ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4518/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4518/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1740 din 30 iunie 2010,

Tribunalul Alba, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantele G.L.,

G.P.S. și G.L. împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, pe care l-a obligat

la plata către reclamante a sumei de 810.972 lei cu titlu de despăgubiri

materiale și a dobânzii legale aferente, calculată de la data rămânerii

irevocabile a sentinței și până la achitarea integrală a debitului, precum și

la plata sumei de 2.100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 1200/2006 pronunțată

de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 93/107/2006, definitivă și irevocabilă prin

neapelare, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să

plătească reclamantelor contravaloarea imobilului în litigiu, la valoarea de

piață a acestuia stabilită prin expertiză tehnică de specialitate.

Pârâtul nu a atacat

această sentință, dar nici nu și-a executat obligația stabilită prin ea, nu a

procedat nici la evaluarea imobilului și nici la plata contravalorii lui și

nici nu a acceptat, timp de peste 2 ani, evaluarea făcută de reclamante,

situație în reclamantele sunt îndreptățite să se adreseze instanței de judecată

pentru evaluarea și plata despăgubirilor cuvenite, conform titlului executor.

În acest scop, în

prezenta cauză s-a dispus efectuarea de expertize de evaluare a construcției și

terenului pentru care s-au acordat despăgubiri prin sentința civilă nr. 1200/2006,

expertize care au stabilit valoarea de piață a imobilului potrivit standardelor

internaționale de evaluare, conform dispozițiilor art. 10 alin. (9) din Legea nr.

10/2001.

Prin decizia civilă nr.

84 din 10 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins

apelul declarat de pârât împotriva sentinței susmenționate, pentru următoarele

considerente:

Prin sentința civilă nr.

1200/2006, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 93/107/2006, a fost

admisă acțiunea formulată de reclamantul G.I. împotriva pârâților Primarul Municipiului

Blaj și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, s-a

constatat că imobilul înscris în CF Blaj, - casă și teren de 2.934 mp, situat

în Blaj, a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil și a fost modificată

Dispoziția nr. 434 din 28 martie 2006 emisă de Primarul Municipiului Blaj, în

sensul că a stabilit măsurile reparatorii prin echivalent bănesc, calculate la

valoarea de piață a imobilului revendicat. A fost obligat Primarul Municipiului

Blaj să înainteze documentația aferentă Ministerului Finanțelor Publice și

obligat Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului contravaloarea

imobilului casă și teren, așa cum a fost identificat prin sentință, la valoarea

de piață stabilită prin raport de expertiză tehnică.

Această sentință a

rămas definitivă și irevocabilă, întrucât nu a fost atacată de niciuna dintre

părți.

Prezenta acțiune a

fost formulată de reclamante, în calitate de succesoare ale defunctului G.I.,

tocmai în realizarea drepturilor conferite prin sentința nr. 1200/2006 a

Tribunalului Alba, fiind o acțiune în realizarea dreptului obținut anterior. În

aceste condiții, pârâtul-apelant nu mai este în măsură să invoce lipsa

calității sale procesuale pasive sau parcurgerea unei alte proceduri prevăzute

de lege, pentru că deja există un titlu executoriu. Aceste aspecte puteau fi

invocate pe calea apelului împotriva sentinței civile nr. 1200/2006, pe care

însă pârâții nu l-au promovat.

Apelantul mai invocă

faptul că reclamantele nu au formulat o cerere expresă adresată titularului

obligației de plată, argument pe care instanța îl va respinge ca nefondat

întrucât, față de dispozițiile cuprinse în titlul executoriu, nici nu era

necesară o asemenea cerere, obligația de plată a Ministerului a luat naștere

după înaintarea documentației de către Primarul Municipiului Blaj.

