ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2956/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul N.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea ordinului nr. S/II/2257, comunicat la data de 4 februarie 2009 C.M. Satu Mare, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă între cele două părți și obligarea pârâtului la plata către reclamant a despăgubirilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de muncă și până la executarea sentinței. Prin încheierea de ședință de la 3 martie 2010 s-a dispus conexarea la prezentul dosar a cererii înregistrate la aceeași instanță, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 10380/3/2009, venit prin declinare de competență de la Tribunalul București.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a deținut funcția de medic și de comisar șef, fiind șeful C.M. Județean Satu Mare, din cadrul M.A.I., că la data de 4 februarie 2009 C.M. Satu Mare i s-a comunicat ordinul nr. S/II/2257, prin care se dispunea încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului și trecerea la pensie. În opinia reclamantului, desfacerea contractului de muncă este ilegală, având în vedere că această măsură a fost dispusă începând cu ziua de 1 februarie 2009, care a fost o zi nelucrătoare, respectiv duminica, precum și pentru faptul că s-a comunicat pe data de 4 februarie 2009 o măsură luată retroactiv. Prin întâmpinare, pârâtul a cerut respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată . Prin sentința civilă nr. 2477 din 26 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului G.N.B., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În baza Memorandumului privind restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administrației publice centrale, aprobat în ședința Guvernului României din data de 30 decembrie 2008, conducerea M.A.I., prin adresa din data de 19 ianuarie 2009, a dispus încetarea raporturilor de serviciu pentru toți ofițerii menținuți în activitate peste limita de vârstă în grad. S-a reținut de către instanță că reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu cu drept la pensie începând cu data de 01 februarie 2009, conform Ordinului M.A.I.

din data de 27 ianuarie 2009, precum și faptul că, la data încetării raporturilor de serviciu, reclamantul avea vârsta de 55 ani, 05 luni și 10 zile și o vechime efectivă în structuri militare și de poliție de peste 30 de ani, îndeplinind, astfel, condițiile de limită de vârstă prevăzute de art. 69 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare. Instanța de fond a apreciat că încetarea raporturilor de serviciu, având în vedere calitatea de ofițer de poliție a reclamantului, s-a făcut, în mod corect și legal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, ale O.U.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinul M.A.I. pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea polițiștilor din M.A.I., cu modificările și completările ulterioare. S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că menținerea în serviciu peste limită de vârstă în gradul profesional nu are caracter imperativ, ci se realizează numai la propunerea șefilor ierarhici ai ofițerului în cauză, iar în ceea ce privește încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, aceasta s-a făcut în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, la propunerea Direcției Medicale, formulată prin fișă de personal din data de 22 ianuarie 2009, act ce a stat la baza emiterii Ordinului M.A.I.

nr. 8/11/2257/2009. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G.N.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 și art. 304 1 C. proc. civ., se arată că instanța de fond a stabilit, în mod eronat, faptul că medicilor li se aplică statutul polițistului și nu legea specială H.G. nr. 584/2005, precum și faptul că aceasta nu a analizat apărările reclamantului referitoare la nelegalitatea desfacerii contractului de muncă. Astfel, recurentul arată în esență că desfacerea contractului de muncă s-a făcut într-o zi nelucrătoare, că măsura a fost luată retroactiv, că în redactarea actului de încetare a contractului de muncă nu s-a ținut cont de faptul că, deși reclamantul este comisar șef, i se aplică legea specială în calitate de medic și că nu este oportună încetarea raporturilor de muncă ale unui medic și pensionarea sa la vârsta de 55 de ani.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 69 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, „Limitele de vârstă în gradul profesional până la care polițiștii pot fi menținuți în serviciu sunt: a)pentru agenții și ofițerii de poliție, până la gradul de comisar-șef- 55 de ani; b)pentru ofițerii de poliție cu gradul de chestor de poliție ori superioare - 60 de ani." Recurentului - reclamant i-au încetat raporturile de serviciu cu drept la pensie, începând cu data de 01 februarie 2009, conform Ordinului M.A.I.

din data de 27 ianuarie 2009, iar la data încetării raporturilor de serviciu, recurentul - reclamant avea vârsta de 55 ani, 05 luni și 10 zile și o vechime efectivă în structuri militare și de poliție de peste 30 de ani, îndeplinind, astfel, condițiile de limită de vârstă prevăzute de art. 69 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare. În mod corect a reținut instanța de fond că încetarea raporturilor de serviciu, având în vedere calitatea de ofițer de poliție a recurentului - reclamant, s-a făcut, în mod corect și legal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, ale O.U.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului M.A.I. nr. S/629/2008 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea polițiștilor din M.A.I., cu modificările și completările ulterioare. Din interpretarea prevederilor legale menționate anterior rezultă cu evidență faptul că menținerea în serviciu peste limita de vârstă în gradul profesional nu are caracter imperativ, ci se realizează numai la propunerea șefilor ierarhici ai ofițerului în cauză, cu aprobarea M.A.I., astfel cum a fost reținut și de către instanța de fond. Din actele și lucrările dosarului rezultă că încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului – reclamant s-a făcut în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, la propunerea Direcției Medicale, formulată prin Fișa de personal din data de 22 ianuarie 2009, act ce a stat la baza emiterii Ordinului M.A.I.

nr. S/II/2257/2009, precum și faptul că termenul legal de predare a funcției a fost consemnat, în mod corect, în dispoziția Directorului Direcției Medicale din 29 ianuarie 2009, act ce a fost emis, în mod corect și legal, în baza O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordinului M.A.I. nr. S/629/2008, cu modificările și completările ulterioare. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.N.B. împotriva sentinței civile nr. 2477 din 26 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.