ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3638/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3638/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 17 noiembrie 2009 petentul D.C. a

formulat plângerea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a

solicitat efectuarea de cercetări față de numita D.C.D. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de

art. 246 C. pen. și de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi,

prevăzută de art. 247 C. pen. și față de numitul N.V. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și de uz de

fals, prevăzută de art. 291 C. pen. în fapt, a reclamat petentul că numita

D.C.D., în calitate de judecător la Judecătoria Suceava și-a îndeplinit în mod

defectuos atribuțiile de serviciu cu prilejul soluționării Dosarului penal nr.

7477/314/2009 (a reclamat petentul că la termenul de judecată din 11 noiembrie

2009 nu i-a permis să pună concluziile pe care le considera de cuviință,

îngrădindu-i, astfel, accesul la justiție) iar numitul N.V., în calitate de

ofițer de poliție în cadrul Poliției Orașului Salcea, jud. Suceava și-a îndeplinit

în mod defectuos atribuțiile în Dosarul nr. 766/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Suceava (a consemnat aspecte neconforme cu realitatea în

conținutul referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale și nu a

efectuat cercetările corespunzătoare pentru aflarea adevărului în cauză).

Prin Rezoluția nr.

419/P/2009 din data de 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții D.C.D.,

judecător la Judecătoria Suceava pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și de

abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen.

și N.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art.

289 C. pen. și de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., în temeiul art.

228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a considerat că

judecătorul D.C.D. nu a săvârșit nici o faptă de natură să atragă răspunderea penală,

nedovedindu-se că aceasta, cu știință, nu a îndeplinit un act ori l-a

îndeplinit în mod defectuos sau că l-a împiedicat să își formuleze apărările și

prin aceasta a cauzat vătămări intereselor legale ale persoanei vătămate.

Astfel, s-a stabilit că magistratul și-a îndeplinit în mod corespunzător

îndatoririle de serviciu cu prilejul soluționării dosarului penal cu care a

fost învestit, neconstatându-se încălcarea vreunui drept procesual al persoanei

vătămate pe parcursul judecării cauzei. De altfel, pronunțarea soluției a fost

amânată de două ori de către instanța de judecată tocmai pentru a da

posibilitatea persoanei vătămate să depună la dosar concluzii scrise. Mai mult,

legalitatea și temeinicia soluției adoptate de către judecător a fost verificată

de către instanța de control judiciar cu prilejul soluționării căii de atac

exercitate de către persoana vătămată, ocazie cu care nu au fost identificate

erori strecurate la judecarea cauzei.

Nici în sarcina

comisarului șef N.V. nu a putut fi reținută săvârșirea vreunei fapte de natură

să atragă răspunderea penală, nedovedindu-se că acesta a consemnat aspecte

neconforme cu adevărul în cuprinsul referatului întocmit, prin care a propus

neînceperea urmăririi penale, ori că l-a depus la instanța de judecată. Din

probele administrate în cauză rezultă că lucrătorul de poliție a procedat la

administrarea probelor necesare pentru aflarea adevărului, pentru lămurirea

cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a acesteia, probe

care i-au creat convingerea că fapta reclamată nu există. De altfel, propunerea

făcută de lucrătorul de poliție a fost confirmată de către procuror, soluția

acestuia fiind supusă controlului ierarhic și menținută.

Împotriva acestei

soluții, în termenul legal, a formulat plângere, în temeiul art. 278 alin. (1)

C. proc. pen., petentul D.C.

Prin Rezoluția nr.

351/II/2/2010 din data de 18 august 2010 a Procurorului General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen.

a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D.C. împotriva

Rezoluției nr. 419/P/2009 din 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Suceava.

S-a reținut că

rezultă din activitățile desfășurate de magistratul D.C.D. că acesta a efectuat

acte procedurale și a luat măsuri procesuale în rezolvarea cauzei, în virtutea

dreptului cu care a fost învestit în funcția pe care o îndeplinește, cu

respectarea principiilor inamovabilității și al independenței, prin

interpretarea probelor și aplicarea legii, neexistând indicii din care să

rezulte comiterea vreunei infracțiuni, deci nici a celor sub aspectul cărora

s-au efectuat verificări, iar referitor la intimatul N.V. s-a reținut că nu

s-au constatat neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de

serviciu în sarcina acestuia cu prilejul efectuării cercetărilor, acest fapt

fiind dovedit, așa cum s-a arătat, și prin aceea că soluția dată a fost

confirmată de procuror și, deci, faptele pentru care s-au efectuat verificări

împotriva sa, de asemenea, nu există.

La data de 03

septembrie 2010, petentul D.C., a formulat în temeiul art. 278

1

C.

proc. pen., plângere împotriva Rezoluțiilor nr. 419/P/2009 din 28 iunie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și nr. 351/II/2/2010 din 18

august 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava.

La data de 07

septembrie 2010 împotriva acelorași rezoluții a formulat plângere în temeiul

art. 278

1

C. proc. pen. petentul D.N.

În motivarea

plângerilor formulate petenții au arătat că rezoluțiile atacate sunt nelegale.