Apelantul-pârât aduce

critici și rapoartelor de expertize tehnice efectuate în fața instanței de

fond, susținând că evaluarea trebuia să fie făcută la momentul soluționării

notificării reclamantului, deci în 2006, aspect nereal câtă vreme nici în

momentul de față nu este făcută nici măcar o plată parțială a acestor

despăgubiri, astfel încât în mod corect evaluarea imobilului s-a făcut la

momentul actual. Obiecțiunile care vizează fondul despăgubirilor stabilite sunt,

de asemenea, nefondate și au fost corect respinse de prima instanță, în

condițiile în care evaluarea unor imobile se poate face prin mai multe metode,

iar experții, atât cel în construcții, cât și cel evaluator al terenului, au

reținut că s-au avut în vedere prețurile practicate pe piața imobiliară din

Blaj, cu mențiunea că această piață a cunoscut o stagnare. Pe de altă parte,

tabelele depuse în susținerea afirmațiilor sale de către pârât consimt doar

niște valori orientative de circulație a terenurilor și care sunt oricum mai

mari decât cele reținute de experți.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către pârât, care a

criticat-o pentru următoarele motive:

în executare a sentinței civile nr. 1200/2006, pronunțată de Tribunalul Alba în

Dosarul nr. 93/107/2006, a fost făcută de către reclamante înainte de evaluarea

imobilului și de aceea Ministerul Finanțelor Publice nu a putut executa

obligația de plată stabilită în sarcina sa în cuprinsul titlului executoriu.

Astfel, prin sentința

civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, devenită irevocabilă prin neapelare

și investită cu formulă executorie în data de 21 septembrie 2007, Primarul Municipiului

Blaj a fost obligat să întocmească și să înainteze documentația aferentă

Ministerului Finanțelor Publice, iar acesta din urmă a fost obligat la plata

contravalorii imobilului casă și teren, la valoarea de piață stabilită prin

raport de expertiză tehnică.

La data pronunțării

acestei sentințe, nu era întocmit un raport de evaluare a imobilului în cauză,

raportul de evaluare fiind întocmit în data de 10 ianuarie 2008. Or, cererea de

punere în executare a fost formulată de reclamante la data de 02 noiembrie  2007,

deci cu 2 luni înainte de evaluarea imobilului pentru care au fost acordate

despăgubiri, respectiva cerere fiind înregistrată la Primăria Blaj sub nr. 1364 din 06 februarie 2008.

dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege în temeiul căreia a fost formulată cererea

din Dosarul nr. 93/107/2006, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală

pasivă. Singura ipoteză în care Legea nr. 10/2001 conferă legitimare procesuală

pasivă Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice este aceea prevăzută

de art. 28 alin. (3), și anume atunci când nu se identifică unitatea

deținătoare a imobilului, situație care nu se regăsește în speță.

De asemenea, Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu se regăsește nici în situația în

care a fost notificat în calitate de unitate deținătoare sau entitate învestită

cu soluționarea notificării, astfel că nu există un raport de drept material

între acest pârât și reclamante care să poată fi transpus în plan procesual

prin cererea dedusă judecății.

În consecință, în mod

greșit s-a admis acțiunea în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 810.972

lei, stabilirea și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv de stat nefăcându-se de Ministerul Finanțelor Publice, ci de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Au fost încălcate astfel

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, care prevăd că stabilirea

cuantumului despăgubirilor cade în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în cauza de față fiind practic suprimată procedura prevăzută de

Titlul VII din Lega nr. 247/2005.

Chiar dacă sentința

civilă nr. 1200/2006 a rămas irevocabilă prin neapelare, instanțele

judecătorești erau datoare să respecte voința legiuitorului, să constate că

această hotărâre este inconsecventă în opinii și contradictorie în motivare,

neputând fi pusă în executare în ceea ce privește obligația de plată a

despăgubirilor stabilită în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, care nu

are competență în acest sens.

Legea nr. 247/2005 a

scindat în două procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii,

în sensul că, în fața unității deținătoare se emite doar decizie sau dispoziție

prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar,

ulterior, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se stabilește

valoarea finală a despăgubirilor și se emite titlul de despăgubire.

În speță, competența

instanței de fond era limitată la prima etapă a procedurii administrative și

anume la a stabili dacă reclamantele își probează pretențiile, fără însă a le

cuantifica și stabili obligația de plată prin efectuarea de expertize de

evaluare, întrucât competența de a stabili întinderea dreptului aparține

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în cazul în care

persoana îndreptățită este nemulțumită, legea îi conferă dreptul de a se adresa

instanței de contencios administrativ.

