ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3271/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea

înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții A.E.A., B.C.G., D.S.,

N.G.F., N.V., O.G., P.I., R.G., T.L., T.A. și V.O. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Pitești, Ministerul Justiției,

Tribunalul Argeș și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea

primilor pârâți la recalcularea indemnizațiilor potrivit dispozițiilor Legii nr.

284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,

la achitarea diferențelor dintre sumele ce li s-ar fi cuvenit potrivit

prevederilor legale sus menționate și cele efectiv încasate, ce urmează a fi

reactualizate în funcție de indicele de inflație începând cu data de 1 ianuarie

2011 și în continuare, până la zi, la efectuarea cuvenitelor mențiuni în

carnetele de muncă, precum și obligarea ultimei pârâte la alocarea sumelor

necesare acoperirii diferențelor dintre indemnizațiile cuvenite și cele efectiv

încasate.

Declinarea de

competență

Prin sentința civilă

nr. 3896 din 5 octombrie 2012, Tribunalul Argeș și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut, în esență, că Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 284/2010, în

raport de care au fost recalculate indemnizațiile reclamanților, prevăd că revine

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența

în soluționarea litigiilor privind modalitatea de recalculare a indemnizației reclamanților.

Hotărârea supusă recursului

în prezenta cauză

Prin sentința civilă

nr. 7086 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și, în consecință, a respins

acțiunea formulată de reclamanții A.E.A., B.C.G., D.S., N.G.F., N.V., O.G., P.I.,

R.G., T.L., T.A. și V.O., ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că obiectul acțiunii de față îl reprezintă contestația

reclamanților, judecători în cadrul Judecătoriei Câmpulung, județul Argeș, împotriva

modului de stabilire a salariilor ca urmare a recalculării salariilor potrivit Legii

nr. 284/2010, fiind aplicabile dispozițiile art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010.

Din aceste dispoziții

rezultă că, înainte de a formula prezenta acțiune, reclamanții erau obligați să

formuleze contestație la Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești, a cărui

hotărâre putea fi atacată la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții

de Apel București.

Având în vedere că reclamanții

nu au urmat această procedură prealabilă, Curtea a admis excepția invocată de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile

nr. 7086 din 12 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs, în termenul legal,

reclamanții A.E.A., B.C.G., D.S., N.G.F., N.V., O.G., P.I., R.G., T.L., T.A. și

V.O.

Recurenții au susținut

că excepția lipsei procedurii prealabile este neîntemeiată, întrucât prezenta acțiune

este formulată în baza Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public,

care este o lege specială și care, față de prevederile Legii nr. 284/2010, are prioritate.

Raportat la obiectul cauzei,

care este un veritabil litigiu de muncă, în speță sunt incidente dispozițiile Legii

nr. 53/2003 privind C. muncii și cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor

publici, care nu prevăd parcurgerea unei proceduri prealabile înainte de sesizarea

instanței de judecată.

Competența materială de

soluționare a cauzei, raportat la temeiul de drept invocat, este a Tribunalului

Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, iar nu a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Încheierea pronunțată

de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la prima

zi de înfățișare, prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei, este

nelegală.

În consecință, se impune

casarea sentinței recurate, constatându-se că în mod greșit a fost admisă excepția

inadmisibilității acțiunii, că instanța nu era competentă material să judece cauza,

competența revenind Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,

și trimiterea cauzei către instanța competentă.

În drept, cererea de recurs

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1, pct. 3 și pct. 9, precum și ale

art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Apărările formulate în

cauză

5.1. Prin întâmpinarea

formulată, intimatul Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca

nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică.

A arătat, în esență, că

recurenții contestă modalitatea de stabilire a drepturilor salariale și implicit

ordinul de încadrare (Ordinul Ministerului Justiției nr. 341/C/2011), fiind aplicabilă

procedura stabilită de dispozițiile art. 7 din anexa VI la Legea nr. 284/2010.

În contextul acestor prevederi,

în mod corect a reținut instanța de fond că reclamanții nu au urmat procedura prealabilă,

respingând, în consecință, acțiunea ca fiind inadmisibilă.

Pe fond, ordinul de reîncadrare

(stabilirea drepturilor bănești cuvenite) a fost emis cu respectarea dispozițiilor

legale, cererea recurenților privind aplicarea coeficienților de ierarhizare din

anexele la legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri

publice nefiind întemeiată.

5.2. La rândul său, intimata

Curtea de Apel Pitești a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că susținerile

recurenților nu pot fi reținute, dat fiind că actul normativ în temeiul căruia se

solicită recalcularea drepturilor salariale prevede o procedură prealabilă obligatorie

sesizării instanței de judecată, în absența acestei proceduri devenind incidente

dispozițiile art. 109 C. proc. civ.

Cum nici în prezenta cale

de atac nu s-au făcut probe din care să rezulte parcurgerea procedurii prealabile,

se impune respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând actele și înscrisurile

dosarului, prin prisma criticilor aduse în recurs și raportat la dispozițiile legale

incidente, Înalta Curte apreciază recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare.

În cauză, recurenții-reclamanți,

judecători în cadrul Judecătoriei Câmpulung, al căror statut este reglementat de

dispozițiile Legii nr. 303/2004, au supus controlului de legalitate modul în care

le-a fost recalculată indemnizația de încadrare brută lunară, în baza dispozițiilor

Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri

publice.

Înalta Curte constată

că este nefondată susținerea recurenților potrivit căreia litigiile având ca

obiect stabilirea indemnizației de încadrare a judecătorilor sunt de competența

secțiilor specializate pentru conflicte de muncă din cadrul tribunalelor, întrucât

conform dispozițiilor

art. 7 din Anexa VI

, Familia ocupațională

de funcții bugetare „justiție”, Capitolul VIII, Reglementări specifice personalului

din sistemul justiției, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului

plătit din fonduri publice

, aplicabilă în speță,

și la care înșiși recurenții fac referire ca temei al acțiunii, judecătorii nemulțumiți

de modul de stabilire a drepturilor salariale prin ordin al ordonatorului de credite,

pot formula contestație care se soluționează de către colegiul de conducere al instanței,

iar împotriva hotărârii colegiului de conducere se poate face plângere la Curtea

de Apel București.

Așa cum a reținut și instanța

de fond, dispozițiile normative la care fac referire recurenții-reclamanți, care

reglementează modul de stabilire a drepturilor salariale pentru personalul din sistemul

de justiție, precum și procedura de contestare a modului de stabilire a drepturilor

salariale, impun parcurgerea unei proceduri administrative, obligatorie anterior

sesizării instanței de judecată.

Dispozițiile art. 109

C. proc. civ. prevăd că s

esizarea instanței se poate face

numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres

aceasta.

Cum, în speță,

recurenții nu au făcut dovada parcurgerii acestei proceduri, în mod întemeiat a

dispus prima instanță respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

În consecință, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții A.E.A., B.C.G., D.S., N.G.F., N.V.,O.G., P.I., R.G., T.L., T.A. și

V.O. împotriva sentinței civile nr. 7086 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 septembrie 2014.