ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4982/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C

proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 195/ A din 18

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauza

privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefundat, apelul declarat de

reclamanta U.C.M.R. – A.D.A. împotriva sentinței civile nr. 1637 din 30

octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut că apelanta nu a contestat susținerea primei instanțe în sensul că

singurele opere muzicale comunicate public de intimata pârâta cu ocazia

desfășurării întrecerilor sportive organizate sunt acele opere cuprinse în două

compilații muzicale „R.D.M.” înregistrate pe suport magnetic la solicitarea

pârâtei și care cuprind melodii dedicate Clubului D., în privința cărora

autorii și interpreții acestora au transmis clubului toate drepturile

patrimoniale corespunzătoare realizării respectivelor melodii ori prestațiilor

lor.

De aceea, numai în privința acestor

opere muzicale se pune problema aplicării prevederilor invocate de reclamantă

referitoare la caracterul obligatoriu al gestiunii colective a drepturilor de

autor.

Nu poate fi primită interpretarea

făcută de reclamantă dispozițiilor art. 123

1

alin. (1) lit. e) din

Legea nr. 8/1996, în sensul că reclamanta, în calitate de organism ce exercită

gestiunea colectivă obligatorie a drepturilor ținând de comunicarea publică a

operelor muzicale poate solicita pârâtei să respecte obligațiile prevăzute în

Titlul II, pct. 3 din Metodologia privind utilizarea operelor muzicale prin

comunicare publică și remunerațiile reprezentând drepturile patrimoniale

cuvenite autorilor de opere muzicale, publicată în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 365/2006,

chiar dacă pârâta a devenit titularul exclusiv al drepturilor de autor cu

privire la acele opere. O astfel de interpretare are ca efect limitarea

drepturilor titularilor de drepturi de autor de a-și exercita ei înșiși,

individual, drepturile recunoscute prin lege, drept care rezultă din art. 123 alin.

(1) al Legii nr. 8/1996.

Exercitarea drepturilor de autor prin

intermediul organismelor de gestiune colectivă a fost instituită în scopul

asigurării unei mai bune protecții a înșiși titularilor drepturilor de autor și

nu în scopul de a restrânge posibilitățile acestora de a-și exercita aceste

drepturi.

2.1. Motive

Reclamanta U.C.M.R. – A.D.A. a declarat

recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C proc. civ.,

critica vizând următoarele aspecte:

Instanța de apel, ca de altfel și

instanța de fond, au aplicat greșit dispozițiile art. 123 alin. (1), art. 123

1

alin. (1) lit. e) și alin. (2), art. 123

4

și art. 131

1

alin.

(4) din Legea nr. 8/1996.

Instanța a ignorat faptul că

dispozițiile art. 123 alin. (1) reprezintă o normă generală iar cele ale art. 123'

alin. (1) reprezintă norma specială, derogatorie.

Caracterul de normă specială și

derogatorie a art. 123

!

alin. (1) este întărit și de dispozițiile art.

131

1

alin. (4).

Interpretarea dată de instanța de apel

acestor texte de lege înlătură orice distincție între gestiunea colectivă

obligatorie și gestiunea facultativă.

Instanța de apel a ignorat cu

desăvârșire drepturile și interesele U.C.M.R. – A.D.A. pentru că toate

cheltuielile de colectare, repartizare a remunerațiilor și de funcționare a

organismului de gestiune colectivă se suportă de către titularii de drepturi

patrimoniale de autor. Interpretarea dată de instanța de apel aduce grave

prejudicii tuturor celorlalți autori, dar și U.C.M.R. – A.D.A. care este

privată de o parte importantă a surselor de finanțare.

Dacă instanța de apel ar fin analizat

condițiile legii privind gestiunea drepturilor de autor ar fi constatat că

pentru comunicarea publică a operelor muzicale condiția impusă de lege este cea

a unei gestiuni colective obligatorii.

Instanța de apel a interpretat greșit

contractele depuse de către intimată și a schimbat natura acestora. In mare

parte, aceste contracte sunt contracte de comandă care se încheie cu autorul

operei muzicale create la comandă, și care este numai o persoană fizică. In

speță, contractele sunt încheiate cu diverse persoane juridice.

