ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4518/2012

Cererea de punere în executare a sentinței civile nr. 1200/2006, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 93/107/2006, a fost făcută de către reclamante înainte de evaluarea imobilului și de aceea Ministerul Finanțelor Publice nu a putut executa obligația de plată stabilită în sarcina sa în cuprinsul titlului executoriu. Astfel, prin sentința civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, devenită irevocabilă prin neapelare și investită cu formulă executorie în data de 21 septembrie 2007, Primarul Municipiului Blaj a fost obligat să întocmească și să înainteze documentația aferentă Ministerului Finanțelor Publice, iar acesta din urmă a fost obligat la plata contravalorii imobilului casă și teren, la valoarea de piață stabilită prin raport de expertiză tehnică. La data pronunțării acestei sentințe, nu era întocmit un raport de evaluare a imobilului în cauză, raportul de evaluare fiind întocmit în data de 10 ianuarie 2008. Or, cererea de punere în executare a fost formulată de reclamante la data de 02 noiembrie 2007, deci cu 2 luni înainte de evaluarea imobilului pentru care au fost acordate despăgubiri, respectiva cerere fiind înregistrată la Primăria Blaj sub nr. 1364 din 06 februarie 2008.

Raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege în temeiul căreia a fost formulată cererea din Dosarul nr. 93/107/2006, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă. Singura ipoteză în care Legea nr. 10/2001 conferă legitimare procesuală pasivă Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice este aceea prevăzută de art. 28 alin. (3), și anume atunci când nu se identifică unitatea deținătoare a imobilului, situație care nu se regăsește în speță. De asemenea, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu se regăsește nici în situația în care a fost notificat în calitate de unitate deținătoare sau entitate învestită cu soluționarea notificării, astfel că nu există un raport de drept material între acest pârât și reclamante care să poată fi transpus în plan procesual prin cererea dedusă judecății. În consecință, în mod greșit s-a admis acțiunea în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 810.972 lei, stabilirea și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat nefăcându-se de Ministerul Finanțelor Publice, ci de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Au fost încălcate astfel dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, care prevăd că stabilirea cuantumului despăgubirilor cade în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în cauza de față fiind practic suprimată procedura prevăzută de Titlul VII din Lega nr. 247/2005. Chiar dacă sentința civilă nr. 1200/2006 a rămas irevocabilă prin neapelare, instanțele judecătorești erau datoare să respecte voința legiuitorului, să constate că această hotărâre este inconsecventă în opinii și contradictorie în motivare, neputând fi pusă în executare în ceea ce privește obligația de plată a despăgubirilor stabilită în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, care nu are competență în acest sens. Legea nr. 247/2005 a scindat în două procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că, în fața unității deținătoare se emite doar decizie sau dispoziție prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar, ulterior, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se stabilește valoarea finală a despăgubirilor și se emite titlul de despăgubire. În speță, competența instanței de fond era limitată la prima etapă a procedurii administrative și anume la a stabili dacă reclamantele își probează pretențiile, fără însă a le cuantifica și stabili obligația de plată prin efectuarea de expertize de evaluare, întrucât competența de a stabili întinderea dreptului aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în cazul în care persoana îndreptățită este nemulțumită, legea îi conferă dreptul de a se adresa instanței de contencios administrativ. Or, încuviințând expertize tehnice de evaluare, instanța de fond a procedat la cuantificarea dreptului și la stabilirea unei obligații de plată în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, substituindu-se instanței de contencios administrativ și încălcându-și astfel competențele funcționale.

Sentința nr. 1200/2006 nu a fost pusă în executare și pentru că reclamantele nu au formulat o cerere expresă adresată titularului obligației de plată, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, la care să anexeze titlul original investit cu formulă executorie.

Instanțele de fond și apel au dat o altă interpretare situației faptice și regimului de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ce se acordă în condițiile legii speciale. Astfel, instanța de fond a admis efectuarea a două expertize tehnice de evaluare (una pentru construcție, alta pentru teren), în condițiile în care cererea Ministerului Finanțelor Publice întemeiată pe dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. a fost respinsă irevocabil ca nefondată, principalul motiv al acestei cereri fiind tocmai acela că M.F.P. nu avea determinarea concretă a obligației de plată, evaluarea imobilului fiind evident una subiectivă și neconformă cu standarde internaționale de evaluare. Or, dacă respectiva cerere de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinței civile nr. 1200/2006 a fost respinsă irevocabil, înseamnă că, implicit, și criticile aduse expertizei efectuate în Dosarul nr. 93/107/2006 au fost înlăturate, respectiva expertiză rămânând valabilă și trecând astfel în puterea lucrului judecat. Ca urmare, admițându-se în prezentul dosar o altă expertiză de evaluare a imobilului, s-a creat practic o altă stare de fapt, o altă determinare a obligație de plată în sarcina bugetului de stat, în aplicarea aceluiași titlu executoriu - sentința nr. 1200/2006.