Or, încuviințând

expertize tehnice de evaluare, instanța de fond a procedat la cuantificarea

dreptului și la stabilirea unei obligații de plată în sarcina Ministerului

Finanțelor Publice, substituindu-se instanței de contencios administrativ și

încălcându-și astfel competențele funcționale.

nu a fost pusă în executare și pentru că reclamantele nu au formulat o cerere

expresă adresată titularului obligației de plată, respectiv Ministerul Finanțelor

Publice, la care să anexeze titlul original investit cu formulă executorie.

și apel au dat o altă interpretare situației faptice și regimului de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ce se acordă

în condițiile legii speciale.

Astfel, instanța de

fond a admis efectuarea a două expertize tehnice de evaluare (una pentru

construcție, alta pentru teren), în condițiile în care cererea Ministerului

Finanțelor Publice întemeiată pe dispozițiile art. 281

1

C. proc.

civ. a fost respinsă irevocabil ca nefondată, principalul motiv al acestei

cereri fiind tocmai acela că M.F.P. nu avea determinarea concretă a obligației

de plată, evaluarea imobilului fiind evident una subiectivă și neconformă cu

standarde internaționale de evaluare. Or, dacă respectiva cerere de lămurire cu

privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinței civile nr.

1200/2006 a fost respinsă irevocabil, înseamnă că, implicit, și criticile aduse

expertizei efectuate în Dosarul nr. 93/107/2006 au fost înlăturate, respectiva

expertiză rămânând valabilă și trecând astfel în puterea lucrului judecat.

Ca urmare,

admițându-se în prezentul dosar o altă expertiză de evaluare a imobilului, s-a

creat practic o altă stare de fapt, o altă determinare a obligație de plată în

sarcina bugetului de stat, în aplicarea aceluiași titlu executoriu - sentința nr.

1200/2006.

dosar (teren și construcție) nu scot în evidență valoarea de piață a

imobilului, cele două instanțe neținând cont de obiecțiunile formulate la

aceste expertize și de faptul că imobilul a fost supraevaluat, față de prețul

de piață actual. Dacă prima expertiză se bazează doar pe datele furnizate de

către beneficiari, cea de-a doua are la bază doar formule matematice, în urma

cărora a rezultat un preț mult mai mare decât prețul unui imobil nou cu dotări

moderne, vandabil în prezent în zona Blaj. Cei doi experți numiți în cauză trebuiau

să folosească, în mod obligatoriu, în determinarea prețului de piață, metoda

comparării prețurilor de pe piața imobiliară și nu calcule matematice.

La valoarea exagerată

pentru construcție a contribuit și includerea îmbunătățirilor efectuate de

actualii proprietari. Aceste îmbunătățiri nu pot fi suportate de la bugetul

statului, pe de o parte, pentru că ele nu au profitat Statului Român, ci

chiriașilor-cumpărători pe Legea nr. 112/1995, care le-au efectuat pe

cheltuiala lor, iar, pe de altă parte, pentru că Legea nr. 10/2001 prevede la art.

50 alin. (3) ce trebuie să plătească M.F.P., respectiv prețul actualizat plătit

de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea Legii

nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești, ceea ce nu este

cazul în speță.

expertiza efectuată în Dosarul nr. 93/107/2006 nu a fost desființată, în

prezenta cauză nu trebuiau încuviințate alte expertize tehnice de evaluare a

imobilului în litigiu, pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent.

În concluzie, recurentul

a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârilor din fazele

procesuale anterioare și, pe fond, respingerea acțiunii în pretenții formulată

de reclamante.

Intimatele-reclamante

au depus întâmpinare, prin care au invocat, în principal, excepția nulității

recursului pentru neindicarea, în cererea de recurs, a motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, în subsidiar, au

solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la

excepția nulității recursului, urmează a se constata că deși art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs trebuie să

cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor, art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

prevede că această sancțiune nu operează dacă dezvoltarea criticilor formulate

face posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

Or, prin cererea de

recurs dedusă judecății sunt formulate și critici care aduc în discuție pronunțarea

hotărârii atacate cu încălcarea legii, astfel că acestea pot fi încadrate, din

oficiu, în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu

consecința că excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, nu

poate fi primită.

