ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În baza

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 15 iunie 2010 la Înalta

Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată plângerea formulată de

petiționarul N.M. în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen. împotriva rezoluției nr. 12219/09/119A/111-1/2010 din data de 16 februarie

2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de urmărire penală și criminalistică.

În motivarea

plângerii, petiționarul a arătat, în esență, că procurorul a dat dovadă de

superficialitate și rea-credință în cercetarea infracțiunilor de insultă, abuz

în serviciu, purtare abuzivă, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării

organelor judiciare, infracțiuni pe care Ie-a reclamat în plângerea penală

adresată procurorului, aspecte care în opinia sa justifică admiterea plângerii

și soluționarea cauzei de către instanța de judecată în conformitate cu

prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen.

Examinând

plângerea formulată de petiționar în condițiile art. 278

1

C. proc.

pen., împotriva rezoluției nr. 12219/09/119/VIII-1/2010 din data de 16

februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de urmărire penală și criminalistică, Înalta Curte constată că este

inadmisibilă pentru următoarele considerente:

În conținutul

dispozițiilor art. 278

1

alin.(1) C. proc. pen., așa cum a fost

modificat prin Legea nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, „după respingerea

plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data

comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art.

278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și

împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în

rechizitoriu".

Așa cum

rezultă din norma procedurală susmenționată, plângerea care are un asemenea

temei vizează expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată,

respectiv, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală,

încetarea urmăririi penale, precum și actele procedurale, respectiv, rezoluția,

ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluțiile de

netrimitere în judecată mai sus amintite.

De asemenea,

prin Decizia în interesul legii nr. LVII (57) din 27 septembrie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în M.Of. al României,

Partea

I,

nr. 283 din 11 aprilie 2008, s-a decis

admiterea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se că

„plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de

procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau

ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă".

În cauză, prin

rezoluția din data de 16 februarie 2010 adoptată în lucrarea nr.

12219/09/119/VI11-1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, procurorul a dispus

respingerea plângerii formulată de petiționarul N.M., ca neîntemeiată.

În

considerentele rezoluției susmenționate, procurorul de caz a constatat că

petiționarul N.M. a formulat o plângere penală împotriva următoarelor persoane:

inspectorul șef al Serviciului de Inspecția Judiciară pentru judecători din

cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru infracțiunile de abuz în

serviciu și de favorizarea infractorului în formă continuată, fapte prevăzute

și pedepsite de art. 246 și de art. 264 C. pen.; judecătorul I.M. din cadrul

Tribunalului București pentru infracțiunile de insultă, abuz în serviciu și

purtare abuzivă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 205, art. 246 și art. 250

C. pen.; judecătoarele D.A.S., C.T. și grefiera de ședință M.D. pentru

infracțiunile de omisiune a sesizării organelor judiciare și de favorizarea

infractorului, fapte prevăzute și pedepsite de art. 263 și, respectiv, de art. 264

C. pen. în măsura în care se va dovedi că au dat declarații de susținere false

în favoarea judecătoarei I.M.; judecătoarea M.N., președinta Tribunalului

București și judecătorul M.G., președintele Secției a II-a civilă a

Tribunalului București, pentru infracțiunile de abuz în serviciu și de

favorizarea infractorului, fapte prevăzute și pedepsite de art. 246 și,

respectiv, de art. 264 C. pen.

De asemenea,

petiționarul a solicitat declanșarea de cercetări în vederea stabilirii

răspunderii penale sau, după caz, administrative sau disciplinare privind pe judecătoarea

I.V.F. și, respectiv grefiera de ședință E.H., Completul 1 de judecată Minori

și Familie al Judecătoriei Sector 1 București privitor la încălcarea de către

acestea a normelor de procedură în data de 24 martie 2008, prin aceea că

dosarul nr. 4510/299/2008 a fost judecat fără a fi fost afișat pe

lista de ședință, precum și pentru ulterioarele

adăugiri în fals în condica

de ședință.

În esență, în plângerea formulată, petiționarul N.M.

a

prezentat mai multe aspecte din

derularea unor cauze civile în care a

fost parte, pe care Ie-a apreciat

ca reprezentând fapte abuzive

săvârșite de

judecătorii din respectivele dosare și de către grefierii de

ședință.

Referitor la inspectorul șef al Serviciului de

Inspecție Judiciară

pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al

Magistraturii,

petiționarul a apreciat ca

fiind infracțiuni săvârșite de acesta, răspunsul

la plângerea adresată

Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu aspectele vizând judecata

respectivelor cauze prin care acesta

„neagă

fapte care s-au petrecut într-un fel care ar atrage răspunderea

persoanelor

reclamate" și, de asemenea, nesemnarea comunicării

făcute „în vederea evitării asumării răspunderii pentru concluziile unei

inspecții netemeinice și nelegale".

Constatând că plângerea formulată de petiționarul N.M.

este susținută doar de critici ale modului de judecată - pentru

examinarea cărora legea stabilește în mod expres

cadrul procesual

aplicabil - și de

aprecieri având o evidentă natură subiectivă, procurorul

a dispus

respingerea ca neîntemeiată a acesteia.

Prezenta plângere este formulată de petiționar

împotriva soluției sus-menționate, respectiv a rezoluției nr. 12219/09/VIII-1/2010.

Examinând

rezoluția nr. 12219/09/119A/1I1-1/2010 din 16

februarie

2010 a Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Înalta Curte

constată că

este legală și temeinică, plângerea petiționarului neavând

caracterul unei plângeri penale în înțelesul

dispozițiilor art. 222 C. proc. pen.

Pentru ca plângerea penală să fie considerată

mijloc de sesizare

a organelor de urmărire penală, ea trebuie să

cuprindă în mod

obligatoriu: numele,

prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului,

descrierea faptei ce formează obiectul plângerii, indicarea

făptuitorului,

precum și mijloacele de probă de care înțelege să se

folosească,

elemente ce nu se regăsesc în

plângerea formulată de petiționar.

Din acest

punct de vedere, cum corect a reținut procurorul,

plângerea petiționarului este susținută doar de critici ale modului de

judecată,

pentru examinarea cărora legea stabilește în mod expres cadrul procesual

aplicabil, și de referiri evazive din care nu rezultă

indicii în sensul săvârșirii vreunei infracțiuni de către magistrații

vizați.

În raport cu

cele menționate, având în vedere și dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen. și Decizia în interesul legii nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, mai sus invocate, Înalta Curte

constată că

plângerea petiționarului N.M.

formulată împotriva rezoluției susmenționate a fost exercitată cu nerespectarea

cerințelor legale,

deoarece prin

actul procedural arătat nu a fost dispusă niciuna din

soluțiile de netrimitere în judecată prevăzute de

lege, în mod expres și

limitativ, și

anume, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală,

încetarea urmăririi penale, așa încât, plângerea se

circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu

îl îngăduie și îl

sancționează cu inadmisibilitate.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile

art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen., se va respinge ca

inadmisibilă plângerea formulată de petiționarul N.M. împotriva rezoluției

nr. 12219/09/119/VII1-1/2010 din 16 februarie 2010

a Parchetului de pe

lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

petiționarul va fi

obligat la plata

sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul

N.M. împotriva rezoluției nr. 12219/09A/111-1 /2010 din 16

februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

Obligă petiționarul la 300 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie

2011.