2.2. Analiza făcută de instanța de

recurs

Recursul nu este întemeiat, și va fi

respins în consecință, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, norma înscrisă în art. 123'

lit. e) din Legea nr. 8/1996, privitoare la gestiunea colectivă obligatorie

pentru exercitarea dreptului de comunicare publică a operelor muzicale este

derogatorie de la norma din art. 123 alin. (1) din aceeași lege, care

recunoaște titularilor drepturilor de autor opțiunea între a-și exercita

drepturile în mod individual ori, pe bază de mandat, prin organismele de

gestiune colectivă.

Instanțele de fond nu au spus altceva.

Existența unei norme speciale nu duce

automat la aplicarea ei, cu prioritate față de norma generală, ci numai dacă

situația de fapt sau de drept pentru sancționarea căreia a fost creată, există.

Or, în speță, nu sunt îndeplinite

cerințele pentru a se susține incidența art. 123 lit. e) din Legea nr. 8/1996.

Conform pct. 1 din Titlul II al

Deciziei O.R.D.A. nr. 365/2006, prin utilizare, în sensul acestui titlu, se

înțelege comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ făcută

într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de

persoane care depășește cercul normal al unei familii și al cunoștințelor

acesteia, prin interpretarea directa de către artiști sau prin orice alt mijloc

tehnic, prin fir ori fără fir, prin care muzica este prezentată în sine sau

însoțește alte acțiuni, cum ar fi dansul, spectacolul de circ, sportul etc., în

spații închise sau deschise, în care publicul plătește bilete de acces și/sau

consumații ori în care au loc acțiuni promoționale, publicitare, demonstrative

și altele asemenea.

La pct. 2 se arată că este utilizator,

în sensul metodologiei, oricare persoană juridică sau fizică autorizată care

organizează activități de natura celor enumerate la pct. 1.

Instanța de recurs consideră că

textele enunțate au în vedere ipoteza în care utilizatorul comunică public în

scop lucrativ opere muzicale asupra cărora nu are niciun drept.

Numai în aceste condiții s-ar

justifica intervenția organismului de gestiune colectivă, al cărui rol este

tocmai de a urmări protejarea intereselor membrilor lor, în speță prin

colectarea sumelor datorate de utilizatori și repartizarea între titularii de

drepturi.

Dacă utilizatorul este chiar titularul

drepturilor patrimoniale de autor, indiferent de faptul că a dobândit această

calitate prin cesiune de la autor, organismul de gestiune colectivă nu are nici

un rol.

Așadar, atâta timp cât autorii

melodiilor care au fost difuzate pe stadionul D. au transmis Clubului D.

drepturile patrimoniale de autor, și nu s-a făcut dovada că obiectul

comunicării publice l-ar fi constituit și alte melodii, pârâta nu trebuia să

obțină din partea organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor de

opere muzicale autorizația prin licență neexclusivă pentru utilizarea operelor

muzicale și să plătească remunerațiile stabilite prin decizia O.R.D.A.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a

apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a

prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care nu sunt

îndeplinite cerințele art. 304 pct. 9 C proc. civ.

Împrejurarea că organismul de gestiune

colectivă ar încasa mai puțini bani, nemaibeneficiind de comisionul de 15 %

aplicat pentru acoperirea costurilor legate de colectarea și repartizarea

remunerațiilor, nu justifică admiterea acțiunii promovate. Acest „interes” al U.CM.R.

- A.D.A., pretins încălcat de instanțele de fond, este numai unul subsidiar,

subsecvent interesului prioritar al autorilor pentru ocrotirea drepturilor și

intereselor cărora a fost creată. Câtă vreme nu este nesocotit interesul

titularilor de drepturi patrimoniale, nu se poate vorbi de încălcarea vreunui

interes legitim al organismului de gestiune colectivă.

Nu poate fi primită nici critica

referitoare la interpretarea greșită a contractelor depuse de pârâtă și

schimbarea naturii acestora.

În realitate, recurenta a vizat modul

de apreciere a probelor, câtă vreme nu a arătat în ce a constat, practic,

schimbarea de natură juridică pe care a invocat-o.

În consecință, nu este întemeiat

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate,

în temeiul art. 312 alin. (1) C proc. civ., recursul a fost respins, ca

nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul

declarat de reclamanta U.C.M.R. – A.D.A. împotriva deciziei civile nr. 195/ A

din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi

5 octombrie 2010.