ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4239/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4239/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față, constată următoarele:

Judecata în primă instanță

Prin cererea înregistrată

la data de 15.09.2009, reclamanții I.E.M. și SC RBA D.I.E. SRL au chemat în judecată

pe pârâții S.A.C., SC R. SRL, solicitând instanței ca, și în contradictoriu cu U.C.M.R.-A.D.A.

(Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația pentru Drepturile

de Autor), să dispună:

- recunoașterea drepturilor

de autor și a drepturilor conexe pentru opera muzicală „S.T.” reclamantului I.E.M.;

- recunoașterea dreptului

de editor al operei muzicale „S.T.” pentru reclamanta SC RBA D.I.E. SRL;

- constatarea încălcării

de către pârâți a dreptului de autor al reclamantului pentru opera muzicală S.T.

și de editor al operei al reclamantei și, pe cale de consecință, să se dispună interzicerea

oricăror acte sau fapte juridice ale acestora în legătură cu opera muzicală, cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 363 din 09 martie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

în Dosarul nr. 33822/3/2009, a fost respinsă acțiunea precizată a reclamanților,

ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței,

se arată că atât reclamanții, cât și pârâții, s-au înscris la organismul de gestiune

colectivă, U.C.M.R.-A.D.A., în calitate de autor (persoană fizică), respectiv de

editor (persoană juridică), ai operei muzicale S.T., având în vedere că reclamantul

I.E.M. a încheiat un contract de cesiune cu reclamanta SC RBA D.I.E. SRL, cu privire

la opera muzicală S.T., iar pârâtul S.A.C. a încheiat cu pârâta SC R. SRL un contract

pentru opera muzicală „S.T.”. Faptul că este vorba de aceeași operă muzicală este

confirmat de către pârâta U.C.M.R.-A.D.A., care a stabilit în cadrul Comisiei profesionale,

în baza partiturilor anexate declarațiilor de înscriere, că este vorba de aceeași

lucrare, având același titlu, așa încât a stopat toate plățile rezultate din utilizările

operei muzicale (radiodifuzare, comunicare publică în orice fel etc.), urmând a

se stabili cine este autorul.

Tribunalul a constatat

că, în raport de data depunerii declarației de înregistrare la U.C.M.R.-A.D.A.,

poate fi considerat drept autor, pârâtul S.A.C., având în vedere că acesta s-a înregistrat

la data de 10 aprilie 2009, cu opera muzicală „S.T.”, durata 4:00 min., editor SC

R. SRL, față de data de 08 mai 2009, la care s-a înregistrat reclamantul I.E.M.,

cu opera muzicală S.T., durata 3:20 min., editor SC RBA D.I.E. SRL. Reclamantul

invocă însă faptul că în favoarea sa operează prezumția relativă cu privire la calitatea

de autor, reglementată la art. 4 alin. (1) din Legea dreptului de autor și a drepturilor

conexe, prin care se prevede că se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana

sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică. Tribunalul

constată că la alin. (2) se prevede că atunci când opera a fost adusă la cunoștința

publică sub formă anonimă, sau sub un pseudonim, care nu permite identificarea autorului,

dreptul de autor se exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică

având consimțământul autorului, atâta timp cât acesta nu-și dezvăluie identitatea.

În cauză nu sunt incidente

nici dispozițiile de la alin. (1) și nici dispozițiile de la alin. (2) din textul

citat. Astfel, cu privire la dispozițiile de la primul alineat, se reține din vizionarea

CD-ului care conține fragmentul din emisiunea de din ziua de 03 aprilie 2009 dată

anterioară datei de înregistrare la U.C.M.R.-A.D.A. de către pârâți și care ar putea

fi luată în considerare ca fiind data când opera a fost adusă la cunoștința publică

pentru prima oară că în cadrul emisiunii, înainte de a interpreta melodia S.T.,

artista K. a menționat titlul acesteia și numele compozitorului, dar numele menționat

nu coincide cu numele reclamantului din acțiune. De asemenea, pe ecran au fost menționate

numele operei muzicale și numele interpretei, dar nu și numele compozitorului, așa

încât nu se poate stabili vreo legătură cu reclamantul. În plus, reclamanții nu

au făcut nici o dovadă cu privire la eventuala folosire de către acesta a unui pseudonim,

care să permită legătura cu numele reclamantului din cauză. Pentru aceste considerente

nu sunt aplicabile nici dispozițiile de la alin. (2), având în vedere că nu se menționează

nicăieri despre existența unui eventual pseudonim artistic al reclamantului, care

pretinde că este autorul operei muzicale S.T., așa cum pretinde și pârâtul.

