ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6633/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6633/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Prin Sentința civilă nr. 216 din 10 martie

2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C.A. SA, prin lichidator P.R.,

a fost admisă excepția tardivității completării de acțiune prin care a fost

atrasă în proces pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost

respinsă plângerea formulată în contradictoriu cu cele două pârâte, în baza

excepțiilor menționate mai sus; a fost respinsă plângerea față în

contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și, în consecință,

a fost menținută în întregime dispoziția nr. 2895/2006 emisă de către pârâtul

Primarul municipiului Cluj-Napoca.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut următoarele:

Pârâta SC C.A. SA nu

are atribuții în legătură cu procedura de restituire a imobilelor preluate

abuziv în patrimoniul statului, prin urmare, această parte este lipsită de

calitate procesuală în cauză, plângerea fiind respinsă față de această parte în

baza excepției.

Față de chemarea în

judecată a pârâților Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, și Primarul

municipiului Cluj-Napoca, instanța a apreciat că Primarul stă în proces în

calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale, respectiv a

unității deținătoare, Municipiul Cluj-Napoca, astfel încât, în cauză, este

vorba de fapt de aceeași persoană juridică.

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, a invocat tardivitatea introducerii cererii în

raport cu depășirea termenului procedural prevăzut de art. 132 C. proc. civ.

pentru modificarea acțiunii, astfel încât față de această pârâtă plângerea a

fost respinsă în baza excepției tardivității.

Imobilul în litigiu,

apartamentul nr. 2 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Lotrului, nr. 8, a

trecut în proprietatea Statului Român, în baza Legii nr. 4/1973, fiind preluat

de la antecesorii reclamantului, V.A. și I.

În baza Legii nr.

112/1995, imobilul a fost vândut către foștii chiriași.

După intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantul a depus notificare în termenul legal,

solicitând restituirea în natură a imobilului.

Din cauza faptului că

imobilul a fost vândut către chiriași, acesta nu a mai putut fi restituit în

natură, prin dispoziția de soluționare a notificării nr. 2895/2006

propunându-se acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 247/2005, Titlul

VII.

Reclamantul nu este

de acord cu această propunere, apreciind că modalitatea de despăgubire în

condițiile dispoziției nr. 2895/2006 nu poate reprezenta o reparație

echitabilă.

O reparație

echitabilă, în viziunea reclamantului, o constituie acordarea în compensare de

alte bunuri sau servicii sau despăgubiri bănești.

Pe de altă parte, se

pune și problema terenului aferent apartamentului nr. 2, înscris în cartea

funciară colectivă a imobilului.

În plus, având în

vedere că notificarea reclamantului a fost soluționată cu întârziere și având

în vedere că nici în prezent reclamantului nu i-a fost acordată reparația

prevăzută de Legea nr. 10/2001, consideră potrivit să fie obligat pârâtul

Primarul municipiului Cluj-Napoca la plata unor daune cominatorii până la

acordarea efectivă a unor măsuri reparatorii.

Instanța nu și-a

însușit, însă, punctul de vedere al reclamantului.

În ceea ce privește

terenul, instanța a verificat raportul de expertiză depus la dosar.

Potrivit acestui

raport, există o suprafață liberă de teren, în spatele construcției, 161 m.p.

teren, însă terenul nu poate fi acordat în natură, deoarece, pe de o parte, nu

există o cale de acces la drumul public, iar, pe de altă parte, deservește cele

două apartamente din imobil.

Cu privire la

acordarea de bunuri în compensare, s-a depus la dosar din partea autorităților

administrative o adresă din care rezultă că nu există o listă de bunuri sau

servicii, care să poată fi acordate în compensare, în temeiul Legii nr.

10/2001. Deși există o practică judiciară în ultimul timp potrivit căreia se

atribuie bunuri în compensare în baza Legii nr. 10/2001, din domeniul privat al

Statului, respectiv al unității administrativ-teritoriale, reclamantul nu a

identificat un astfel de bun.