Prin Sentința penală

nr. 14 din 4 februarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de către petentul D.N.,

împotriva Rezoluției nr. 419/P/2009 din 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava și a Rezoluției nr. 351/11/2/2010 din 18 august 2010 a

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

intimată fiind D.C.D. În temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul D.C.,

împotriva Rezoluției nr. 419/P/2009 din 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava și a Rezoluției nr. 351/II/2/2010 din 18 august 2010 a

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

intimată fiind D.C.D. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe

fiecare dintre petenți să plătească statului câte 1.000 de RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare.

A constatat instanța

că petentul D.N. nu a făcut plângere penală împotriva intimatei D.C.D. (Dosarul

de urmărire penală nr. 419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava s-a format ca urmare a plângerii penale a petentului D.C.) și nici

plângere la procurorul ierarhic, conform art. 278 C. proc. pen. Prin urmare

petentul D.N. nu are în dosarul de urmărire penală amintit nicio calitate, nu

este nici persoană vătămată și nici persoană ale cărei interese legitime să îi

fi fost vătămate.

În ceea ce privește

plângerea formulată de către petentul D.C. instanța a apreciat că actele

premergătoare efectuate în cauză nu demonstrează că faptele reclamate de petent

în sarcina intimatei D.C.D. - judecător la Judecătoria Suceava întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-au efectuat cercetări

și, drept urmare, instanța a apreciat că rezoluția de neîncepere a urmăririi

penale nr. 419/P/2009 din 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava, confirmată de procurorul general prin Rezoluția nr. 351/II/2/2010 din

18 august 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava este temeinică și legală.

Instanța a apreciat

că în speță, din modul în care este formulată plângerea, petentul este

nemulțumit de activitatea intimatei D.C.D., în calitate de judecător, pe

parcursul procesului penal ce a făcut obiectul Dosarului 7477/314/2009 al

Judecătoriei Suceava și de asemenea, că petentul este nemulțumit și de soluția nefavorabilă

obținută prin hotărârea amintită. În ceea ce privește nemulțumirea petentului

cu privire la soluția pronunțată de către intimată, instanța a mai reținut

aceasta nu îndrituiește partea ce a obținut o astfel de soluție să formuleze

automat plângere penală împotriva judecătorului pentru abuz în serviciu (sau

abuz în serviciu prin îngrădire a unor drepturi). Eventualele critici pe care o

parte le are cu privire la soluția dintr-un dosar se valorifică, de regulă, pe

calea căilor de atac prevăzute de lege (petentul a avut această posibilitate și

a uzat de ea).

A mai reținut

instanța că actele premergătoare efectuate în cauză nu demonstrează că faptele

reclamate de petent în sarcina intimatului N.V. - ofițer de poliție din cadrul

Poliției Orașului Salcea, jud. Suceava întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și de uz de

fals, prevăzută de art. 291 C. pen. și, drept urmare, instanța a apreciat că

rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice și cu privire la acest aspect.

În concluzie a

reținut instanța că din verificările efectuate în etapa actelor premergătoare

nu s-a demonstrat încălcarea obligațiilor profesionale în raport cu petentul de

către intimata D.C.D. (și nici îngrădirea exercițiul unor drepturi ori punerea

într-o situație de inferioritate din cauza rasei, etniei, naționalității etc.)

în efectuarea activităților anterior amintite și care să se circumscrie

conținutului constitutiv al infracțiunii reclamate, în mod corect prin rezoluția

atacată s-a reținut incidența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen. "fapta nu

există". De asemenea, în condițiile în care din actele premergătoare

efectuate în cauză nu s-a demonstrat că intimatul N.V. ar fi falsificat vreun

înscris și s-ar fi folosit de el, în mod corect prin rezoluția atacată s-a

reținut incidența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen. „fapta nu există".

Nemulțumiți de

această hotărâre, petenții D.C. și D.N. au formulat recurs împotriva sentinței

menționate și motivele de recurs aflându-se la dosar.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma admisibilității căii de atac a recursului, în fața Înaltei

Curți, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din

Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursurile sunt inadmisibile.

Totodată, Înalta

Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Suceava a constatat că petentul

D.N. nu are nicio calitate în dosar, nu este nici persoană vătămată și nici

persoană ale cărei interese legitime să îi fi fost vătămate, și a respins

plângerea acestuia ca inadmisibilă.

De asemenea, Curtea

de Apel Suceava față de noile dispoziții legale menționate mai sus a pronunțat

o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.

Dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie

2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în sensul

că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) din C. proc. pen. este

definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac

împotriva sentințelor pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit.

a) și b) C. proc. pen., sentința dată fiind definitivă de la momentul

pronunțării. Textul modificat, deși înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu

constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiție și nici o

lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicție în materie penală, drept la

care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor

Omului, câtă vreme dispoziția menționată prevede respectarea dublului grad de

jurisdicție în materie penală, dar face referire doar la judecarea

infracțiunilor, și nu la toate chestiunile procesual penale. Față de noile

modificări, sentințele întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

pronunțate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării

instanței, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor

fi definitive în momentul pronunțării, nefiind supuse niciunei căi de atac

ordinare.

Astfel, urmează a fi

respinse, ca inadmisibile, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție,

recursurile declarate de petenții D.C. și D.N., conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se și prevederile art. 192 C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de petenții D.C. și D.N. împotriva

Sentinței penale nr. 14 din 4 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții

petenți la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 18 octombrie 2011.

Procesat

de GGC - NN