ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1406/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul N.C. a chemat în judecată C.J.P. Tulcea, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de strămutat în condițiile O.G. nr. 105/1999 astfel cum a fost modificată și completată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut în localitatea N.B. județul Tulcea, că părinții acestuia au fost strămutați și că pe cale de consecință și el îndeplinește condițiile pentru a i se recunoaște calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios, administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 775/CA din 15 noiembrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamant, în sensul anulării hotărârii din 31 august 2007 emisă de pârâtă, și stabilirii în favoarea acestuia a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că beneficiază de drepturile compensatorii prevăzute de O.G. nr. 105/1999 nu numai persoanele, cetățeni români, care au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar și copii născuți în timpul refugiului părinților în perioada prevăzută de lege, întrucât aceștia au resimțit consecințele persecuțiilor, iar asupra lor s-a răsfrânt îngrădirea libertății părinților. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P. Tulcea.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține, pe de o parte că, întrucât reclamantul s-a născut în anul 1944 în mod greșit s-a reținut că acesta a fost strămutat din Bulgaria, schimbul de populație având loc în anul 1940. Pe de altă parte, se arată că intimatul-reclamant nu a fost strămutat din Bulgaria, fiind născut după strămutarea părinților săi care a avut loc în septembrie 1940, soluția instanței de fond fiind dată cu greșita aplicare a prevederilor art. 2 din H.G. nr. 127/2002 și a celor ale Legii nr. 189/2000. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 astfel cum a fot modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatea român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: -c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate; iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicare prevederilor O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral." În cauză, este necontestat că intimatul-reclamant s-a născut „după strămutarea părinților săi”. Or, această situație, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, a avut aceleași consecințe datorate condițiilor precare de viață ale familiei sale și asupra intimatului - reclamant.

Într-adevăr, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, că ceea ce prezintă relevanță în soluționarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinților intimatului-reclamant de persoane care au făcut obiectul unui schimb de populație, iar, pe de altă parte, faptul că acesta s-a născut în perioada prevăzută de lege, (6 septembrie 1940 – 6 martie 1945) când atât părinții cât și copiii acestora au suferit ca urmare a strămutării. Înalta Curte, constată astfel că atât soluția instanței de fond cât și motivarea acesteia exprimă un mod corect, precis și necontradictoriu de stabilire a situației de fapt și de înțelegere a finalității legii.

Mai mult, Înalta Curte constată că instanța de fond a considerat corect că a raționa altfel ar însemna ca la condiții identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferențiat, încălcându-se principiile constituționale ale egalității de tratament și ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cu denumirea simplificată de Convenția europeană a drepturilor omului). Prin urmare, Înalta Curte, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Tulcea împotriva sentinței civile nr. 775/CA din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2008.