Expertizele din prezentul dosar (teren și construcție) nu scot în evidență valoarea de piață a imobilului, cele două instanțe neținând cont de obiecțiunile formulate la aceste expertize și de faptul că imobilul a fost supraevaluat, față de prețul de piață actual. Dacă prima expertiză se bazează doar pe datele furnizate de către beneficiari, cea de-a doua are la bază doar formule matematice, în urma cărora a rezultat un preț mult mai mare decât prețul unui imobil nou cu dotări moderne, vandabil în prezent în zona Blaj. Cei doi experți numiți în cauză trebuiau să folosească, în mod obligatoriu, în determinarea prețului de piață, metoda comparării prețurilor de pe piața imobiliară și nu calcule matematice. La valoarea exagerată pentru construcție a contribuit și includerea îmbunătățirilor efectuate de actualii proprietari. Aceste îmbunătățiri nu pot fi suportate de la bugetul statului, pe de o parte, pentru că ele nu au profitat Statului Român, ci chiriașilor-cumpărători pe Legea nr. 112/1995, care le-au efectuat pe cheltuiala lor, iar, pe de altă parte, pentru că Legea nr. 10/2001 prevede la art. 50 alin. (3) ce trebuie să plătească M.F.P., respectiv prețul actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești, ceea ce nu este cazul în speță.

Atâta timp cât expertiza efectuată în Dosarul nr. 93/107/2006 nu a fost desființată, în prezenta cauză nu trebuiau încuviințate alte expertize tehnice de evaluare a imobilului în litigiu, pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent. În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârilor din fazele procesuale anterioare și, pe fond, respingerea acțiunii în pretenții formulată de reclamante. Intimatele-reclamante au depus întâmpinare, prin care au invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru neindicarea, în cererea de recurs, a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Cu privire la excepția nulității recursului, urmează a se constata că deși art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că această sancțiune nu operează dacă dezvoltarea criticilor formulate face posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Or, prin cererea de recurs dedusă judecății sunt formulate și critici care aduc în discuție pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea legii, astfel că acestea pot fi încadrate, din oficiu, în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecința că excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, nu poate fi primită. Raportat la motivele de recurs cu care a fost învestită, Înalta Curte a dispus, din oficiu, la termenul din 06 aprilie 2012, ca recurentul să precizeze în scris unde se află raportul de expertiză din Dosarul nr. 93/107/2006, care sunt îmbunătățirile aduse imobilului, care este cuantumul acestor îmbunătățiri și dacă experții au ținut seama de acestea, iar cu privire la aceste aspecte, recurentul a răspuns prin notele de ședință înregistrate la dosar la data de 11 iunie 2012. Totodată, la termenul de dezbateri din 15 iunie 2012, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, în ce măsură puteau fi aduse critici în prezentul recurs cu privire la sentința civilă nr. 1200/2006 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 93/107/2006 și în ce măsură criticile privind valoarea prea mare a imobilului litigios, stabilită prin expertizele administrate în cauză, se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Raportat la criticile formulate și la chestiunile invocate din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Faptul că cererea de punere în executare a sentinței civile nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba a fost făcută de reclamante înainte de evaluarea imobilului pentru care s-au acordat despăgubiri prin această sentință este irelevant în speță, criticile pe acest aspect nefiind fondate. Astfel, prin sentința civilă nr. 1200 din 01 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 93/107/2006, rămasă definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G.I. (autorul reclamantelor din prezenta cauză) împotriva pârâților Primarul municipiului Blaj și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință: s-a constatat că imobilul înscris în CF Blaj, casă și teren de 2.934 mp, situat în Blaj, str. A.I.C., a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil; s-a modificat Dispoziția nr. 434 din 28 martie 2006 emisă de Primarul municipiului Blaj - art. 2, în sensul că se stabilesc măsurile reparatorii în echivalent bănesc calculate la valoarea de piață a imobilului revendicat; s-a dispus obligarea Primarului municipiului Blaj să înainteze documentația aferentă Ministerul Finanțelor Publice și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să plătească reclamantului contravaloarea imobilului casă și teren la valoarea de piață a acestuia, stabilită prin raport de expertiză tehnică. Rezultă că, prin titlul executoriu susmenționat, s-a stabilit în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația de plată a măsurilor reparatorii în echivalent bănesc, precum și criteriul de determinare a cuantumului despăgubirilor pe care trebuie să le plătească reclamantului - valoarea de piață a imobilului stabilită prin raport de expertiză tehnică. În aceste condiții, debitorul obligației de plată - Ministerul Finanțelor Publice, putea și trebuia să determine cuantumul sumei datorate, prin expertiză care să stabilească valoarea de piață a imobilului litigios, neputându-se sustrage de la executarea titlului executoriu pe motiv că cererea de executare a fost făcută de creditoare înainte de evaluarea de către acestea a imobilului. 2. Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice susține că nu are calitate procesuală pasivă și că nu putea fi obligat la plata de despăgubiri pentru imobilul litigios, preluat abuziv de stat în perioada comunistă, deoarece în etapa administrativă a Legii nr. 10/2001 se emite doar decizie/dispoziție motivată cu propunere de acordare de despăgubiri de către unitatea deținătoare a imobilului, calitate pe care el nu o are, iar plata despăgubirilor se face în procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în cadrul căreia se stabilește cuantumul despăgubirilor și se emite titlul final de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin aceste critici, recurentul contestă, practic, obligația de plată a despăgubirilor pentru imobilul litigios, stabilită în sarcina sa prin sentința civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba. Prin dispozitivul acestei sentințe, s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul litigios, preluat fără titlu de către stat, calculate la valoarea de piață a imobilului și s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului, cu acest titlu, contravaloarea imobilului casă și teren „la valoarea de piață a acestuia stabilită prin raport de expertiză tehnică”; în considerente, instanța a reținut că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 constituie temeiul calculării, la valoarea de piață a imobilului, a despăgubirilor datorate reclamantului pentru imobilul preluat abuziv de stat, imposibil de restituit în natură, iar sub aspectul plății sumei datorate cu titlu de despăgubiri, a apreciat că are calitate procesuală pasivă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin neatacarea ei cu apel, sentința civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba a devenit irevocabilă, bucurându-se astfel de putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ. de la 1864 (texte în vigoare și în prezent, potrivit art. 230 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ., așa cum a fost modificat prin art. III din O.U.G. nr. 79/2011) și, prin urmare, problemele de drept dezlegate prin această hotărâre nu mai pot fi repuse în discuție într-un nou litigiu, între aceleași părți, impunându-se cu forță obligatorie instanței în noul litigiu. Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, parte în litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, avea posibilitatea să exercite împotriva acestei sentințe căile de atac prevăzute de lege, în cadrul cărora putea valorifica orice critică legată de calitatea sa procesuală privind plata despăgubirilor datorate în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul litigios. Neprocedând astfel, sentința civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba a intrat în puterea lucrului judecat pe aspectul calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice de a plăti despăgubiri pentru imobilul litigios, așa încât pe acest aspect nu mai este posibilă reluarea judecății în prezenta cauză întrucât, ca efect al puterii de lucru judecat, o hotărâre irevocabilă este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre. În consecință, criticile recurentului referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive nu pot fi primite, pe acest aspect opunându-se cu putere de lucru judecat sentința civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, după cum corect a reținut și instanța de apel. 3. Recurentul contestă culpa sa în neexecutarea sentinței civile nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, susținând că nu a putut proceda la executare, întrucât reclamantele nu l-au sesizat cu o cerere în acest sens, la care să anexeze titlul original investit cu formulă executorie. Criticile nu sunt fondate, raportat la dispozițiile art. 371 1 C. proc. civ., care prevăd că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Întrucât, potrivit acestui text de lege, debitorul are obligația executării voluntare a titlului executoriu, nu este necesară investirea lui de către creditor cu o cerere de executare pentru a se supune dispozițiilor titlului executoriu, fiind evidentă culpa debitorului în cazul neaducerii la îndeplinire, de bunăvoie, a dispozițiilor titlului executoriu. În speță, se constată că Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat prin hotărâre judecătorească irevocabilă - sentința civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba - să plătească autorului reclamantelor din prezenta cauză contravaloarea imobilului preluat de stat fără titlu valabil, la valoarea de piață a acestuia stabilită prin raport de expertiză tehnică. Or, fiind parte în sentința ce constituie titlu executoriu, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice nu poate invoca necunoașterea titlului executoriu și, prin urmare, lipsa lui de culpă în neexecutarea obligației din titlu, obligație pe care, de altfel, nu a executat-o nici până în prezent. 