ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 321/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 321/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 26 mai

2010, reclamantul T.I. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să fie obligat pârâtul S.R. - prin M.F.P. București la plata sumei de

5.000.000 euro, cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, prin sentința civilă nr. 674 din 20 octombrie 1954 a Tribunalului Militar Teritorial Iași (dosar nr. 599/1954), a fost condamnat la 18 muncă

silnică și 10 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii

sociale și la 20 muncă silnică pentru complicitate la crima de acte de

diversiune,dispunându-se executarea pedepsei mai grave; că la data reținerii

era adolescent și prin privarea de libertate a fost lipsit de posibilitatea de

a se realiza profesional, după arestare a parcurs traseul închisorilor Jilava,

Gherla, unde a suferit un regim de exterminare, Insula Balta Brăilei și din nou

Gherla, de unde a fost eliberat în anul 1964; că, după eliberare a întâmpinat

dificultăți în ce privește reintegrarea în societate, provocându-i-se astfel

suferințe fizice și morale care i-au marcat întreaga existență.

Prin sentința civilă nr.

1209 din 29 iunie 2010, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis cererea formulată

de reclamantul T.I. și a obligat S.R. să plătească reclamantului suma de

5.000.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că reclamantul T.I. a executat 10 ani de detenție pe

motive de natură politică, în cadrul mai multor penitenciare și colonii de

muncă, fiind îndreptățit la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit, în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

La stabilirea

cuantumului despăgubirilor, prima instanță a avut în vedere vârsta fragedă la

care reclamantul a fost arestat, aproximativ 18 ani, perioada mare de privare

de libertate, precum și consecințele nefaste, ireparabile, pe care această

detenție le-a produs.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul M.F.P. București prin D.G.F.P.J. Suceava.

În dezvoltarea

motivelor de recurs formulate, s-a arătat că art. 5 din Legea nr. 221/2009 a

fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010, fiind limitat plafonul maxim al

despăgubirilor ce pot fi acordare la suma de 10.000 de euro. în raport de acest

aspect și de faptul că daunele morale trebuie să reprezinte o indemnitate cu

caracter compensatoriu, apelanta apreciază că suma acordată reclamantului este

exorbitantă și disproporționată, apreciind că se impune admiterea apelului și

schimbarea sentinței în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor.

Prin decizia civilă nr.

20 din 8 februarie 2011, Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul S.R. - prin M.F.P. București

– D.G.F.P.J. Suceava; a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 1209 din 29

iunie 2010 a Tribunalului Suceava și, în rejudecare, a respins cererea ca

nefondată.

Analizând actele

dosarului și având în vedere motivele de apel invocate, Curtea a constatat

următoarele:

Prin deciziile nr. 1358

și 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale s-a constatat că

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009, care

reglementează acordarea daunelor morale, sunt neconstituționale.

Art. 147 alin. (4)

din Constituție și art. 11 alin. (3) din Legea 47/1992 republicată dispun în

mod imperativ obligativitatea generală a deciziilor Curții Constituționale, iar

consecința caracterului obligatoriu al deciziilor sale este lipsirea de

eficiență normativă a actului declarat neconstituțional, în raport de acest

aspect efectul deciziei de neconstituționalitate fiind similar efectului abrogării

unui text de lege sau a unui act normativ.

În situația excepției

de neconstituționalitate a unor prevederi din lege, decizia definitivă a Curții

Constituționale produce efecte în sensul că aceste norme își încetează

aplicabilitatea.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs, în termen legal, reclamantul T.I., pentru motive de

nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

criticilor formulate, reclamantul a arătat că în baza sentinței nr. 674 din 20

octombrie 1954, pronunțată în dosarul nr. 599/1954 al Tribunalului Militar

Teritorial Iași a fost condamnat la pedeapsa de „18 ani muncă silnică și 10 ani

degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinei sociale și la 20 ani

muncă silnică pentru complicitate la crima de acte de diversiune”. In baza art.

101 C. pen., s-a dispus a executat pedeapsa cea mai grava.

Mai arată reclamantul

că era adolescent la data reținerii sale, și prin privarea ilegală de libertate

a fost lipsit de abilitatea de a se realiza profesional, reușind cu greu după

punerea în libertate să se încadreze în muncă pe funcții mult sub posibilitățile

și ambițiile sale.

La vârsta de 18 ani a

fost arestat și anchetat la închisoarea din Suceava. După proces a fost

transferat la închisoarea Jilava și de acolo la închisoarea Gherla unde, din

cauza evenimentelor din Ungaria, a suferit un regim de exterminare, iar în anul

1958 a fost dus în Insula Balta Brăilei pentru munci agricole și construirea

marelui dig.

În primele luni a

fost cazat în saivanele de oi de la Stoienești, apoi mutat prin toate coloniile de muncă si anume: S., S., G., B.L.G., P., etc., fiind nevoit să lucreze în

condiții inumane, înfometat și bătut în scopul exterminării.

În anul 1963 am fost

transferat la închisoarea Gherla de unde, în anul 1964, a fost eliberat.

După eliberare a

întâmpinat mari dificultăți în a se reintegra în societate, fiind privit ca un

„paria” de către cei care conduceau regimul comunist.

Tribunalul Suceava a

apreciat în mod just că în cauză sunt date condițiile pentru ca subsemnatul să

beneficieze de dispozițiile Legii nr. 221/2009, despăgubirile fiind acordate în

raport de suferințele si daunele morale suferite, însă nu este de acord cu

motivele pe care Curtea de Apel Suceava le-a avut în adere la admiterea

apelului.

Astfel, consideră că

decizia Curții Constituționale referitoare la art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I

din Legea nr. 221/2009 este in contradicție cu prevederile forurilor internaționale.