În această situație, având

în vedere că nu s-a făcut dovada că la prima aducere la cunoștința publică a operei

muzicale aceasta a fost însoțită de numele reclamantului, nu se poate reține că

operează prezumția legală de la art. 4, ci dimpotrivă, prezumția este răsturnată

de faptul înregistrării la U.C.M.R.-A.D.A., de către pârâți a operei muzicale, anterior

datei la care s-au înregistrat reclamanții, autorul operei muzicale putând astfel

beneficia de toate drepturile exclusive art. 12 la art. 14 prevăzute de legea specială,

drepturi pe care acesta le-a cesionat, conform termenilor din contractul încheiat

cu editorul său.

Împrejurarea că reclamanții

au înregistrat și la O.R.D.A. opera muzicală nu este relevantă în ce privește nașterea

dreptului de autor, așa cum nu este constitutivă de drepturi nici înregistrarea

la U.C.M.R.-A.D.A., aceasta având relevanță doar cu privire la dată și având drept

scop asigurarea exercitării colective, în condițiile legii, a drepturilor cuvenite

pentru operele muzicale, mai ales a acelora pentru care gestiunea colectivă este

obligatorie. Înregistrarea este deci facultativă, așa cum au susținut reclamanții,

dar susținerile acestora cu privire la calitatea de autor urmează să fie înlăturate,

având în vedere că nu s-a făcut dovada că opera aparține reclamantului I.E.M., conform

prezumției legale examinate mai înainte.

Așa fiind, nu se poate

recunoaște dreptul de autor în favoarea reclamantului și nici dreptul de editor

în favoarea societății reclamante, nu se poate constata vreo încălcare a drepturilor

de autor sau editor și nu se poate interzice pârâților să dispună de opera muzicală

S.T. în orice fel, conform legii.

Judecata în apel

Prin decizia civilă

nr. 169 din 24 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți;

a schimbat în tot sentința în sensul că a admis cererea.

S-a constatat că reclamantul

I.E.M. - cunoscut sub numele de scenă E.M. - este autorul operei muzicale intitulată

„S.T.”, iar reclamanta SC RBA D.I.E. SRL este titulara dreptului de editare al aceleiași

opere.

A constatat că pârâții

au încălcat drepturile amintite.

S-a interzis pârâților

să săvârșească orice acte sau fapte juridice de natură a încălca drepturile mai

sus recunoscute.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de apel a reținut următoarele:

Printr-un prim motiv de

apel, se invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive ridicata de pârâtul intimat U.C.M.R.-A.D.A.

Această excepție a fost

invocată de pârâta U.C.M.R.-A.D.A. și, într-adevăr, excepția nu a fost soluționată

prin sentință în mod explicit, dar prin dispozitiv a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată

față de toți pârâții, deci inclusiv față de pârâta U.C.M.R.-A.D.A.

Pe de o parte, se constată

că instanța s-a pronunțat implicit pe excepție în sensul considerării ca neîntemeiată,

cât timp acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată față de pârâta U.C.M.R.-A.D.A.

(deci, pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză).

Pe de altă parte, reclamanții

nu au interes procesual să invoce nepronunțarea primei instanței pe excepție, cât

timp pârâta care avea interes să își susțină lipsa de calitate procesuală nu a înțeles

să formuleze apel pe acest motiv. Astfel, acest prim motiv de apel este nefondat.

Într-un al doilea motiv

de apel, apelanții invocă faptul că instanța a luat în considerare întâmpinarea

depusă la dosar de pârâții-intimați S.A.C. și SC R. SRL, cu toate că în încheierea

de ședință din data de 08 decembrie 2009 a considerat înscrisul denumit „întâmpinare”

ca note scrise de ședință, ședința la care pârâții-intimați nu au fost prezenți

și nici reprezentați, deoarece la dosar nu există nicio împuternicire avocațială

care să facă dovada reprezentării pârâților, deci înscrisul denumit „întâmpinare”

nu poate fi luat în considerare nici chiar ca note scrise de ședință, deoarece este

semnat și ștampilat de către avocat, nu de către pârâți.

Curtea constată că, prin

încheierea de ședință de la data de 10 noiembrie 2009, Tribunalul a pus în vedere

pârâtei SC R. SRL să semneze întâmpinarea, ce va fi avută în vedere ca note scrise.

Deși pârâta nu a îndeplinit

această formalitate în fața primei instanțe, față de faptul că aceste note scrise

erau semnate de un avocat, iar în fața instanței de apel s-a făcut dovada existenței

mandatului de reprezentare din partea acestui avocat față de pârâtă, încă de la

data depunerii „întâmpinării” la dosar, Curtea constată acoperită această lipsă

și îndeplinită cerința semnării, motivul de apel fiind, astfel, nefondat.

Se mai arată de către

apelanți că prin acțiune au solicitat ca probe: acte, interogatoriu și martori,

din care instanța a admis numai înscrisuri, respingând interogatoriul și martorii,

cu toate că în dezbateri avocatul apelanților-reclamanții a motivat ca proba cu

martori o solicita în dovedirea faptului că apelantul-reclamant I.E.M. este una

și aceeași persoană cu E.M. despre care se face vorbire în CD.

Curtea constată că susținerile

reclamanților sunt parțial corecte, de vreme ce, prin aceeași încheiere de la data

de 10 noiembrie 2009, a fost încuviințată proba cu înscrisuri, fiind prorogate celelalte

probe solicitate de apelanți, iar la ultimul termen de judecată, respectiv 02

martie 2010, nu s-au mai pus în discuție probele rămase prorogate.

Această omisiunea a instanței,

de a pune în discuție cererea de probatorii ce fusese prorogată duce la considerarea

ca întemeiat a următorului motiv de apel.

Astfel, apelanții susțin

că, potrivit principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129

alin. (4) și (5) C. proc. civ., instanța de fond, după administrarea probei cu CD-ul

depus de apelanții-reclamanți și vizionarii acestuia de către instanța, aceasta

nu a pus în dezbatere și nici nu a solicitat probe suplimentare în vederea lămuririi

celor susținute de artista cunoscută sub numele de K. în cadrul emisiunii „N.” cu

ocazia aducerii la cunoștința publică a compoziției muzicale S.T. sub următoarele

aspecte: cine este E.M.; artista a menționat că, compozitorul E.M. este persoana

care a participat în calitate de compozitor și la crearea melodiilor de pe albumul

A. – „S.W.M.” și „T.M.N.”; susținerile artistei că, melodia „S.T.”, este deja difuzată

pe postul de radio V.F.; cu toate că instanța face vorbire de prevederile art. 4

alin. (2) din Legea nr. 8/1996, modificată, nu a pus în vedere apelanților-reclamanți

necesitatea unei declarații din partea artistei cunoscută sub numele de K. prin

care să aducă la cunoștință instanței lămuriri cu privire la numele și persoana

autorului compoziției cunoscută sub numele de S.T., probe suplimentare care, dacă

ar fi fost solicitate și administrate în dosar, ar fi făcut dovada fără tăgadă că

I.E.M. este unul și același cu E.M.

Prin urmare, Curtea reține

o încălcarea principiului rolului activ, raportat la principiul disponibilității,

cât timp cererea de probatorii fusese formulată de reclamanți.

Raportat la disp.

art. 295 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a procedat la administrarea probei cu un

martor, solicitată de apelanții-reclamanți, direct în faza procesuală a apelului.

Pârâtul S.A.C. s-a înregistrat

la organismul de gestiune colectivă U.C.M.R.-A.D.A. la data de 10 aprilie 2009 cu

opera muzicală „S.T.”, durata 4:00 min., editor SC R. SRL.

Pe de altă parte, reclamantul

I.E.M., s-a înregistrat la organismul de gestiune colectivă U.C.M.R.-A.D.A. cu opera

muzicală S.T., durata 3:20 min., editor SC RBA D.I.E. SRL la data de 08 mai

2009.

Faptul că este vorba de

aceeași operă muzicală este confirmat de către pârâta U.C.M.R.-A.D.A., care a stabilit

în cadrul Comisiei profesionale, în baza partiturilor anexate declarațiilor de înscriere,

că este vorba de aceeași lucrare, având același titlu, așa încât a stopat toate

plățile rezultate din utilizările operei muzicale (radiodifuzare, comunicare publică

în orice fel etc.), urmând a se stabili cine este autorul.

