ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2694/2012

Examinând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 24 noiembrie 2011, sub

nr. 1138/39/2011 și precizată la termenul din data de 24 februarie 2012,

contestatorul D.I.C. a formulat contestație la executare, în nume propriu și

pentru numitul D.I.N., împotriva dispozițiilor de obligare a lor la plata

cheltuielilor judiciare în cuantum de 1.000 lei (fiecare) prin sentința penală nr.

14 din 04 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 735/39/2010.

în esență, contestatorul D.I.C. a arătat că, prin sentința amintită, în mod

abuziv au fost obligați, atât el cât și fratele său, la plata de cheltuieli

judiciare către stat.

Prin

sentința penală nr. 47 din 2 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava

- secția penală și pentru cauze cu minori s-a luat act că numitul D.I.N. nu a

formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 14 din 04

februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. 735/39/2010.

Prin

aceeași sentință s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată

de contestatorul D.I.C. împotriva sentinței penale nr. 14 din 04 februarie 2011

a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. 735/39/2010.

A

fost obligat contestatorul D.I.C. să plătească statului suma de 300 de lei cu

titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În

ceea ce privește contestația la executare formulată de numitul D.I.C. în numele

fratelui său D.I.N. Curtea a constatat că acesta nu a făcut dovada că a

acționat ca reprezentant al acestuia.

S-a

arătat că pentru introducerea unei cereri sau acțiuni în instanță de către o

persoană în numele și pentru o altă persoană este necesar ca aceasta să își

dovedească calitatea de mandatar printr-o procură în condițiile legii (art. 68 alin.

(1) C. proc. civ. rap. la art. 721 C. proc. civ.).

Or,

deși la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2012, s-a pus în vedere

contestatorului D.I.C. să depună la dosar dovada calității sale de reprezentant

al numitului D.I.N., acesta nu s-a conformat.

Prin

urmare, sub acest aspect, Curtea a luat act că numitul D.I.N. nu a formulat

contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 14 din 04 februarie 2011

a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. 735/39/2010.

În

ceea ce privește contestația la executare formulată în nume propriu de către

numitul D.I.C., Curtea a constat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel,

prin sentința penală nr. 14 din 04 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 735/39/2010 a fost

respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de către petentul D.I.N.,

împotriva rezoluției nr. 419/P/2009 din 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava și a rezoluției nr. 351/11/2/2010 din 18 august 2010 a

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

intimată fiind D.C.D., iar în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de către petentul D.I.C.,

împotriva acelorași rezoluții. Prin aceeași sentință, s-a mai dispus, în

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea fiecărui petent să

plătească statului câte 1.000 de lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a

arătat că sentința penală sus-menționată, respectiv nr. 14 din 04 februarie 2011

a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori este

definitivă.

Ca

urmare a punerii în executare a sentinței menționate, Curtea de Apel Suceava,

ca instanță de fond, prin Biroul executări penale a emis către petenți somații

prin care li s-a pus în vedere ca în termen de 30 de zile de la primirea lor să

se prezinte la instanță în vederea achitării de către fiecare dintre ei a sumei

de 1.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit

art. 461 C. proc. pen., contestația împotriva executării unei hotărâri penale

se poate face în următoarele cazuri:

a)

când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b)

când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în

hotărârea de condamnare;

c)

când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo

împiedicare la executare;

d)

când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de

stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în

cursul executării. Ori, după cum se poate observa, motivele invocate de către

contestatorul D.I.C., nu se încadrează în nici unul dintre motivele expres și

limitativ prevăzute de textul legal anterior expus. Contestatorul este

nemulțumit de dispoziția de obligare a sa la plata de cheltuieli judiciare

către stat (pe care o consideră abuzivă) și tinde, pe calea unei contestații la

executare, să obțină schimbarea unor dispoziții defavorabile dintr-o sentință

penală definitivă. Practic, în cauza de față, contestația la executare

formulată se vrea a fi o cale de atac împotriva dispozițiilor privind obligarea

sa la cheltuieli judiciare către stat printr-o hotărâre penală definitivă. Or,

această situație nu este permisă de Codul de procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatorii,

criticând-o prin aceea că au fost privați de un grad de jurisdicție, hotărârea

fiind definitivă.

Examinând

actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că recursurile declarate

de contestatori sunt inadmisibile.

Se

constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava,

contestatorul D.I.C. a formulat contestație la executare, în nume propriu și

pentru numitul D.I.N., împotriva dispozițiilor de obligare a lor la plata

cheltuielilor judiciare în cuantum de 1.000 lei (fiecare) prin sentința penală nr.

14 din 04 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 735/39/2010.

În esență, contestatorul D.I.C. a arătat că, prin sentința amintită, în mod

abuziv au fost obligați, atât el cât și fratele său, la plata de cheltuieli

judiciare către stat.

Contestația

la executare este un mijloc jurisdicțional prin intermediul cărora se

soluționează anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a

hotărârilor penale definitive, în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.

461 alin. (1) C. proc. pen.

Din

examinarea contestației la executare, se constată că motivele invocate de

contestatori nu se regăsesc între cele prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc.

pen., iar pe de altă parte, Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții

referitoare la posibilitatea formulării unei contestații la executare în ce

privește cheltuielile judiciare, neputându-se aplica prin analogie dispozițiile

art. 463 sau art. 464 C. proc. pen.

Prin urmare, contestația la executare formulată de

contestatori este inadmisibilă, și în mod corect a fost respinsă ca atare,

hotărârea pronunțată în cauză nefiind supusă vreunei căi de atac.

Potrivit

art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea

recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de

lege.

În

cauză, contestatorii au declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cu

care secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată, cale

de atac care nu întrunește cerințele textului menționat și, ca atare, nu este

admisibilă potrivit dreptului comun.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală

penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin

urmare, înalta Curte constată că recursurile declarate de contestatori sunt

inadmisibile, iar în temeiul art. 385

1

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respinse.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibile recursurile declarate de contestatorii D.C. și D.l.N. împotriva

sentinței nr. 47 din 2 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurenții contestatori la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 6 septembrie 2012