Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
15169/318/2007
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
11 iulie 2012

Decizia nr. 2401/2012 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 15169/318/2007 — recurs împotriva încheierii nr. 37/2012 a Curții de Apel Craiova

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin încheierea nr. 37 din 24 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, cererile de recuzare formulate de inculpatul T.G. în timp ce cauza este pedinte în recurs. Împotriva acestei încheieri inculpatul T.G. a declarat recursul de față. Recursul este inadmisibil pentru considerentele ce succedă. Este exact că, din interpretarea «per a contrario» a art. 52 alin. (6) C. proc. pen., rezultă că încheierea prin care s-a respins recuzarea este supusă căilor ordinare de atac (după caz, apel și recurs sau numai recurs), care,însă în mod cert, nu ar putea fi exercitate de sine stătător (separat), ci, potrivit principiului consacrat în art. 385 1 alin. (2) C. proc.

pen., numai odată cu fondul. Analizându-se actele de la dosar, se constată că încheierea de recuzare a fost pronunțată de o instanță de recurs, astfel că nici hotărârea ce se va pronunța asupra fondului în această fază procesuală nu mai este supusă nici unei căi de atac; așa fiind nici încheierea prin care s-au respins cererile de recuzare nu mai poate fi recurată. Așa fiind, recursul declarat de inculpatul T.G. este inadmisibil și urmează a fi respins ca atare cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 200 lei. PENTRU

ÎN

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva încheierii nr. 37 din 24 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 15169/318/2007/a2. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2012.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.