ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5519/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata la Tribunalul București la data

de 05 noiembrie 2009, reclamantul P.D.L. prin Sindicatul Poliției comunitare

din România a chemat în judecată pe pe pârâții Poliția comunitară sector

2 și Primarul sectorului 2 solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța

sa se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante, constând

în norma de hrană de 450/lună, aferentă lunilor iulie-septembrie 2009 și în

continuare.

Tribunalul București, prin sentința

civilă nr. 7949 din 23 septembrie 2011 a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Argeș, întrucât, potrivit dispozițiilor art.

269 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează

instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul.

Prin sentința civilă nr. 366 din 9

aprilie 2012, Tribunalul Argeș a invocat excepția necompetentei teritoriale pe care

a admis-o și a declinat competenta în favoarea Tribunalului București motivat

de faptul că sindicatul are poziția procesuală de reclamant. S-a constatat

ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza la Înalta Curte de Casație

și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivare, s-a reținut că sindicatul

are poziția de reclamant, iar sediul acestuia determină competența teritorială

în speță, raportat la dispozițiile Legii nr. 62/2011.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aparține Tribunalului Argeș

competența de soluționare a cauzei formulate de reclamant, avându-se în vedere următoarele

considerente:

Potrivit art. 284 alin. (1) C.

muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite

conform C. proc. civ., iar alin. (2) al aceluiași text statuează că cererile referitoare

la cauzele prevăzute la primul alineat se adresează instanței competente în a cărei

circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul.

Această normă imperativă este o excepție

de la normele privind competența din C. proc. civ., însă caracterul derogatoriu

de la dispozițiile art. 5 din același cod care reglementează competența teritorială

generală vizează numai inversarea calității părților, în sensul că este vorba de

instanța de la domiciliul reclamantului, în loc de cea de la domiciliul pârâtului,

interpretările și raționamentele făcute prin raportare la acest text de lege rămânând

valabile.

Statuarea asupra competenței teritoriale

se face avându-se în vedere domiciliul pârâtului (în speță, al reclamantului) din

momentul sesizării instanței, în raport cu care pârâtul poate accepta judecata la

instanța sesizată sau poate solicita declinarea competenței, dar schimbarea domiciliului

în cursul procesului nu-i conferă dreptul de a invoca, după această schimbare, excepția

de necompetență teritorială.

Rezultă că ceea ce determină competența

teritorială generală este domiciliul pârâtului (în speță, reclamantului) la data

introducerii acțiunii, perspectivă din care schimbările ulterioare de domiciliu

ale acestuia sunt irelevante.

În speță, prin cererea introductivă de

instanță reclamantul a indicat drept domiciliu localitatea C.A., jud. Argeș,

astfel încât, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța competentă teritorial

în soluționarea cauzei este Tribunalul Argeș.

Așa fiind, urmează ca în baza art. 22

C. proc. civ. raportat la art. 284 C. muncii, a se stabili competența în favoarea

Tribunalului Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.