Cu referire la

despăgubirile bănești, instanța a reținut următoarele:

Practica recentă a

instanțelor judecătorești a admis posibilitatea acordării directe a despăgubirilor

bănești corespunzătoare valorii imobilului, stabilită în baza standardelor

internaționale de evaluare, având în vedere lipsa de eficiență a procedurii

prevăzute în Titlul VII, interpretându-se că această lipsă de eficiență a

procedurii conduce la încălcarea Protocolului nr. 1 la C.E.D.O., dreptul la

reparație și reparația în sine ajungând să fie iluzorii.

Deși, la dosar, s-a

efectuat o expertiză de evaluare a bunului imobil solicitat de către reclamant,

existând, astfel, o valoare certă, instanța nu poate acorda despăgubiri bănești

directe către reclamant, având în vedere lipsa cadrului procesual adecvat

pentru soluționarea acestui capăt de cerere.

În baza art. 11 și 20

din Constituție, dispozițiile tratatelor internaționale au prioritate față de

dreptul intern. În baza textelor menționate, judecătorul național poate da

eficiență Protocolului nr. 1 la C.E.D.O., lăsând neaplicabile dispozițiile

dreptului intern referitoare la modalitatea de stabilire și plată a

despăgubirilor.

În acest context, se

impune atragerea răspunderii directe a Statului Român, prin organele sale cu

atribuții directe în procedura de restituire, Ministerul Finanțelor Publice și

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În cauză însă, a fost

chemată în judecată doar Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și nu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în nume

propriu. Nu a fost chemat în judecată și Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor.

Pe de altă parte, așa

după cum s-a menționat anterior, și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost

atrasă în proces, cu depășirea termenului procedural prevăzut de art. 132 C.

proc. civ., iar această parte a invocat tardivitatea introducerii cererii în

această modalitate, instanța acceptând acest punct de vedere al pârâtei.

Prin urmare, în

cauză, instanța nu poate acorda despăgubirile solicitate de către reclamant.

Cu referire la

daunele cominatorii, având în vedere cele arătate deja, instanța a apreciat că

și acestea sunt neîntemeiate.

Pe de-o parte, având

în vedere soluționarea notificării, nu mai pot fi acordate daune cominatorii,

ci eventual, daune compensatorii pentru soluționarea cu întârziere și depășirea

termenului legal de soluționare.

Cu privire la daunele

cominatorii, până la despăgubirea efectivă, acestea nu pot fi acordate, în

lipsa unor motive pertinente de admitere a acțiunii, rămânând ca procedura

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 să-și urmeze cursul.

Prin Decizia civilă

nr. 287/A din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis, în parte, apelul

declarat de reclamantul N.S.E. împotriva Sentinței civile nr. 216 din 10 martie

2010 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o parțial, în sensul că a admis

plângerea formulată de reclamant împotriva dispoziției nr. 2895/31 august 2006

emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, pe care a anulat-o și, în

consecință:

A stabilit dreptul reclamantului

la despăgubiri bănești în sumă de 40.342 euro sau echivalentul în RON la data

plății pentru apartamentul nr. 2 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str.

Lotrului nr. 8, ap. 2, nr. top 5783/II din CF ind. nr. 36043 Cluj.

S-a menținut restul

dispozițiilor sentinței apelate.

A fost obligat

pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să-i plătească reclamantului apelant

cheltuieli de judecată în sumă de 5.022 RON, în primă instanță și apel.

Pentru a pronunțat

această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr.

2895/31 august 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a propus

acordarea de despăgubiri pentru diferența de despăgubiri primite, indexate cu

indicele de inflație și valoarea reală a locuinței, în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, pentru apartamentul nr.

2, situat în Cluj-Napoca, str. Lotrului nr. 8, în favoarea reclamantului,

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin Decizia nr. 52

din 4 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în

interesul legii, obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. ultim C.

proc. civ., s-a statuat că „prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea

nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor

nu se aplică deciziilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate

în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005”.

