ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 321/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 26 mai 2010, reclamantul T.I. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligat pârâtul S.R. - prin M.F.P. București la plata sumei de 5.000.000 euro, cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin sentința civilă nr. 674 din 20 octombrie 1954 a Tribunalului Militar Teritorial Iași (dosar nr. 599/1954), a fost condamnat la 18 muncă silnică și 10 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale și la 20 muncă silnică pentru complicitate la crima de acte de diversiune,dispunându-se executarea pedepsei mai grave; că la data reținerii era adolescent și prin privarea de libertate a fost lipsit de posibilitatea de a se realiza profesional, după arestare a parcurs traseul închisorilor Jilava, Gherla, unde a suferit un regim de exterminare, Insula Balta Brăilei și din nou Gherla, de unde a fost eliberat în anul 1964; că, după eliberare a întâmpinat dificultăți în ce privește reintegrarea în societate, provocându-i-se astfel suferințe fizice și morale care i-au marcat întreaga existență.

Prin sentința civilă nr. 1209 din 29 iunie 2010, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis cererea formulată de reclamantul T.I. și a obligat S.R. să plătească reclamantului suma de 5.000.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul T.I. a executat 10 ani de detenție pe motive de natură politică, în cadrul mai multor penitenciare și colonii de muncă, fiind îndreptățit la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. La stabilirea cuantumului despăgubirilor, prima instanță a avut în vedere vârsta fragedă la care reclamantul a fost arestat, aproximativ 18 ani, perioada mare de privare de libertate, precum și consecințele nefaste, ireparabile, pe care această detenție le-a produs.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M.F.P. București prin D.G.F.P.J. Suceava. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, s-a arătat că art. 5 din Legea nr. 221/2009 a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010, fiind limitat plafonul maxim al despăgubirilor ce pot fi acordare la suma de 10.000 de euro. în raport de acest aspect și de faptul că daunele morale trebuie să reprezinte o indemnitate cu caracter compensatoriu, apelanta apreciază că suma acordată reclamantului este exorbitantă și disproporționată, apreciind că se impune admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor. Prin decizia civilă nr. 20 din 8 februarie 2011, Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul S.R.

- prin M.F.P. București – D.G.F.P.J. Suceava; a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 1209 din 29 iunie 2010 a Tribunalului Suceava și, în rejudecare, a respins cererea ca nefondată. Analizând actele dosarului și având în vedere motivele de apel invocate, Curtea a constatat următoarele: Prin deciziile nr. 1358 și 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009, care reglementează acordarea daunelor morale, sunt neconstituționale. Art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 11 alin. (3) din Legea 47/1992 republicată dispun în mod imperativ obligativitatea generală a deciziilor Curții Constituționale, iar consecința caracterului obligatoriu al deciziilor sale este lipsirea de eficiență normativă a actului declarat neconstituțional, în raport de acest aspect efectul deciziei de neconstituționalitate fiind similar efectului abrogării unui text de lege sau a unui act normativ.

În situația excepției de neconstituționalitate a unor prevederi din lege, decizia definitivă a Curții Constituționale produce efecte în sensul că aceste norme își încetează aplicabilitatea. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul T.I., pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea criticilor formulate, reclamantul a arătat că în baza sentinței nr. 674 din 20 octombrie 1954, pronunțată în dosarul nr. 599/1954 al Tribunalului Militar Teritorial Iași a fost condamnat la pedeapsa de „18 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinei sociale și la 20 ani muncă silnică pentru complicitate la crima de acte de diversiune”.

In baza art. 101 C. pen., s-a dispus a executat pedeapsa cea mai grava. Mai arată reclamantul că era adolescent la data reținerii sale, și prin privarea ilegală de libertate a fost lipsit de abilitatea de a se realiza profesional, reușind cu greu după punerea în libertate să se încadreze în muncă pe funcții mult sub posibilitățile și ambițiile sale. La vârsta de 18 ani a fost arestat și anchetat la închisoarea din Suceava. După proces a fost transferat la închisoarea Jilava și de acolo la închisoarea Gherla unde, din cauza evenimentelor din Ungaria, a suferit un regim de exterminare, iar în anul 1958 a fost dus în Insula Balta Brăilei pentru munci agricole și construirea marelui dig. În primele luni a fost cazat în saivanele de oi de la Stoienești, apoi mutat prin toate coloniile de muncă si anume: S., S., G., B.L.G., P., etc., fiind nevoit să lucreze în condiții inumane, înfometat și bătut în scopul exterminării.

În anul 1963 am fost transferat la închisoarea Gherla de unde, în anul 1964, a fost eliberat. După eliberare a întâmpinat mari dificultăți în a se reintegra în societate, fiind privit ca un „paria” de către cei care conduceau regimul comunist. Tribunalul Suceava a apreciat în mod just că în cauză sunt date condițiile pentru ca subsemnatul să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 221/2009, despăgubirile fiind acordate în raport de suferințele si daunele morale suferite, însă nu este de acord cu motivele pe care Curtea de Apel Suceava le-a avut în adere la admiterea apelului. Astfel, consideră că decizia Curții Constituționale referitoare la art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 este in contradicție cu prevederile forurilor internaționale.

