ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 173/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Călărași, la data de 7 iunie 2012, reclamanții A.N.O., A.I., A.P.I., B.F.A.S., C.S.C., D.I., E.E.D., I.O., O.A.V., P.N., S.M. și Ș.G.C. au chemat în judecată pârâții Tribunalul Călărași, Curtea de Apel București și Ministerul Justiției, solicitând obligarea acestora în solidar la stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare, cu luare în calcul a majorării de 15% acordată în baza art. l din Legea nr. 285/2010, corelativ cu obligarea la plata diferenței de drepturi salariale cuvenite fiecăruia dintre reclamanți, sume reactualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor, respectiv 1 ianuarie 2011 și până la plata lor efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea civilă nr. 6603 din 30 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de reclamanți și a dispus strămutarea pricinii la Tribunalul Vâlcea, cu păstrarea actelor de procedură îndeplinită. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 26 noiembrie 2012. Prin sentința nr. 1063 din 17 septembrie 2013, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Justiției și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor exprese ale art. 7 alin. (2) teza a II-a din anexa VI, capitolul VIII din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabilesc o competență exclusivă în favoarea Curții de Apel București; ca efect al strămutării dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Pitești. La rândul său, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin sentința nr. 95 din 5 decembrie 2013, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Vâlcea; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Curtea de Apel Pitești a reținut că prezentul litigiu este un conflict individual de muncă în legătură cu plata unor drepturi salariale și soluționarea acestuia revine tribunalului, în conformitate cu prevederile art.2 pct. l lit. c) C. proc. civ. Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit petitelor acțiunii introductive, reclamanții au solicitat stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare, cu luarea în calcul a majorării de 15% acordată în baza art. l din Legea nr. 285/2010, plata diferenței de drepturi salariale cuvenite fiecăruia dintre reclamanți, sume reactualizate cu indicele de inflație.

Așadar, reclamanții nu au contestat ordinele de încadrare, ca fiind greșit emise, ci au solicitat aplicarea majorării de 15%, arătând că, potrivit legii, cuantumul brut al drepturilor cuvenite se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010. Având în vedere petitele acțiunii, este evidentă existența unui conflict de muncă ivit în legătură cu raporturile de serviciu dintre reclamanți și pârâți, în calitate de angajați și angajatori. În speță, nu se poate reține formularea unei plângeri împotriva actului administrativ al ordonatorului de credite, în condițiile și termenele prevăzute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Raporturile juridice din cauză sunt raporturi juridice de muncă, iar litigiul dedus judecății este unul de dreptul muncii, deoarece obiectul procesului nu îl reprezintă contestarea modalității de stabilire a drepturilor salariale, ci cererea reclamanților de aplicare a majorării de 15% la indemnizația de încadrare brută lunară. Codul muncii reglementează raporturile de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii. Acesta se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice. De esența jurisdicției muncii este existența unui conflict între angajat și angajator privind drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

Conflictul individual de muncă apare în legătură cu plata unor drepturi salariale, ce rezultă din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin raportul de muncă. Competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține tribunalului în primă instanță, conform dispozițiilor art. 2 pct. l lit. c) C. proc. civ. și art. 284 C. muncii. În raport de existența acestor raporturi de serviciu între părți și de natura dreptului și scopului urmărit prin exercitarea acțiunii, în mod legal a fost caracterizată acțiunea ca fiind un litigiu de muncă, competența aparținând în primă instanță Tribunalului Vâlcea, în favoarea căreia urmează a fi stabilită. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publica, astăzi 21 ianuarie 2014.