4. Obligația de plată stabilită în sarcina Ministerului Finanțelor Publice fiind precis determinată în dispozitivul titlului executoriu, prin indicarea criteriilor de cuantificare a despăgubirilor datorate - valoarea de piață a imobilului, stabilită prin expertiză, în mod corect în litigiul pendinte, generat de neexecutarea de către debitorul Ministerul Finanțelor Publice a obligației ce-i incumba potrivit titlului executoriu, s-a dispus efectuarea unor expertize evaluatoare pentru teren și construcție. Procedând în acest mod, instanțele de fond și apel nu au făcut decât să determine cuantumul sumei datorate cu titlu de despăgubiri, conform dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, neschimbând cu nimic situația de fapt și de drept stabilită prin această hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, așa încât criticile în acest sens nu sunt fondate. Astfel, contrar susținerilor făcute de recurent prin motivele de recurs, în Dosarul nr. 93/107/2006 al Tribunalului Alba, atașat la prezenta cauză, nu s-a efectuat nicio expertiză de evaluare a imobilului litigios, spre a se putea susține că prin efectuarea unor noi expertize evaluatoare în litigiul pendinte s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunțate în acel dosar - sentința civilă nr. 1200/2006. De altfel, în urma solicitărilor Înaltei Curți, recurentul a precizat, prin notele de ședință înregistrate la dosar la data de 11 iunie 2012 (filele 34-38 dosar recurs), că în dosarul nr. 93/107/2006 al Tribunalului Alba nu s-a efectuat nicio expertiză de evaluare a imobilului litigios și că expertiza la care a făcut referire prin motivele de recurs este cea extrajudiciară anexată de reclamante cererii de executare a sentinței civile nr. 1200/2006, adresată Primăriei Blaj. 5. Criticile privind supraevaluarea imobilului litigios nu pot fi analizate, deoarece nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Astfel, în dezvoltarea acestor critici, recurentul susține că expertizele evaluatoare administrate în cauză nu au stabilit corect valoarea de piață a terenului și construcției în litigiu, întrucât valoarea la care au ajuns experții este prea mare față de prețul de piață actual, că instanțele anterioare nu au ținut cont de obiecțiunile formulate în acest la ambele expertize și că la valoarea exagerată a construcției a contribuit și includerea îmbunătățirilor efectuate de chiriașii-cumpărători. Susținerile arătate pun în discuție reevaluarea situației de fapt în raport de mijloacele de probă administrate, ceea ce nu se mai poate realiza în recurs, față de actuala structură a acestei căi extraordinare de atac. În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. nu mai permite reformarea unei hotărâri decât pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, pct. 11 al art. 304, care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului în raport de probele administrate, fiind abrogat prin art. 1 pct. 12 din O.U.G. nr. 138/2000. În ceea ce privește dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestea nu susțin pretenția recurentului privind greșita includere în valoarea construcției a îmbunătățirilor efectuate de chiriașii-cumpărători. Dispozițiile invocate de recurent vizează obligația MFP de restituire a prețului actualizat sau, după caz, a prețului de piață către chiriașii-cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în baza Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, neavând astfel nicio legătură cu evaluarea imobilelor preluate în mod abuziv de stat, care nu se pot restitui în natură, chestiune asupra căreia instanța a fost chemată să se pronunțe în prezenta cauză și cu privire la care sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. 6. În fine, recurentul susține că atâta timp cât expertiza de evaluare efectuată în Dosarul nr. 93/107/2006 nu a fost desființată, în prezenta cauză nu trebuiau încuviințate alte expertize tehnice de evaluare a imobilului litigios, pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent. Nici această critică nu este fondată deoarece, așa cum s-a arătat deja, cu ocazia analizei celui de-al patrulea motiv de recurs, în Dosarul nr. 93/107/2006 al Tribunalului Alba, în care s-a pronunțat sentința civilă prin care s-a stabilit în sarcina pârâtului Ministerul Finanțelor Publice obligația de plată a despăgubirilor pentru imobilul litigios, la valoarea de piață a imobilului, nu a fost efectuată expertiză de evaluare a imobilului. În aceste condiții, pentru determinarea întinderii obligației de plată stabilite în titlul executoriu, fixată la „valoarea de piață a imobilului casă și teren stabilită prin raport de expertiză tehnică”, în mod corect s-au administrat în prezenta cauză expertize de evaluare a terenului și construcției în litigiu pentru stabilirea valorii de piață a acestora, respectându-se întocmai dispozițiile titlului executoriu. Față de considerentele prezentate, reținând că nu sunt întrunite în speță cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.