ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2748/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată și procedura în primă instanță. Reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării Ordinului nr. II/4004 din 19 octombrie 2011, cu obligarea la cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 25 octombrie 2011, prin ordinul a cărui suspendare o solicită, a fost încunoștințat de Inspectoratul de Poliție al județului - Olt că i-au încetat raporturile de serviciu, din funcția de adjunct șef poliție municipală Caracal, având în vedere că a împlinit vârsta de 55 ani, precum și dispozițiile legale în această materie.

Reclamantul a mai arătat că ordinul a cărui anulare o solicită este nelegal și discriminatoriu, de vreme ce vârsta standard de pensionare pentru polițiști este de 60 de ani iar menținerea în activitate după vârsta de 55 ani doar a unor categorii de polițiști este o discriminare evidentă, fiind încălcate principiile de bază ale Legii nr. 263/2010. 2. Hotărârea Curții de apel. Curtea de Apel Craiova - secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 564 din 7 noiembrie 2011 a respins cererea de suspendare executare act administrativ individual formulată de reclamant. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea ordinului prin care reclamantul a fost pensionat.

3. Recursul reclamantului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S.I., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând ca în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ. să fie examinată cauza sub toate aspectele. În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant arată că hotărârea recurată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, în speță, fiind probată cererea de suspendare atât sub aspectul cazului bine justificat cât și al pagubei iminente, condiții imperative cerute de lege, care nu au fost analizate în mod corect de către instanța de fond.

Apreciază că motivele expuse în cererea de suspendare a executării actului administrativ unilateral cu caracter individual precum și cele reiterate în recurs, reprezintă argumente juridice valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ și că este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, având în vedere că împrejurările legate de starea de fapt și de drept sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Referitor la condiția existenței unei pagube iminente prevăzute de art. 14 alin. (1) și definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 arată că încetarea raporturilor de serviciu în condițiile menționate în Ordin, prejudiciul material este viitor și previzibil, atât din punct de vedere juridic cât și economic, având în vedere că de la data de 25 octombrie 2011, data comunicării ordinului, nu a mai putut desfășura activitatea profesională și începând cu data de 22 octombrie 2011 nu a mai beneficiat de drepturi salariale și nici pensie pentru limită în vârstă, întrucât, potrivit Legii nr. 263/2010, anexa 6, putea să i se acorde, la cerere, aceste drepturi cel mai devreme, începând cu data de 22 ianuarie 2012, cerere pe care nu am făcut-o nici până în prezent deoarece exista posibilitatea ca intimatul-pârât să invoce acceptarea Ordinului și justificarea legalității măsurilor luate.

Lipsa drepturilor bănești îl pune în imposibilitate să achite obligațiile contractuale față de furnizorii de servicii și plata ratelor lunare pentru două împrumuturi contractate cu V.R., sucursala Caracal. În susținerea cererii de recurs reclamantul a depus înscrisuri privind demersurile efectuate pentru revocarea Ordinului M.A.I. nr. II/4004 din 19 octombrie 2011, acte de studii și de venituri precum și convențiile de credit cu anexele aferente. 4. Apărările intimatului. Prin întâmpinarea formulată în baza art. 308 alin. (2) C. proc.

civ., intimatul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivând că în mod corect instanța de fond a reținut că recurentul – reclamant nu a reușit să facă dovada că urmare a ordinului a cărui suspendare se solicită i s-ar cauza un prejudiciu material viitor semnificativ sau, în lipsa sa, ar fi grav perturbată activitatea unei instituții publice, chiar dacă este posibil ca veniturile recurentului-reclamant să se diminueze ca urmare a pensionării, iar în privința cazului bine justificat trebuie avută în vedere situația celui care solicită suspendarea, și nu eventualele vicii ale actului a cărui suspendare se cere, deoarece acest lucru este analizat de către instanța învestită cu judecarea cererii principale de anulare a actului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor de formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

î ndeplinirea acestor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze. Îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reținută. Astfel, în cauza de față nu există elementele care să contureze îndeplinirea primei condiții, a cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Din examinarea sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004. Cazul bine justificat și iminența pagubei sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată. Mai mult, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care țin de legalitatea actului, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului. Înalta Curte constată că nu se poate pronunța asupra aprecierilor recurentului-reclamant referitoare la nelegalitatea actului administrativ, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu cu drept la pensie și echivalarea gradului profesional ce cel militar de colonel în rezervă, specialitatea „poliție” prin analiza în profunzime a argumentelor legate de vârsta standard de pensionare, limita de vârstă în raport de care se poate dispune încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea, pentru polițiști și marja de apreciere în luarea acestei norme de către M.A.I.

în privința funcționarilor publici cu statut special, aspecte ce constituie, în optica instanței de control judiciar, o chestiune de fond care depășește limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ. În conținutul Ordinului M.A.I. nr. II/4004 din 19 octombrie 2011 a cărui suspendare a fost solicită în cauză conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 au fost menționate temeiurile de drept care au fost avute în vedere la emiterea acestuia, fiind menționată inclusiv vârsta ofițerului și contributivitatea în raport de care recurentul-reclamant pretinde că este discriminat și susține că a menține după 55 de ani până la 60 ani numai o anumită categorie de polițiști, este o discriminare, fiind încălcate principiile de bază ale Legii nr. 263/2010.

În concluzie, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a justifica măsura de excepție a suspendării actului administrativ contestat, motiv pentru care criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reținute neimpunându-se a fi analizate aspecte care vizează condiția existenței unei pagube iminente. 2. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I. împotriva sentinței civile nr. 564 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2012.