ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 15 iunie 2010 la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată plângerea formulată de petiționarul N.M. în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. împotriva rezoluției nr. 12219/09/119A/111-1/2010 din data de 16 februarie 2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică.

În motivarea plângerii, petiționarul a arătat, în esență, că procurorul a dat dovadă de superficialitate și rea-credință în cercetarea infracțiunilor de insultă, abuz în serviciu, purtare abuzivă, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, infracțiuni pe care Ie-a reclamat în plângerea penală adresată procurorului, aspecte care în opinia sa justifică admiterea plângerii și soluționarea cauzei de către instanța de judecată în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. Examinând plângerea formulată de petiționar în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției nr. 12219/09/119/VIII-1/2010 din data de 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente: În conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin.(1) C. proc.

pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu". Așa cum rezultă din norma procedurală susmenționată, plângerea care are un asemenea temei vizează expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, precum și actele procedurale, respectiv, rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluțiile de netrimitere în judecată mai sus amintite. De asemenea, prin Decizia în interesul legii nr. LVII (57) din 27 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în M.Of.

al României, Partea I, nr. 283 din 11 aprilie 2008, s-a decis admiterea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se că „plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă". În cauză, prin rezoluția din data de 16 februarie 2010 adoptată în lucrarea nr. 12219/09/119/VI11-1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, procurorul a dispus respingerea plângerii formulată de petiționarul N.M., ca neîntemeiată.

În considerentele rezoluției susmenționate, procurorul de caz a constatat că petiționarul N.M. a formulat o plângere penală împotriva următoarelor persoane: inspectorul șef al Serviciului de Inspecția Judiciară pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru infracțiunile de abuz în serviciu și de favorizarea infractorului în formă continuată, fapte prevăzute și pedepsite de art. 246 și de art. 264 C. pen.; judecătorul I.M. din cadrul Tribunalului București pentru infracțiunile de insultă, abuz în serviciu și purtare abuzivă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 205, art. 246 și art. 250 C. pen.; judecătoarele D.A.S., C.T. și grefiera de ședință M.D. pentru infracțiunile de omisiune a sesizării organelor judiciare și de favorizarea infractorului, fapte prevăzute și pedepsite de art. 263 și, respectiv, de art. 264 C. pen.

în măsura în care se va dovedi că au dat declarații de susținere false în favoarea judecătoarei I.M.; judecătoarea M.N., președinta Tribunalului București și judecătorul M.G., președintele Secției a II-a civilă a Tribunalului București, pentru infracțiunile de abuz în serviciu și de favorizarea infractorului, fapte prevăzute și pedepsite de art. 246 și, respectiv, de art. 264 C. pen. De asemenea, petiționarul a solicitat declanșarea de cercetări în vederea stabilirii răspunderii penale sau, după caz, administrative sau disciplinare privind pe judecătoarea I.V.F. și, respectiv grefiera de ședință E.H., Completul 1 de judecată Minori și Familie al Judecătoriei Sector 1 București privitor la încălcarea de către acestea a normelor de procedură în data de 24 martie 2008, prin aceea că dosarul nr. 4510/299/2008 a fost judecat fără a fi fost afișat pe lista de ședință, precum și pentru ulterioarele adăugiri în fals în condica de ședință.

În esență, în plângerea formulată, petiționarul N.M. a prezentat mai multe aspecte din derularea unor cauze civile în care a fost parte, pe care Ie-a apreciat ca reprezentând fapte abuzive săvârșite de judecătorii din respectivele dosare și de către grefierii de ședință. Referitor la inspectorul șef al Serviciului de Inspecție Judiciară pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, petiționarul a apreciat ca fiind infracțiuni săvârșite de acesta, răspunsul la plângerea adresată Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu aspectele vizând judecata respectivelor cauze prin care acesta „neagă fapte care s-au petrecut într-un fel care ar atrage răspunderea persoanelor reclamate" și, de asemenea, nesemnarea comunicării făcute „în vederea evitării asumării răspunderii pentru concluziile unei inspecții netemeinice și nelegale". Constatând că plângerea formulată de petiționarul N.M.

este susținută doar de critici ale modului de judecată - pentru examinarea cărora legea stabilește în mod expres cadrul procesual aplicabil - și de aprecieri având o evidentă natură subiectivă, procurorul a dispus respingerea ca neîntemeiată a acesteia. Prezenta plângere este formulată de petiționar împotriva soluției sus-menționate, respectiv a rezoluției nr. 12219/09/VIII-1/2010. Examinând rezoluția nr. 12219/09/119A/1I1-1/2010 din 16 februarie 2010 a Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte constată că este legală și temeinică, plângerea petiționarului neavând caracterul unei plângeri penale în înțelesul dispozițiilor art. 222 C. proc.

pen. Pentru ca plângerea penală să fie considerată mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală, ea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei ce formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, precum și mijloacele de probă de care înțelege să se folosească, elemente ce nu se regăsesc în plângerea formulată de petiționar. Din acest punct de vedere, cum corect a reținut procurorul, plângerea petiționarului este susținută doar de critici ale modului de judecată, pentru examinarea cărora legea stabilește în mod expres cadrul procesual aplicabil, și de referiri evazive din care nu rezultă indicii în sensul săvârșirii vreunei infracțiuni de către magistrații vizați.

În raport cu cele menționate, având în vedere și dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. și Decizia în interesul legii nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, mai sus invocate, Înalta Curte constată că plângerea petiționarului N.M. formulată împotriva rezoluției susmenționate a fost exercitată cu nerespectarea cerințelor legale, deoarece prin actul procedural arătat nu a fost dispusă niciuna din soluțiile de netrimitere în judecată prevăzute de lege, în mod expres și limitativ, și anume, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, așa încât, plângerea se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu îl îngăduie și îl sancționează cu inadmisibilitate.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., se va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționarul N.M. împotriva rezoluției nr. 12219/09/119/VII1-1/2010 din 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul N.M. împotriva rezoluției nr. 12219/09A/111-1 /2010 din 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Obligă petiționarul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2011.