Prin aceasta decizie se încalcă prevederile europene (C.E.D.O.) și internaționale

(D.U.D.O.), nerespectându-se principiul liberului acces la justiție, egalitatea

de șanse și proporționalitatea, existând și o discriminare, având în vedere că

pentru persoane aflate în aceeași situație au fost aplicate reguli diferite.

Decizia Curții

Constituționale nu poate avea incidența în prezenta cauză, având în vedere că

la data pronunțării deciziei acțiunea pe care a formulat-o se afla pe rolul

instanțelor și astfel nu putea fi aplicat un tratament distinct persoanelor

îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice în funcție de momentul în

care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă si irevocabilă, deși

cererile au fost depuse în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută

de Legea nr. 221/2009. La data introducerii acțiunii (și chiar la momentul

pronunțării sentinței de acordare a daunelor de către Tribunalul Suceava) Legea

nr. 221/2009 era în vigoare (inclusiv art. 5), fiind este aplicabila pe tot

parcursul procesului, in forma de la data introducerii acțiunii. Având in

vedere ca si hotărârea de fond era data la momentul deciziei Curții

Constituționale, subsemnatul recurent aveam o speranța legitima in sensul unui

bun, prevăzut si aparat de dispozițiile art. 1 Protocolul 1 din C.E.D.O. (a se

vedea și C.E.D.O. cauza B. contra Croația).

Mai mult, există și

hotărâri irevocabile pronunțate de instanțe (inclusiv de Înalta Curte de

Casație si Justiție) prin care s-au acordat daune morale din condamnări

politice unor persoane aflate în situație similară cu a sa. Prin admiterea apelului

formulat de S.R. - prin M.F.P. București – D.G.F.P.J. Suceava s-a făcut o

discriminare și i-a fost cauzat un prejudiciu prin aplicarea unui tratament

diferit față de cel aplicat persoanelor aflate în situații similare cu a sa, cărora

li s-au acordat despăgubiri., încălcându-se astfel dispozițiile art. 14

Protocolul 12 din C.E.D.O.

Chiar Curtea

Constituționala a statuat că în temeiul principiului egalității în fața legii,

se impune aplicarea unui tratament egal, pentru situații care sunt similare.

Recursul nu este

fondat și se va respinge pentru următoarele considerente:

Prin deciziile Curții

Constituționale nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 s-a constatat

neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În consecință, aceste

dispoziții nu mai produc efecte juridice, ceea ce determină inexistența temeiului

juridic pentru acordarea despăgubirilor.

În acest context se

constată ca în mod corect instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art.

31 și 147 alin. (1) și alin. (4) din Constituția României.

Astfel, potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat cât și în art. 31 se prevede că deciziile Curții

Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Fața de aceste

dispoziții, în funcție de care declararea neconstituționalității unui text de

lege prin decizie a Curții Constituționale, produce efecte pentru viitor și

erga omnes s-a pus problema dacă ele se aplică și acțiunilor în curs.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul

legii, care a statuat că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce

efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării în M.

Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

În speță, la data

publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010

nu se pronunțase decizia din faza procesuală a apelului, cauza fiind

soluționată definitiv de Curtea de Apel Cluj la data 19 ianuarie 2011

Prin intervenția

instanței de contencios constituțional, ca urmare a sesizării sale cu o

excepție de neconstituționalitate, s-a realizat un control de

constituționalitate a posteriori, dându-se eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic.

Nu se poate spune că

acțiunea, fiind promovată la un moment când era în vigoare art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009 s-ar presupune că efectele acestui text de lege se

întind pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, deoarece nu suntem în

prezența unui act juridic convențional, ale cărui efecte să fie guvernate după

regula tempus regit actiim.

În speță, înainte de

definitivarea litigiului, s-a creat un nou cadru normativ prin declararea

neconstituționalității textului de lege invocat în cererea de chemare în

judecată.

În acest context

urmează a se constata că ne aflăm într-o situație juridică de natură legală,

căreia i se aplică legea nouă și nu într-o situație juridică voluntară, care

rămâne supusă, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și formă

legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere, dar

și în acest caz numai dacă situațiile juridice voluntare sunt supuse unor norme

supletive.

Așa fiind, față de

caracterul imperativ, de ordine publică al dispozițiilor art. 147 alin. (4) din

Constituție, aplicarea generală și obligatorie a deciziei Curții

Constituționale nu poate fi tăgăduită, deoarece ar însemna ca un act

neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea ce nu este

posibil față de dispozițiile Constituției României.

Concluzionând, la

momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor

formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca

ultraactivând în absența unor dispoziții legale exprese.

Împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite, ceea ce nu este cazul în situația dată.

Neexistând o soluție

definitivă, reclamantul nu are un drept definitiv câștigat, motiv pentru care

nu este titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.

Constatarea

neconstituționalității textului de lege pe care reclamantul și-a întemeiat

cererea de chemare în judecată nu aduce atingere unui proces echitabil, pentru

că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate cu respectarea

preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Față de

considerentele ce preced nu pot fi primite criticile prin care se susține că

potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 și art. 148

alin. (2) și (4) din Constituția României, referitoare la raportul dintre

dreptul internațional și dreptul intern, tratatele ratificate de Parlament fac

parte din dreptul intern, iar reglementările internaționale și cele comunitare

au prioritate fața de dispozițiile contrare din dreptul intern.

De asemenea, pentru

aceleași considerente, nu pot fi primire criticile potrivit cărora Curtea

Constituțională s-ar substitui prin deciziile sale rolului instanțelor de

judecată.

Așadar, față de cele

reținute se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamantul T.I. împotriva deciziei nr. 20 din 8 februarie

2011 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2012.