ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 376/2012

Asupra recursurilor civile de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 529 din 9 martie 2010, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantul U.G. în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 44.150 despăgubiri pentru daunele materiale, precum și echivalentul în lei la data plății efective a sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a fost condamnat de către Tribunalul Militar Regional București pentru săvârșirea infracțiunii de insurecție armată, prevăzută de art. 211 C. pen.

din anul 1936, fiind emis mandatul de executare a pedepsei nr. 255/1960, în baza căruia a executat 6 ani de închisoare în Penitenciarul Aiud în perioada 1958 - 1964. Condamnarea aplicată reclamantului are de drept caracter politic și dă naștere la despăgubiri materiale și morale în baza art. 5 din Legea nr. 221/2009. Având în vedere prejudiciul moral suferit, tribunalul a constatat că suma de 100.000 euro reprezintă o satisfacție echitabilă.

În ceea ce privește daunele materiale, tribunalul a reținut că reclamantului i-au fost confiscate cu ocazia condamnării mai multe bunuri în valoare de 44.150 lei, bunurile fiind enumerate în procesul verbal de înființare a sechestrului asigurător din 16 mai 1958. Prin decizia nr. 19 din 8 februarie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea privind acordarea despăgubirilor pentru daune morale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins ca nefondat apelul declarat de reclamant. Instanța de apel a reținut, în esență, că, prin decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a stabilit că prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.

Decizia fiind definitivă și obligatorie, norma juridică în discuție nu mai poate fi aplicată. Aplicarea deciziilor Curții Constituționale proceselor în curs nu reprezintă o încălcare principiului neretroactivității legii, deoarece prezumția de constituționalitate de care a beneficiat textul de lege în discuție a fost înlăturată. În ceea ce privește daunele materiale solicitate ca echivalent al bunurilor mobile confiscate, instanța a constatat că reclamantul a făcut dovada existenței bunurilor și a valorii acestora, dar, deși a criticat cuantumul stabilit de prima instanță, reclamantul nu a administrat în apel o altă probă în sprijinul susținerilor sale. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, ca reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.

Reclamantul nu a motivat în drept cererea de declarare a recursului, dar a arătat că decizia Curții Constituționale este în contradicție cu prevederile organismelor internaționale, deoarece nu respectă principiul liberului acces la justiție, egalitatea de șanse și proporționalitatea. In plus, decizia Curții Constituționale creează discriminare. Recurentul a mai arătat că decizia Curții Constituționale nu se poate aplica unui proces în curs de soluționare. Reprezentantul pârâtului a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că suma acordată de instanțe este prea mare și nedovedită. A mai arătat că, față de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, instanța nu putea acorda despăgubiri fără a se face dovada nerestituirii bunurilor în temeiul legilor speciale anterioare, sarcina probei revenind reclamantului.

Analizând cele două recursuri, se constată că cel declarat de reclamant este tardiv, iar cel declarat de pârât este nefondat. Astfel, potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. In cauză, conform înscrisurilor existente la dosar, decizia instanței de apel a fost comunicată reclamantului la data de 11 martie 2011. Prin urmare, termenul de recurs, calculat pe zile libere, potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., a expirat la 28 martie 2011, având în vedere că data de 27 martie 2011 a fost o zi de duminică. Conform înscrisurilor existente la dosar, recursul declarat de reclamant, înregistrat la Curtea de Apel Suceava la data de 1 aprilie 2011, a fost expediat prin poștă la data de 29 martie 2011, cu o zi peste termenul stabilit de lege.

Pe cale de consecință, se va constata că recursul a fost declarat tardiv și va fi respins ca atare. În ceea ce privește recursul declarat de pârât, criticile formulate de acesta se referă la greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 și la cuantumul sumei acordate cu titlu de daune materiale. Sub acest din urmă aspect, recursul pârâtului nu poate fi analizat, deoarece pretinsa netemeinicie a unei hotărâri judecătorești nu poate fi verificată în calea extraordinară de atac a recursului, care vizează doar chestiuni care țin de legalitatea hotărârii atacate. Încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt doar criticile referitoare la greșita aplicare a art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.

Potrivit acestui text de lege, persoana care a fost condamnată politic sau a suferit o măsură administrativă cu caracter politic are dreptul la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005. Așa cum în mod corect au arătat prima instanță și cea de apel, prin probele administrate în cauză, reclamantul a făcut dovada faptului că, în urma condamnării sale i-au fost confiscate bunurile mobile, respectiv o pendulă, un dulap, o mobilă sufragerie, mobilier dormitor, utilaj pentru piuat, spălat și presat stofe de casă, împreună cu un război semimecanic cu ițe, mobilier bucătărie,o bicicletă și o camionetă.

Faptul că bunurile confiscate reprezentau bunuri cu durată de folosință limitată, perioada lungă de timp scursă de la data preluării, 16 mai 1958 și lipsa oricărei probe contrarii fac ca, în cauză, să opereze prezumția simplă că acestea nu au fost restituite niciodată fostului proprietar. Bunurile în discuție nu au putut fi restituite nici pe calea legilor speciale, deoarece aceste acte normative au vizat bunuri imobile și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, ceea ce nu este cazul în speță. De aceea, recursul declarat de pârât se va privi ca nefundat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul U.G. împotriva deciziei nr. 19 din 8 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.