Așa cum în mod corect

a reținut prima instanță, înregistrarea are un caracter facultativ, iar împrejurarea

că reclamanții au înregistrat și la O.R.D.A. opera muzicală nu este relevantă în

ce privește nașterea dreptului de autor, așa cum nu este constitutivă de drepturi

nici înregistrarea la U.C.M.R.-A.D.A., aceasta având relevanță doar cu privire la

dată și având drept scop asigurarea exercitării colective, în condițiile legii,

a drepturilor cuvenite pentru operele muzicale, mai ales a acelora pentru care gestiunea

colectivă este obligatorie.

Prin urmare, pentru soluționarea

problemei de drept deduse judecății - cine este titularul dreptului de autor asupra

operei muzicale ce face obiectul prezentei cauze - Curtea a primit, asemănător primei

instanțe, de la prezumția relativă cu privire la calitatea de autor, reglementată

la art. 4 alin. (1) din Legea dreptului de autor și a drepturilor conexe, prin care

se prevede că se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele

căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică.

La alin. (2) se prevede

că, atunci când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă, sau

sub un pseudonim, care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită

de către persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului,

atâta timp cât acesta nu-și dezvăluie identitatea.

Din vizionarea CD-ului

care conține fragmentul din emisiunea din ziua de 03 aprilie 2009 (dată anterioară

datei de înregistrare la U.C.M.R.-A.D.A. de către pârâți și care ar putea fi luată

în considerare ca fiind data când opera a fost adusă la cunoștința publică pentru

prima oară), reiese că, în cadrul emisiunii, înainte de a interpreta melodia „S.T.”,

artista K. a menționat titlul acesteia și numele compozitorului.

Numele menționat nu coincide

cu numele reclamantului din acțiune, ci artista s-a referit la E.M.

Curtea mai reține că,

împrejurarea că pe ecran au fost menționate numele operei muzicale și numele interpretei,

dar nu și numele compozitorului, nu are nicio relevanță, cât timp înainte de a interpreta

melodia S.T., artista K. a menționat titlul acesteia și numele compozitorului. Nu

era obligatorie și o mențiune scrisă pe ecran, ca mod de afișaj, cât timp exista

un anunț verbal referitor la compozitor.

Aspectele deduse din înregistrare

se coroborează cu declarația artistei, ce a fost audiată în fața procesuală a apelului,

care a declarat că în data de 03 aprilie 2009, a adus la cunoștință publică o melodie

compusă de reclamant, pe care l-a numit în cadrul emisiunii „E.M.”, arătând că așa

s-a făcut cunoscut în lumea muzicală.

Declarația martorei, cu

privire la pseudonim, se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv

contractul de cesiune din 20 aprilie 2009, în care reclamantul I.E.M. apare ca având

numele artistic „E.M.”.

Față de prevederile

art. 4 din Legea nr. 8/1996, potrivit cu care se prezumă a fi autor, până la proba

contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință

publică, Curtea a constatat ca fiind aplicabilă prezumția legală în favoarea reclamantului,

față de probele administrate și față de argumentele prezentate anterior.

Judecata în recurs

Împotriva deciziei au

declarat recurs pârâții S.A.C. și SC R. SRL, ambii solicitând admiterea recursurilor,

casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași Curte de apel.

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

1.1. În dezvoltarea motivului

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurentul susține următoarele:

Pentru termenul din 10

iunie 2010, recurentul a formulat o cerere de amânare a judecării apelului, pentru

a-și angaja apărător care a fost respinsă de către curtea de apel, în ciuda faptului

că partea adversă nu s-a opus amânării.

Deși cererea a fost respinsă

pe considerentul că nu s-a invocat în susținerea acesteia un motiv temeinic, instanța

trebuia să țină seama de circumstanțele concrete, respectiv de faptul că era primul

termen de judecată și niciunul dintre intimații-pârâți nu era prezent sau reprezentat,

în vederea realizării unei apărări.

Dezbaterile în apel au

avut loc, prin urmare, la data de 10 iunie 2010 doar în prezenta reclamanților I.E.M.

și SC RBA D.I.E. SRL și doar pe baza probelor administrate de aceștia, fără ca înscrisurile

depuse ca probe să fi fost comunicate intimaților-pârâți.

În acest mod, susține

recurentul, s-a încălcat principiul contradictorialității dezbaterilor prevăzut

de art. 129 coroborat cu art. 127 și 146 C. proc. civ., dar și prevederile art.