Altfel spus, pentru

dispozițiile emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cum este

și cea a obiectului prezent (dispoziția nr. 2895/31 august 2006 emisă de

pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca), sunt aplicabile dispozițiile art.

16 și urm. din titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Legea națională

obligă persoanele ale căror imobile au fost preluate de stat abuziv la

parcurgerea unei proceduri în două etape administrative succesive, fiecare

urmată de o etapă jurisdicțională, ceea ce duce la prelungirea excesivă a

procedurii, respectiv la încălcarea termenului rezonabil prevăzut de art. 6

alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ce privește Fondul

„Proprietatea”, se constată că acesta nu funcționează de o manieră susceptibilă

să asigure o indemnizație efectivă, ceea ce echivalează cu o absență totală a

indemnizației, încălcând, astfel, art. 1 din Protocolul 1.

Față de aceste

motive, instanța de apel a apreciat că textele art. 16 - 20 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005 sunt neconstituționale, raportat la art. 16 alin. (1) și

art. 20 alin. (2) din Constituție. În plus, aceste texte invocate ca fiind

neconstituționale, introduc un tratament juridic discriminatoriu între persoane

aflate în situații juridice identice, respectiv a celor care au formulat

notificări în același termen prevăzut de lege, însă notificarea lor a fost

soluționată de organul abilitat de lege în termene diferite, independente de

voința persoanelor îndreptățite.

Instanța de fond a

reținut că, deși, la dosar, s-a făcut o expertiză de evaluare a bunului în

litigiu, aceasta nu poate acorda despăgubiri bănești către reclamant, având în

vedere lipsa cadrului procesual adecvat pentru soluționarea acestui capăt de

cerere, respectiv în cauză a fost chemată în judecată doar Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și nu Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor în nume propriu și nici Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor.

Curtea a apreciat că

nu este necesară chemarea în judecată a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor și a Statului Român, pin Ministerul Finanțelor, atâta vreme cât

se contestă dispoziția emisă de primar în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 republicată, iar dispoziția primarului, ca și hotărârea

judecătorească ce o suplinește, pot fi înscrise în cartea funciară în

opozabilitate cu Statul Român.

În ce privește plata

despăgubirilor, acestea nu cad în sarcina primarului sau a consiliului local.

Este adevărat că, în privința persoanei debitorului, în practica instanțelor,

s-au ivit dificultăți în ceea ce privește executarea silită a hotărârilor

judecătorești prin care au fost stabilite sume de bani cu titlu de măsuri

reparatorii prin echivalent, punându-se problema reprezentării statului în faza

execuțională.

Statul, prin legile

adoptate, a atribuit competența de soluționare a notificărilor formulate de

persoanele îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele

preluate de stat abuziv anumitor persoane juridice, care nu au, însă, obligația

de a acorda efectiv măsurile reparatorii prin echivalent, acestea urmând să fie

plătite de alte organe. Câtă vreme primarul are atribuția legală de a soluționa

notificarea doar în sensul de a stabili dacă imobilul poate fi restituit în

natură sau nu, iar dacă nu poate fi restituit în natură, are obligația constatării

dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, plata sumelor de bani nu

revine nici acestuia, nici unității administrativ-teritoriale, ci statului

însuși, prin Ministerul Finanțelor.

Curtea a apreciat că,

în cauză, contrar argumentelor Tribunalului, se impune ca instanța să statueze

pe fondul pretențiilor reclamantului, conform Deciziei nr. XX/2007, cu privire

la competența instanței de a judeca pe fond plângerea împotriva

deciziei/dispoziției de soluționare a notificării și a Deciziei nr. 33 din 9 iunie

2008, cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare pronunțate în

recurs în interesul legii.

