ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1054/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

22 martie 2012 Curtea de Apel Pitești în baza art. 300

2

raportat la

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului N.I.C., pe care a

menținut-o.

A constatat instanța

că se mențin în continuare temeiurile art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât

inculpatul este judecat pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. La dosarul cauzei

se află suficiente probe de natura celor la care se referă art. 143 rap. la

art. 64

1

C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că

inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

A mai constatat instanța

că numai gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, nu poate fi

socotită, în sine, ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu

poate fi ignorat faptul că acesta a fost trimis în judecată și condamnat de

prima instanță, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) din

Legea nr. 678/2011. Un argument în plus, în favoarea menținerii arestării

preventive este condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de către prima

instanță la 4 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57 C. pen., care a

reținut vinovăția acestuia la săvârșirea infracțiunii imputate.

Împotriva încheierii

a declarat recurs inculpatul N.I.C. și a solicitat, în esență, admiterea

recursului, casarea încheierii atacate și, în principal revocarea măsurii

arestării preventive și judecarea în stare de libertate, iar în subsidiar

înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură. A făcut referire la

atitudinea de recunoaștere, la faptul că și-a executat obligațiile la care a

fost obligat prin sentința pronunțată, privind daunele morale si cheltuielile

de judecată și la starea de sănătate precizând că la vârsta de 10 ani a fost

diagnosticat cu o boala incurabila, respectiv hepatita cronica, pentru care nu

există un tratament de vindecare, ci doar un tratament pentru reducerea

numărului de crize. A arătat ca nu este înregistrat în evidenta penitenciarului

cu aceasta boala, fiind imposibil sa beneficieze de un tratament adecvat, ca nu

prezintă un pericol pentru ordinea publica si față de circumstanțele personale

a solicitat revocarea măsurii arestării preventive.

A susținut ca regreta

săvârșirea faptei si nu prezintă un pericol pentru ordinea publică și că față

de probele de la dosar nu se justifica menținerea stării de arest, măsurii

arestării preventive la acest moment nu se mai impune.

Analizând recursul

declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul N.I.C.

este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Prin sentința penală

nr. 2/ MF din 7 februarie 2012 Tribunalul Argeș l-a condamnat pe inculpatul N.I.C.

la 4 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57, art. 71 rap. la art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2011 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

În fapt, s-a reținut

că partea vătămată M.G.C. și inculpatul N.I.C. se cunosc din copilărie și la

începutul lunii februarie 2011 s-au reîntâlnit, începând să aibă o relație de prietenie,

întreținând chiar relații sexuale. Inculpatul i-a propus părții vătămate să se

prostitueze, pentru a face banii necesari întreținerii ambilor, sens în care a

închiriat o garsonieră în zona Robea din Mioveni, unde partea vătămată urma să

întrețină raporturi sexuale cu clienții. Tot inculpatul a fost cel care a impus

părții vătămate tarifele pentru raporturile sexuale (50 lei pentru o partidă de

sex normal sau oral și 100 lei/oră), aceasta le comunica clienților, ca apoi,

partea vătămată să încaseze banii și să-i înmâneze inculpatului.

Împotriva acestei

sentințe inculpatul a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții

de Apel Pitești.

Față de inculpat s-a

luat măsura arestării preventive prin încheierea nr. 114/CC din 23 decembrie

2011, în conformitate cu dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. Prin

încheierea din 22 martie 2012 Curtea de Apel Pitești în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului N.I.C.,

pe care a menținut-o.

Înalta Curte, pornind

de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului N.I.C. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din

același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.

În ceea ce privește

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care

subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerințelor

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată

că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege

menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului art. 13 alin. (1) din Legea nr.

678/2001 este sancționată cu pedeapsa ce depășește limita de 4 ani închisoare. (5

ani la 15 ani închisoare)

Analiza actelor și

lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ,

în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în

libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu

dispozițiile art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are

dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând

dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o

persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această

regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit.

c) din C.E.D.O.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și

menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de

procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie

compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului

împotriva arbitrariului.

Înalta Curte constată

că menținerea arestării preventive a inculpatului N.I.C. este justificată,

acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune caracterizată de un grad ridicat

de pericol social, respectiv trafic de minori, care prin natura sa,

împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impun menținerea

detenției provizorii.

Din această

perspectivă, înalta Curte de Casație și Justiție constată că pericolul concret

pentru ordinea publică al faptelor privind traficul de minori poate fi dedus

atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, de

importanța valorilor puse în pericol, cât și din circumstanțele personale ale inculpatului,

antecedentele penale ale acestuia, din modul în care acesta a acționat,

respectiv a atras partea vătămată prin promisiunea obținerii unor sume de bani,

ceea ce ar crea în rândul colectivității un sentiment de insecuritate, de

pericol și de nesiguranță specific pericolului pentru ordinea publică și nu în

ultimul multitudinea actelor materiale săvârșite în realizarea aceleiași

rezoluții. Totodată, se constată că durata măsurii arestării preventive a fost

luată la data de 23 decembrie 2011 și nu depășește limitele unui termen

rezonabil.

Cu privire la cererea

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

țara sau localitatea potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen.,

măsura arestării preventive luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă

când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Astfel, măsura

arestării preventive a fost dispusă față de inculpatul N.I.C. cu respectarea

dispozițiilor legale, iar până la acest moment procesual nu s-au schimbat

temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.

În cauză, sunt

îndeplinite atât cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în

sensul că există indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art. 143 alin. (3)

C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a

săvârșit faptele pentru care este cercetat, cât și exigențele art. 148 lit. f)

C. proc. pen., atât cu privire la limitele de pedeapsă prevăzute de legea

penală pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat, cât și cu

privire la existența pericolului concret pentru ordinea publică ce l-ar

prezenta punerea în libertate a acestuia.

Acesta se deduce din

gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, din modalitatea și

circumstanțele reale ale comiterii faptelor penale, din natura acestora, din

limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

Pe de altă parte, în

condițiile art. 5 par. 3 din C.E.D.O., astfel cum acest text este interpretat

în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inculpatul arestat preventiv

are dreptul de a fi. judecat într-un termen rezonabil și de a fi eliberat în

cursul procedurii, însă în cauza de față instanța reține că oportunitatea

punerii în libertate a inculpatului prin înlocuirea măsurii arestării iar

durata arestării preventive a inculpatului nu este disproporționată în raport

de importanța și complexitatea cauzei, precum și de gravitatea faptelor

imputate.

Înalta Curte

apreciază că măsura arestării preventive a inculpatului N.I.C. a fost luată cu

respectarea dispozițiilor legale, iar temeiurile care au stat la baza luării

acestei măsuri nu s-au schimbat, ci se mențin în continuare, astfel că nu se

impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu

părăsi țara sau localitatea.

În consecință, înalta

Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru

care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul declarat de inculpatul N.I.C. cu obligarea recurentului

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I.C. împotriva încheierii din 22

martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 53/109/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 aprilie 2012.