ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 615/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 615/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Vâlcea, la data de 21 mai 2012, sub nr. 4061/90/2012, reclamantul
R.S., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat
plângere împotriva refuzului nejustificat al pârâtei de a-i răspunde la o
cerere formulată în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii
de chemare în judecată, reclamantul a arătat că prin cererea din data de 15
martie 2012, a solicitat pârâtei să pună în executare două hotărâri
judecătorești prin care aceasta a fost obligată la plata unor drepturi
salariale. La cererea anterior menționată, reclamantul a revenit cu noi cereri,
în data de 17 mai 2012, respectiv 26 iulie 2012, fără a primi însă nici un răspuns.
În drept, au fost
invocate prevederile art. 1, art. 2 lit. h) și lit. i), art. 7 din Legea nr.
554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare.
Prin Sentința civilă
nr. 5488 din 21 decembrie 2012, Tribunalul Vâlcea a admis excepția
necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea, invocată din oficiu și a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești,
secția de contencios administrativ și fiscal.
Pe rolul Curții de
Apel Pitești, cauza a fost înregistrată la data de 14 ianuarie 2013, sub nr.
4061/90/2012.
La termenul din 13
martie 2013, reprezentanta pârâtei a depus la dosar adresa din 6 martie 2013,
în copie, cu privire la sumele de achitat reclamantului și modalitatea de plată
a acestora, răspuns ce a fost înaintat și reclamantului la data de 6 martie
2013.
La același termen,
din oficiu, instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii
formulată de reclamant în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004, față de faptul că se solicită executarea pe cale amiabilă a unor
hotărâri judecătorești privind drepturi bănești, a căror plată a fost stabilită
prin ordonanță de guvern.
Hotărârea instanței
de fond
Prin Sentința nr. 86
din data de 13 martie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea
formulată de reclamantul S.R., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a
României.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului este
inadmisibilă, pe calea contenciosului administrativ, deoarece executarea
hotărârilor judecătorești constituie o procedură specială reglementată distinct
de C. proc. civ.
În speță, așa cum
rezultă și din adresa din 6 martie 2013, emisă de pârâtă, cele două hotărâri
judecătorești sunt în curs de executare, potrivit eșalonării făcută prin O.U.G.
nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, așa cum prevăd și
dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 293 din 21 decembrie 2011, privind
bugetul de stat pe anul 2012.
Astfel, acțiunea
reclamantului formulată pe calea contenciosului administrativ, este
inadmisibilă, deoarece acesta nu a fost vătămat într-un drept sau interes
legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de
soluționare a unei cereri și nici prin refuzul de efectuare a unei anumite
operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului
sau interesului legitim, așa cum prevăd disp. art. 8 alin. (1) teza a II-a din
Legea nr. 554/2004.
Recursul
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs reclamantul S.R., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În motivarea
recursului, recurentul a susținut în esență că instanța de fond în mod nelegal
a invocat și a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a cererii, deși
recurentul-reclamant nu a fost prezent la termenul din 13 martie 2013, precum
și faptul că în mod eronat a soluționat cauza pe baza acestei excepții.
Considerentele și
soluția instanței de recurs
Examinând cauza și
sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de
recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv
cele ale art. 304 ind. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat,
va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de chemare în
judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele în continuare
arătate.
Potrivit prevederilor
art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ, noțiunea de
contencios administrativ este definită ca fiind activitatea de soluționare de
către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care
cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut
fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul
prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes
legitim.
În conformitate cu
dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul
nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces
de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un
interes legitim.
Prin cererea de
chemare în judecată formulată, reclamantul R.S., în contradictoriu cu pârâta
Curtea de Conturi a României, a formulat plângere împotriva refuzului
nejustificat al pârâtei de a-i răspunde la cererea înregistrată la data de 15
martie 2012, întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin această cerere,
reclamantul a solicitat pârâtei să pună în executare două hotărâri
judecătorești prin care aceasta a fost obligată la plata unor drepturi
salariale.
Înalta Curte constată
că la data de 13 martie 2013, pârâta Curtea de Conturi a depus la Dosar adresa
nr. 82209 din 6 martie 2013, ca răspuns la cererea reclamantului, înscris aflat
la dosarul de fond și din care rezultă că cele două hotărâri judecătorești sunt
în curs de executare, potrivit eșalonării făcută prin O.U.G. nr. 71/2009,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, așa cum prevăd și dispozițiile
art. 43 alin. (1) din Legea nr. 293 din 21 decembrie 2011, privind bugetul de
stat pe anul 2012.
Prin urmare, instanța
de control judiciar reține că în cauză cererea reclamantului a fost soluționată
și, în consecință, cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în
sensul că va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de S.R. împotriva Sentinței nr. 86/F-CONT din 13 martie 2013 a Curții
de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința
recurată, în sensul că respingea acțiunea ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 11 februarie 2014.
Procesat de GGC - CL