procesuală a apelului, care a declarat că în data de 03 aprilie 2009, a adus la cunoștință publică o melodie compusă de reclamant, pe care l-a numit în cadrul emisiunii „E.M.”, arătând că așa s-a făcut cunoscut în lumea muzicală.

Declarația martorei, cu privire la pseudonim, se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractul de cesiune din 20 aprilie 2009, în care reclamantul I.E.M. apare ca având numele artistic „E.M.”. Față de prevederile art. 4 din Legea nr. 8/1996, potrivit cu care se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică, Curtea a constatat ca fiind aplicabilă prezumția legală în favoarea reclamantului, față de probele administrate și față de argumentele prezentate anterior. Judecata în recurs Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții S.A.C. și SC R. SRL, ambii solicitând admiterea recursurilor, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași Curte de apel.

1. Recurentul S.A.C. și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. 1.1. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurentul susține următoarele: Pentru termenul din 10 iunie 2010, recurentul a formulat o cerere de amânare a judecării apelului, pentru a-și angaja apărător care a fost respinsă de către curtea de apel, în ciuda faptului că partea adversă nu s-a opus amânării. Deși cererea a fost respinsă pe considerentul că nu s-a invocat în susținerea acesteia un motiv temeinic, instanța trebuia să țină seama de circumstanțele concrete, respectiv de faptul că era primul termen de judecată și niciunul dintre intimații-pârâți nu era prezent sau reprezentat, în vederea realizării unei apărări.

Dezbaterile în apel au avut loc, prin urmare, la data de 10 iunie 2010 doar în prezenta reclamanților I.E.M. și SC RBA D.I.E. SRL și doar pe baza probelor administrate de aceștia, fără ca înscrisurile depuse ca probe să fi fost comunicate intimaților-pârâți. În acest mod, susține recurentul, s-a încălcat principiul contradictorialității dezbaterilor prevăzut de art. 129 coroborat cu art. 127 și 146 C. proc. civ., dar și prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referindu-se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului – cauza Aenkell contra Suediei, cauza Niderost-Huler contra Suediei – recurentul arată că noțiunea de proces echitabil impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul ei și că judecătorul are sarcina de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri contradictorii între părți. 1.2. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că în cauză au fost greșit aplicate dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susține, în esență, că prezumția instituită de textul de lege menționat poate căpăta eficiență numai în cazul în care persoana care duce prima dată opera la cunoștință publică își asumă și calitatea de autor, cu posibilitatea de a fi identificat de către public. Or, în speță, P.O.C. (K.), care a fost audiată ca martor de către instanța de apel, nu cunoștea cu certitudine autorul piesei, calitatea de autor exclusiv fiind abia ulterior revendicată de reclamantul I.E.M., prin înregistrarea la U.C.M.R.-A.D.A., ulterioară înregistrării efectuate de recurentul-pârât S.A.C. Pe de altă parte, identitatea dintre reclamantul I.E.M. și E.M. nu poate fi probată, reclamantul asumându-și acest pseudonim ulterior datei aducerii operei la cunoștința publică.

Instanța de apel nu a verificat dacă în percepția publicului exista identitate între cele două nume, administrând proba cu un singur martor pentru dovedirea situației de fapt. Reținând că prezumția instituită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 operează în favoarea reclamantului I.E.M., Curtea de apel nu a mai luat în considerare argumentele pârâtului S.A.C. care combăteau această susținere a reclamantului. Or, apelul, fiind o cale de tac devolutivă, implică reevaluarea tuturor probelor administrate în ambele faze procesuale, adică inclusiv a actelor depuse la dosar în apărare. 2. Recurenta-pârâtă SC R. SRL și-a întemeiat recursul pe aceleași dispoziții legale, respectiv art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ. 2.1. În dezvoltarea primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 86 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care comunicarea tuturor actelor de procedură se face din oficiu. Astfel, recurenta susține că judecata apelului s-a desfășurat fără a se comunica tuturor părților întâmpinarea formulată de ea, fără a se încuviința cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, fără a se comunica înscrisurile depuse la dosar la acel termen de către reclamanți, deși au fost depuse la dosar patru exemplare pentru comunicare și în condițiile în care instanța de apel a încuviințat audierea martorei P.O.C., pe care a audiat-o la același termen, în lipsa celorlalte părți, martora aflându-se întâmplător în sală.

În acest mod, s-au încălcat și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale referitoare la un proces echitabil, nesocotind principiul egalității armelor. 2.2. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că excepția lipsei calității procesuale pasive a U.C.M.R.-A.D.A. nu putea fi soluționată implicit, ci instanța trebuia să se pronunțe în condițiile art. 137 C. proc. civ. Pe de altă parte, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, conform cărora se prezumă a fi autor până la proba contrară, persoana sub numele căreia operă a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică.