Raportat la motivele

de recurs cu care a fost învestită, Înalta Curte a dispus, din oficiu, la

termenul din 06 aprilie 2012, ca recurentul să precizeze în scris unde se află raportul

de expertiză din Dosarul nr. 93/107/2006, care sunt îmbunătățirile aduse

imobilului, care este cuantumul acestor îmbunătățiri și dacă experții au ținut

seama de acestea, iar cu privire la aceste aspecte, recurentul a răspuns prin

notele de ședință înregistrate la dosar la data de 11 iunie 2012.

Totodată, la termenul

de dezbateri din 15 iunie 2012, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, în

ce măsură puteau fi aduse critici în prezentul recurs cu privire la sentința

civilă nr. 1200/2006 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 93/107/2006

și în ce măsură criticile privind valoarea prea mare a imobilului litigios,

stabilită prin expertizele administrate în cauză, se încadrează în dispozițiile

art. 304 C. proc. civ.

Raportat la criticile

formulate și la chestiunile invocate din oficiu, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

de punere în executare a sentinței civile nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba a

fost făcută de reclamante înainte de evaluarea imobilului pentru care s-au

acordat despăgubiri prin această sentință este irelevant în speță, criticile pe

acest aspect nefiind fondate.

Astfel, prin sentința

civilă nr. 1200 din 01 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr.

93/107/2006, rămasă definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căilor de

atac, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G.I. (autorul reclamantelor

din prezenta cauză) împotriva pârâților Primarul municipiului Blaj și Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință: s-a constatat că

imobilul înscris în CF Blaj, casă și teren de 2.934 mp, situat în Blaj, str. A.I.C.,

a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil; s-a modificat Dispoziția nr.

434 din 28 martie 2006 emisă de Primarul municipiului Blaj - art. 2, în sensul

că se stabilesc măsurile reparatorii în echivalent bănesc calculate la valoarea

de piață a imobilului revendicat; s-a dispus obligarea Primarului municipiului

Blaj să înainteze documentația aferentă Ministerul Finanțelor Publice și

obligarea Ministerului Finanțelor Publice să plătească reclamantului contravaloarea

imobilului casă și teren la valoarea de piață a acestuia, stabilită prin raport

de expertiză tehnică.

Rezultă că, prin

titlul executoriu susmenționat, s-a stabilit în sarcina Ministerului Finanțelor

Publice obligația de plată a măsurilor reparatorii în echivalent bănesc, precum

și criteriul de determinare a cuantumului despăgubirilor pe care trebuie să le

plătească reclamantului - valoarea de piață a imobilului stabilită prin raport

de expertiză tehnică. În aceste condiții, debitorul obligației de plată -

Ministerul Finanțelor Publice, putea și trebuia să determine cuantumul sumei

datorate, prin expertiză care să stabilească valoarea de piață a imobilului

litigios, neputându-se sustrage de la executarea titlului executoriu pe motiv

că cererea de executare a fost făcută de creditoare înainte de evaluarea de

către acestea a imobilului.

Ministerul Finanțelor Publice susține că nu are calitate procesuală pasivă și

că nu putea fi obligat la plata de despăgubiri pentru imobilul litigios,

preluat abuziv de stat în perioada comunistă, deoarece în etapa administrativă

a Legii nr. 10/2001 se emite doar decizie/dispoziție motivată cu propunere de

acordare de despăgubiri de către unitatea deținătoare a imobilului, calitate pe

care el nu o are, iar plata despăgubirilor se face în procedura Titlului VII al

Legii nr. 247/2005, în cadrul căreia se stabilește cuantumul despăgubirilor și

se emite titlul final de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Prin aceste critici,

recurentul contestă, practic, obligația de plată a despăgubirilor pentru

imobilul litigios, stabilită în sarcina sa prin sentința civilă nr. 1200/2006 a

Tribunalului Alba. Prin dispozitivul acestei sentințe, s-au stabilit măsuri

reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul litigios, preluat fără titlu

de către stat, calculate la valoarea de piață a imobilului și s-a dispus

obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului,

cu acest titlu, contravaloarea imobilului casă și teren „la valoarea de piață a

acestuia stabilită prin raport de expertiză tehnică”; în considerente, instanța

a reținut că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 constituie temeiul