6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referindu-se la jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului – cauza Aenkell contra Suediei, cauza Niderost-Huler

contra Suediei – recurentul arată că noțiunea de proces echitabil impune ca fiecărei

părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza în condiții care

să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul ei și

că judecătorul are sarcina de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze

soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri contradictorii

între părți.

1.2. În dezvoltarea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că în cauză

au fost greșit aplicate dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind

dreptul de autor și drepturile conexe.

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs se susține, în esență, că prezumția instituită de textul de lege

menționat poate căpăta eficiență numai în cazul în care persoana care duce prima

dată opera la cunoștință publică își asumă și calitatea de autor, cu posibilitatea

de a fi identificat de către public.

Or, în speță, P.O.C. (K.),

care a fost audiată ca martor de către instanța de apel, nu cunoștea cu certitudine

autorul piesei, calitatea de autor exclusiv fiind abia ulterior revendicată de reclamantul

I.E.M., prin înregistrarea la U.C.M.R.-A.D.A., ulterioară înregistrării efectuate

de recurentul-pârât S.A.C.

Pe de altă parte, identitatea

dintre reclamantul I.E.M. și E.M. nu poate fi probată, reclamantul asumându-și acest

pseudonim ulterior datei aducerii operei la cunoștința publică.

Instanța de apel nu a

verificat dacă în percepția publicului exista identitate între cele două nume, administrând

proba cu un singur martor pentru dovedirea situației de fapt.

Reținând că prezumția

instituită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 operează în favoarea reclamantului

I.E.M., Curtea de apel nu a mai luat în considerare argumentele pârâtului S.A.C.

care combăteau această susținere a reclamantului.

Or, apelul, fiind o cale

de tac devolutivă, implică reevaluarea tuturor probelor administrate în ambele faze

procesuale, adică inclusiv a actelor depuse la dosar în apărare.

R. SRL și-a întemeiat recursul pe aceleași dispoziții legale, respectiv art. 304

pct. 5 și 9 C. proc. civ.

2.1. În dezvoltarea primului

motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire

la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a nesocotit

prevederile art. 86 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care comunicarea tuturor

actelor de procedură se face din oficiu.

Astfel, recurenta susține

că judecata apelului s-a desfășurat fără a se comunica tuturor părților întâmpinarea

formulată de ea, fără a se încuviința cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de

apărare, fără a se comunica înscrisurile depuse la dosar la acel termen de către

reclamanți, deși au fost depuse la dosar patru exemplare pentru comunicare și în

condițiile în care instanța de apel a încuviințat audierea martorei P.O.C., pe care

a audiat-o la același termen, în lipsa celorlalte părți, martora aflându-se întâmplător

în sală.

În acest mod, s-au încălcat

și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale referitoare la un proces echitabil, nesocotind principiul egalității

armelor.

2.2. În dezvoltarea motivului

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține

că excepția lipsei calității procesuale pasive a U.C.M.R.-A.D.A. nu putea fi soluționată

implicit, ci instanța trebuia să se pronunțe în condițiile art. 137 C. proc.

civ.

Pe de altă parte, instanța

de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, conform

cărora se prezumă a fi autor până la proba contrară, persoana sub numele căreia

operă a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică.

Acest text instituie o

prezumție relativă, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă.

Dacă instanța de apel

ar fi fost preocupată de asigurarea administrării probatoriului de către toate părțile

litigante, această prezumție ar fi fost răsturnată.

Chiar și așa, prezumția

a fost greșit reținută, deoarece artista cunoscută sub numele de K., cu ocazia aducerii

la cunoștința publicului a compoziției muzicale „S.T.” în cadrul emisiunii „N.”,

nu a menționat ca autor pe reclamantul I.E.M.

Intimații-reclamanți și

intimata-pârâtă U.C.M.R.-A.D.A. nu au depus la dosar întâmpinare.

Intimații-reclamanți I.E.M.

și SC RBA D.I.E. SRL, au formulat concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea

recursurilor, ca nefondate.

Analizând criticile formulate

de recurenți împotriva deciziei, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate în

parte.

de ambii recurenți în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu se pot reține cele

referitoare la greșita respingere a cererii de amânare a judecării apelului.

Art. 156 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare,

temeinic motivată.