Este adevărat că

ultima decizie se referă la admisibilitatea acțiunilor de drept comun sub

imperiul legii speciale, însă considerentele ei sunt relevante în ceea ce

privește indemnizarea efectivă a persoanelor îndreptățite, întrucât Curtea

analizează concordanța dintre legislația internă și Convenție, sub acest aspect

ajungând la concluzia că, în considerarea jurisprudenței C.E.D.O., referitoare

la cadrul legislativ intern în ceea ce privește indemnizarea efectivă a

fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia, măsurile reparatorii prevăzute

de legislația națională sunt iluzorii, astfel că, în condițiile în care bunul

nu mai poate fi restituit în natură, urmează să se plătească reclamantului

despăgubiri bănești.

Conform

considerentelor acelorași decizii, instanțele, constatând neconcordanța

legislației interne cu dispozițiile Convenției, pot înlătura dispozițiile

legislației interne și, în aplicarea Convenției, să stabilească despăgubiri

bănești la valoarea de circulație a imobilului, ceea ce constituie o

indemnizare efectivă a persoanei îndreptățite, inclusiv în lumina

jurisprudenței Curții Europene. În acest sens, este și jurisprudența recentă a

C.E.D.O., respectiv hotărârea pronunțată în cauza Katz contra României, din 20

ianuarie 2009.

Referitor la o

posibilă încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție, jurisprudența recentă a

C.E.D.O. (cauza Faimblat contra României) vorbește de absența prelungită a despăgubirilor

echitabile în cazul imposibilității restituirii în natură, însă reține că

remediul îl constituie stabilirea unor despăgubiri bănești chiar de către

instanța civilă sesizată cu o plângere împotriva deciziei de soluționare a

notificării.

Aceasta, cu atât mai

mult cu cât, în prezent, s-a pronunțat, la 12 octombrie 2010, hotărârea pilot

Atanasiu împotriva României, prin care Curtea Europeană a statuat faptul că

disfuncționalitățile mecanismului de restituire și despăgubire adoptat de

Statul Român persistă chiar și după adoptarea hotărârilor Faimblat și Katz,

statul fiind obligat să ia de urgență măsuri cu caracter general, care să poată

conduce la o realizare efectivă a dreptului la restituire sau despăgubire,

menținând un just echilibru între diferitele interese implicate.

Apartamentul nr. 2,

ce face obiectul notificării formulată de reclamant, nu poate fi restituit în

natură, având în vedere că, prin Sentința civilă nr. 8369/29 octombrie 2007 a

Judecătoriei Cluj-Napoca irevocabilă, a fost respinsă acțiunea reclamantului

împotriva pârâților Municipiul Cluj-Napoca, S.A. și S.I., având ca obiect

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Din documentația

tehnică efectuată, în cauză, de expert P.A., rezultă că valoarea de circulație

a apartamentului nr. 2, cu nr. top 5783/II din Cf ind. 36043 Cluj, ce nu poate

fi restituit în natură, este de 40.342 euro sau echivalentul în RON la data

plății.

Pentru aceste motive,

Curtea a admis plângerea formulată de reclamant împotriva dispoziției nr.

2895/31 august 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, pe care a

anulat-o și, în consecință, a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri

bănești în sumă de 40.342 euro sau echivalentul în RON la data plății pentru

acest apartament.

În ce privește

cererea reclamantului de restituire în natură a terenului aferent

apartamentului nr. 2, respectiv 307 m.p. și, în subsidiar, a suprafeței de 161

m.p., Curtea a constatat că această cerere este neîntemeiată, având în vedere

că, prin notificarea formulată, reclamantul a solicitat să se dispună măsuri

reparatorii constând în restituirea în natură doar a apartamentului 2, fără a

solicita aplicarea măsurilor reparatorii și pentru teren. De altfel, în CF ind.

36043 este evidențiat doar apartamentul nr. 2, fără teren, în legătură cu care

reclamantul solicită să-i fie aplicate măsurile reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001.

Celelalte dispoziții

apelate au fost menținute.