calculării, la valoarea de piață a imobilului, a despăgubirilor datorate

reclamantului pentru imobilul preluat abuziv de stat, imposibil de restituit în

natură, iar sub aspectul plății sumei datorate cu titlu de despăgubiri, a

apreciat că are calitate procesuală pasivă Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin neatacarea ei cu

apel, sentința civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba a devenit irevocabilă, bucurându-se

astfel de putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ. de la 1864

(texte în vigoare și în prezent, potrivit art. 230 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ., așa cum a fost modificat

prin art. III din O.U.G. nr. 79/2011) și, prin urmare, problemele de drept

dezlegate prin această hotărâre nu mai pot fi repuse în discuție într-un nou

litigiu, între aceleași părți, impunându-se cu forță obligatorie instanței în

noul litigiu.

Recurentul-pârât

Ministerul Finanțelor Publice, parte în litigiul soluționat prin sentința

civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, avea posibilitatea să exercite împotriva

acestei sentințe căile de atac prevăzute de lege, în cadrul cărora putea

valorifica orice critică legată de calitatea sa procesuală privind plata despăgubirilor

datorate în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul litigios. Neprocedând

astfel, sentința civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba a intrat în puterea

lucrului judecat pe aspectul calității procesuale pasive a Ministerului

Finanțelor Publice de a plăti despăgubiri pentru imobilul litigios, așa încât pe

acest aspect nu mai este posibilă reluarea judecății în prezenta cauză

întrucât, ca efect al puterii de lucru judecat, o hotărâre irevocabilă este

prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre.

În consecință,

criticile recurentului referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive nu

pot fi primite, pe acest aspect opunându-se cu putere de lucru judecat sentința

civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, după cum corect a reținut și instanța

de apel.

contestă culpa sa în neexecutarea sentinței civile nr. 1200/2006 a Tribunalului

Alba, susținând că nu a putut proceda la executare, întrucât reclamantele nu

l-au sesizat cu o cerere în acest sens, la care să anexeze titlul original

investit cu formulă executorie.

Criticile nu sunt

fondate, raportat la dispozițiile art. 371

1

C. proc. civ., care

prevăd că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt

titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

Întrucât, potrivit

acestui text de lege, debitorul are obligația executării voluntare a titlului

executoriu, nu este necesară investirea lui de către creditor cu o cerere de

executare pentru a se supune dispozițiilor titlului executoriu, fiind evidentă

culpa debitorului în cazul neaducerii la îndeplinire, de bunăvoie, a

dispozițiilor titlului executoriu.

În speță, se constată

că Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat prin hotărâre judecătorească

irevocabilă - sentința civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba - să plătească

autorului reclamantelor din prezenta cauză contravaloarea imobilului preluat de

stat fără titlu valabil, la valoarea de piață a acestuia stabilită prin raport

de expertiză tehnică.

Or, fiind parte în

sentința ce constituie titlu executoriu, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor

Publice nu poate invoca necunoașterea titlului executoriu și, prin urmare,

lipsa lui de culpă în neexecutarea obligației din titlu, obligație pe care, de

altfel, nu a executat-o nici până în prezent.

stabilită în sarcina Ministerului Finanțelor Publice fiind precis determinată

în dispozitivul titlului executoriu, prin indicarea criteriilor de cuantificare

a despăgubirilor datorate - valoarea de piață a imobilului, stabilită prin

expertiză, în mod corect în litigiul pendinte, generat de neexecutarea de către

debitorul Ministerul Finanțelor Publice a obligației ce-i incumba potrivit

titlului executoriu, s-a dispus efectuarea unor expertize evaluatoare pentru

teren și construcție.

Procedând în acest

mod, instanțele de fond și apel nu au făcut decât să determine cuantumul sumei

datorate cu titlu de despăgubiri, conform dispozițiilor titlului executoriu

reprezentat de sentința civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, neschimbând

cu nimic situația de fapt și de drept stabilită prin această hotărâre intrată

în puterea lucrului judecat, așa încât criticile în acest sens nu sunt fondate.

Astfel, contrar

susținerilor făcute de recurent prin motivele de recurs, în Dosarul nr. 93/107/2006

al Tribunalului Alba, atașat la prezenta cauză, nu s-a efectuat nicio expertiză

de evaluare a imobilului litigios, spre a se putea susține că prin efectuarea

unor noi expertize evaluatoare în litigiul pendinte s-ar aduce atingere puterii

de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunțate în acel dosar - sentința

civilă nr. 1200/2006.