Prin aceasta decizie se încalcă prevederile europene (C.E.D.O.) și internaționale (D.U.D.O.), nerespectându-se principiul liberului acces la justiție, egalitatea de șanse și proporționalitatea, existând și o discriminare, având în vedere că pentru persoane aflate în aceeași situație au fost aplicate reguli diferite. Decizia Curții Constituționale nu poate avea incidența în prezenta cauză, având în vedere că la data pronunțării deciziei acțiunea pe care a formulat-o se afla pe rolul instanțelor și astfel nu putea fi aplicat un tratament distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă si irevocabilă, deși cererile au fost depuse în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009.

La data introducerii acțiunii (și chiar la momentul pronunțării sentinței de acordare a daunelor de către Tribunalul Suceava) Legea nr. 221/2009 era în vigoare (inclusiv art. 5), fiind este aplicabila pe tot parcursul procesului, in forma de la data introducerii acțiunii. Având in vedere ca si hotărârea de fond era data la momentul deciziei Curții Constituționale, subsemnatul recurent aveam o speranța legitima in sensul unui bun, prevăzut si aparat de dispozițiile art. 1 Protocolul 1 din C.E.D.O. (a se vedea și C.E.D.O. cauza B. contra Croația). Mai mult, există și hotărâri irevocabile pronunțate de instanțe (inclusiv de Înalta Curte de Casație si Justiție) prin care s-au acordat daune morale din condamnări politice unor persoane aflate în situație similară cu a sa.

Prin admiterea apelului formulat de S.R. - prin M.F.P. București – D.G.F.P.J. Suceava s-a făcut o discriminare și i-a fost cauzat un prejudiciu prin aplicarea unui tratament diferit față de cel aplicat persoanelor aflate în situații similare cu a sa, cărora li s-au acordat despăgubiri., încălcându-se astfel dispozițiile art. 14 Protocolul 12 din C.E.D.O. Chiar Curtea Constituționala a statuat că în temeiul principiului egalității în fața legii, se impune aplicarea unui tratament egal, pentru situații care sunt similare.

Recursul nu este fondat și se va respinge pentru următoarele considerente: Prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În consecință, aceste dispoziții nu mai produc efecte juridice, ceea ce determină inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor. În acest context se constată ca în mod corect instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 31 și 147 alin. (1) și alin. (4) din Constituția României.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat cât și în art. 31 se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Fața de aceste dispoziții, în funcție de care declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, produce efecte pentru viitor și erga omnes s-a pus problema dacă ele se aplică și acțiunilor în curs.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, care a statuat că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. În speță, la data publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu se pronunțase decizia din faza procesuală a apelului, cauza fiind soluționată definitiv de Curtea de Apel Cluj la data 19 ianuarie 2011 Prin intervenția instanței de contencios constituțional, ca urmare a sesizării sale cu o excepție de neconstituționalitate, s-a realizat un control de constituționalitate a posteriori, dându-se eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic.

Nu se poate spune că acțiunea, fiind promovată la un moment când era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 s-ar presupune că efectele acestui text de lege se întind pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, deoarece nu suntem în prezența unui act juridic convențional, ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actiim. În speță, înainte de definitivarea litigiului, s-a creat un nou cadru normativ prin declararea neconstituționalității textului de lege invocat în cererea de chemare în judecată. În acest context urmează a se constata că ne aflăm într-o situație juridică de natură legală, căreia i se aplică legea nouă și nu într-o situație juridică voluntară, care rămâne supusă, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și formă legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere, dar și în acest caz numai dacă situațiile juridice voluntare sunt supuse unor norme supletive.

Așa fiind, față de caracterul imperativ, de ordine publică al dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, aplicarea generală și obligatorie a deciziei Curții Constituționale nu poate fi tăgăduită, deoarece ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea ce nu este posibil față de dispozițiile Constituției României. Concluzionând, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând în absența unor dispoziții legale exprese. Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite, ceea ce nu este cazul în situația dată.

Neexistând o soluție definitivă, reclamantul nu are un drept definitiv câștigat, motiv pentru care nu este titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O. Constatarea neconstituționalității textului de lege pe care reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată nu aduce atingere unui proces echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate cu respectarea preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Față de considerentele ce preced nu pot fi primite criticile prin care se susține că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, referitoare la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, iar reglementările internaționale și cele comunitare au prioritate fața de dispozițiile contrare din dreptul intern. De asemenea, pentru aceleași considerente, nu pot fi primire criticile potrivit cărora Curtea Constituțională s-ar substitui prin deciziile sale rolului instanțelor de judecată. Așadar, față de cele reținute se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul T.I. împotriva deciziei nr. 20 din 8 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2012.