Pârâtul Primarul

municipiului Cluj-Napoca, fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc.

civ., a fost obligat să plătească apelantului suma de 5.022 RON cheltuieli de

judecată în primă instanță și în apel, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, criticând-o

pentru următoarele motive:

în mod greșit, a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri bănești în suma

de 40.342 euro sau echivalentul în RON la data plații pentru apartamentul nr. 2

din imobilul situat la adresa mai sus indicată, întrucât, în speță, sunt

incidente prevederile Titlului VII, din Legea nr. 247/2005, care reglementează

regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv. Dispozițiile prezentului titlu sunt aplicabile și despăgubirilor

propuse prin decizia motivată a conducătorului instituției publice implicate în

privatizare, sau după caz, prin ordinul Ministrului Finanțelor Publice, în

temeiul art. 32 alin. (3), din Legea nr. 10/2001.

Măsurile reparatorii

se acordă pe baza unei evaluări. Aceste evaluări se fac de către persoana

fizică sau juridică cu experiență semnificativă în domeniu, competentă în

evaluare pe piața proprietăților imobiliare, care cunoaște, înțelege și poate

pune în aplicare, în mod corect, acele metode și tehnici recunoscute care sunt

necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu

Standardele Internaționale de Evaluare, și care este membru al unei asociații

naționale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publică,

având calitatea de evaluator independent.

Standardele

Internaționale de evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru

Standarde Internaționale de Evaluare-IVSC.

În această situație,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, după procedura prevăzută în

prezenta lege, urmează să procedeze la acordarea unor despăgubiri juste și

echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională,

având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele

preluate în mod abuziv de Statul Român. Pentru analizarea și stabilirea

cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor

prezentei legi, s-a constituit, în subordinea cancelariei Primului-Ministru,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care dispune emiterea

deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.

Potrivit art. 16,

pct. 5, secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat, cererea de restituire

în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori

desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de

evaluare, pe care îl va transmite Comisiei Centrale.

Acest raport va

conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubire.

privește cheltuielile de judecată, în cuantum de 5.022 RON (reprezentând

cheltuieli de judecată în primă instanța și în apel), acestea, în mod greșit,

au fost stabilite în sarcina pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca.

Recurentul invocă

dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492 din 08 iunie 2006. Astfel,

Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu

prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial

convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea

activității depuse este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu,

convertit în cheltuieli de judecată urmează a fi suportat de partea potrivnică,

dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune, în mod necesar, ca acesta sa-i

fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț

în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința

însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărui efect

creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În sensul celor

arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care,

învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de

judecată în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea

urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare,

care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Recurentul pârât a

solicitat admiterea căii de atac, modificarea deciziei atacate, în sensul

păstrării hotărârii primei instanțe.

Intimatul reclamant a

depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia

civilă atacată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

următoarele considerente:

dispoziției nr. 2895/2006, de către pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca,

erau în vigoare dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care

prevăd măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele vândute cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, pentru valoarea de piață

corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit

standardelor internaționale de evaluare. Dacă persoanele îndreptățite au primit

despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la

diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației, și

valoarea corespunzătoare a imobilului.

Alin. (3) din același

articol menționează formele de reparație prin echivalent, constând în

compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea învestită cu

soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri

acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Titlul VII

din Legea nr. 247/2005.

Așadar, potrivit

legislației în vigoare, despăgubirile bănești nu sunt prevăzute ca formă de

reparație în echivalent în cazul imobilelor preluate de stat și înstrăinate în

condițiile Legii nr. 112/1995, ca, de altfel, pentru niciun alt caz de preluare

abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001.

Astfel, în

dispozițiile art. 1 alin. (2) și, respectiv, art. 26 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, în forma actuală, sunt prevăzute măsurile reparatorii prin echivalent

reglementate de această lege, aceleași cu cele enumerate în 20 alin. (3).

