ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1406/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul N.C. a chemat în judecată C.J.P. Tulcea,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia

să-i recunoască calitatea de strămutat în condițiile O.G. nr. 105/1999 astfel cum

a fost modificată și completată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că s-a născut în localitatea N.B. județul Tulcea, că părinții

acestuia au fost strămutați și că pe cale de consecință și el îndeplinește condițiile

pentru a i se recunoaște calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios, administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 775/CA din 15 noiembrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamant,

în sensul anulării hotărârii din 31 august 2007 emisă de pârâtă, și stabilirii în

favoarea acestuia a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că beneficiază de drepturile compensatorii prevăzute

de O.G. nr. 105/1999 nu numai persoanele, cetățeni români, care au suferit în mod

direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar și copii născuți în timpul

refugiului părinților în perioada prevăzută de lege, întrucât aceștia au resimțit

consecințele persecuțiilor, iar asupra lor s-a răsfrânt îngrădirea libertății părinților.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P. Tulcea.

În dezvoltarea motivelor

de recurs se susține, pe de o parte că, întrucât reclamantul s-a născut în anul

1944 în mod greșit s-a reținut că acesta a fost strămutat din Bulgaria, schimbul

de populație având loc în anul 1940.

Pe de altă parte, se arată

că intimatul-reclamant nu a fost strămutat din Bulgaria, fiind născut după strămutarea

părinților săi care a avut loc în septembrie 1940, soluția instanței de fond fiind

dată cu greșita aplicare a prevederilor art. 2 din H.G. nr. 127/2002 și a celor

ale Legii nr. 189/2000.

Examinând cauza în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și

apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 astfel cum a fot modificată, beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatea român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții din motive etnice, după cum urmează:

-c) a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate; iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002 privind

aprobarea Normelor pentru aplicare prevederilor O.G. nr. 105/1999 privind acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează

ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv „persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate,

s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca

urmare a unui tratat bilateral."

În cauză, este necontestat

că intimatul-reclamant s-a născut „după strămutarea părinților săi”. Or, această

situație, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, a avut aceleași consecințe

datorate condițiilor precare de viață ale familiei sale și asupra intimatului -

reclamant.

Într-adevăr, Înalta Curte

constată, contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, că ceea ce prezintă relevanță

în soluționarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinților intimatului-reclamant

de persoane care au făcut obiectul unui schimb de populație, iar, pe de altă parte,

faptul că acesta s-a născut în perioada prevăzută de lege, (6 septembrie 1940 –

6 martie 1945) când atât părinții cât și copiii acestora au suferit ca urmare a

strămutării.

Înalta Curte, constată

astfel că atât soluția instanței de fond cât și motivarea acesteia exprimă un mod

corect, precis și necontradictoriu de stabilire a situației de fapt și de înțelegere

a finalității legii.

Mai mult, Înalta Curte

constată că instanța de fond a considerat corect că a raționa altfel ar însemna

ca la condiții identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferențiat,

încălcându-se principiile constituționale ale egalității de tratament și ale nediscriminărilor

sociale, principii prevăzute și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale (cu denumirea simplificată de Convenția europeană

a drepturilor omului).

Prin urmare, Înalta Curte,

constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia

nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza dispozițiilor art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din

Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Tulcea împotriva sentinței civile nr. 775/CA din 15 noiembrie 2007 a Curții

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2008.