Textul nu prevede că instanța

este obligată să amâne judecata pentru simplul fapt că la primul termen stabilit

în cauză una din părți se prezintă fără apărător.

Neexistând o asemenea

obligație din partea instanței, ci doar o posibilitate lăsată acesteia de a amâna

cauza, pentru motive a căror temeinicie tot instanța este chemată să aprecieze,

nu se poate reține că în speță s-au încălcat dispozițiile art. 156 C. proc.

civ.

S-au încălcat, în schimb,

prevederile art. 86 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora comunicarea cererilor

și a tuturor actelor de procedură se va face din oficiu.

Potrivit art. 112

alin. (5) C. proc. civ., ale cărui dispoziții sunt aplicabile și în apel conform

art. 298 C. proc. civ., cererea adresată instanței va cuprinde arătarea dovezilor

pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.

În același text se arată

că atunci când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii

câți pârâți sunt și câte o copie de pe fiecare înscris pentru instanță.

Art. 287 alin. (4) C.

proc. civ., prevede că cererea de apel va cuprinde dovezile invocate în susținerea

apelului, iar în art. 292 alin. (1) C. proc. civ. se arată că părțile nu se vor

putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi

decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

Coroborând aceste din

urmă dispoziții cu cele ale art. 112 și 86 C. proc. civ. rezultă că apelantul este

obligat să indice în cererea de apel înscrisurile invocate în dovedirea acesteia

și să depună la dosar un număr suficient de exemplare, pentru instanță și pentru

celelalte părți litigante, iar instanța are obligația de a le comunica din oficiu

celorlalte părți.

În ceea ce privește proba

cu martori, art. 112 pct. 5 teza ultimă C. proc. civ., prevede că atunci când se

va cere dovada cu martori, se va arăta numele și locuința martorilor.

Aceste dispoziții, printr-o

corectă aplicare, permit părților potrivnice să cunoască probele pe care apelantul

dorește să le administreze în apel și, în funcție de acestea, să-și conceapă propria

strategie de apărare.

Or, în speță, instanța

de apel a soluționat cauza, schimbând hotărârea primei instanțe, pe baza unor probe

indicate direct și administrate în ședința publică ce a constituit singurul termen

din apel – 10 iunie 2010 – și anume înscrisuri, pe care nu le-a comunicat părților

lipsă și un martor, al cărui nume a fost dezvăluit în ședință.

În acest mod, nu li s-a

permis recurenților-pârâți să-și exercite dreptul la apărare și nici nu s-a asigurat

contradictorialitatea dezbaterilor.

Este de observat că, în

recurs, pârâții nu se plâng de neregularitatea cererilor de apel – respectiv de

faptul că acestea nu conțin referiri concrete la probele ce se doreau a fi administrate

– ci numai de împrejurarea că nu li s-a dat posibilitatea ca, față de probele administrate

de apelanți, să administreze la rândul lor probe în contradovadă.

În aceste limite și pentru

aceste considerente, Înalta Curte va admite ambele recursuri în temeiul art. 304

pct. 5 și art. 314 C. proc. civ., cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei

spre rejudecare, în vederea corectei administrări a probatoriului în apel.

În ceea ce privește necomunicarea

întâmpinării, chiar dacă și acesta este un act de procedură ce se impunea a fi comunicat

din oficiu, vătămarea produsă, eventual, de omisiunea comunicării putea fi invocată

de partea ori părțile ce nu au primit întâmpinarea, și nu de cel care a întocmit-o.

temeiulart. 304 pct. 9 C. proc. civ., privitoare la greșita respingere a motivului

de apel referitor la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei U.C.M.R.-A.D.A., nu poate fi primită, deoarece recurenta pârâtă SC R.

SRL nu justifică interesul formulării unei atare critici, în sensul de a arăta care

ar fi beneficiul său procesual în eventualitatea admiterii unei atare excepții.

Deși curtea de apel a reținut, la rândul său, aceeași lipsă de interes, recurenta

nu critică soluția din acest punct de vedere.

Criticile de nelegalitate

formulate de ambii recurenți în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. cu referire la art. 4 din Legea nr. 8/1996, fiind privitoare la fondul cauzei,

vor fi avute în vedere de instanța de trimitere, la rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâta SC R. SRL și pârâtul S.A.C.

împotriva

deciziei nr. 169/A din 24 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Casează decizia și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2011.