În ceea ce privește

neconcordanța între dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și

Constituția în vigoare, pretinsa nefuncționare a Fondului „Proprietatea” și

consecințele acesteia asupra respectării sau nu a art. 1 din Protocolul nr. 1,

precum și consecințele parcurgerii a două proceduri administrative pentru

obținerea titlurilor de despăgubire în legătură cu respectarea termenului

rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenție, toate aceste argumente avute în

vedere de Curte la admiterea apelului declarat de reclamant nu pot fi analizate

în prezentul litigiu, respectiv în procedura contestației întemeiată pe Legea

nr. 10/2001 și în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca, care a

înstrăinat imobilul către foștii chiriași, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Aceasta deoarece, de

implementarea corectă, coerentă și eficientă a unui act normativ, care să

asigure finalitatea dispozițiilor pe care le cuprinde în materie de reparație

acordată pentru foștii proprietari, deposedați abuziv de bunurile lor, în

perioada regimului comunist, nu poate răspunde decât Statul, prin organul său

reprezentativ competent, și anume Ministerul Finanțelor Publice, iar nu fostul

deținător al bunului, și anume pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

Cât privește

considerațiile instanței de apel în sensul că pârâtul sus-menționat nu va plăti

el despăgubirile bănești recunoscute în favoarea reclamantului, ci Ministerul

Finanțelor Publice, ca reprezentant al statului, cu atribuții de plată a

sumelor de bani datorate de stat, acestea nu pot fundamenta soluția pronunțată

de Curte.

Contrar acestor

considerente, Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata unei

sume de bani stabilite în urma unei proceduri judiciare la care nu a

participat, iar înscrierea deciziei Curții de Apel în cartea funciară nu poate

fundamenta o astfel de obligație pentru Minister. În caz contrar, s-ar încălca

dreptul la apărare al persoanei împotriva căreia s-ar executa o hotărâre

judecătorească pronunțată într-un litigiu în care aceasta, neparticipând la

judecată, nu a avut posibilitatea prezentării susținerilor și mijloacelor de

probă prin care ar fi putut combate pretențiile reclamantului.

Neexistând cadrul

procesual în care să se poată analiza dreptul reclamantului la despăgubiri

bănești în raport cu toate aspectele menționate mai sus, constatarea dreptului

acestei părți la obținerea unor astfel de despăgubiri în contradictoriu cu o

persoană ce nu le poate plăti, respectiv pârâtul Primarul municipiului

Cluj-Napoca, apare ca lipsită de finalitate.

În același sens,

deciziile pronunțate în soluționarea unor recursuri în interesul legii, avute

în vedere de Curte, și anume Deciziile nr. 20/2007 și nr. 33/2008 ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție nu au relevanță în cauză.

În raport de aceste

considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

nelegală în ceea ce privește stabilirea dreptului reclamantului la despăgubiri

bănești în sumă de 40.342 euro sau echivalentul în RON la data plății, pentru

apartamentul în litigiu.

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant

în fazele procesuale anterioare, o astfel de obligație nu mai subzistă în

sarcina sa față de soluția ce se va pronunța asupra recursului de față și de

dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Reclamantul este cel căzut în pretenții, în

înțelesul textului de lege menționat, cu consecința imposibilității

recuperării, de către acesta, a sumelor de bani efectuate în litigiul de față.

Față de

considerentele pentru care recurentul nu mai poate fi obligat la plata

cheltuielilor de judecată, Înalta Curte nu a mai procedat la analiza criticilor

formulate de recurent în legătură cu sumele de bani datorate cu acest titlu.

În raport cu aceste

argumente, în baza art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., prezenta instanță va admite recursul declarat de pârât, va modifica

decizia atacată și, pentru aceleași considerente, în baza art. 296 din Cod, va

respinge apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat

de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr.

287/A din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și de familie.

Modifică decizia, în

sensul că:

Respinge, ca nefondat,

apelul declarat de reclamantul N.S.E. împotriva Sentinței civile nr. 216 din 10

martie 2010 a Tribunalului Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 septembrie 2011.