ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2968/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Timiș, înregistrată la data de 11 decembrie 2008, reclamantul I.C. al Academiei Române a chemat în judecată pe pârâta SC U. SRL solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună rezilierea contractului de asociere în participațiune din 14 octombrie 1997, modificat și completat prin actele adiționale nr. 575 din 9 iunie 1998, nr. 45 din 16 ianuarie 2001, nr. 728 din 30 iulie 2002, nr. 3 din 20 februarie 2007 și nr. 4 din 1 noiembrie 2007; evacuarea pârâtei din imobilul adus ca aport la asociere de reclamant și obligarea acesteia la aducerea spațiului în starea anterioară efectuării modificărilor executate fără acordul reclamantului și la plata cheltuielilor de judecată.

Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Timiș, prin sentința civilă nr. 789, pronunțată la data de 11 august 2010, a respins acțiunea formulată de reclamant, pe care l-a obligat să plătească pârâtei suma de 3.780 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Spre a hotărî astfel, tribunalul a considerat, după analiza probelor administrate, că nu poate fi reținută culpa pârâtei în neexecutarea obligațiilor contractuale ca motiv de reziliere a contractului prin faptul că ar fi efectuat modificări ale spațiului ce i-a fost dat în folosință fără acordul reclamantului, cu atât mai mult cu cât, potrivit clauzelor inserate în contract și în actele adiționale, pârâta era obligată să efectueze modificări necesare pentru a aduce spațiul asupra căruia avea un titlu locativ în starea de a putea desfășura activitatea potrivit scopului propus în contractul de asociere în participațiune, conform art. 969 C. civ.

Apelul formulat de reclamant împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secția comercială a Curții de Apel Timișoara, prin decizia comercială nr. 71, pronunțată la data de 3 martie 2011. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în principal, că lucrările de amenajare a spațiului au fost executate în două etape, modificarea inițială făcându-se după un proiect ce a avut acordul reclamantului, iar cea ulterioară, prin extindere în spațiile aferente Stației de frig și Stației de aer comprimat, nu a mai necesitat acest acord, întrucât a fost făcută în același scop, cu aceeași destinație și în parametrii determinați prin voința comună și reală a părților, astfel cum rezultă din contract, nematerializându-se în niciun fel de prejudiciu pentru reclamant.

Instanța de apel a considerat nefondată critica referitoare la faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra celuilalt motiv pentru rezilierea contractului, invocat prin precizarea motivelor acțiunii, referitor la asocierea pârâtei cu o altă societate căreia i-a cedat folosința spațiului ce face obiectul contractului de asociere în participațiune, având în vedere că modificarea acțiunii prin care s-a invocat acest motiv s-a făcut cu încălcarea art. 132 alin. (1) C. proc. civ., iar pârâta a invocat tardivitatea acestei modificări a cererii introductive. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelantul - reclamant, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel raportându-se la lucrările de amenajare efectuate de pârâtă în 2008 fără acordul reclamantului a încălcat prevederile art. 969 C. civ., respectiv art. 12 din contractul de asociere în participațiune, prin care s-a instituit obligația solicitării acordului pentru orice fel de modificări aduse spațiului și a făcut o greșită aplicare a legii reținând că precizarea acțiunii, prin care s-a invocat al doilea motiv pentru rezilierea contractului referitor la „subcontractarea” spațiului, a fost tardivă în raport cu art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Instanța a solicitat prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, apreciind neîntemeiate criticile invocate de recurentă, întrucât toate modificările au fost realizate în conformitate cu declarația autentificată nr. 18 din 7 ianuarie 1998 dată de reprezentantul recurentei prin care se arată că I.C.

Timișoara este de acord cu efectuarea tuturor modificărilor, amenajărilor și dotărilor necesare activității de club artistic, recurenta recunoscând că acesta a exprimat în mod valabil acordul Institutului, cu privire la primele amenajări aduse imobilului. Cu privire la al doilea motiv de recurs intimata a arătat că instanța de apel a reținut corect că, în speță, completarea la acțiune a fost tardiv formulată, precizând că motivele invocate în susținerea acestei completări sunt netemeinice, întrucât activitatea comercială se desfășoară în continuare de către intimată în calitate de asociat. Recursul este nefondat. Astfel, prin art. 12 din contractul de asociere în participațiune încheiat între părți la data de 14 octombrie 1997, s-a stabilit că amenajarea spațiului pentru noua destinație se va face de SC U. SRL, cu acordul I.C.

Timișoara, pe baza unui proiect de amenajare. Reținând necesitatea acordului dat de I.C. proiectului de modificare inițială a spațiului pentru destinația de cafenea artistică, deoarece se schimba radical specificul interior al clădirii, acord a cărui existență nu a fost contestată, se constată că instanța de apel a respectat principiul instituit de art. 969 alin. (1) C. proc. civ. în raport cu precitatul text contractual, ce nu-și găsește incidența pentru modificările aduse ulterior interiorului spațiului în scopul desfășurării optime a activităților convenite de părți pentru obținerea de profit, cum cu justețe s-a reținut. Este de observat că recurenta nu a indicat care sunt dispozițiile legale greșit aplicate de către instanța de apel prin constatarea faptului că modificarea acțiunii, prin completarea cu un nou motiv de reziliere a contractului în litigiu, s-a făcut cu încălcarea art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., mai târziu de prima zi de înfățișare și că pârâta nu a acceptat tacit această modificare, iar menționatele prevederi procedurale și-au găsit o corectă aplicare în situația dată. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, iar în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga pe recurent, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat, efectuate în această cale de atac, astfel cum a solicitat și dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul I.C. Timișoara al Academiei Române împotriva deciziei comerciale nr. 71 din 03 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, pronunțată în Dosarul nr. 9778.1/30/2008, ca nefondat. Obligă recurentul - reclamant I.C. Timișoara al Academiei Române la plata sumei de 2.436 RON cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC U. SRL Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.