De altfel, în urma

solicitărilor Înaltei Curți, recurentul a precizat, prin notele de ședință

înregistrate la dosar la data de 11 iunie 2012 (filele 34-38 dosar recurs), că

în dosarul nr. 93/107/2006 al Tribunalului Alba nu s-a efectuat nicio expertiză

de evaluare a imobilului litigios și că expertiza la care a făcut referire prin

motivele de recurs este cea extrajudiciară anexată de reclamante cererii de

executare a sentinței civile nr. 1200/2006, adresată Primăriei Blaj.

supraevaluarea imobilului litigios nu pot fi analizate, deoarece nu se

încadrează în niciunul dintre cazurile de nelegalitate expres și limitativ

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 pentru exercitarea controlului judiciar în

recurs.

Astfel, în

dezvoltarea acestor critici, recurentul susține că expertizele evaluatoare

administrate în cauză nu au stabilit corect valoarea de piață a terenului și

construcției în litigiu, întrucât valoarea la care au ajuns experții este prea

mare față de prețul de piață actual, că instanțele anterioare nu au ținut cont

de obiecțiunile formulate în acest la ambele expertize și că la valoarea

exagerată a construcției a contribuit și includerea îmbunătățirilor efectuate

de chiriașii-cumpărători.

Susținerile arătate

pun în discuție reevaluarea situației de fapt în raport de mijloacele de probă

administrate, ceea ce nu se mai poate realiza în recurs, față de actuala

structură a acestei căi extraordinare de atac.

În actuala

reglementare, art. 304 C. proc. civ. nu mai permite reformarea unei hotărâri

decât pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, pct. 11 al art. 304,

care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului în raport de

probele administrate, fiind abrogat prin art. 1 pct. 12 din O.U.G. nr. 138/2000.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestea nu susțin pretenția

recurentului privind greșita includere în valoarea construcției a

îmbunătățirilor efectuate de chiriașii-cumpărători. Dispozițiile invocate de

recurent vizează obligația MFP de restituire a prețului actualizat sau, după

caz, a prețului de piață către chiriașii-cumpărători ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate în baza Legii nr. 112/1995, au fost desființate

prin hotărâri judecătorești irevocabile, neavând astfel nicio legătură cu

evaluarea imobilelor preluate în mod abuziv de stat, care nu se pot restitui în

natură, chestiune asupra căreia instanța a fost chemată să se pronunțe în

prezenta cauză și cu privire la care sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (9)

din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care valoarea terenurilor, precum și

a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în

natură, se stabilește potrivit valorii de piață, stabilită potrivit

standardelor internaționale de evaluare.

recurentul susține că atâta timp cât expertiza de evaluare efectuată în Dosarul

nr. 93/107/2006 nu a fost desființată, în prezenta cauză nu trebuiau încuviințate

alte expertize tehnice de evaluare a imobilului litigios, pentru care s-a

propus acordarea de despăgubiri în echivalent.

Nici această critică

nu este fondată deoarece, așa cum s-a arătat deja, cu ocazia analizei celui

de-al patrulea motiv de recurs, în Dosarul nr. 93/107/2006 al Tribunalului

Alba, în care s-a pronunțat sentința civilă prin care s-a stabilit în sarcina

pârâtului Ministerul Finanțelor Publice obligația de plată a despăgubirilor

pentru imobilul litigios, la valoarea de piață a imobilului, nu a fost

efectuată expertiză de evaluare a imobilului. În aceste condiții, pentru

determinarea întinderii obligației de plată stabilite în titlul executoriu,

fixată la „valoarea de piață a imobilului casă și teren stabilită prin raport

de expertiză tehnică”, în mod corect s-au administrat în prezenta cauză

expertize de evaluare a terenului și construcției în litigiu pentru stabilirea

valorii de piață a acestora, respectându-se întocmai dispozițiile titlului executoriu.

Față de

considerentele prezentate, reținând că nu sunt întrunite în speță cerințele

cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul pârâtului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba împotriva

deciziei civile nr. 84 din 10 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 iunie 2012.