ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3090/2011

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 67 din 3 februarie

2011 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 9399/99/2010 a fost respinsă

ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul M.D. pentru

condamnatul M.M.I.

A obligat petentul la

plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

În pronunțarea

acestei sentințe, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 9399/99/2010 petentul M.D., tatăl condamnatului M.M.I., a

solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 436 din 22 iunie 2010 a Tribunalului

Iași, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie, întrucât probatoriul testimonial, respectiv

depoziția martorului M.G.-A. și a părții vătămate C.I., administrate cu ocazia

soluționării cauzei pe fond conțin informații nereale.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, instanța a constatat că cererea de revizuire

formulată de condamnat este inadmisibilă și a respins-o ca atare.

Cererea de revizuire

a fost respinsă întrucât, în situația exprimării de către condamnatul M.M.I.,

prin intermediul tatălui său, petentul M.D., a simplei nemulțumiri cu privire

la hotărârea a cărei retractare se cere, ce vizează modalitatea de administrare

și interpretare a probatoriului testimonial și a celui cu declarația părții

vătămate C.I., nu se încadrează în motivele expres prevăzute de art. 394 C.

proc. pen.

Susținerile

privitoare la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către martorul

M.G.-A. au fost apreciate ca nefondate, nefiind susținute de o hotărâre de

condamnare, fiind infirmate de actele de cercetare efectuate de procuror cu

privire la această faptă, care au relevat împrejurarea că martorul a făcut

afirmații mincinoase în fața instanței, cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul

M.M.-I., pe care ulterior le-a retractat, afirmând că inculpatul este autorul

infracțiunii de tâlhărie.

Astfel fiind,

Tribunalul a constatat că petentul a formulat cererea de revizuire în afara

cadrului legal care o autorizează și, în consecință, în conformitate cu dispozițiile

art. 403 C. proc. pen. a dispus respingerea ei ca inadmisibilă.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În termen legal,

sentința astfel pronunțată a fost apelată de condamnatul M.M.-I., prin petentul

M.D., care prin apărătorul angajat a reiterat aceleași critici ale hotărârii de

condamnare, care s-a bazat pe declarațiile mincinoase ale părții vătămate C.I.

și ale martorului M.G.-A., aspect ce rezultă și din autodenunțurile acestora

făcute la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Prin Decizia penală

nr. 58 din 17 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de petentul M.M.-I. prin M.D.,

împotriva Sentinței penale nr. 67 din 3 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul

Iași în Dosarul nr. 9399/99/2011, sentință penală care a fost menținută.

A fost obligat

apelantul să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de prim control judiciar a reținut că prin Rezoluția

nr. 5581/P/2009 din 04 martie 2009 dată de procuror, Parchetul de pe lângă

Judecătoria Iași a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.I. și M.A. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de

art. 264 C. pen.

De asemenea, a

reținut că martorul M.G.A. a fost cercetat penal pentru comiterea infracțiunii

de mărturie mincinoasă în Dosarul nr. 2027/P/2006 în care procurorul a dispus

încetarea urmăririi penale în temeiul cauzei de impunitate prevăzută de art. 10

lit. i

1

) C. proc. pen., motivat de faptul că, reaudiat la 25 mai

2006, a recunoscut în fața instanței de judecată că a declarat mincinos în

dorința de a-l ajuta pe inculpat, retractându-și declarația și beneficiind de

cauza de impunitate, nefiind incident niciunul din cazurile de revizuire.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuentul M.M.I. prin M.D.,

solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței competente, iar în subsidiar modificarea

hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de revizuire, invocând cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

și art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Astfel, în motivele scrise, recurentul învederează

că hotărârea recurată este nemotivată, instanța de apel preluând considerentele

instanței de fond, ignorând în totalitate motivele de apel invocate de apărare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate

și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., îl

consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Examinând hotărârea

prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C.

proc. pen., constată că aceasta este motivată atât în fapt cât și în drept,

răspunzând criticilor revizuentului, astfel încât acest motiv de recurs apare

ca fiind nefondat.

În ceea ce privește

motivul de recurs al revizuentului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen. și acesta este nefondat.

Revizuirea este

reglementată ca fiind mijlocul procesual prin care sunt supuse controlului

judecătoresc hotărârile penale definitive care conțin erori grave de fapt.

Potrivit art. 397 C.

proc. pen., cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de

pe lângă instanța, ce a judecat cauza în primă instanță, în scris, cu arătarea

cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea

acesteia.

Și aceasta întrucât,

după introducerea cererii de revizuire la procuror, conform art. 399 C. proc.

pen., acesta are posibilitatea efectuării unor cercetări de verificare a

temeiniciei cererii de revizuire.

Pe de altă parte, din

economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen., rezultă caracterul

revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura

erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor

împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și

adevărul.

Din aceleași

dispoziții rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în

care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe

cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale

extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate

de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 C.

proc. pen., singurele acte care ar provoca o reexaminare în fapt a cauzei

penale.

O altă interpretare,

în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații, privitoare la

eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a

unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă în raport de

dispozițiile procesuale menționate și în raport cu principiul statuat prin art.

129 din Constituția României potrivit căruia părțile interesate, care își

legitimează calitate procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile

legii.

Drept urmare,

coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia inadmisibilității

controlului judiciar, cu consecința respingerii cererii, în situația exprimării

de către partea interesată a simplei nemulțumiri cu privire la hotărârea a

cărei retractare se cere sau a afirmării generice a nelegalității și

netemeiniciei acesteia sau a nedovedirii celor afirmate.

În cauză, revizuentul

M.M.I. și-a întemeiat cererea de cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit.

b) C. proc. pen.: "când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere",

ceea ce a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Acest caz de

revizuire se referă la "săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă", fapt ce presupune condamnarea martorului, expertului,

interpretului pentru această infracțiune.

Or, în cauză se poate

constata că nu există o asemenea hotărâre, ci doar o rezoluție (nr. 5581/P/2009

din 04 martie 2009), prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

C.I. și M.A.G. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului

prevăzută de art. 264 C. pen.

Rezultă că martorul

M.G.A. a fost cercetat pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă în

Dosarul nr. 2027/P/2006 - 25 octombrie 2006, însă s-a dispus încetarea

urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen. coroborat

cu art. 260 alin. (2) C. pen.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază ca nefiind întrunite condițiile prevăzute

de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. pentru admiterea cererii revizuentului,

motiv pentru care soluția instanței de apel este legală și temeinică, iar în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca

nefondat recursul revizuentului M.M.I. declarat prin M.D.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul M.M.I. prin M.D. împotriva Deciziei

penale nr. 58 din 17 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 septembrie 2011.