Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2014
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 615/2014

HOTĂRÂRE
11.02.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 615/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 21 mai 2012, sub nr. 4061/90/2012, reclamantul R.S., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat plângere împotriva refuzului nejustificat al pârâtei de a-i răspunde la o cerere formulată în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că prin cererea din data de 15 martie 2012, a solicitat pârâtei să pună în executare două hotărâri judecătorești prin care aceasta a fost obligată la plata unor drepturi salariale. La cererea anterior menționată, reclamantul a revenit cu noi cereri, în data de 17 mai 2012, respectiv 26 iulie 2012, fără a primi însă nici un răspuns.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1, art. 2 lit. h) și lit. i), art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Prin Sentința civilă nr. 5488 din 21 decembrie 2012, Tribunalul Vâlcea a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal. Pe rolul Curții de Apel Pitești, cauza a fost înregistrată la data de 14 ianuarie 2013, sub nr. 4061/90/2012.

La termenul din 13 martie 2013, reprezentanta pârâtei a depus la dosar adresa din 6 martie 2013, în copie, cu privire la sumele de achitat reclamantului și modalitatea de plată a acestora, răspuns ce a fost înaintat și reclamantului la data de 6 martie 2013. La același termen, din oficiu, instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii formulată de reclamant în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, față de faptul că se solicită executarea pe cale amiabilă a unor hotărâri judecătorești privind drepturi bănești, a căror plată a fost stabilită prin ordonanță de guvern. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 86 din data de 13 martie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul S.R., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, pe calea contenciosului administrativ, deoarece executarea hotărârilor judecătorești constituie o procedură specială reglementată distinct de C. proc. civ. În speță, așa cum rezultă și din adresa din 6 martie 2013, emisă de pârâtă, cele două hotărâri judecătorești sunt în curs de executare, potrivit eșalonării făcută prin O.U.G.

nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, așa cum prevăd și dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 293 din 21 decembrie 2011, privind bugetul de stat pe anul 2012. Astfel, acțiunea reclamantului formulată pe calea contenciosului administrativ, este inadmisibilă, deoarece acesta nu a fost vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri și nici prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim, așa cum prevăd disp. art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul S.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul a susținut în esență că instanța de fond în mod nelegal a invocat și a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a cererii, deși recurentul-reclamant nu a fost prezent la termenul din 13 martie 2013, precum și faptul că în mod eronat a soluționat cauza pe baza acestei excepții. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 ind. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ, noțiunea de contencios administrativ este definită ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul R.S., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat plângere împotriva refuzului nejustificat al pârâtei de a-i răspunde la cererea înregistrată la data de 15 martie 2012, întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin această cerere, reclamantul a solicitat pârâtei să pună în executare două hotărâri judecătorești prin care aceasta a fost obligată la plata unor drepturi salariale. Înalta Curte constată că la data de 13 martie 2013, pârâta Curtea de Conturi a depus la Dosar adresa nr. 82209 din 6 martie 2013, ca răspuns la cererea reclamantului, înscris aflat la dosarul de fond și din care rezultă că cele două hotărâri judecătorești sunt în curs de executare, potrivit eșalonării făcută prin O.U.G.

nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, așa cum prevăd și dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 293 din 21 decembrie 2011, privind bugetul de stat pe anul 2012. Prin urmare, instanța de control judiciar reține că în cauză cererea reclamantului a fost soluționată și, în consecință, cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

D E C I D E Admite recursul declarat de S.R. împotriva Sentinței nr. 86/F-CONT din 13 martie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că respingea acțiunea ca rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2014. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-02-11
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 615/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 21 mai 2012, sub nr. 4061/90/2012, reclamantu
ÎCCJ 2015-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 484/2015
Decizia nr. 484/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contenc
ÎCCJ 2015-03-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1309/2015
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel Pitești, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâtele D.G.F.P. Vâlcea și A.N.A.F.,
ÎCCJ 2014-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3987/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ ș
ÎCCJ 2013-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7740/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei și procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a I
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă