ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3892/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 1108/30/2010, la data de 18 februarie 2010, reclamanta S.S. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul politic al măsurii administrative a internării ei în colonia de muncă în fosta U.R.S.S., în perioada 14 ianuarie 1945-08 decembrie 1949, pentru munci de război; să dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 40.000 euro, cu cheltuieli de judecată. În motivare, reclamanta a arătat că la data de 14 ianuarie 1945, față de ea s-a luat măsura administrativă a internării în colonia de muncă din localitatea Sverloski, mina Volodarka din fosta U.R.S.S.

Deși la acea dată avea vârsta de 22 ani, a fost obligată să lucreze în aceleași condiții cu bărbații, fiindu-i pusă în primejdie viața și sănătatea. În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 1809/PI din 08 iulie 2010, pronunțată în Dosar nr. 1108/30/2010, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamanta S.S. împotriva pârâtului Statul Român, pentru plata daunelor morale, sens în care a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei 40.000 euro, în echivalentul în RON la data plății, reprezentând daune morale.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiș a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, precum și pe cele ale alin. (4) al aceluiași text legal, care prevede că acest act normativ se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit O.U.G.

nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4, precum și persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătorești pentru săvârșirea de infracțiuni la care face referire prezenta lege și care au obținut desființarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c). Prin hotărârea din 25 ianuarie 1991 a Comisiei județene Timiș pentru aplicarea Decretului nr. 118/1990 reclamantei i-a fost recunoscută ca vechime în muncă perioada 14 ianuarie 1945-08 decembrie 1949, în baza art. 1 lit. a) din Decretul nr. 118/1990.

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990 constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 06 martie 1945, pe motive politice a fost deportată în străinătate după 23 august 1944. Având în vedere prevederile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, Tribunalul a reținut că reclamanta este îndreptățită să primească daune morale în baza actului normativ menționat. A motivat că deși art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prevede acordarea de despăgubiri morale doar pentru condamnări politice, astfel de despăgubiri se acordă și pentru măsuri administrative cu caracter politic.

De asemenea, chiar dacă Legea nr. 221/2009 privește, prin titlul său, condamnările politice sau măsurile administrative cu caracter politic, pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, pe de o parte, art. 5 alin. (4) prevede că legea se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile reglementate de Decretul-Lege nr. 118/1991, iar, pe de altă parte, măsura deportării în străinătate, chiar dacă a fost dispusă începând cu 14 ianuarie 1945, a avut o formă continuă, menținându-se și după data de 06 martie 1945. Tribunalul a mai reținut că, odată dovedită condamnarea cu caracter politic sau măsura administrativă cu caracter politic, legea prezumă existența prejudiciului moral, revenind, eventual, pârâtului sarcina probei contrare, dovadă ce nu a fost făcută în speța de față.

Soluționând cauza în echitate, raportat la împrejurările concrete ale măsurii administrative cu caracter politic la care a fost supusă reclamanta și la durata acesteia, Tribunalul a apreciat că aceasta are dreptul la 40.000 de euro, cu titlu de daune morale, pentru deportarea sa în străinătate. Împotriva sentinței civile nr. 1809 din 08 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 1108/30/2010, a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Timiș, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile apelate în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantei. Prin decizia nr. 720 A din 07 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.

Timiș, împotriva sentinței civile nr. 1809 din 08 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta S.S. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Timiș. Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1358/2010, a reținut că reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu a fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă. Din această cauză s-a ajuns la existența unor reglementări paralele și care au aceeași finalitate în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă.

Curtea Constituțională a ajuns la această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 are scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. În fine, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. În conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituție și cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor. În cazul de față, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Prin urmare, această decizie a Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru instanță.

Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamantei, și-a încetat efectele juridice. Inexistența temeiului juridic atrage nelegalitatea acțiunii reclamantei sub aspectul despăgubirilor morale. În raportul juridic dedus judecății nu s-a pronunțat încă o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel, care are un caracter devolutiv, instanța fiind îndreptățită să exercite un control complet asupra temeiniciei și legalității hotărârii atacate. Această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât pct. 10 din art. 322 C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 177/2010, reglementează un nou motiv de revizuire, respectiv posibilitatea revizuirii unei hotărâri dacă, după ce a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocată în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau o ordonanță.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta S.S., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1809/PI din data de 08 iulie 2010, pronunțate de Tribunalul Timiș. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia instanței de apel este nelegală pentru următoarele argumente: Prin decizia pronunțată, Curtea de Apel Timișoara, face trimitere la Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat ca fiind neconstituțional art. 5 al 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009. Însăși Curtea de Apel Timișoara în decizia civilă pronunțată în cauză motivează „Decizia Curții Constituționale de la data publicării sale în M. Of.

(15 noiembrie 2010) este obligatorie pentru instanțe”. Or, sentința civilă nr. 1809/PI a fost pronunțată de Tribunalul Timiș la data de 08 iulie 2010, iar potrivit art. 1 C. civ. „Legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă”. Și după intrarea în vigoare a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1173 din 11 februarie 2011, a recunoscut dreptul la acordarea de daune morale beneficiarilor Legii nr. 221/2009. Prin această decizie, instanța supremă a stabilit că Statul Român, trebuie să răspundă pentru erorile judiciare și pentru măsurile abuzive luate împotriva cetățenilor săi în perioada 1945-1989.

Recursul este nefondat. Criticile formulate de recurenta-reclamantă, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aduc în discuție chestiunea efectelor, în cauză, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, decizie prin care prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale. Decizia Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, situație în care devin pe deplin incidente dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 din Legea nr. 47/1992. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I, nr. 789/07.11.2011, decizie prin care Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și a stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

Înalta Curte a reținut că prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989. Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane.

Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Potrivit art. 330 7 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României. Cum decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 789/07.11.2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte constată că Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010. La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, în aplicarea deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față și în mod legal instanța de apel a constatat că soluția care se impune în cauză este aceea de respingere a acțiunii.. Pe de altă parte, situația reclamantei nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 221/2009 sub mai multe aspecte. Astfel, perioada de referință la care se raportează Legea nr. 221/2009 este situată în intervalul 06 martie 1945-2 decembrie 1989, iar măsura deportării în U.R.S.S.

a fost luată în ianuarie 1945, deci anterior perioadei expres prevăzută de lege, sub acest aspect nefiind îndeplinită condiția perioadei la care face trimitere actul normativ arătat. Deportarea etnicilor germani pe teritoriul fostei U.R.S.S. a reprezentat o strămutare în masă, în această țară, a unei părți din populația civilă de origine germană capabilă de muncă (bărbați de 17-45 ani și femei de 18-30 de ani) și a caracterizat toate țările aliate cu Germania în perioada celui de-al doilea război mondial. Deportarea în forma arătată nu a reprezentat consecința unei atitudini ostile regimului comunist, nu a fost generată de o activitate politică în forma prevăzută de Legea nr. 221/2009, ci a avut la bază criterii de apartenență etnică, ca fac obiectul unor acte speciale de reparație, cum ar fi Decretul-Lege nr. 118/1990 ori O.G.

nr. 214/1999. Reclamanta a fost deportată pentru că era etnic german, iar nu pentru fapte de contestare a regimului comunist astfel cum impun dispozițiile art. 3 al Legii nr. 221/2009, iar măsura nu s-a concretizat printr-o decizie a fostei miliții ori a fostei securități a statului totalitarist, astfel cum condiționează aceeași lege, ci prin dispoziția guvernului fostei Republici Socialiste Federative Sovietice Ruse, sub a cărui autoritate au prestat muncă forțată etnicii germani deportați. Ca atare, chiar în ipoteza în care temeiul juridic al acțiunii nu ar fi fost declarat neconstituțional, pretențiile reclamantei nu s-ar fi încadrat în domeniul de aplicare al legii speciale de reparație.

Având în vedere temeiurile arătate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.S. împotriva deciziei nr. 720/A din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.