ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3090/2011

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 67 din 3 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 9399/99/2010 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul M.D. pentru condamnatul M.M.I. A obligat petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. În pronunțarea acestei sentințe, tribunalul a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 9399/99/2010 petentul M.D., tatăl condamnatului M.M.I., a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 436 din 22 iunie 2010 a Tribunalului Iași, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, întrucât probatoriul testimonial, respectiv depoziția martorului M.G.-A.

și a părții vătămate C.I., administrate cu ocazia soluționării cauzei pe fond conțin informații nereale. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, instanța a constatat că cererea de revizuire formulată de condamnat este inadmisibilă și a respins-o ca atare. Cererea de revizuire a fost respinsă întrucât, în situația exprimării de către condamnatul M.M.I., prin intermediul tatălui său, petentul M.D., a simplei nemulțumiri cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, ce vizează modalitatea de administrare și interpretare a probatoriului testimonial și a celui cu declarația părții vătămate C.I., nu se încadrează în motivele expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Susținerile privitoare la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către martorul M.G.-A.

au fost apreciate ca nefondate, nefiind susținute de o hotărâre de condamnare, fiind infirmate de actele de cercetare efectuate de procuror cu privire la această faptă, care au relevat împrejurarea că martorul a făcut afirmații mincinoase în fața instanței, cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul M.M.-I., pe care ulterior le-a retractat, afirmând că inculpatul este autorul infracțiunii de tâlhărie. Astfel fiind, Tribunalul a constatat că petentul a formulat cererea de revizuire în afara cadrului legal care o autorizează și, în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 403 C. proc. pen. a dispus respingerea ei ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În termen legal, sentința astfel pronunțată a fost apelată de condamnatul M.M.-I., prin petentul M.D., care prin apărătorul angajat a reiterat aceleași critici ale hotărârii de condamnare, care s-a bazat pe declarațiile mincinoase ale părții vătămate C.I. și ale martorului M.G.-A., aspect ce rezultă și din autodenunțurile acestora făcute la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Prin Decizia penală nr. 58 din 17 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de petentul M.M.-I. prin M.D., împotriva Sentinței penale nr. 67 din 3 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 9399/99/2011, sentință penală care a fost menținută.

A fost obligat apelantul să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a reținut că prin Rezoluția nr. 5581/P/2009 din 04 martie 2009 dată de procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.I. și M.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. De asemenea, a reținut că martorul M.G.A. a fost cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă în Dosarul nr. 2027/P/2006 în care procurorul a dispus încetarea urmăririi penale în temeiul cauzei de impunitate prevăzută de art. 10 lit. i 1 ) C. proc.

pen., motivat de faptul că, reaudiat la 25 mai 2006, a recunoscut în fața instanței de judecată că a declarat mincinos în dorința de a-l ajuta pe inculpat, retractându-și declarația și beneficiind de cauza de impunitate, nefiind incident niciunul din cazurile de revizuire. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuentul M.M.I. prin M.D., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de revizuire, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. și art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. Astfel, în motivele scrise, recurentul învederează că hotărârea recurată este nemotivată, instanța de apel preluând considerentele instanței de fond, ignorând în totalitate motivele de apel invocate de apărare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: Examinând hotărârea prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., constată că aceasta este motivată atât în fapt cât și în drept, răspunzând criticilor revizuentului, astfel încât acest motiv de recurs apare ca fiind nefondat. În ceea ce privește motivul de recurs al revizuentului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. și acesta este nefondat. Revizuirea este reglementată ca fiind mijlocul procesual prin care sunt supuse controlului judecătoresc hotărârile penale definitive care conțin erori grave de fapt.

Potrivit art. 397 C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța, ce a judecat cauza în primă instanță, în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acesteia. Și aceasta întrucât, după introducerea cererii de revizuire la procuror, conform art. 399 C. proc. pen., acesta are posibilitatea efectuării unor cercetări de verificare a temeiniciei cererii de revizuire. Pe de altă parte, din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen., singurele acte care ar provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații, privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă în raport de dispozițiile procesuale menționate și în raport cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitate procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia inadmisibilității controlului judiciar, cu consecința respingerii cererii, în situația exprimării de către partea interesată a simplei nemulțumiri cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere sau a afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei acesteia sau a nedovedirii celor afirmate. În cauză, revizuentul M.M.I. și-a întemeiat cererea de cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen.: "când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere", ceea ce a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Acest caz de revizuire se referă la "săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă", fapt ce presupune condamnarea martorului, expertului, interpretului pentru această infracțiune.

Or, în cauză se poate constata că nu există o asemenea hotărâre, ci doar o rezoluție (nr. 5581/P/2009 din 04 martie 2009), prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.I. și M.A.G. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. Rezultă că martorul M.G.A. a fost cercetat pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă în Dosarul nr. 2027/P/2006 - 25 octombrie 2006, însă s-a dispus încetarea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen. coroborat cu art. 260 alin. (2) C. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca nefiind întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. pentru admiterea cererii revizuentului, motiv pentru care soluția instanței de apel este legală și temeinică, iar în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul revizuentului M.M.I. declarat prin M.D. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.M.I. prin M.D. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 17 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2011.