Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.09.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5539/2012

HOTĂRÂRE
20.09.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5539/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin decizia civilă nr. 501 din 30 iunie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins recursul declarat de revizuentele C.F. și C.D. împotriva deciziei civile nr. 250 din 18 aprilie 2011, a Tribunalului Sibiu, constatând că în mod corect Tribunalul, a admis excepția tardivității cererii de revizuire. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-revizuentă C.D., solicitând respingerea excepției tardivității cererii de revizuire și rejudecarea cauzei sub aspectul competenței materiale, care primează față de orice altă excepție. Analizând recursul declarat de recurenta-revizuentă C.D., în raport de dispozițiile art. 299 C. proc.

civ., Înalta Curte, constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor invocate, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Decizia atacată cu recurs este irevocabilă, în condițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât împotriva acesteia nu mai poate fi exercitat un alt recurs. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. În aceste condiții, instanța nu va putea analiza motivele de nelegalitate invocate de recurentă. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta C.D. împotriva deciziei nr. 501 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia., secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6396/2012
tentul a exercitat toate căile de atac prevăzute de lege, sentința nr. 16/2004 a Tribunalului Brăila fiind irevocabilă. Ca urmare, având în vedere că legea nu prevede posibilitatea rejudecării unor hotărâri irevocabile, Curtea a respins ca
ÎCCJ 2013-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5790/2013
. 6, 7, 8, 9, 10 și 11 C. proc. civ., art. 304 1 C. proc. civ. și art. 52, 53 și 57 din Constituția României. La termenul de judecată din data de 12 decembrie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului,
ÎCCJ 2013-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3497/2013
s-au indicat, ca temei legal al cererii, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv contrarietatea de hotărâri. Pentru cele ce preced, se va declina competența soluționării cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Craiova.
ÎCCJ 2012-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4004/2012
instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, caracterul fondat al acesteia făcând de prisos analiza oricăror altor cereri. În cauză, Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fos
ÎCCJ 2012-11-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7297/2012
a prezentei contestații la data de 17 ianuarie 2011 s-a realizat nu doar cu depășirea termenului de 15 zile de la data luării la cunoștință dar și a celui de un an de la data rămânerii irevocabile a deciziei contestate, sens în care cererea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă