ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 164/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 164/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

în judecată și hotărârea primei instanțe.

Prin acțiunea în

contencios administrativ înregistrată la data de 28 ianuarie 2011, pe rolul

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta B.E.V.M. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților, ca în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța, să emită Decizia reprezentând titlu

de despăgubiri în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate abuziv în cuantum de 743.120.000 Rol, echivalentă cu suma

de 20.518 euro la data de 12 septembrie 2005, sumă ce va fi actualizată în

raport de cursul euro la data plății, conform Dispoziției nr. 2298 din 16

septembrie 2005, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, pentru

apartamentul situat în Cluj-Napoca, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 2298 din 16 septembrie 2005 Primarul

municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea sumei de 743.120.000 Rol,

echivalentă cu suma de 20.518 euro la data de 12 septembrie 2005, reprezentând

contravaloarea despăgubirilor aferente și cuvenite reclamantei pentru

apartamentul situat în Cluj-Napoca, preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974.

Dispoziția mai sus

menționată a fost emisă în baza deciziei civile nr. 455/A/2005, pronunțată de

Curtea de Apel Cluj în rejudecarea cauzei, urmare a casării dispuse prin

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4643/2003, procedura judiciară

având o durată mai mare de 4 ani.

Reclamanta a arătat

că de la data rămânerii definitive a Dispoziției Primarului mun. Cluj-Napoca, a

făcut nenumărate demersuri în vederea obținerii despăgubirilor, demersuri în

urma cărora a constatat că nu există o colaborare corespunzătoare între

instituțiile abilitate să soluționeze dosarul său, pârâta solicitând Primăriei

Cluj-Napoca diverse acte în condițiile în care acestea se aflau deja la dosar.

S-a mai relevat că

nereglementarea unui termen de soluționare a cererilor de retrocedare și de

emitere a deciziilor reprezentând titlu de despăgubire, nu poate justifica

atitudinea autorității publice de tergiversare și nesoluționare a dosarelor

într-un termen rezonabil, aceasta cu atât mai mult cu cât Legea nr. 10/2001

prevedea un termen de soluționare, acela de 60 de zile calculat de la

înregistrarea cererii. De la data formulării cererii de acordare a

despăgubirilor și până în prezent au trecut aproximativ 9 ani.

Deasemenea, s-a

susținut că nesoluționarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, într-un termen rezonabil, reprezintă o gravă

încălcare a drepturilor prevăzute de art. 6 din C.E.D.O.

Pârâta, prin

întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca

neîntemeiată.

Prin sentința nr. 137

din 25 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta B.E.V.M. împotriva

pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință a

obligat pârâta să emită, în favoarea reclamantei, o decizie reprezentând titlu

de despăgubire pentru suma de 743.120.000 ROL echivalentă cu suma de 20.518

euro la data de 12 septembrie 2005, sumă ce va fi actualizată în raport de

cursul euro la data plății, conform Dispoziției nr. 2298 din 16 septembrie 2005,

emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca pentru apartamentul situat în

Cluj-Napoca, în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei

hotărâri judecătorești.

Totodată, a obligat

pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 4,3 Ron reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin Dispoziția nr. 2298

din 16 septembrie 2005, emisă în baza deciziei civile nr. 455/A/2005 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, Primarul municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea

sumei de 743.120.000 Rol, echivalentă cu suma de 20.518 euro la data de 12

septembrie 2005, reprezentând contravaloarea despăgubirilor aferente și

cuvenite reclamantei pentru apartamentul situat în Cluj-Napoca, preluat abuziv

în baza Decretului nr. 223/1974.

Prima instanță a

constatat că de la data rămânerii definitive a Dispoziției Primarului mun.

Cluj-Napoca, reclamanta a făcut nenumărate demersuri în vederea obținerii

despăgubirilor, însă nu a existat o colaborare corespunzătoare între

instituțiile abilitate să soluționeze cererea reclamantei, pârâta solicitând

Primăriei Cluj-Napoca diverse înscrisuri deși acestea fuseseră deja depuse dosar.

Curtea a

reținut faptul că Primăria mun. Cluj-Napoca a transmis pârâtei, încă din 24.05

2008, atât copia conformă cu originalul Deciziei civile nr. 455/A/ 2005 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă cât și copia pașaportului petentei. Cu

toate aceste, în mod absolut inexplicabil autoritatea a solicitat reclamantei,

după mai mult de un an, retrimiterea acestor documente.

În

concluzie, luând în considerare intervalul scurs de atunci precum și faptul că

reclamanta a fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate asupra

imobilului naționalizat încă din cursul anului 1979, iar dispoziția Primarului

mun. Cluj-Napoca din 16 septembrie 2005, poate fi asimilată unui „bun” în

sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prima instanță a

apreciat că nu poate fi primită apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia

acțiunii, din perspectiva faptului că nu a fost urmată în totalitate procedura

administrativă.

2.

Recursul declarat în cauză.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta

a susținut că prima instanță nu a pus în vedere reclamantului să-și precizeze

acțiunea, în sensul de a arăta în contradictoriu cu cine înțelege să se judece,

având în vedere că Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au atribuții diferite reglementate de

prevederile Legii nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.

Cât

privește Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, recurenta a

menționat că, prin Titlul VII din actul normativ amintit mai sus, au fost

reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură,

rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și înființarea unei entități,

respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în

privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire.

În speța

dedusă judecății, reclamanta a depus notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 la Primăria municipiului Cluj-Napoca, soluționată prin emiterea Dispoziției nr. 2298/2005, avându-se

în vedere și sentința civilă nr. 1224/2005, pronunțată de Tribunalul Cluj,

rămasă definitivă și irevocabilă.

A arătat

recurenta că, în vederea punerii în executare a hotărârii, a solicitat mai

multe documente printre care Decizia civilă nr. 544 din 30 noiembrie 1979, în

original/copie conform cu originalul, în cuprinsul căreia să se regăsească

ștampila grefei cu mențiunea din care să reiasă că a rămas definitivă si

irevocabilă, raportul de expertiză prin care s-a stabilit cuantumul

despăgubirilor întocmit de inginerul expert Ț.D.; copie pașaport/ act de

identitate valabil al doamnei B.E.M.V., prima instanță în mod greșit apreciind

că dosarul a fost completat cu înscrisurile mai sus menționate.

În ceea

ce privește raportul de expertiză, a menționat faptul că acesta a avut ca

obiective identificarea și evaluarea imobilului din litigiu și stabilirea

despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta, ținându-se cont de sumele

achitate efectiv pentru achiziționarea apartamentului, pentru care a fost

contractat împrumutul.

În ceea

ce privește obligarea recurentei la emiterea titlului de despăgubire în termen

de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii a făcut precizarea că,

potrivit art. 2 alin.

(1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva cererea, or, răspunsul formulat către

reclamant, nu conține un refuz întemeiat pe un exces de putere, care apare

atunci când autoritatea respectivă are dreptul de apreciere, când legea îi

îngăduie să adopte o soluție din mai multe posibile.

Astfel

că, a apreciat recurenta, nesoluționarea în termenul legal al unei cereri sau

refuzul nejustificat, definite de legea contenciosului administrativ, determină

nașterea dreptului la investirea instanței de contencios administrativ, însă în

speța de față nu poate fi vorba de un refuz al Comisiei întrucât nu se

fundamentează pe un exces de putere.

În ceea

ce privește aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora urmarea

"procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

cu modificările și completările ulterioare ar depăși termenul rezonabil de

soluționare a cauzei, recurenta a apreciat că acesta nu sunt întemeiate, dat

fiind că jurisprudența

aceleiași

instanțe în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii, precum complexitatea

cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța

litigiului pentru reclamant, criterii neregăsite în hotărârea instanței de

fond.

În

același context, instituirea procedurii administrative are ca rațiune

asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele aflate în

situații similare. Astfel, această procedură este pusă în aplicare cu claritate

și coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și

incertitudine pentru subiectele de drept vizate, fără ingerința unor factori

externi, care să determine soluții diferite în situații similare.

În ceea

ce privește actualizarea sumei în raport de cursul euro la data plății,

recurenta a precizat că are competența de a emite doar titlul de despăgubire,

titlu ce va fi valorificat printr-o cerere de opțiune.

De asemenea, a invocat și prevederile art.

III

din O.U.G. nr. 62/2010 care suspendă pe o perioadă pe o perioadă de 2 ani de la

data intrării în

vigoare a ordonanței, emiterea titlurilor de plată

prevăzute în tulul VII

"Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv" din Legea nr.

247/2005.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Înalta Curte constată

că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde

critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia

apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea

acesteia.

Intervalul mare de

timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor

pentru bunurile imobile preluate abuziv, conferă consistență concluziei

instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor

într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția

europeană a drepturilor omului, în condițiile în care calitatea de persoană

îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 2298 din 16

septembrie 2005 a Primarului municipiului Cluj-Napoca.

Prin această

dispoziție s-a propus acordarea sumei de 743.120.000 Rol, echivalentă cu suma

de 20.518 euro la data de 12 septembrie 2005, reprezentând contravaloarea

despăgubirilor aferente și cuvenite reclamantei pentru apartamentul situat în

Cluj-Napoca, str. Donath, preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974.

Complexitatea

procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care,

într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat

în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de

apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea

unei conduite pasive a autorității publice. În egală măsură, normelor

administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei

activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu

li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării

principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei

administrări.

Deși argumentele

recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005

care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe

investite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu

reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a

situației litigioase a intimaților.

Așa cum rezultă din

cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond prin hotărârea

pronunțată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii

administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor

reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un

proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

În ceea ce privește

actualizarea sumei în raport cu cursul euro la data plății, se reține că

recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin

criticile formulate, exclude posibilitatea oricărei actualizări, raportat la

competențele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Susținerile

recurentei sunt nefondate, întrucât prin sentința atacată s-a dispus emiterea

unei decizii care să conțină titlul de despăgubire la valoarea stabilită prin

Decizia civilă nr. 455/A/2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, irevocabilă

astfel că nu se poate încălca autoritatea de lucru judecat și implicit nici

principiul securității juridice.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr.

137 din 25 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2012.