Acest text instituie o prezumție relativă, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă. Dacă instanța de apel ar fi fost preocupată de asigurarea administrării probatoriului de către toate părțile litigante, această prezumție ar fi fost răsturnată. Chiar și așa, prezumția a fost greșit reținută, deoarece artista cunoscută sub numele de K., cu ocazia aducerii la cunoștința publicului a compoziției muzicale „S.T.” în cadrul emisiunii „N.”, nu a menționat ca autor pe reclamantul I.E.M. Intimații-reclamanți și intimata-pârâtă U.C.M.R.-A.D.A. nu au depus la dosar întâmpinare. Intimații-reclamanți I.E.M. și SC RBA D.I.E. SRL, au formulat concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Analizând criticile formulate de recurenți împotriva deciziei, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate în parte. 1. Dintre criticile formulate de ambii recurenți în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu se pot reține cele referitoare la greșita respingere a cererii de amânare a judecării apelului. Art. 156 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Textul nu prevede că instanța este obligată să amâne judecata pentru simplul fapt că la primul termen stabilit în cauză una din părți se prezintă fără apărător. Neexistând o asemenea obligație din partea instanței, ci doar o posibilitate lăsată acesteia de a amâna cauza, pentru motive a căror temeinicie tot instanța este chemată să aprecieze, nu se poate reține că în speță s-au încălcat dispozițiile art. 156 C. proc.

civ. S-au încălcat, în schimb, prevederile art. 86 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face din oficiu. Potrivit art. 112 alin. (5) C. proc. civ., ale cărui dispoziții sunt aplicabile și în apel conform art. 298 C. proc. civ., cererea adresată instanței va cuprinde arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. În același text se arată că atunci când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii câți pârâți sunt și câte o copie de pe fiecare înscris pentru instanță. Art. 287 alin. (4) C. proc. civ., prevede că cererea de apel va cuprinde dovezile invocate în susținerea apelului, iar în art. 292 alin. (1) C. proc.

civ. se arată că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Coroborând aceste din urmă dispoziții cu cele ale art. 112 și 86 C. proc. civ. rezultă că apelantul este obligat să indice în cererea de apel înscrisurile invocate în dovedirea acesteia și să depună la dosar un număr suficient de exemplare, pentru instanță și pentru celelalte părți litigante, iar instanța are obligația de a le comunica din oficiu celorlalte părți. În ceea ce privește proba cu martori, art. 112 pct. 5 teza ultimă C. proc. civ., prevede că atunci când se va cere dovada cu martori, se va arăta numele și locuința martorilor.

Aceste dispoziții, printr-o corectă aplicare, permit părților potrivnice să cunoască probele pe care apelantul dorește să le administreze în apel și, în funcție de acestea, să-și conceapă propria strategie de apărare. Or, în speță, instanța de apel a soluționat cauza, schimbând hotărârea primei instanțe, pe baza unor probe indicate direct și administrate în ședința publică ce a constituit singurul termen din apel – 10 iunie 2010 – și anume înscrisuri, pe care nu le-a comunicat părților lipsă și un martor, al cărui nume a fost dezvăluit în ședință. În acest mod, nu li s-a permis recurenților-pârâți să-și exercite dreptul la apărare și nici nu s-a asigurat contradictorialitatea dezbaterilor.

Este de observat că, în recurs, pârâții nu se plâng de neregularitatea cererilor de apel – respectiv de faptul că acestea nu conțin referiri concrete la probele ce se doreau a fi administrate – ci numai de împrejurarea că nu li s-a dat posibilitatea ca, față de probele administrate de apelanți, să administreze la rândul lor probe în contradovadă. În aceste limite și pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite ambele recursuri în temeiul art. 304 pct. 5 și art. 314 C. proc. civ., cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare, în vederea corectei administrări a probatoriului în apel. În ceea ce privește necomunicarea întâmpinării, chiar dacă și acesta este un act de procedură ce se impunea a fi comunicat din oficiu, vătămarea produsă, eventual, de omisiunea comunicării putea fi invocată de partea ori părțile ce nu au primit întâmpinarea, și nu de cel care a întocmit-o.

2. Critica formulată în temeiulart. 304 pct. 9 C. proc. civ., privitoare la greșita respingere a motivului de apel referitor la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei U.C.M.R.-A.D.A., nu poate fi primită, deoarece recurenta pârâtă SC R. SRL nu justifică interesul formulării unei atare critici, în sensul de a arăta care ar fi beneficiul său procesual în eventualitatea admiterii unei atare excepții. Deși curtea de apel a reținut, la rândul său, aceeași lipsă de interes, recurenta nu critică soluția din acest punct de vedere. Criticile de nelegalitate formulate de ambii recurenți în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 4 din Legea nr. 8/1996, fiind privitoare la fondul cauzei, vor fi avute în vedere de instanța de trimitere, la rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâta SC R. SRL și pârâtul S.A.C. împotriva deciziei nr. 169/A din 24 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2011.