ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 321/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta comuna Arieșeni, prin Primar, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 7 Centru Alba Iulia, anularea în parte a Raportului de Selecție – Sesiunea 1/iunie-iulie 2009, care conține lista proiectelor selectate pentru finanțare pe Măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea Serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale”; obligarea pârâților la finanțarea Proiectului de Integrat „Modernizare Drum Comunal DC 131 Cobleș L=8 km, achiziții de utilaje pentru Servicii publice, înființare centru after school, amenajări arii protejate în comuna Arieșeni, jud. Alba.

Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 13/2006, modificată, actul atacat este emis de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, o structură din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, acesta din urmă având personalitate juridică proprie și atribuții exclusive în implementarea tehnică și financiară a F.E.A.D.R., în ce privește primirea cererilor de finanțare, selectarea proiectelor finanțate prin acest fond și încheierea contractelor de finanțare.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 27/2011 din 1 februarie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a lipsei capacității de exercițiu a Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 7 Centru Alba Iulia, invocată de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit; a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Comuna Arieșeni prin Primar, împotriva pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 7 Centru Alba Iulia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, instanța a apreciat că este nefondată, având în vedere că pârâtul participă la procesul de selecție a cererilor de finanțare pe măsura 322, care face obiectul litigiului, prin chiar secretarul de stat A.P.D.R.P. – Președinte al Comitetului de Selecție numit prin Ordinul nr. 354/2009, astfel încât nu se poate susține că întreaga procedură este de competența exclusivă, că nu ar avea calitate procesuală pasivă, unul dintre actele atacate fiind emis de Comisia de selecție.

Referitor la excepția lipsei capacității de exercițiu a Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 7 Centru Alba, motivat de faptul că acesta nu are personalitate juridică, instanța a reținut că aceasta este nefondată, având în vedere că pârâtul Centrul Regional a elaborat Lista Cererilor de finanțare eligibile, neeligibile și retrase, act care a stat la baza Listei proiectelor eligibile reportată, acte a căror analiză face obiectul litigiului, având o capacitate de a emite actul administrativ pentru a cărui apărare dobândește și capacitatea de a fi parte în contenciosul administrativ.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că urmare a analizării îndeplinirii criteriilor de eligibilitate și selecție proiectul depus de reclamantă a primit un punctaj de 59 puncte față de punctajul minim admis de 64 puncte, astfel încât a fost inclus în lista proiectelor eligibile reportate la poziția 157 din Raportul de contestații publicat în 17 mai 2010, iar în urma soluționării contestațiilor pe site-ul A.P.D.R.P., respectiv la poziția 159 din Raportul de contestații rectificat publicat la 20 august 2010.

S-a reținut în considerentele hotărârii atacate faptul că ceea ce reclamanta critică este neacordarea punctajului de 7 puncte la criteriul S10, privind „Proiectele care promovează investiții în scopul conservării specificului local și a moștenirii culturale” și că indiferent de acest criteriu de selecție, proiectul reclamantei nu a fost declarat eligibil în ce privește componenta „Amenajării arii protejate în comuna Arieșeni”, aspect care însă nu este criticat în acțiunea reclamantei.

Instanța a mai reținut că de vreme ce nu poate înlătura neeligibilitatea părții de proiect, care în opinia reclamantei ar fi atras punctarea la criteriul S10, nu există nici o justificare pentru a putea acorda un alt punctaj decât cel acordat de pârâtă, precum și faptul că reclamanta oricum nu a făcut dovada depunerii celor două documente considerate necesare pentru a fi declarată eligibilă componenta menționată.

În consecință, instanța a apreciat că este nefondată acțiunea reclamantei și a respins-o ca atare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta comuna Arieșeni prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată, în esență, că în mod greșit instanța fondului a reținut că proiectul recurentei nu a fost declarat eligibil, că reclamanta nu a criticat eligibilitatea proiectului, că reclamanta nu ar fi respectat întocmai ghidul la întocmirea și depunerea proiectului, astfel că în mod nelegal instanța a respins acțiunea reclamantei.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Alba, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Actele administrative a căror anulare a fost cerută de reclamantă au fost emise de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 7 Centru Alba Iulia, autoritate publică de interes local.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În speță, competența materială a instanței de contencios administrativ este determinată de apartenența organului emitent al actului la categoria autorităților publice centrale sau locale, neavând relevanță dacă acestea au sau nu au personalitate juridică.

Reținând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este un centru regional, structură aflată în cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu curții de apel, ci tribunalului, prin secția specializată, îi revenea competența de soluționare a cauzei.

Astfel, este suficientă capacitatea administrativă a autorității, respectiv posibilitatea emiterii de acte administrative ce determină și eventuala calitate procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ și, în final, determinarea instanței competente în raport de rangul autorității publice pârâte.

În cauză fiind vorba de un litigiu având ca obiect anulare acte administrative emise de o autoritate locală, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul rangului organului emitent și, astfel, aceasta revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Alba.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Alba, secția de contencios administrativ și fiscal, care va avea în vedere și motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de comuna Arieșeni prin primar împotriva sentinței nr. 27/2011 din 1 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Alba, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.