ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 173/2014

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Călărași, la data de 7 iunie 2012,

reclamanții A.N.O., A.I., A.P.I., B.F.A.S., C.S.C., D.I., E.E.D., I.O., O.A.V.,

P.N., S.M. și Ș.G.C. au chemat în judecată pârâții Tribunalul Călărași, Curtea

de Apel București și Ministerul Justiției, solicitând obligarea acestora în

solidar la stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare, cu luare în

calcul a majorării de 15% acordată în baza art. l din Legea nr. 285/2010, corelativ

cu obligarea la plata diferenței de drepturi salariale cuvenite fiecăruia

dintre reclamanți, sume reactualizate cu indicele de inflație, începând cu data

nașterii drepturilor, respectiv 1 ianuarie 2011 și până la plata lor efectivă,

cu cheltuieli de judecată.

Prin

încheierea civilă nr. 6603 din 30 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis cererea de strămutare formulată de reclamanți și a dispus

strămutarea pricinii la Tribunalul Vâlcea, cu păstrarea actelor de procedură

îndeplinită.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 26 noiembrie 2012.

Prin

sentința nr. 1063 din 17 septembrie 2013, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a

admis excepția necompetenței materiale, invocată prin întâmpinare de pârâtul

Ministerul Justiției și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Pitești.

Tribunalul

a reținut incidența dispozițiilor exprese ale art. 7 alin. (2) teza a II-a din

anexa VI, capitolul VIII din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea

unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabilesc o competență

exclusivă în favoarea Curții de Apel București; ca efect al strămutării dispuse

de Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de soluționare a cauzei

revine Curții de Apel Pitești.

La

rândul său, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin sentința nr. 95 din 5

decembrie 2013, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea

Tribunalului Vâlcea; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a

înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării

unui regulator de competență.

Curtea

de Apel Pitești a reținut că prezentul litigiu este un conflict individual de

muncă în legătură cu plata unor drepturi salariale și soluționarea acestuia

revine tribunalului, în conformitate cu prevederile art.2 pct. l lit. c) C.

proc. civ.

Cu

privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

petitelor acțiunii introductive, reclamanții au solicitat stabilirea

indemnizațiilor de încadrare brute lunare, cu luarea în calcul a majorării de

15% acordată în baza art. l din Legea nr. 285/2010, plata diferenței de

drepturi salariale cuvenite fiecăruia dintre reclamanți, sume reactualizate cu

indicele de inflație.

Așadar,

reclamanții nu au contestat ordinele de încadrare, ca fiind greșit emise, ci au

solicitat aplicarea majorării de 15%, arătând că, potrivit legii, cuantumul

brut al drepturilor cuvenite se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de

gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau,

după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.

Având

în vedere petitele acțiunii, este evidentă existența unui conflict de muncă

ivit în legătură cu raporturile de serviciu dintre reclamanți și pârâți, în

calitate de angajați și angajatori.

În

speță, nu se poate reține formularea unei plângeri împotriva actului

administrativ al ordonatorului de credite, în condițiile și termenele prevăzute

de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a

personalului plătit din fonduri publice.

Raporturile

juridice din cauză sunt raporturi juridice de muncă, iar litigiul dedus

judecății este unul de dreptul muncii, deoarece obiectul procesului nu îl

reprezintă contestarea modalității de stabilire a drepturilor salariale, ci

cererea reclamanților de aplicare a majorării de 15% la indemnizația de

încadrare brută lunară.

Codul

muncii reglementează raporturile de muncă, modul în care se efectuează

controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum

și jurisdicția muncii.

Acesta

se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în

măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice.

De

esența jurisdicției muncii este existența unui conflict între angajat și

angajator privind drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

Conflictul

individual de muncă apare în legătură cu plata unor drepturi salariale, ce

rezultă din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor

stabilite prin raportul de muncă.

Competența

de soluționare a conflictelor de muncă aparține tribunalului în primă instanță,

conform dispozițiilor art. 2 pct. l lit. c) C. proc. civ. și art. 284 C.

muncii.

În

raport de existența acestor raporturi de serviciu între părți și de natura

dreptului și scopului urmărit prin exercitarea acțiunii, în mod legal a fost

caracterizată acțiunea ca fiind un litigiu de muncă, competența aparținând în

primă instanță Tribunalului Vâlcea, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publica, astăzi 21 ianuarie 2014.