ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2163/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 5720/95/2011, reclamantul R.I. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care care să dispună obligarea pârâtei SC C.E. Turceni SA să-i achite drepturile bănești cuvenite aferente anului 2008, în conformitate cu dispozițiile art. 5 pct. 3 din contractul de performanță din 28 decembrie 2007, perioadă în care reclamantul a exercitat funcția de director la Direcția de Resurse Umane, Legislație, Restructurare, Privatizare. Prin încheierea din 26 septembrie 2011, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul spre competentă soluționare secției comerciale din cadrul Tribunalului Gorj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că O.U.G. nr. 82/2007 a adus modificări Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale cu privire la desemnarea administratorului independent, statutul directorilor, conducerea societăților comerciale pe acțiuni, rolul cenzorilor, obligațiile administratorilor și cenzorilor. Astfel, art. 5 din menționata ordonanță prevede încetarea de drept a contractelor de muncă ale administratorilor sau directorilor încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ pentru îndeplinirea mandatului de administrator sau director, iar în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior, încetarea are loc de la data acceptării mandatului.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, în cazul desemnării administratorilor dintre salariații societății, contractul individual de muncă al acestora este suspendat pe perioada îndeplinirii mandatului, iar, potrivit dispozițiilor art. 152 alin. (1) din evocata lege, prevederile art. 137 1 alin. (3) se aplică și directorilor în aceleași condiții ca și administratorilor. Așadar, în raport cu precitatele dispoziții legale, pe perioada îndeplinirii mandatului de administrator, respectiv director, contractul individual de muncă al salariatului este suspendat. În consecință, în perioada în litigiu, între reclamant și pârâtă nu au existat raporturi de muncă, ci raporturi de natură comercială, reclamantul îndeplinind funcția de director în baza raporturilor de mandat, așa încât soluționarea acțiunii este de competența secției comerciale.

Prin încheierea din 05 decembrie 2011, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a constatat că nu este competent să soluționeze acțiunea, a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două secții ale Tribunalului Gorj și a înaintat dosarul spre soluționare secției a III-a civilă a Curții de Apel Craiova, în prezent devenită secția a II-a civilă. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că natura litigiului determină competența secției conflicte de muncă și asigurări sociale, temeiul juridic al acțiunii fiind răspunderea contractuală izvorâtă din nerespectarea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contractul de performanță, anexă la contractul individual de muncă.

Totodată, din carnetul de muncă al reclamantului și potrivit adeverinței din 23 martie 2011 emisă de pârâtă rezultă că acesta apare cu o vechime neîntreruptă în muncă pe durata executării contractului de performanță, nefiind suspendat pe perioada îndeplinirii unui eventual mandat. Prin sentința nr. 2/2012 din camera de consiliu de la 10 ianuarie 2012, secția a II-a civilă a Curții de Apel Craiova a stabilit în favoarea secției a Il-a civilă a Tribunalului Gorj competența de soluționare a acțiunii. Pentru a hotărî astfel, secția a II-a civilă a Curții de Apel Craiova a reținut, în esență, că în raport cu natura raporturilor juridice dintre părți, litigiul este de competența secției a Il-a civilă a Tribunalului Gorj, fiind izvorât dintr-un raport juridic dintre profesioniști.

Potrivit dispozițiilor art. 137' alin. (3) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 441/2006, ce a intrat în vigoare la data de 01 decembrie 2006, în cazul desemnării administratorilor dintre salariații societății, contractul individual de muncă al acestora este suspendat pe perioada îndeplinirii mandatului, iar, potrivit dispozițiilor art. 152 alin. (1) din același act normativ, prevederile art. 137 alin. (3) se aplică și directorilor în aceleași condiții ca și administratorilor. De asemenea, în aplicarea art. 4 din O.U.G. nr. 82/2007, societățile trebuie să își îndeplinească obligația de a suspenda contractul de muncă al administratorilor/directorilor desemnați dintre salariați și să încheie un contract de mandat cu aceștia pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice, iar art. 5 din O.U.G.

nr. 82/2007 prevede că încetează de drept contractele de muncă ale administratorilor sau directorilor încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanțe pentru îndeplinirea mandatului de administrator sau director, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior, acestea încetând de Ia data acceptării mandatului. În raport cu dispozițiile legale menționate, pe perioada îndeplinirii mandatului de administrator, respectiv director, raportul dintre reclamant și societatea pârâtă este un raport juridic de mandat, contractul individual de muncă fiind încetat de drept la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 82/2007, contractul individual de muncă al salariatului fiind suspendat începând cu data de 01 decembrie 2006, conform Legii nr. 441/2006.

În consecință, în speță, drepturile cerute de reclamant pentru performanțele realizate în calitate de director în anul 2008 își au izvorul într-un raport de drept comercial și nu într-unul de dreptul muncii. Împotriva sentinței secției a ll-a civilă a Curții de Apel Craiova nr. 2/2012 din camera de consiliu de la 10 ianuarie 2012 a formulat recurs reclamantul R.I., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., fără a le structura spre a permite o analiză punctuală a acestora. Recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța Curții de Apel Craiova a aplicat în mod greșit prevederile Legii nr. 31/1990 în stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției a ll-a civilă a Tribunalului Gorj pentru a justifica existența între părți a unor raporturi comerciale și nu ale unor raporturi ce rezultă dintr-un contract de muncă.

De asemenea, recurentul-reclamant a mai arătat că în mod eronat Curtea de Apel Craiova a considerat că se află în prezența unui conflict negativ de competență ivit între două secții distincte ale aceleiași instanțe, respectiv ale Tribunalului Gorj. Recursul este fondat. Din examinarea hotărârii Curții de Apel Craiova prin prisma criticilor - în ansamblu - se constată următoarele: Raporturile juridice dintre părți au fost stabilite prin contractul de performanță, supus normelor de dreptul muncii, având în vedere că recurentul-reclamant a încheiat cu intimata-pârâtă contractul de performanță, anexă la contractul individual de muncă. Așadar, calificarea juridică dată menționatului act de către Curtea de Apel Craiova nu corespunde raporturilor juridice dintre părți, dat fiind că recurentul a desfășurat activitatea de conducător al unui agent economic în baza contractului individual de muncă și a contractului de performanță încheiate cu intimata în regim de drept comun.

Contractul de performanță constituie acordul de voință încheiat între agentul economic, printr-un reprezentant și conducătorul acestuia, având ca obiect îndeplinirea criteriilor și obiectivelor de performanță, aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli, în schimbul drepturilor salariale, stabilite prin contractul individual de muncă și care se revizuiește anual. Prin încheierea acestui contract, recurentul a devenit titularul altor drepturi și obligații, suplimentare și, în același timp, conexe cu acelea rezultate din contractul individual de muncă. În raport cu evocatele împrejurări, competența de soluționare a prezentei pricini aparține în primă instanță secției conflicte de muncă a Tribunalului, în aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc.

civ. Având în vedere menționatele aspecte, este de subliniat că devine de prisos o potențială cercetare a criticilor ce vizează pretinsa inexistență a conflictului negativ de competență ivit între două secții ale Tribunalului. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre competentă soluționare secției conflicte de muncă a Tribunalului Gorj. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de reclamantul R.I. împotriva sentinței secției a II-a civilă a Curții de Apel Craiova nr. 2/2012 din camera de consiliu de la 10 ianuarie 2012. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare secției conflicte de muncă a Tribunalului Gorj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 aprilie 2012.